Distinguishing fraud via uncovered checks from mere check dishonor: intent to deceive and lack of prov

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94/F de la 18 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de inculpare, din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.L., la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani.

În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani.

S-a aplicat art. 57 C. pen.

S-a aplicat art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii preventive de 1 zi – 4 ianuarie 2008, precum și perioada arestării preventive începând cu 16 ianuarie 2008 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. au fost admise acțiunile civile formulate de părțile vătămate SC A. SA Cluj Napoca, cu sediul în Cluj Napoca, județul Cluj și SC M.N. SA Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, județul Brașov.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL cu sediul în mun. Drăgășani, județul Vâlcea să plătească cu titlu de despăgubiri suma de 843.500,68 lei către partea civilă SC A. SA Cluj Napoca și suma de 281.079,64 lei cu același titlu către partea civilă SC M.N. SA Brașov, sumă ce se compune din 249.637,34 lei despăgubiri și 31.442,30 lei, penalități de întârziere.

S-a constatat că partea vătămată SC A.G. SRL Drăgășani nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL Drăgășani la plata sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-au inclus și onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu în faza de urmărire penală, precum și în faza de judecată.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A.G. SRL, la plata sumei de 7.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC M.N. SA Brașov.

În baza art. 22 raportat la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 republicată s-a dispus efectuarea înregistrării condamnării la Registrul Comerțului.

S-a luat act că partea civilă SC A. SA Cluj Napoca nu a solicitat cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, ca situație de fapt, că la data de 17 iulie 2007, inculpatul Z.L. a devenit asociat unic și administrator al SC A.G. SRL la aceeași dată, depunând și specimen de semnătură în bancă.

În scopul de a escroca societăți comerciale furnizoare de mărfuri, inculpatul și-a creat inițial imaginea unui om de afaceri serios și cu potențial financiar, derulând afaceri cu diverși comercianți, în urma cărora cumpăra cantități mici de mărfuri pe care le achita la termenul scadent.

În perioada următoare în care inculpatul a devenit asociat și administrator al SC A.G. SRL Drăgășani, acesta a căutat și a găsit pe martorul C.C.I., persoană tânără, fără cunoștințe în domeniul afacerilor comerciale, fără posibilități materiale și serviciu, pe care s-a hotărât să-l ajute să-și înființeze o firmă și să-și deschidă un magazin.

Martorul, considerând că inculpatul este o persoană serioasă, a fost de acord cu propunerea de a deveni asociat și administrator al SC A.G. SRL Drăgășani, iar în continuare inculpatul s-a ocupat de întocmirea actelor, precum și de achitarea costurilor pentru cesionarea SC A.G. SRL Drăgășani pe numele lui C.C.I.

Tot inculpatul a fost acela care s-a ocupat ca martorul să depună specimen de semnătură la bancă.

Ulterior, căpătând încrederea furnizorilor, inculpatul, în calitate de data aceasta de director comercial al firmei, a început să aprovizioneze importante cantități de mărfuri pentru plata cărora a eliberat file cec fără acoperire, părți vătămate fiind SC M.N. SA Brașov și SC A. SA Cluj Napoca.

În același timp, după achiziționarea mărfurilor, la scurt timp, inculpatul s-a ocupat pentru vânzarea rapidă a acestora, iar apoi de retragerea sumelor virate în cont, astfel că, înainte ca filele cec emise să ajungă la scadență, în contul SC A.G. SRL Drăgășani a mai rămas doar suma de 428,28 lei.

S-a reținut că vânzarea mărfurilor sub prețul de achiziție concomitent cu retragerea din contul societății A.G. S.R.L Drăgășani a contravalorii acestora înainte ca filele cec emise să ajungă la scadență, a demonstrat fără echivoc deplina cunoștință a inculpatului despre imposibilitatea achitării contravalorii facturilor către părțile civile, dar și hotărârea acestuia de a nu-și executa obligațiile asumate prin contract și de a folosi cu rea-credință creditul societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.

Probele dosarului, în aprecierea instanței de fond, au confirmat faptul că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare cele două societăți comerciale, mai sus menționate prin prezentarea societății A.G. S.R.L ca fiind una profitabilă, folosindu-se de calități mincinoase și de file cec pentru care știa că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont, toate în scopul de a obține pentru sine un folos material injust.

S-a apreciat că faptele inculpatului au fost săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., precum și de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În raport de cuantumul prejudiciului produs, precum și de dispozițiile art. 146 C. pen., s-a reținut că infracțiunea de înșelăciune s-a săvârșit și cu agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., cu consecințe deosebit de grave.

În baza textelor de lege mai sus menționate, inculpatul a fost condamnat, apreciindu-se că reeducarea sa se poate face prin condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare să se facă prin privare de libertate.

La stabilirea cuantumului pedepsei, s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., precum și art. 998 C. civ., în sensul că s-a făcut dovada unui prejudiciu cert și nerecuperat, astfel încât inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către părțile civile SC M.N. SA Brașov și SC A. SA Cluj Napoca.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Z.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de apel l-a reprezentat greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat și, pe cale de consecință, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea a cerut achitarea, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.

În subsidiar a invocat un alt aspect, care se referă la pedeapsa aplicată, considerând-o ca fiind prea aspră, în raport cu circumstanțele cauzei.

Prin decizia penală nr. 83/A de la 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 409/90/2008 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.L. împotriva sentinței penale nr. 94/F din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 409/90/2008.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului Z.L și s-a dedus la zi detenția.

A fost obligat apelantul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt, precum și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de către prima instanță, iar încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către acesta, este corespunzătoare.

Din analiza materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și temeinic motivat, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului Z.L. în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. și de folosirea cu rea-credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Curtea de apel a considerat că tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului de a induce în eroare pe părțile vătămate SC M.N. SA Brașov și SC A. SA Cluj Napoca, cu prilejul încheierii contractelor de livrare de mărfuri prin emiterea mai multor file cec, știind că pentru valorificarea lor nu există disponibil, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. și că atare fapte nu pot fi susceptibile de încadrare în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia dată în recursul în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005.

Curtea de apel nu a putut reține criticile apelantului inculpat referitoare la faptul că el nu are nicio contribuție infracțională la comiterea faptelor, întrucât acestea au fost infirmate de materialul probator administrat, de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, fiind evidentă intenția inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate prin emiterea filelor cec care nu aveau acoperire.

Mai mult, chiar poziția inculpatului, care a precizat în declarațiile sale că filele cec erau emise nu ca mijloc de plată a mărfurilor, ci ca mijloc de garanție că plata se va efectua, a relevat împrejurarea că la momentul emiterii filelor cec nu exista disponibil bănesc în cont.

Procedând astfel, convenind cu părțile civile ca plata să se facă prin filă cec și emițând ulterior o asemenea filă, deși cunoștea că nu există în contul societății provizia necesară acoperirii, în mod incontestabil inculpatul a indus în eroare pe părțile vătămate, cauzându-le un prejudiciu.

