Claims for nationalized shares upheld but forest-land and share-value claims time-barred; compensation amount left to Central Commission

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 226 din 4 februarie 2008, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D.D.I. în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar general.

A anulat dispoziția nr. 8590 din 15 august 2007, emisă de Primăria municipiului București, prin primar general.

A stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri bănești pentru 200 de acțiuni deținute de autorul acestuia la S.F. D. S.A.R., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind calculul valorii actualizate a acțiunilor.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure și 662 acțiuni deținute de I.D.

A respins ca inadmisibile capetele de cerere privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure și 662 acțiuni deținute de I.D.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 8590 din 15 august 2007, Primarul municipiului București a respins notificarea formulată de D.I.D., prin care acesta solicitase stabilirea despăgubirilor pentru 200 de acțiuni deținute de autorul său la S.A.D., cu motivarea că notificatorul nu a depus acte doveditoare, care să ateste dreptul de proprietate.

Tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru 200 de acțiuni aparținând fostei S.F.D. S.A.R.

Astfel, prin certificatele de moștenitor nr. 1775/1981 și 608/1987, reclamantul a dovedit, prin borderoul nr. 516/9545 din 14 aprilie 2007 și titlurile provizorii nr. 5653 și 5654, că este moștenitor al defunctului V.D., care a cumpărat un număr de 200 de acțiuni la fosta S.F.D. S.A.R.

Punctul 31.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2001 au caracter exemplificativ și de recomandare, iar raportat la perioada lungă de timp trecută de la naționalizare, care a pus pe reclamant în imposibilitatea de a obține extras de pe registrul acționarilor, reclamantul a făcut dovada calității de acționar a autorului său, V.D., pentru 200 de acțiuni la fosta S.F.D. S.A., naționalizată în baza Legii nr. 119/1948.

A mai reținut tribunalul, că reclamantul a transmis notificarea Prefecturii municipiului București, care, în mod legal, a înaintat-o Primăriei municipiului București.

Nu se poate imputa reclamantului lipsa de diligentă în identificarea societății comerciale care a preluat patrimoniul fostei S.F.D. S.A. și nici faptul că nu a chemat în judecată și alte pârâte, în condițiile în care Primăria municipiului București nu a identificat timp de 7 ani societatea comercială care a preluat patrimoniul societății naționalizate și a soluționat notificarea pe fond.

În ceea ce privește capătul de cerere privind valoarea actualizată a despăgubirilor, tribunalul a reținut că acordarea și calculul despăgubirilor se fac în condițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cât privește capetele de cerere privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure și pentru 662 de acțiuni ce au aparținut lui I.D., tribunalul a reținut că solicitarea de despăgubiri pentru suprafața de pădure a fost făcută prin adresa nr. 578750 din 7 noiembrie 2006.

Solicitarea, având un alt obiect, reprezintă o nouă notificare, depusă după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.

În plus, a reținut tribunalul, reclamantul nu poate obține o dublă reparație în baza aceluiași titlu de proprietate.

În ceea ce privește cererea pentru acordarea despăgubirilor cuvenite celor 662 de acțiuni deținute de D.I., tribunalul a reținut că acestea au fost solicitate la 6 ianuarie 2003, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, sancțiunea fiind pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent și că, oricum, reclamantul nu a produs probe privind calitatea de moștenitor de pe urma defunctului D.I. și nici privind calitatea acestuia de acționar.

Prin decizia nr. 417 din 20 mai 2008,Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul D.D.I. și Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de reclamant, că, potrivit art. 31 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, reactualizarea despăgubirilor acordate se realizează în temeiul legii speciale, iar nu după algoritmul solicitat de apelantul - reclamant.

Notificările prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru 34,83 ha pădure și 662 de acțiuni ce au aparținut lui D.I. sunt distincte de prima notificare și nu o completează, deoarece cuprind petite noi, care investesc unitatea deținătoare în mod distinct.

Termenul de depunere a notificării este reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar termenul de depunere al actelor doveditoare este reglementat de art. 23 din Legea specială, noțiunile de „notificare" și acte „doveditoare" neconfundându-se nici în ceea ce privește natura lor, nici în ceea ce privește termenul până la care pot fi depuse.

În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul București, prin primar general, instanța de apel a reținut că posibilitatea de a depune acte doveditoare după depășirea termenului reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu este interzisă de nici un text legal, iar procedura derulată în fața instanței de judecată intră sub incidența Codului de procedură civilă, care permite administrarea de probe în toate fazele procesuale.

Instanța de apel a mai arătat că, în actuala reglementare a art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.

împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul D.D.I. și Municipiul București, prin primar general.

Recurentul D.D.I. nu a indicat nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 22.1 pct. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.. nr. 250/2007 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În cauză a existat o notificare „în bloc pentru mai multe imobile", iar solicitarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren acoperită de pădure ce a aparținut societății este o completare a notificării, pentru că suprafața de 34,83 ha pădure este partea ce-i revine, corespunzătoare celor 200 de acțiuni.

Recurentul a solicitat instanței de recurs să fie despăgubit pentru lipsirea de drepturi timp de 60 de ani, reprezentând neplata dividendelor, beneficiilor chiriilor, prin înmulțirea valorii acțiunilor și activelor calculate după art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu coeficientul 3,6 și indică modalitatea de calcul a despăgubirilor, precum și valoarea acestora, de 1.674.807,5 Ron.

