Unconstitutionality exception regarding criminal procedure codes dismissed as lack of connection to case resolution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the unconstitutionality exception and obliging the defendant to pay 200 lei in judicial fees. The dispute concerned the admissibility of a constitutional review request filed by the defendant, who challenged Articles 385(2), (3) and 332(4) of the Code of Criminal Procedure, arguing that they violated constitutional and international human rights standards regarding procedural equality and access to appeal mechanisms. The decisive legal basis was Article 29(1) of Law No. 47/1992, which mandates that an unconstitutionality exception must be directly linked to the resolution of the case; the court found this condition unmet because the underlying dispute had not yet been resolved, as the appellate court had merely returned the file to the prosecutor for retrial pursuant to Article 332(2) of the Code of Criminal Procedure, meaning the defendant’s claimed prejudice regarding the restricted scope of appeal rights was premature and irrelevant to the immediate procedural stage.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 332 alin. (4) C. proc. pen, art. 129 din Constituție, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 217 alin. (1) C. pen, art. 332 alin. (2) C. proc. pen; Unconstitutionality exception regarding criminal procedure codes dismissed as lack of connection to case resolution: S-a apreciat că disp. art. 332 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituționale, deoarece în categoria oricărei persoane ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre nu poate intra și inculpatul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. 917/85/2009 această instanță, printre altele, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul C.Ș.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.Ș. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare pentru următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că intimatul inculpat C.Ș., în fața Curții de Apel Alba Iulia a invocat excepția de neconstituționalitatea disp. art. 3851 alin. (2), (3) C. proc. pen. și art. 332 alin. (4) C. proc. pen.
În motivarea excepției s-a arătat în esență că prevederile legale menționate contravin disp. art. 11, 16, 21 și art. 129 din Constituție, fiind contrare prevederilor art. 6 parag. 1 și art. 13 din C.E.D.O., art. 2 parag. 1 din Protocolul Adițional din Convenție, art. 14 alin. (1) și (5) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
S-a apreciat că disp. art. 332 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituționale, deoarece în categoria oricărei persoane ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre nu poate intra și inculpatul.
S-a mai menționat că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale și convenționale invocate, deoarece instituie pentru procuror o poziție procesuală superioară celorlalte părți și că prevederile respective conțin o dublă restrângere a accesului la cale de atac a recursului în cazul în care se solicită restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Inculpatul se află astfel într-o poziție de inegalitate în raport cu M.P., în legătură cu accesul la căile de atac prevăzute de lege.
Potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei tocmai în contextul în care inculpatul - intimat - autor al excepției nu a înțeles să formuleze recurs împotriva dispoziției de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru refacerea urmăririi penale în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. Așa fiind inculpatul nu poate invoca o eventuală prejudiciere a intereselor sale prin restrângerea sferei persoanelor care pot uza de această cale de atac.
Pe de altă parte, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prevede că excepția privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Or, instanța, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a dispus restituirea la parchet, cauza nefiind soluționată.
Prin urmare, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea va constata încheierea atacată, ca fiind legală și temeinică și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș. împotriva încheierii din 22 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 917/85/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2009.