Mai mult, în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, părțile vătămate SC M.N. SA Brașov și SC A. SA Cluj Napoca au livrat marfa, pe care inculpatul a recepționat-o, semnând și ștampilând factura de primire. Ulterior, marfa a fost revândută e către același inculpat unor societăți comerciale, încasând personal valoarea acesteia.

Potrivit probelor dosarului, chiar dacă retragerea sumelor din contul S.C. A.G. S.R.L Drăgășani a fost făcută în baza mandatului martorului C.C.I., s-a demonstrat că în mod efectiv retragerea banilor s-a făcut de către inculpat, în scopul însușirii lor.

În această situație, nu se poate reține că inculpatul nu a indus în eroare cele două societăți comerciale, ci dimpotrivă, prin prezentarea societății SC A.G. SRL ca fiind una cu potențial financiar și folosindu-se de calități mincinoase, precum și de file cec pentru care știa că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont.

În raport de cele menționate, curtea de apel a apreciat că în cauză apărările inculpatului, în sensul că faptele nu au fost comise de el au fost infirmate, instanța de fond, pronunțând o soluție legală și temeinică privind stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de care acesta a fost învinuit.

Drept urmare, pentru considerentele mai sus expuse, fiind conturat elementul material al infracțiunii de înșelăciune, nu s-a impus nici schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., câtă vreme inculpatul a acționat în cunoștință de cauză, deci cu intenția de a induce în eroare pe părțile vătămate și de a le crea un prejudiciu.

De asemenea, curtea de apel a reținut că instanța de fond a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Pentru aceste considerente, neexistând nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, care să condusă la admiterea apelului, curtea de apel a respins apelul inculpatului Z.L., în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Totodată, constatând că există probe, în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, ce sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce a rezultat din modalitatea în care a fost concepută activitatea infracțională, curtea de apel, în baza dispozițiilor art. 383 alin. (11) care trimit la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus perioada executată în arest preventiv în continuare, de la data pronunțării sentinței, 18 iunie 2008, până la momentul pronunțării deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul Z.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără, însă a arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 27 noiembrie 2008, în recurs, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat pentru a se da acestuia posibilitatea să-și angajeze un apărător, în raport cu dispozițiile art. 302 C. proc. pen., art. 6 din același cod și art. 6 CEDO.

De asemenea, la același termen mai sus arătat, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuție legalitatea luării și menținerii măsurii arestării preventive față de inculpat, fiind consemnate concluziile părților, iar după deliberare, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului Z.L., măsură pe care a menținut-o, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei a fost plătit din fondul Ministerului Justiției, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul menționat, aflată la filele 13-14 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii mai sus precizate, Înalta Curte a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și au impus în continuare privarea de libertate a acestuia, constatând că măsura arestării preventive este legală și temeinică.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 981 la 13 ianuarie 2009 și aflate la filele 23-26 dosarul Înaltei Curți, motivele de recurs formulate în scris de recurentul inculpat Z.L., arătând că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică, deoarece din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu a semnat nicio filă cec și nu a avut acces direct la contul societății, iar marfa pe care a cumpărat-o a predat-o prin procese-verbale, administratorului societății care a și semnat filele cec cu care au fost cumpărate mărfurile, iar pe de altă parte a solicitat noi probe în dovedirea nevinovăției sale, probe ce i-au fost respinse, dar care întăreau susținerea sa.

Situația reală și de fapt este că a fost împuternicit de domnul C.C.I. pentru a se ocupa de aprovizionarea SC A.G. SRL, astfel în baza unui contract comercial a fost trimis să achiziționeze marfa ce trebuia achitată cu file cec semnate de domnul C.C.I., iar aprovizionarea s-a făcut prin încheierea de contract dintre SC A.G. SRL și societățile de la care trebuiau ridicate produsele.

Ulterior s-a dovedit că aceste file cec nu aveau acoperirea necesară în bancă pentru achitarea mărfii care fusese cumpărată.

Datorită acestui fapt pe data de 4 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a solicitat Tribunalului Vâlcea reținerea sa, întrucât existau indicii temeinice că a săvârșit infracțiuni de natură penală.

Tribunalul Vâlcea a respins cererea parchetului, întrucât nu a semnat filele cec și nu a intenționat să părăsească teritoriul României.

Parchetul a formulat recurs împotriva deciziei, iar Curtea de Apel Pitești a admis cererea, dispunând reținerea sa. Urmare acestui fapt, inculpatul consideră că în mod eronat a fost reținut nevinovat și condamnat de către instanțe la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. El nu a făcut altceva decât să îndeplinească ordinele de serviciu contractând produsele, iar la încheierea contractelor au participat persoane competente din ambele părți.

În ceea ce privește filele cec la emiterea lor s-au avut la cunoștință că au fost emise cu titlu de garanței pentru a se asigura o bună desfășurare a contractului, iar în speță nu este o faptă de natură penală, potrivit art. 82 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în care prevede că dacă beneficiarul are cunoștință de lipsa banilor în cont la emiterea filei cec, contractantul care a cumpărat marfa este exonerat de răspundere penală, acesta fiind un litigiu civil, iar din declarațiile martorilor a rezultat că la momentul în care au fost făcute tranzacțiile au existat nelămuriri, dar nu s-a făcut nimic în acest sens, de a se verifica posibilitățile de plată, iar pentru niciunul din filele cec emise, nu s-au făcut verificări, întrucât acestea erau garanții în vederea derulării contractului, Mai mult de atât, dacă filele cec nu erau emise cu titlu de garanței, acestea trebuiau garantate de bancă, contra unui procent pentru a îndeplini cerințele infracțiunii de înșelăciune.

Recurentul inculpat a menționat că se declară nevinovat, deoarece în baza unui contract comercial a îndeplinit ordinele de serviciu, nesemnând nicio filă cec, iar marfa cumpărată în baza contractelor a fost predată prin procese-verbale domnului C.C.I., administratorul societății, cel care a semnat filele cec și potrivit celor două

laturi ale infracțiunii nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În altă ordine de idei el a solicitat noi probe care i-au fost respinse, probe ce se rezumau la audierea unui martor și depunerea de înscrisuri noi.

Adevăratul vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în speță, este numitul C.C.I., care a deținut filele cec și ștampilele, așa cum a reieșit din procesul-verbal încheiat la data de 2 august 2007 în fața unui notar și acesta a scăpat de răspunderea penală, iar singurul argument care a adus această exonerare, a fost că a spus că nu a știu ce a semnat.

Pe de altă parte a fost condamnat la 12 ani, ceea ce este enorm de mult pentru o persoană în vârstă ca el și care probleme medicale (diabet), probleme cu au fost dovedite cu acte medicale aflate la dosar.

Privind infracțiunea de înșelăciune pentru care este trimis în judecată și condamnat, el s-a considerat și este nevinovat, deoarece nu a semnat nicio filă cec și a fost împuternicit de administratorul societății să se ocupe de aprovizionarea societății, solicitând a se dispune soluția corectă, fie admiterea recursului, casarea deciziei curții și trimiterea spre rejudecarea cauzei pentru audierea martorului ce i-a fost respins de Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea sau a se dispune achitarea sa.

