Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2392/2009 AI generated

Entitlement to ethnic persecution benefits for descendants born during parental displacement under the 1940 Treaty of Craiova

Case Number Decizia nr. 2392/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, thereby upholding the lower court's ruling that granted the appellant status as a beneficiary under Law No. 189/2000 and ordered the annulment of the pension decision that had denied her benefits as a surviving spouse. The dispute centered on whether a person born in Romania in 1944 during the period of ethnic persecution resulting from the 1940 Craiova Treaty qualified for compensatory rights when their parents had been forcibly displaced from Bulgaria to Romania. The court held that under Government Ordinance No. 105/1999, approved by Law No. 189/2000, the legislative intent was to extend benefits to all individuals suffering consequences of ethnic persecution, including minors born during the parents' displacement, as they shared the restrictive condition and material/moral impact of the refugee status; consequently, the surviving spouse met the statutory requirements as the deceased had been a displaced person and she had not remarried.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Entitlement to ethnic persecution benefits for descendants born during parental displacement under the 1940 Treaty of Craiova: Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution refugee rights entitlement to benefits survivor's benefit descendant parents' pension

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată în data de 9 octombrie 2008, la Curtea de Apel Constanța, reclamanta C.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea Hotărârii nr. 31302 din 31 octombrie 2008 emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite în calitate de soție supraviețuitoare.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că soțul său C.D. a fost fiul lui C.C. și A., care au fost strămutați, ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din anul 1940, încheiat între România și Bulgaria, el născându-se la data de 06 martie 1944, în localitatea Sarighiol Deal, Istria, jud. Constanța.

Prin sentința civilă nr. 954/CA din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 31302 din 31 octombrie 2008 a Casei Județene de Pensii Constanța și a stabilit reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare.

In motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că soțul reclamantei s-a născut la data de 6 martie 1944 în localitatea Sarighiol Deal, jud. Constanța, în timpul strămutării părinților săi din localitatea de domiciliu aflată în județul Durostor - Bulgaria, ca urmare a încheierii Tratatului de la Craiova în 1940 între România și Bulgaria.

A mai reținut Curtea de Apel Constanța că, prin dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să beneficieze toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor etnice, atât în mod nemijlocit, cât și indirect, cum este și situația copiilor născuți în perioada în care părinții lor au fost refugiați sau strămutați din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, arătând că instanța de fond a interpretat greșit legea, deoarece, dacă legiuitorul ar fi dorit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 și copiii născuți în perioada refugiului, ar fi stabilit în mod expres acest lucru. S-a mai arătat că potrivit Tratatului, s-a stabilit un termen de 3 luni pentru efectuarea schimbului de populație, din momentul semnării acestui act, iar soțul reclamantei nu s-a născut în acest interval de timp.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Interpretarea corectă a textului de lege aplicabil în speță nu poate să fie decât în sensul că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, astfel cum se afla soțul reclamantei C.S. (fiind născut la data de 06 martie 1944), a împărtășit condiția grav restrictivă impusă părinților săi prin operațiunea de strămutare din localitatea de domiciliu, suportând consecințele materiale și morale ale refugiului, care începând cu data nașterii s-au răsfrânt și asupra sa.

Din înscrisurile oficiale depuse la dosar, eliberate de arhivele Naționale ( filele 11-13 dosar) rezultă cu certitudine faptul strămurării părinților reclamantului din localitatea de domiciliu Pișchioi, jud. Durostor - Bulgaria, în localitatea Sarighiol Deal - jud. Constanța, iar din actele de stare civilă reiese aspectul nașterii numitului C.D. în perioada avută în vedere de legiuitor.

Față de cele expuse mai sus, în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta îndeplinește și condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru soțul supraviețuitor, în sensul că aceasta nu s-a recăsătorit ulterior decesului celui care are avea calitatea de strămutat și ar fi putut beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea primei instanțe sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța, împotriva sentinței nr. 954/CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2009.