Refusal to extend student residence visa: obligation to enroll in specific public institution vs. private alternative

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 710/CA/2001, reclamanta W.W., în contradictoriu cu Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei a solicitat obligarea acestuia să-i prelungească viza de ședere în România.

Cererea s-a înregistrat la Tribunalul București, secția V-a civilă și de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 436/F/2001, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței.

Prin decizia nr. 157 din 30 aprilie 2002, s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a reținut cauza pentru soluționare în fond.

S-a avut în vedere faptul că Direcția Generală Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul Independent de Evidență Informatizată sunt unități fără personalitate juridică, subordonate Ministerului de Interne care trebuie să stea în proces, în calitate de pârât.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a venit în România la data de 3 noiembrie 1999, cu părinții, ea fiind elevă.

În anul 2000, autoritățile au refuzat prelungirea vizei de ședere, deși era încă elevă.

A mai menționat că se află în îngrijirea părinților cărora li s-a prelungit viza de ședere în România, că locuiesc împreună și că nu poate urma cursurile unei facultăți, neavând viza de ședere în România.

Prin sentința nr. 665 din 20 iunie 2002, s-a admis acțiunea reclamantei, s-a anulat viza de ieșire din țară, aplicată pe pașaportul acesteia, a fost obligat pârâtul să emită un act pentru prelungirea vizei de ședere.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Reclamanta a intrat în țară la data de 3 noiembrie 1999, cu viză acordată de Ambasada României la Beijing, în scop de studii.

Când a ajuns în țară, reclamanta s-a înscris la Școala Internațională Chineză.

Aprobarea dată de Ministerul Educației și Cercetării nu prevede pentru reclamantă, de a urma cursurile unei școli de stat, atâta vreme, cât în România există și învățământ privat, ca o alternativă la cel de stat.

Reclamanta a dovedit că a finalizat scopul pentru care a venit în România, astfel că refuzul de a-i acorda viza de ședere în România, este nejustificat.

Împotriva sentinței a formulat recurs Ministerul de Interne, criticând-o astfel:

Viza de intrare s-a acordat reclamantei prin scrisoarea de acceptare nr. 76447 din 26 iulie 1999, prin care era repartizată pentru efectuarea anului pregătitor pentru învățarea limbii române la Universitatea București.

Intrată în țară, reclamanta nu s-a înscris în sistemul național de învățământ și educație.

Școala Internațională Chineză nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a fi integrată în sistemul național de învățământ.

Reclamanta avea obligația de a se prezenta și înscrie în instituția de învățământ la care a fost repartizată, respectiv Universitatea București.

În plus, reclamanta avea obligația de a achita 215 dolari SUA, taxă de școlarizare lunară, ceea ce nu a făcut.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin scrisoarea de acceptare nr. 76447 din 26 iulie 1999, a Ministerului Educației și Cercetării s-a dat aprobarea pentru posibilitatea înscrierii la Unitersitatea București, și nu obligativitatea înscrierii în sistemul de învâțământ național.

Înscrierea la Școala Internațională Chineză și absolvirea acesteia nu contravine scopului pentru care a venit în România, cu atât mai mult, cu cât, așa cum rezultă din scrisoarea de acceptare, nu a fost repartizată la Universitatea București.

Reclamanta având familia în București – părinții cu viză de ședere în România, refuzul de a i se acorda viza de ședere în continuare, nu se justifică.

Constatându-se sentința legală și temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, împotriva sentinței civile nr. 665 din 20 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.