La termenul de astăzi, în recurs apărătorul recurentului inculpat a depus la dosarul cauzei, acte în circumstanțiere privind pe inculpat, respectiv fotocopia contractului de mandat comercial nr. 1 de la 3 august 2007 încheiat între SC A.G. SRL și Z.L., precum și a unor acte medicale.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârilor atacate și în rejudecare a se dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul fiind împuternicit pentru aprovizionarea firmei, a încheiat contracte cu alte firme, filele cec nu erau acoperite. De asemenea, apărătorul recurentului inculpat a solicitat a se dispune achitarea aceluiași inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a folosit cu rea-credință cec-urile, acesta nefiind vinovat pentru emiterea filelor cec, nu a semnat personal cec-urile, el având împuternicirea să răspundă numai de aprovizionarea firmei cu marfă. Totodată, apărătorul recurentului inculpat a solicitat într-un prim subsidiar, schimbarea încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen. în art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, întrucât fapta ce i-a fost reținută în sarcina sa nu constituie o faptă de rezultat, ci de pericol și în consecință a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen., iar într-un al doilea subsidiar a se reduce pedeapsa aplicată, aceasta fiind prea mare.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat Z.L. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, atât în scris, cât și oral, prin apărător, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18, 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în primă instanță la Tribunalul Vâlcea, la termenul de judecată de la 12 martie 2008, apărătorul inculpatului, avocat N.R., în apărarea inculpatului, a solicitat proba cu doi martori și înscrisuri pe situația de fapt și un martor plus înscrisuri în circumstanțiere personală, arătând că în ceea ce privește proba testimonială, respectiv cu martorii pe situația de fapt, urmează să facă dovada faptului când s-au semnat acele file cec și de ce, ce s-a întâmplat cu biletele la ordin, respectiv tot ceea ce susține inculpatul, solicitând să se încuviințeze să depună lista cu martorii propuși, a solicitat vizionarea CD-urilor cu înregistrările de la cele două agenții bancare, aflate la dosar, iar tribunalul a apreciat că este întemeiată cererea de probatoriu formulată de inculpat, atât pe situația de fapt, cât și în circumstanțiere, urmând ca inculpatul să depună listă cu numele și adresa martorilor propuși pe situația de fapt și a celui în circumstanțiere, precum și înscrisurile la care face referire, a fost admisă și cererea de a fi vizionate cele două CD-uri, urmând să se stabilească o oră în acest sens în ziua termenului de judecată, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul arătat, aflată la filele 86-88 dosarul tribunalului.

La termenul de judecată de la 9 aprilie 2008, în primă instanță, inculpatul Z.L., având cuvântul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru studierea dosarului, sens în care a depus o cerere la dosarul cauzei, cererea a fost pusă în discuția părților, consemnându-se poziția fiecăreia, după care tribunalul a constatat că cererea de amânare formulată de inculpatul Z.L., pentru studierea dosarului, este neîntemeiată, astfel că a respins-o, față de împrejurarea că este formulată la al patrulea termen de judecată, după începerea cercetării judecătorești, probele administrate în prezența inculpatului și având în vedere și faptul că la dosarul cauzei la fila 249 vol. I, există un proces-verbal încheiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea de către procurorul care a instrumentat cauza și din care a rezultat că la 1 februarie 2008, după încheierea tuturor actelor de urmărire penală, inculpatul a fost chemat și i s-a pus în vedere că are dreptul să ia cunoștință de materialul probator existent, proces-verbal în care se consemnează, de asemenea, că i-a fost pus la dispoziție întregul dosar, a luat la cunoștință de conținutul acestuia, motiv pentru care nu a avut de formulat cereri noi și nici de făcut declarații suplimentare.

S-a trecut la vizionarea CD-urilor R. Drăgășani.

La interperlarea instanței, inculpatul personal a precizat că nu poate să indice numele și prenumele celor doi martori admiși pe situația de fapt, întrucât aceste nume rezultă din actele dosarului, motiv pentru care a și solicitat amânarea cauzei, iar în ceea ce privește martorul în circumstanțiere a menționat că acesta se va prezenta în fața instanței necitat.

Avocatul C.D., având cuvântul pentru inculpat a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a se prezenta în fața instanței, atât martorii admiși pe situația de fapt, cât și în circumstanțiere, apreciind că este utilă soluționării cauzei acordarea unui termen de judecată în acest sens, cererea fiind pusă în discuția părților, consemnându-se poziția fiecăreia, după care tribunalul a arătat că rezultând din discuțiile cu inculpatul că cei doi martori propuși pe situația de fapt ar rezultat din materialul probator existent la dosar și că nu poate indica numele acestora decât studiind dosarul cauzei, tribunalul a revenit asupra cererii de amânare formulată de inculpat pentru studierea dosarului și a admis-o și a acordat termen de grefă, potrivit încheierii de ședință de la termenul menționat, aflată la filele 124-126 dosarul tribunalului.

La termenul de judecată de la 4 iunie 2008, în primă instanță, avocatul C.D., având cuvântul pentru inculpat a precizat că pe situația de fapt nu poate indica decât numele unui singur martor, respectiv B.I., care cunoaște împrejurări legale de încheierea contractelor cu firmele păgubite, precum și cu privire la filele cec emise, iar tribunalul după deliberare a dispus amânarea cauzei, în vederea audierii martorului B.I., propus de inculpat pe situația de fapt, acesta fiind citat și cu mandat de aducere, așa cum rezultă din consemnările făcute în încheierea de ședință de la data arătată, aflată la filele 169-170 dosarul tribunalului.

La termenul de judecată de la 18 iunie 2008, în primă instanță a fost audiat martorul B.I., propus de inculpat pe situația de fapt, sub prestare de jurământ, acesta fiind audiat și în circumstanțiere pentru inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Avocatul C.D., având cuvântul, pentru inculpat a solicitat suplimentarea probatoriului cu încă un martor pe situația de fapt, respectiv fiul inculpatului, care are cunoștință de modalitatea derulării faptelor, întrucât datorită comunicării greșite a inculpatului, martorul audiat la actualul termen ar fi fost în circumstanțiere și nu pe situația de fapt.

Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de suplimentare a probatoriului cu încă un martor pe situația de fapt, formulată de inculpat, prin apărătorul său, față de împrejurarea că pe situația de fapt i s-au admis acestuia doi martori și un martor în circumstanțiere, iar, ulterior, prin încheierea de ședință din 12 martie 2008, s-a dispus ca acesta să depună lista cu numele martorilor admiși pe situația de fapt și în circumstanțiere. De asemenea, i s-a acordat inculpatului, termen de grefă pentru studierea dosarului față de declarația acestuia că numele celor doi martori pe situația de fapt rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penale. Ulterior, acesta nu a putut că nominalizeze cele două persoane, iar în ședința din 4 iunie 2008, inițial, a renunțat la audiere, iar apoi a precizat că nu poate indica decât numele unui singur martor, respectiv B.I. prezent astăzi, propus pe situația de fapt, respectiv pentru a face dovada împrejurărilor legate de încheierea contractelor cu firmele constituite părți civile și cu privire la filele cec și, în același timp a renunțat la celălalt martor pe situația de fapt pe motiv că nu poate să-l identifice.

