Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5629/2009 AI generated

Inadmissibility of cassation against irrevocable appellate judgment dismissing set-aside objection in pension dispute

Case Number Decizia nr. 5629/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision of 7 March 2008 irreversibly in force. The dispute concerned a pension claim where the first instance partially granted the plaintiff's request to value specific pre-1947 employment periods, a ruling the appellant initially failed to appeal validly, leading to a nullity declaration; the plaintiff subsequently filed a cassation objection regarding unaddressed social security contributions and the constitutionality of relevant laws, which the appellate court rejected. Relying on Article 299 and Article 320 paragraph (3) of the Civil Procedure Code, the High Court determined that the appellate court's judgment on the cassation objection was legally irreducible and immune from further appeal under Article 377 paragraph (2) point 4, as the appeal constituted an impermissible "appeal to an appeal" against an already final judicial act.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 din Constituție, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against irrevocable appellate judgment dismissing set-aside objection in pension dispute: Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Keywords

AI generated
constitutionality of the laws article of civil procedure social security declaration of nullity pension contributions value in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1138 din 9 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.V. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a anulat decizia nr. 115903 din 28 februarie 2007 emisă de aceasta și a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare, în care să se valorifice, pentru perioada 1 ianuarie 1947-1 septembrie 1947, mențiunile din adeverința nr. 1696 din 29 august 2005 emisă de P. SA București, începând cu 1 iulie 2005. A respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul V.V. și pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 4301R din 12 decembrie 2007, a constatat nul recursul formulat de reclamantul V.V. împotriva sentinței civile nr. 1138 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul V.V., arătând că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la situația sumelor plătite drept contribuție CAS pentru perioada 1945-1988 și asupra neconstituționalitătii Legii nr. 19/2000 și a O.U.G. nr. 19/2007, fiind astfel de acord cu punctul de vedere al primei instanțe, în ceea ce privește necesitatea denominării salariilor contestatorului de dinainte de stabilizările din 1947 și 1952. Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 684R din 7 martie 2008 a respins, ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de reclamant, decizie irevocabilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul V.V.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În cauza de față se rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu zisă, în fond sau recurs.

Astfel, hotărârea atacată cu recurs, rezolvând o contestație în anulare, contra unei decizii, date în recurs, este irevocabilă ca și hotărârea atacată, în conformitate cu art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere această împrejurare și față de dispozițiile legale mai sus menționate, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale.

De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul V.V. împotriva deciziei civile nr. 648R din 7 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.