Recurentul a mai solicitat despăgubiri pentru cele 662 de acțiuni deținute de D.I., în cuantum de 402.022,44 Ron și a solicitat instanței supreme să trimită dosarul la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în termen de zece zile, sub control judiciar, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ca fiind unica instituție care acordă despăgubiri.

Municipiul București, prin primar general a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii, deoarece, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea trebuie însoțită de acte doveditoare ale dreptului de proprietate și calității de moștenitor, iar art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că acte doveditoare ale dreptului de proprietate sunt orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică.

A mai arătat recurentul, că sarcina probei revine persoanei ce se pretinde îndreptățită și că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea textelor de lege invocate.

Analizând recursurile, în limita criticilor formulate, care permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de reclamant, se constată că, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificarea este cea care determină limitele în care se desfășoară procedura administrativă și judiciară. De aceea, art. 22 alin. ( )in Legea nr. 10/2001 prevede că notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

În cauză, prin notificarea înregistrată sub nr. 4410 la 25 septembrie 2001 la Biroul de Executori Judecătorești S. și N. și transmisă Prefecturii municipiului București, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești pentru 200 de acțiuni pe care le avea tatăl său la S.A.R. D.

Prin cererea din 6 ianuarie 2003, înregistrată la Primăria municipiului București sub nr. 178, reclamantul a solicitat completarea notificării cu despăgubiri pentru cele 662 de acțiuni deținute de unchiul său, I.D., iar prin memoriul din 7 noiembrie 2006, înregistrat la Primăria municipiului București sub nr. 578750, reclamantul a solicitat despăgubiri, conform art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată pentru pădurea de 9500 ha, pe care o avea S.A.D.

Se constată, așadar, că nu a existat o „notificare în bloc pentru mai multe imobile", așa cum pretinde reclamantul, ci o notificare, prin care a solicitat despăgubiri pentru 200 de acțiuni pe care V.D. le-a deținut la societatea ce a avut în proprietate, completată de cererea prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru acțiunile deținute de unchiul său, D.I. și de memoriul din 7 noiembrie 2006 referitor la teren (pădure)

Cererile ulterioare reprezintă, însă, noi solicitări de despăgubiri.

Fiind cereri noi, trebuiau făcute în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001.

Art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată nu este aplicabil, deoarece el se referă la termenul de depunere a actelor care dovedesc și susțin cererea de acordare a măsurilor reparatorii și nu la termenul de depunere a cererii de despăgubiri.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond și cea de apel au constatat că cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru cele 662 acțiuni deținute de D.I. și teren au fost formulate cu depășirea termenului legal, sancțiunea, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

De altfel, conform susținerii recurentului - reclamant, solicitarea de măsuri reparatorii pentru terenul (pădure), reprezintă partea ce-i revine corespunzătoare celor 200 acțiuni.

In ceea ce privește măsurile reparatorii cuvenite pentru acțiunile deținute de tatăl reclamantului, V.D., se constată că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, iar potrivit art. 31 alin. (3) din lege, măsurile reparatorii se vor propune după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, ce se va face potrivit alin. (4) al articolului.

Natura și întinderea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite care a fost acționar sau este moștenitorul unuia dintre acționarii societății naționalizate sunt strict determinate de lege, recalcularea acțiunilor, făcându-se, potrivit alin. (4) al art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de B.N.R. prin ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001 și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de Statistică și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia.

Prin urmare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată nu pot consta, așa cum pretinde reclamantul, în despăgubiri pentru lipsirea de drepturi timp de 60 de ani, reprezentând neplata dividendelor, beneficiilor și chiriilor.

De asemenea, în această etapă a procedurii de restituire, instanța civilă nu poate stabili cuantumul despăgubirilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispozițiile titlului sunt aplicabile și despăgubirilor propuse foștilor acționari, prin decizia emisă în temeiul fostului art. 32 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, conform procedurii instituite în art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările, însoțite de propunerea motivată de acordare a despăgubirilor și toată documentația vor fi transmise de entitatea care a soluționat notificarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este sarcina acestei comisii să emită titluri de despăgubiri în baza raportului întocmit de comisiile de evaluare, decizia putând fi atacată în instanța de contencios administrativ, conform art. 19 - 20 din Titlul VII al Legii privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Instanța de recurs nici nu poate trimite direct dosarul Comisiei Centrale, așa cum solicită reclamantul, deoarece o asemenea sesizare nu o poate face, conform legii, decât persoana juridică investită cu soluționarea notificării, după ce emite decizia cu propunerea de acordare de despăgubiri.

Nici recursul declarat de Municipiul București, prin primar general nu este fondat.

Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și cele ce atestă calitatea de moștenitor, vor fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 21 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ulterior, termenul a fost prelungit prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 și O.U.G. nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003, unitatea deținătoare fiind obligată, potrivit art. 23 din lege, să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau actelor doveditoare.

Potrivit textelor de lege invocate, reclamantul trebuia să depună documentația de care a înțeles să se folosească pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, dar stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanței de a soluționa litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

O asemenea limitare, ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituția României și recunoscute părților prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Or, garanția oferită de art. 6 din Convenție cuprinde atât dreptul părților de a-și susține prin probe cererile, dar și dreptul instanței de a încuviința și administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile.

Față de cele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri se vor privi ca nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul D.D.I. și Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 417 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București, secția IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2009.