La interpelarea instanței, părțile prezente au declarat că nu mai au explicații de dat ori cereri noi de formulat pentru completarea cercetării judecătorești. Nemaifiind alte chestiuni prealabile, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 alin. (2) C. proc. pen. și a acordat cuvântul părților în dezbateri, potrivit art. 340 C. proc. pen., așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței pronunțate în primă instanță, aflată la filele 192-194 dosarul tribunalului.

În apel, la termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, grefierul de ședința a învederat instanței că s-au depus la dosar prin serviciul arhivă, concluzii scrise formulate de inculpatul Z.L.

Potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen. s-a încuviințat apărătorului apelantului inculpat să ia legătura cu acesta în vederea pregătirii apărării.

S-a procedat la ascultarea inculpatului, răspunsurile acestuia fiind

consemnate în proces-verbal ce a fost atașat la dosarul cauzei.

Apărătoarea apelantului inculpat a solicitat completarea probatoriului cu un martor pe situația de fapt, probă ce a fost solicitată și la instanța de fond și a fost respinsă.

Instanța a pus în vedere inculpatului să indice teza probatorie și numele martorului.

Inculpatul a solicitat încuviințarea probei cu un martor pentru a-și dovedi nevinovăția, însă a afirmat că nu poate preciza numele acestuia și nici ceea ce înțelege să dovedească prin audierea martorului.

Reprezentantul parchetului s-a opus încuviințării probei cu un martor solicitată de inculpat prin apărător, având în vedere că nu a indicat numele martorului și nici teza probatorie.

Curtea de apel a respins cererea formulată de apelantul inculpat prin apărător prin care a solicitat încuviințarea probei cu un martor, având în vedere că nu a indicat numele acestuia și nici teza probatorie.

Apărătorul apelantului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, a arătat că nu au cereri prealabile de formulat și nici alte probe de solicitat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici alte probe de solicitat, curtea a constatat apelul în stare de judecată și a acordat părților cuvântul asupra acestuia, cât și asupra stării de arest a apelantului inculpat, concluziile părților fiind consemnate, așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei pronunțată de instanța de apel, aflată la filele 76-77 dosarul curții de apel.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurentul inculpat Z.L. cu privire la respingerea probelor noi solicitate în dovedirea nevinovăției sale, precum și a solicitării de a se admite recursul, casa decizia atacată și a se trimite cauza în vederea rejudecării, pentru a se audia martorul ce i-a fost respins, deoarece, atât prima instanță, cât și instanța de apel s-au pronunțat, de fiecare dată motivat asupra cererii de administrare a probelor în apărare formulată de inculpat, în cauză fiind administrată în primă instanță, proba testimonială cu martorul B.I., propus de inculpat pe situația de fapt.

Înalta Curte apreciază că ambele instanțe și-au motivat cererea de respingere a suplimentării probatoriului formulată de inculpat, prin referiri concrete, fie prin evidențierea modului în care au fost propuse probele în apărarea inculpatului, încuviințate în integralitate de către prima instanță, pentru ca apoi, în raport cu imposibilitatea indicării chiar de către inculpat a martorilor, pentru ca ulterior să încuviințeze singurul martor pe care apărătorul inculpatului l-a putut menționa, procedând la ascultarea acelui martor și a respins suplimentarea probatoriului, fie ca urmare a imposibilității indicării de către inculpat a martorului și nici a utilității și concludenței probei solicitate, în fața instanței de apel, așa încât recurentul inculpat nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea unei probe pe care a solicitat-o, atâta timp cât se află în culpă procesuală printr-o atitudine oscilantă cu privire la indicarea concretă a martorului și a utilității probatorii a declarației acestuia.

În consecință, ambele instanțe s-au pronunțat asupra probelor solicitate de inculpat, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Din examinarea coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului Z.L. în săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că a fost făcută o reală evaluare, prin coroborarea tuturor probelor administrate, în cursul procesului penal, stabilindu-se că faptele inculpatului Z.L., în calitatea de director general al SC A.G. SRL Drăgășani, în perioada 2-24 august 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale de a induce în eroare părțile vătămate SC M.N. SA Brașov și SC A. SA Cluj Napoca cu prilejul încheierii contractelor de livrare de mărfuri prin emiterea mai multor file cec, știind că pentru valorificarea lor nu există disponibil, în scopul obținerii de foloase materiale pentru sine, precum și însușirea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, de către acesta, din creditul societății, în perioada 21-31 august 2007 a sumei de 980.500 lei, cea mai importantă parte a acestei sume, respectiv 970.500 lei fiind ridicată din bancă pe parcursul a patru zile, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust, întrunesc elementele constitutive la infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și folosirea cu rea-credință a creditului de care se bucură societatea în folosul propriu, în formă continuată, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real.

Înalta Curte consideră că instanța de apel nu numai că și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la dovedirea vinovăției inculpatului Z.L. în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, dar a făcut un examen propriu asupra materialului probator administrat în cauză, prin evidențierea declarațiilor inculpatului, a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, a mandatului martorului C.C.I., al căror conținut l-a valorificat coroborat cu materialul probator în ansamblul său, prin prisma condițiilor legale ale celor două infracțiuni, stabilind că din modalitatea de săvârșire a infracțiunii a rezultat intenția evidentă a inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate prin emiterea filelor cec care nu aveau acoperire, că și din natura ce le-a fost conferită de inculpat, respectiv aceea de mijloc de garanție s-a relevat împrejurarea că la momentul emiterii filelor, nu exista disponibil bănesc în cont, că prin modalitatea de plată convenită cu părțile civile, respectiv filă cec și emiterea ulterioară a unei asemenea file a indus în eroare părțile vătămate, că inculpatul a fost cel care a recepționat marfa, semnând și ștampilând factura de primire, ulterior marfa fiind revândută de către același inculpat unor societăți comerciale, încasând personal valoarea acesteia, retragerea efectivă a banilor fiind făcută de inculpat, așa încât acesta prin prezentarea societății SC A.G. SRL ca fiind una cu potențial financiar și folosindu-se de calități mincinoase, precum și de file cec pentru care știa că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont a indus în eroare cele două societăți comerciale.

