Notary acts in succession: civil debt claim from cohabitant mortgage payments vs. criminal liability for fraud in inheritance certificate

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 3 iunie 2008, petiționara N.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public T.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., susținând că acesta a eliberat un certificat de moștenitor nelegal și apoi a autentificat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului succesoral, înlăturând-o de la partajul unui imobil și cauzându-i un prejudiciu patrimonial.

În urma actelor premergătoare efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 445/P/2008 din 30 iulie 2008 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin rezoluția nr. 135/II/2/2008 din 15 august 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă plângerea petiționarei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale apreciind corectă soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin sentința penală nr. 183 din 14 noiembrie 2008 a respins plângerea petiționarei N.V. împotriva rezoluției de netrimitere în judecată cu motivarea că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, că certificatul de moștenitor a fost eliberat la notarul public cu respectarea legii, că tot astfel s-a autentificat contractul de înstrăinare a imobilului, ținându-se seama de voința părților și că petiționara poate formula acțiune civilă de anulare a actelor notarului la instanța de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara V.N., care a susținut că a achitat împreună cu soțul ei rate la imobilul succesoral și că în mod greșit notarul public nu i-a recunoscut contribuția, înlăturând-o de la dreptul de proprietate asupra unei cote părți din apartamentul la a cărui plată a participat efectiv.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror, se constată că în baza certificatului de moștenitor nr. 33 din 26 ianuarie 1978 eliberat de Notariatul de Stat Județean Buzău s-a stabilit că de pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas ca bunuri cota indiviză de ½ din casa de locuit cu ½ din suprafața de 250 mp teren, imobil aflat în perimetrul construibil al satului Căpățânești, comuna Mărăcineni, județul Buzău, cota de ½ din suma de 1000 lei depusă la CEC și cota de ½ din autoturismul D. 1100, bunuri cumpărate în timpul căsătoriei cu soțul supraviețuitor N.G., căruia îi revine cota indiviză de ½ din aceste bunuri comune.

Prin același act s-a stabilit că au rămas ca moștenitori: N.G., soț, căruia îi revine cota de ¼ din masa succesorală în baza art. 1 din Legea nr. 319/1944 și N.G. – fiul, căruia îi revine cota de ¾ din masa succesorală, în baza art. 669 C. civ.

Ulterior, prin certificatul de moștenitor supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006, eliberat de notarul public T.M., s-a constatat că de pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas ca masă succesorală cota indiviză de ½ din imobilul apartament în suprafață utilă de 53,2 mp, compus din trei camere de locuit și dependințe, împreună cu suprafața de 21 mp teren aferent și indiviz, situate în Buzău, județul Buzău, cealaltă cotă indiviză din apartament aparținând soțului supraviețuitor N.G. și ca moștenitori N.G., în calitate de soț cu o cotă de ¼ din întreaga masă succesorală și N.G., în calitate de fiu cu o cotă de ¾ din întreaga masă succesorală.

Actele premergătoare au confirmat că bunurile imobile arătate în certificatul de moștenitor și cel ulterior, au fost dobândite de soții N.E. și N.G. în timpul căsătoriei lor, fiind deci supuse regimului prevăzut de art. 30 C. fam.

Petiționara N.V. a susținut că a intrat în relație de concubinaj cu soțul supraviețuitor N.G., imediat după decesul defunctei sale soții și că, împreună cu aceasta, a achitat rate la apartamentul cumpărat și că ulterior, în 1982, s-a căsătorit cu sus-numitul continuând să plătească rate la același imobil.

Împrejurarea că după intrarea în relații de concubinaj și apoi după căsătorie, petiționara a achitat rate la apartament împreună cu numitul N.G.,îi conferă acesteia un drept de creanță, valorificabil pe calea unei acțiuni civile.

Ca atare, notarul public a procedat corect la emiterea certificatului de moștenitor supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006 – respectiv, dispozițiile art. 68-88 referitoare la procedura succesorală, cuprinse în Legea nr. 36/1995, precum și ale art. 669 C. civ. și art. 30 C. fam., nerezultând indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate.

Tot astfel, referitor la vânzarea apartamentului de către N.G. și N.G., autentificată sub nr. 3049 din 24 noiembrie 2006, se constată că notarul public reclamat nu avea temeiuri din cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 36/1995 respectiv, „când actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri”, să refuze autentificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu numiții dobânditori R.I.Ș. și R.M.M.

Rezultă deci, că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, și că soluția procurorului de netrimitere în judecată a notarului public a fost corect menținută de prima instanță.

În consecință, Curtea constatând nefondate criticile formulate și, nerezultând la examinarea cauzei, conform art. 3856 alin. (3) aspecte de nelegalitate și netemeinicie, urmează în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, a respinge recursul declarat de petiționară, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara N.V. împotriva sentinței penale nr. 183 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2009.