Recognition of refugee status due to 1940s ethnic persecution: appeal dismissed as unfounded
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment in favor of the claimant and confirming the final and irrecoverable status of the recognition of his status as a refugee for the period between October 15, 1940, and March 6, 1945. The dispute concerned the claimant's request for recognition of refugee status and associated rights after being forcibly displaced from his home in Transylvania due to ethnic persecution following the establishment of Hungarian administration in North Transylvania, which led him and his family to flee to Romanian-controlled areas. Relying on Article 1, paragraph (c), of Government Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), which grants refugee status to Romanian citizens subjected to ethnic persecution, including relocation, during the regime between September 6, 1940, and March 6, 1945, the Court found that witness testimony conclusively proved the forced displacement, thereby satisfying the legal requirements for the claim.
Legislator headnote
AI generatedRecognition of refugee status due to 1940s ethnic persecution: appeal dismissed as unfounded: Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, pârâta a susținut că soluția instanței a fost greșită, fiind dată în baza unui probatoriu insuficient și cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din administrarea acestuia.
Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Curtea nu poate lua în considerare susținerile recurentei-pârâte privind nelegalitatea sentinței atacate ca efect al pronunțării acesteia în baza unui probatoriu insuficient și cu ignorarea aspectelor contradictorii ce au rezultat din administrarea declarațiilor de martori, având în vedere că toate aspectele privitoare la situația de fapt a cauzei, precum și nelămuririle inițiale izvorâte din declarațiile de martori au fost pe deplin elucidate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
Înalta Curte constată astfel că, din probatoriul suplimentar administrat în cauză, respectiv audierea nemijlocită de către instanță a martorilor Z.S. și U.I., rezultă în mod neechivoc și unitar faptul că reclamantul împreună cu părinții săi, datorită persecuțiilor de natură etnică la care au fost supuși în localitatea lor de domiciliu (localitatea Taga) în urma instaurării administrației maghiare în Ardealul de Nord, au fost nevoiți ca în toamna anului 1940, să se refugieze în zona rămasă sub administrație românească, stabilindu-se inițial în localitatea Geaca iar ulterior în alte localități românești, unde s-au mutat în căutarea unui loc de muncă (Cătuna, Mociu).
Așadar, întrucât incidența dispozițiilor legale cuprinse în art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost stabilită cu certitudine în cauza de fată, în mod corect instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului, privind recunoașterea calității sale de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 -06 martie 1945 și acordarea drepturilor aferente, este întemeiată.
Față de toate cele expuse, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este temeinică și legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.