De asemenea, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări, examinând critica formulată de recurentul inculpat Z.L. cu privire la nevinovăția sa în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, precum și solicitarea de achitare în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) și respectiv art. 10 lit. c) C. proc. pen., în raport cu materialul probator administrat în cursul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești, în primă instanță, în apel, prin reascultarea inculpatului, cât și în recurs, prin analiza înscrisurilor depuse, constată că aceasta este nefondată, deoarece pe de-o parte, între percepția instanțelor asupra mijloacelor de probă administrate și soluțiile pronunțate nu există vădite și esențiale neconcordanțe, ci dimpotrivă materialul probator administrat susține hotărârile pronunțate.

Pe de altă parte, în baza evaluării proprii, Înalta Curte consideră că vinovăția inculpatului Z.L. în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, rezultă din mijloacele de probă administrate care au relevat contribuția concretă a acestuia, în sensul că acesta nu a avut intenția de a-și desfășura o activitate comercială onestă, ci, dimpotrivă a avut intenția de a beneficia de sume de bani în folosul propriu, prin crearea unei aparențe de credibilitate, soliditate financiară și potențiabilitate în desfășurarea activității comerciale, în scopul câștigării încrederii partenerilor de afaceri, așa încât și-a premeditat manoperele de inducere în eroare a societăților comerciale, prin efectuarea inițială a unor operațiuni comerciale cu sume mici, marfa fiind plătită la timp, pentru câștigarea încrederii, iar la numai zece zile de la preluarea societății comerciale SC A.G. SRL Drăgășani, în calitate de administrator unic și anume la data de 17 iulie 2007, dată când a dobândit și specimen de semnătură în bancă, respectiv la data de 27 iulie 2007 a cesionat părțile sociale, martorului C.C.I., în vârstă de 18 ani și 9 luni, absolvent al unei școli profesionale, fără niciun fel de experiență în materie comercială, acesta devenind administrator, de a dobândit specimenul de semnătură în bancă la data de 13 august 2007, inculpatul asumându-și funcția de director general al societății, calitate în care a încheiat la 2 august 2007 cu SC A. SA Cluj Napoca și la 6 august 2007 cu SC M.N. SA Brașov, contracte pentru diferite mărfuri, acestea fiind semnate și ștampilate de inculpat, acesta fiind și cel care completa și ștampila filele cec, ce ulterior erau semnate la grămadă și fără a se cunoaște modul de folosire al lor, de către martorul C.C.I., cel care prelua marfa și încasa banii de la unitatea bancară fiind numai inculpatul, acesta încasând suma de 970.000 lei, soldul final în contul societății după operațiunile bancare rămas la data de 31 august 2007, fiind numai de 428,28 lei.

Astfel, vinovăția inculpatului Z.L. în săvârșirea infracțiunilor ce i-au fost reținute în sarcina sa, în calitate de autor, care a indus în eroare părțile vătămate cu ocazia încheierii contractelor încheiate, prin emiterea unor file cec fără a avea disponibilul în bancă, în scopul obținerii unor foloase materiale pentru sine, precum și folosirea cu rea-credință a creditului societății, retrăgând o sumă mare de bani, pe parcursul a patru zile, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și folosirea cu rea-credință a creditului pentru a obține un folos pentru sine, și se susține cu declarațiile date inițial în calitate de învinuit a lui C.C.I. (filele 52-58; 60-62 vol.

I dosarul parchetului), declarația în calitate de martor a lui C.I. (fila 82 dosarul tribunalului), procesul-verbal de confruntare între C.C.I. și inculpatul Z.L. (filele 73-75 vol. I dosarul parchetului), actele societății SC A.G. SRL și specimene de semnături (filele 76-101 în vol. I dosarul parchetului), plângerea formulată de partea civilă SC A. SA Cluj Napoca (fila 3 în vol. II dosarul parchetului), contractul de distribuție nr. 649/2007 și fotocopiile filelor cec emise, alte înscrisuri (filele 5-61 în vol. II dosarul parchetului), declarațiile martorilor C.M.O. (filele 63-65 vol.

II dosarul parchetului și fila 107 dosarul parchetului), V.M.R. (filele 66-71 vol. II dosarul parchetului și fila 77 dosarul tribunalului), proces-verbal de confruntare între martorul V.M.R. și inculpatul Z.L. (filele 72-73 vol. II dosarul parchetului), declarațiile martorilor S.I.M. (filele 74-78 vol. II dosarul parchetului și fila 83 dosarul tribunalului), R.L. (filele 79-81 vol. II dosarul parchetului și fila 108 dosarul tribunalului), M.R.M. (filele 83-86 vol. II dosarul parchetului și fila 84 dosarul tribunalului), P.O. (filele 87-88 vol.

II dosarul parchetului și fila 138 dosarul tribunalului), plângerea părții civile SC M.N. SA Brașov, contractul de vânzare-cumpărare nr. 9 de la 6 august 2007, facturi și documente bancare, alte înscrisuri (filele 106-132 vol. II dosarul parchetului), declarațiile martorilor S.I. (filele 133-135 vol. II dosarul parchetului și fila 76 dosarul tribunalului), S.T. (filele 1-6 vol. III dosarul parchetului și fila 78 dosarul tribunalului), contractul comercial de vânzare-cumpărare produse industriale nr. 4/2007 și alte înscrisuri (filele 10-140 vol.

III dosarul parchetului), declarațiile martorilor N.I.M. (filele 143-144 vol. III dosarul parchetului și fila 79 dosarul tribunalului), A.E. (filele 145-147 vol. III dosarul parchetului), I.S.M. (filele 148-150 vol. III dosarul parchetului), P.C. (filele 156-157 vol. III dosarul parchetului și fila 81 dosarul tribunalului), proces-verbal de confruntare între martorul P.C. și inculpatul Z.L. (filele 158-160 vol. III dosarul parchetului), procesul-verbal de confruntare între martora I.S.M. (filele 161-163 vol. III dosarul parchetului și fila 80 dosarul tribunalului), procesul-verbal de confruntare între martora N.L.M.

și inculpatul Z.L. (filele 164-166 vol. III dosarul parchetului), declarația martorului propus de inculpat pe situația de fapt B.I. (fila 181 dosarul tribunalului), alte acte depuse și aflate la dosarul tribunalului, actele depuse în recurs, filele 27-33 dosarul Înaltei Curți, care infirmă declarațiile inculpatului Z.L. (filele 45; 47-48 vol. I dosarul parchetului și filele 8; 75 dosarul tribunalului și fila 73 dosarul curții de apel).

În declarația dată în primă instanță, martorul S.I.(fila 76 dosarul tribunalului) a arătat că „În data de 6 august 2007, inculpatul s-a prezentat la Brașov de unde a ridicat marfă a cărei contravaloare a achitat-o cu două file cec cu termen scadent la 30 și respectiv 45 de zile. Când au fost introduse în bancă, cele două file cec au fost refuzate pentru lipsă disponibil. A existat și o comandă însă nu pentru o cantitate așa mare de marfă, după care, a fost încheiat un contract semnat și ștampilat de mine din partea societății din Brașov și de inculpat din partea SC A.G..

