Peremption after suspension due to party death and judicial incompatibility regarding prior ruling on procedural exceptions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s civil judgment and the procedural dismissal of the claim through peremption. The dispute centered on the validity of a commercial and administrative action brought by the legal successor to the original plaintiff, who challenged the peremption of the case and the composition of the judicial panel; specifically, the appellant argued that the time limits for replying to the court after the original plaintiff's death were met and that a judge who had previously ruled on a preliminary procedural objection was incompatible with adjudicating the merits on remand. The court held that peremption correctly applied because the request to reinstate the case was filed beyond the statutory three-month suspension period mandated by Article 250(2) of the Civil Procedure Code following the plaintiff's death, and it determined that Article 24 of the same Code regarding judicial incompatibility is limited to judges who previously ruled on the merits, not on procedural objections, thus validating the panel’s composition.
Legislator headnote
AI generatedart. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 250 alin. (2) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 29/1990; Peremption after suspension due to party death and judicial incompatibility regarding prior ruling on procedural exceptions: Din actele aflate la dosarul nr. 3586/2000, al Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în care s-a pronunțat sentința atacată, cu prezentul recurs, rezultă că la 19 decembrie 2000 s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a constatării decesului reclamantului C.C.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
C.D., succesoarea legală a reclamantului C.C., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 248 din 16 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, considerând că este nelegală și netemeinică.
Susține că președintele completului de judecată nu a înțeles să se abțină de la judecarea pricinii, deoarece s-a mai pronunțat anterior în aceeași pricină și că nelegal s-a dispus perimarea cauzei, cu toate că procesul a fost suspendat de drept, urmare a decesului reclamantului, iar ulterior succesoarea acestuia a solicitat soluționarea procesului în lipsa sa.
Recursul este nefondat.
Din actele aflate la dosarul nr. 3586/2000, al Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în care s-a pronunțat sentința atacată, cu prezentul recurs, rezultă că la 19 decembrie 2000 s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a constatării decesului reclamantului C.C.
Conform prevederilor art. 250 alin. (2) C. proc. civ., „În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare”.
C.D. a solicitat, la 26 aprilie 2002, repunerea pe rol a cauzei.
Dar, conform textului de lege menționat mai sus, repunerea pe rol s-a solicitat mult mai târziu decât era legal, ținându-se cont că reclamantul C.C. a decedat la 15 octombrie 2000, astfel că instanța de fond a constatat corect, prin sentința civilă nr. 248 din 16 iulie 2002 (atacată cu prezentul recurs), că acțiunea s-a perimat.
Nici motivul de recurs invocat de recurentă, privitor la împrejurarea că judecătorul care a soluționat pricina în primă instanță, în fond după casare, era incompatibil, pentru că a judecat cauza și anterior, nu este fondat.
Textul art. 24 C. proc. civ., este unanim interpretat, în sensul că se referă la judecătorul care a pronunțat o hotărâre pe fondul cauzei, acesta nemaifiind compatibil să soluționeze aceeași pricină, în caz de rejudecare după casare, pe când în prezenta cauză, inițial s-a pronunțat pe excepția lipsei procedurii prealabile, deci fără să intre în judecata fondului.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 și urm. C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.D., împotriva sentinței civile nr. 248 din 16 iulie 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.