Jurisdiction of common courts versus specialized tribunals for third-party challenges to restitution orders under Law No. 10/2001

Deliberând asupra recursurilor civil de față, reține următoarele:

Reclamanții B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Olănești, Primarul orașului Olănești să se dispună anularea dispoziției nr. 1424 din 20 iunie 2007 emisă de Primăria orașului Olănești, ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivare au arătat că prin această dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001 Primăria orașului Olănești a dispus restituirea în natură a imobilului construcție, cunoscut sub denumirea de vila E. și terenul aferent acestuia în suprafață de 550 mp, situate în Băile Olănești, jud. Vâlcea către E.M.E. și P.B.C., cu obligarea beneficiarilor de restituire la a despăgubi pe chiriași pentru sporul de valoarea adus imobilului cu destinația de locuință.

Reclamanții din fonduri proprii au edificat o construcție nouă după anul 1982, alta decât cea naționalizată, fiind singurii care au investit în imobil.

Pârâta Primăria orașului Olănești a ignorat acest lucru la emiterea dispoziției atacate și faptul că prin sentința civilă nr. 117 din 22 aprilie 1999 Tribunalul Vâlcea, definitivă și irevocabilă, a respins acțiunea în revendicare formulată de beneficiarii cererii de restituire a imobilului în contradictoriu cu reclamanții, pe considerentul inadmisibilității acțiunii, care nu a fost promovată de toți moștenitorii.

Pe cale de excepție au contestat și calitatea de persoană îndreptățită a solicitanților E.M.E. și P.B.C., deoarece aceștia nu au depus dovezi din care să rezulte această calitate și nici nu s-a dovedit îndreptățirea lor pentru cota parte a lui T.V., având în vedere că imobilul a fost dobândit la data de 25 noiembrie 1925 de către P.B.E. și T.V.

Prin întâmpinarea depusă în cauză Primăria orașului Olănești a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a solicitat respingerea acțiunii.

Învestit cu soluționarea cauzei Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 477 din 27 mai 2008 a respins excepțiile invocate și acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dispoziția contestată este legală în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a moștenitorilor E.M.E. și P.B.C., în raport de dipoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilul poate fi restituit în natură întrucât acesta nu a fost demolat și nu s-au edificat pe terenul preluat abuziv de către stat construcții noi autorizate. Din probele administrate a rezultat că lucrările de reparații și consolidări aduse imobilului nu se circumscriu ipotezei art. 19 din lege, care vizează acele construcții cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din acele materiale ce reprezintă peste 100%, raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria orașului Băile Olanești a fost respinsă motivat de faptul că este unitatea emitentă a dispoziției contestate în cauză, fiind unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă întrucât justifică un interes legitim de a promova contestația și un drept propriu.

Împotriva sentinței pronunțate de tribunal au declarat apel reclamanții criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru faptul că: dispoziția contestată a fost emisă de o entitate care nu avea calitatea să soluționeze notificarea făcută de E.M.E. și P.B.C., în sensul că unitatea deținătoare este SC E. SA Olanești și nu Primăria orașului Băile Olănești, nu s-a ținut cont de faptul că notificarea nu a fost făcută de toți proprietarii imobilelor revendicate, respectiv de moștenitorii lui T.V., soluția este greșită pe fondul cauzei întrucât s-a dispus restituirea construcției în natură, în condițiile în care imobilul a fost transformat în totalitate și a devenit astfel un imobil nou, fiind proprietatea reclamanților.

La termenul din 12 septembrie 2008 au depus cerere de intervenție în interesul pârâtei-intimate Primăria orașului Băile Olanești, E.M.E. și P.B.C. solicitând respingerea apelului și a acțiunii.

La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2008 Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei de către Tribunalul Vâlcea, fiind vorba de o acțiune introdusă de un terț, prin care se contestă o decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea intervenienților.

Reprezentanții reclamanților și intervenienților, avocații M.V.F. și L.Ș. au solicitat admiterea excepției.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 187A din 3 octombrie 2008 a admis apelul reclamanților, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată potrivit cărora dispoziția emisă de unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unitătii/entitătii.

Prin urmare, cum reclamanții sunt terți în raport de dispozițiile legii care definesc cine sunt persoanele îndreptățite, cenzurarea legalității dispoziției de restituire de către aceștia se poate face doar în condițiile dreptului comun, de competanța judecătoriei în primă instanță, conform art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., și nu a tribunalului ca instanță specializată în soluționarea litigiilor decurgând din aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. și pârâta Primăria orașului Băile Olănești.

Reclamanții B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. au formulat următoarele critici:

- pârâta Primăria orașului Băile Olănești nu avea calitate să emită dispoziția atacată, întrucât unitatea deținătoare este SC E. SA Băile Olănești,

- notificare în baza căreia s-a emis dispoziția contestată nu a fost formulată de toate persoanele îndreptățite, respectiv și de moștenitorii lui T.V.,

- pe fondul cauzei, dispoziția este nelegală, întrucât ignoră faptul că imobilul a suferit transformări constructive, care-l pot califica drept o construcție nouă, diferită de cea naționalizată;

- soluția instanței de apel pe excepția necompetenței materiale a tribunalului, ca primă instanță, este nelegală plecând de la considerentul că reclamanții sunt terți, atât timp cât aceștia justifică un drept propriu.

Pârâta Primăria orașului Băile Olănești a formulat următoarele critici:

- susținerile reclamanților în sensul că prin lucrările de reparație și consolidare efectuate au refăcut clădirea nu au fost dovedite;

- dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea legii, pârâta fiind competentă să soluționeze notificarea.

Analizând criticile formulate de reclamanți, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente;

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În cauza dedusă judecății, reclamanții au susținut că se impune casarea hotărârii atacate, întrucât instanța a reținut greșit lipsa calității lor procesuale active, înlăturându-i de la aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel a pus în discuția părților, din oficiu, competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei și, implicit, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată.

În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art.24 din legea specială de reparație.

Această interpretare este cu atât mai mult justificată, în raport cu actuala reglementare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căreia numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare/entității învestită cu soluționarea notificării.

Reclamanții, care își justifică în prezenta cauză calitatea procesuală și interesul, prin invocarea unui drept propriu asupra imobilului și un interes legitim de a contesta dispoziția, nu au calea procedurii speciale în justiție, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În același timp însă, terților nu li se poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate cu „forța probantă a unui înscris autentic".

În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe".

Textul instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă.

Normele de competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsură în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei.

În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc. civ., și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțe persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este legală.

Pentru aceste considerente și având în vedere că la judecarea excepției invocate de instanță din oficiu, reclamanții au fost de acord cu admiterea acesteia, critica recurenților-reclamanți pe acest aspect nu este fondată.

Cu privire la recursul pârâtei Primăria orașului Băile Olănești, criticile de asemenea nu sunt fondate, pentru argumentele deja expuse.

De altfel, întrucât față de aceasta parte, prin decizia atacată nu s-a dispus nimic, recursul apare și ca lipsit de interes.

Fată de aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate și, vor fi respinse în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. și pârâta Primăria orașului Băile Olănești împotriva deciziei nr. 187A din 3 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.