Înainte de a ridica această marfă, inculpatul a mai cumpărat de la Brașov de două ori produse pe care le-a achitat cu ordin de plată. Precizez că SC A.G. a cumpărat aceste bunuri. Inculpatul mi-a fost prezentat de către M.R.T. pe care eu îl știam ca asociat la SC A.G. Tot M.R. mi l-a prezentat pe inculpat ca director general al acestei societăți. Precizez că cele două file cec erau semnate, însă au fost completate de către inculpat, în baza facturilor emise, cu valoarea de plată ce rezulta din acestea. Nu am luat legătura după ce am constatat că filele cec sun refuzate.

Revin și arăt că am luat legătura cu M.R.M. aproximativ timp de o săptămână după ce s-a ridicat marfa, cerându-i acestuia să achite prețul, pentru că el îl știam reprezentantul societății A.G. După aproximativ o săptămână acesta nu mi-a mai răspuns pe numărul de telefon pe care eu îl știam….Mărfurile au fost ridicate în aceeași zi și cu același camion. Exact în perioada în care se făcea livrarea și înainte de a se semna contractul personal l-am contactat telefonic pe M.R.M. căruia i-am atras atenția „să nu-mi tragă țeapă” și acesta m-a asigurat că nu o să fie niciun fel de problemă.

Au existat între mine și inculpat discuții în legătură cu termenul la care urmează să devină scadente filele cec. Inculpatul dorea ca plata să se facă printr-o singură filă cec scadentă la 45 de zile, lucru cu care eu nu am fost de acord. Atunci, inculpatul a luat telefonic legătura cu o persoană despre care eu am presupus fără să știu exact că este M.R.T., după care, pentru marfă s-au emis două file ce în baza celor două facturi, una de circa 1,5 miliarde lei scadentă la 30 de zile și pentru diferență, scadența urma să fie la 45 de zile.

Când a venit prima oară la mine împreună cu inculpatul M.R.T. nu mi-a spus că a cesionat societatea…”.

Martorul V.M.R. în declarația dată în primă instanță (fila 77 dosarul tribunalului) a menționat că „…La aproximativ o săptămână am fost contactat telefonic de aceeași persoană R.M. care mi-a spus că directorul general al societății este în drum spre Craiova. M-am întâlnit cu acesta, inculpatul din cauza de față, mi-a prezentat un contract semnat și ștampilat, contract cadru al firmei la care eu lucram și pe care i-l trimisesem pe email. Inculpatul a pus și o ștampilă cu număr de înregistrare. Când m-am întâlnit cu inculpatul, acesta s-a prezentat ca fiind director general al SC R. și SC A.G. SRL și mi-a dat și o carte de vizită din care rezulta explicit acest lucru și a lăsat să se înțeleagă că în spatele acestei societăți sunt persoane importante din lumea politică, lăsând să se înțeleagă că SC A.G. Drăgășani ar avea legătură cu S A.G. a lui C. La prima comandă, inculpatul mi-a declarat că materialele îi sunt necesare pentru un cămin studențesc din București, iar a doua oară mi-a spus că pentru o lucrare de la Turnu Severin. Cu inculpatul m-am întâlnit mai de multe ori în zona Craiovei, în locații diferite. Singurul cu care am discutat în legătură cu afacerile comerciale ce urmau să se deruleze cu A. Cluj-Napoca, în afară de cele două discuții telefonice cu R.M. a fost inculpatul. Personal i-am solicitat inculpatului să mi-l prezinte pe R.M., însă acesta mi-a declarat că în acea vreme era plecat din țară.”

Martorul S.T. în declarația dată în primă instanță (fila 78 dosarul tribunalului) a precizat că „Mențin declarațiile date cu ocazia cercetărilor, cu precizarea că nu-mi mai aduc aminte în totalitate ce am declarat la vremea la care am fost audiat. Așa cum am arătat și în declarații, despre marfa pe care am cumpărat-o am aflat de la Z., la o întâlnire pe care am avut-o în orașul Drăgășani. Tot Z. mi-a dat și oferta de preț, ofertă care corespundea pentru materialele existente în facturi. După aceea, s-au întocmit facturile de vânzare către societatea tatălui meu, ocazie cu care mi-a fost prezentat și patronul societății A.G., persoană care a și semnat actele. Tot patronul a completat și aceste facturi. Am purtat discuții cu inculpatul care mi-a spus că nu va livra niciun fel de marfă decât în momentul în care banii vor fi intrat în contul societății. De față a fost și patronul societății care era retras și vorbea puțin. Toată marfa a fost livrată în 3 sau 4 zile, pe măsura ce viram în contul SC A.G. valoarea ei.

Toate facturile de livrare către societatea tatălui meu au fost întocmite o singură dată, de față fiind inculpatul și C.C.I., însă mi se dădeau pe măsură ce ridicam marfa și achitam prețul. Oricum, marfa nu putea fi ridicată o singură dată, întrucât era o cantitate mare și nici eu nu puteam să plătesc o singură dată pentru că nu aveam toată suma la dispoziție. Am purtat o discuție cu inculpatul care mi-a spus că de la banca din Drăgășani se va verifica dacă am virat în contul societății banii și după aceea mi se va vira marfa. Așa acum am arătat, plata mărfurilor am făcut-o în principal prin diferite bănci, însă și în numerar, respectiv suma de 138.000.000 ROL sumă pe care i-am achitat-o inculpatului…Așa cum am arătat oferta mi-a fost înmânată de către inculpat și pe această ofertă ere prevăzut discantul de 25 sau 27 %. La facturile încheiate, precizez că datele de livrare erau diferite, pentru că nu puteam să ridic toată marfa în aceeași zi. Arăt că marfa mi-a fost dată eșalonat, așa cum eu puteam să plătesc. Mi se citește un pasaj din declarația de la fila 3 din vol. III al dosarului, referitor la modul în care s-au întocmit facturile și arăt că acea parte din declarație corespunde adevărului, respectiv că facturile erau scrise de C. la dictarea inculpatului care consider eu că-l ajuta. La ridicarea mărfii, de față a fost inculpatul. Eu nici nu cunoșteam altă persoană, așa că numai acesta a fost prezent când am ridicat marfa. Pe C. l-am cunoscut când au fost întocmite facturile. Când am depus sume în contul SC A.G. Drăgășani, o singură dată a fost prezent și C., împreună cu inculpatul. S-a încheiat și contract cu societatea mea și A.G., contract ce mi-a fost prezentat semnat de către C.…Precizez că eu am cerut inculpatului actele de proveniență a mărfurilor, ocazie cu care am constatat că provin de la cele două societăți, respectiv A. și M.N.”

Martora N.L.M. în declarația dată în primă instanță (fila 79 dosarul tribunalului) a arătat că „Mențin declarația dată cu ocazia cercetărilor. Eu îl știu pe inculpat ca fiind reprezentantul SC A.G. SRL Drăgășani și în această calitate, după ce retragerile de sume de bani erau verificate de o altă persoană, i-am eliberat diferite sume de bani, una dintre ele cred că peste 50.000 lei. Precizez că și în aceeași zi i-am eliberat de mai multe ori sume de bani Nu i-am solicitat actul de identitate pentru că eu îl cunoșteam ca fiind reprezentantul societății mai sus arătate și în același timp, până să ajungă la casierie, actele erau verificate de o altă persoană, respectiv de către I.C. , ofițer de credite. Uneori inculpatul venea însoțit la bancă de C., persoană despre care știam că este prietenă cu acesta. Nu cunoșteam dacă această persoană C. avea vreo calitate la SC A.G. SRL. Eu personal, toate sumele de bani i le-am înmânat inculpatului. Eu m-am angajat la Agenția Băncii din Drăgășani la 1 august 2007 și de la colegul meu, I., știam că inculpatul este administratorul firmei A.G. SRL. La vremea respectivă nu știam că într-o zi nu se pot retrage mai mult de 10.000 lei fără justificare, însă în condițiile în car am avut viza pusă de I. pe acte, am considerat că este legal. Uneori actele de ridicare a sumelor erau deja semnate când mi se prezentau, însă inculpatul a semnat și în fața mea de ridicare a banilor. Nu am verificat pe ce nume s-au întocmit actele de eliberare a banilor și dacă persoana era reprezentantul societății. Sumele eliberate inculpatului au fost numărate de către mine, pentru că la fiecare operațiune procedez în acest fel.

Martora I.S.M. în declarația dată în primă instanță (fila 80 dosarul tribunalului) a menționat că „Mențin declarațiile date cu ocazia cercetărilor întrucât corespund realității din contul SC A.G. SRL în mai multe rânduri am eliberat diferite sume de bani inculpatului. La prezentarea la ghișeu, inculpatul venea cu toată documentația făcută și astfel nu i-am solicitat act de identitate. La eliberarea sumelor de bani, eu aveam obligația să-i cer actul de identitate, însă nu am făcut acest lucru, datorită faptului că I.C. mi-a cerut să-l servesc, eu personal am eliberat sumele de bani numai inculpatului. Nu am dat la alte persoane. Uneori inculpatul venea însoțit, alteori era singur. Îmi amintesc că a venit însoțit și de un tânăr, pe nume C. Lui C., eu, personal, nu i-am înmânat niciodată vreo sumă de bani. Mie personal, C. nu mi-a solicitat niciodată retragerea unor sume de bani din contul SC A.G. SRL: Nu era de datoria mea să verific dacă persoana care a solicitat restituiri în numerar avea specimen de semnătură în bancă, însă aveam obligația să-i identific. Normele băncii stabileau că persoanele juridice nu puteau să solicite în numerar mai mult de 10.000 lei zilnic retragere din cont. Eu am făcut însă așa cum mi s-a spus. Precizez că suma mai mare am eliberat-o ca urmare a faptului că așa mi s-a spus de către I., persoană care proceda în același mod cu cei pe care îi cunoștea. Am numărat sumele de bani atunci când i le-am înmânat inculpatului.”

În declarația dată în primă instanță, la fila 81 dosarul tribunalului, martorul P.C. a precizat „Mențin declarațiile date cu ocazia cercetărilor, întrucât corespund realității. La vremea respectivă am lucrat la agenția băncii din Drăgășani, la casierie. Personal, am eliberat inculpatului diferite sume de bani și este posibil, nu mai țin minte exact, să-i fi eliberat acestuia și de mai multe prin aceeași zi. Inculpatul se prezenta la bancă, mergea la ofițerul care se ocupa de operațiunile efectuate de persoanele juridice, iar după aceea cu viza acestuia se prezenta cu actele la casierie, fiind însoțit în același timp de acest ofițer de tranzacții ale persoanelor juridice. Eu personal nu am verificat niciodată actele inculpatului, întrucât această verificare se făcea de către I.C., fără viza acestuia eu, personal nu puteam să eliberez nicio sumă de bani. S-a întâmplat ca în aceeași zi, în contul A.G. să se depună diferite sume de bani și la scurt timp aceeași sumă să se retragă. De câte ori eu personal am dat bani retrași din contul SC A.G., i-am dat numai inculpatului și nu la altă persoană. Uneori, inculpatul venea și însoțit însă nu știu de cine. La vremea respectivă aveam o vechime de doar o lună în bancă. Nu știam ce sumă în numerar putea să retragă într-o zi o persoană juridică. Eu personal, pe funcția pe care o dețineam la vremea respectivă, aveam obligația să încunoștințez ofițerul de credite persoane juridice dacă se retrag sume mai mari de 10.000 lei, însă chiar acesta îmi avizase. Eu personal nu aveam obligația să anunț filiala despre acest lucru. Am numărat sumele de bani date inculpatului.”

În declarația dată în primă instanță aflată la fila 82 dosarul tribunalului, martorul C.C.I. a arătat că „Mențin declarațiile date cu ocazia cercetărilor întrucât corespund realității. La mine, într-o zi când mă aflam la terasa unui restaurant din comuna Prundeni, a venit o persoană cu numele B. care m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o societate. Inițial, mai întrebase și alte persoane. I-am spus că da, dar „să nu aibă belele”. După o săptămână, aceeași persoană mi l-a prezentat pe inculpat cu care apoi am venit la Registrul Comerțului și aici s-au întocmit acte de cesionare a societății.

Nu i-am dat inculpatului nicio sumă de bani. La aproximativ o săptămână, am ridicat de la Registrul Comerțului actele care apoi mi-au fost luate de către inculpat. Nu am văzut niciodată ștampila societății și nici carnetul cu file cec. La cererea inculpatului, am semnat însă mai multe coli tip A 4, în alb, și este posibil ca atunci să fi semnat și filele cec. Nu am făcut nicio tranzacție comercială pe societate. Nu am fost niciodată la Cluj-Napoca sau la Brașov, nici sediul firmei nu-l cunosc. Nu am încheiat niciun contract de comodat cu vreo persoană, contract care să specifice locul în care se află sediul societății.

Nu am închiriat mașini care să transporte marfă pentru societate și nici nu am plătit contravaloarea vreunui transport. Nu am văzut niciodată marfa adusă de la Cluj-Napoca sau Brașov. Este adevărat însă că într-un garaj, am întocmit miște acte pe care le-am semnat, acte care se refereau la țevi, bare, robinete. În afară de inculpat eu nu cunosc o altă persoană. Nu știu dacă societatea a avut în cont vreo sumă de bani. La cererea inculpatului eu am fost la bancă și am semnat acte, însă eu personal nu am primit nicio sumă de bani.

Este adevărat că am primit o plasă de la inculpat în momentul în care mă aflam la sediul Agenției din Drăgășani, dar nu am știu ce se află în acea plasă. Când am ajuns la mașină, plasa i-am dat-o inculpatului. De toate tranzacțiile am aflat în momentul în care am fost cercetat de organele de poliție. Precizez că la acea dată inculpatul conducea un Logan de culoare albă al cărui număr de înmatriculare nu-l cunosc. Cel care m-a dus la inculpat pentru a cumpăra societatea nu a pronunțat numele inculpatului niciodată. Cu B. nu m-am mai întâlnit niciodată de la acea dată.

Este adevărat că la un notariat în Drăgășani am semnat niște acte al căror conținut eu însă nu-l cunosc. Personal nu sunt în posesia acelor acte. Și acte au rămas tot la inculpat. Nu-mi aduc aminte dacă am încheiat și alte acte cu inculpatul.

Pentru întreaga activitate desfășurată am primit de la inculpat suma de 170 lei.”

În declarația dată, în primă instanță, aflată la fila 83 dosarul tribunalului, martorul S.I.M. a menționat că „Declarațiile dat cu ocazia cercetărilor corespund realității și mi la mențin. L-am cunoscut pe inculpat pe data de 10 august 2007, când s-a prezentat la magazinul SC A. SA unde eu îmi desfășor activitatea. Deja venise comanda pentru mărfurile solicitate de la reprezentantul nostru zonal. Inculpatul mi-a prezentat un cec semnat și ștampilat pe care eu apoi l-am completat cu valoarea mărfurilor pe care le vândusem. S-a mai făcut referire la un cec în alb pe care eu însă nu l-am văzut. La un moment dat a venit secretara directorului C. care l-a luat pe inculpat să discute cu acesta, inculpatul s-a reîntors după aproximativ o oră și 30 de minute. Nu s-a încărcat toată marfa comandată. Pentru marfa încărcată s-au întocmit facturi și valoarea acesteia a fost specificată în fila cec. Inculpatul este persoana care a ridicat marfa. Personal eu nu am mai discutat cu altă persoană de la A.G. SRL în legătură cu distribuirea mărfii. Și pe data de 20 august, SC A. SA a livrat marfă de la depozit și o mică parte de la magazinul la care eu lucrez. Pentru marfa ridicată din magazinul meu a fost completat un cec separat. Nu știu nimic în legătură cu unele îndoieli referitoare la societatea reprezentată de inculpat.”

În declarația dată în primă instanță, aflată la fila 84 dosarul tribunalului, martorul M.R.M. a precizat că „Mențin declarațiile date cu ocazia cercetărilor penale, declarații pe care le-am dat fiind asistat și de un avocat ales de mine. Am cunoștință de faptul că SC M.N. SA a formulat plângere penală și împotriva mea. Personal am fost asociat și administrator doar la SC A.G. SRL. Nu am avut nicio calitate la SC R. SRL, societate ce aparține cumnatei mele M.L. Pe această societate am desfășura activitatea aproximativ două sau trei luni, timp în care am derulat afaceri comerciale atât cu SC M.N. Brașov, cât și cu alte societăți, întrucât am considerat că nu merge așa cum mi-am dorit, am cesionat-o inculpatului. Pe inculpat îl cunosc de 5 sau 6 ani și nu am făcut afaceri comerciale împreună. Eu l-am prezentat pe inculpat la SC M.N. Brașov, societate care avea datorii față de A.G. și care trebuia recuperată de inculpat. Am fost o singură dată cu inculpatul, la Brașov. După cesionarea societății către inculpat, sediul acesteia a rămas la mine pentru o perioadă de aproximativ 2-3 luni când urma să fie mutat de inculpat în județul Olt. Nu cunosc motivul pentru care directorul societății de la Brașov m-a contactat telefonic pe mine să mă întrebe de seriozitatea relațiilor comerciale pe care le făcea cu inculpatul. Nu am văzut marfa depozitată în gospodăria mea, nu am dirijat și nici nu am plătit transportul acestor mărfuri. Pe inculpat l-am însoțit o singură dată la R., filiala Drăgășani, după cesionare societății, atunci când a dat specimen de semnătură. Sunt rudă cu reprezentantul firmei din Costești care a cumpărat marfa. Am încheiat contract de comodat cu inculpatul pentru sediul societății eu personal nu îl cunosc pe C. Am făcut afaceri comerciale în numele societății R. Drăgășani, cu SC M. Brașov, întrucât o ajutam pe cumnata mea. Eu i-am spus reprezentantului SC M.N. Brașov că nu mai sunt acționat al SC A.G. SRL. Personal nu am luat niciodată legătura telefonic cu vreun reprezentant al SC A. SA. Nu îmi aduc aminte numerele de telefon din perioada iunie-iulie 2007, telefoane care să-mi fi aparținut.”

În declarația dată în primă instanță, aflată la fila 107 dosarul parchetului, martorul M.O.C. a arătat că „Mențin declarația dată cu ocazia cercetărilor penale, întrucât corespunde adevărului. Ca urmare a unei solicitări a inculpatului, de a fi primit de președintele companiei, respectiv SC A. SA Cluj Napoca, la cererea transmisă de acesta asistenței sale, l-am primit eu pe inculpat, întrucât președintele acestei companii lipsea din țară. Președintele companiei m-a delegat pe mine să port această discuție. L-am primit pe inculpat, în prezența asistentei președintelui companiei și din discuțiile purtate cu acesta.

Am înțeles că este director general la SC A.G. SRL, mi-a prezentat și cartea de vizită, pe A.G. SRL, și în același timp, mi-a arătat că societatea sa urmează să utileze un cămin studențesc din Craiova, cu produse specifice societății noastre. Inculpatul mi-a spus că urmează să achiziționeze produse de vârf ale societății noastre dând de înțeles că acel cămin la care urma să le folosească la rândul său va fi folosit de către studenți cu posibilități material mari. Mi-a mai spus de asemenea, că este acționat și la o altă societate cu denumirea R. care se axa pe comerțul cu produse din inox și oțeluri în general, aceasta cu intenția de a arăta cât de puternică este compania sa.

Mi-a solicitat contractul încheiat între cele două societăți, contract ce i i-a fost pus la dispoziție de către asistența președintelui. La data la care am purtat discuția, la societatea noastră era deja depusă o comandă, iar inculpatul mi-a făcut cunoscut că urmează să depună o altă comandă mult mai substanțială, atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric, precizând că ea trebuie onorată la termenul specificat, ca urmare a faptului că deja urmează să înceapă anul universitar. Precizez că personal m-am întâlnit cu inculpatul de 2 ori.

Este reală susținerea din declarație din care rezultă că un angajat al societății mi-a adus la cunoștință împrejurarea că situația inculpatului ar prezenta probleme legate de faptul că produsele pe care le-a comandat nu se corelau între ele, pe discuția pe care am avut-o cu inculpatul referitor și la plata în avans a produselor, precum și acea legată de verificările pe care le-a făcut la SC R., filiala Cluj, și care ne-a confirmat că SC A.G. nu a avut incidente bancare că are bani în cont însă nu se poate spune ce sumă.

Aspectul relatat și care se referă la problemele aduse în discuție de către M.L. s-au petrecut în momentul în care s-a făcut ultima livrare către SC A.G.SRL Drăgășani. Am solicitat inculpatului să achite în devans prețul produselor, însă acesta a refuzat cu motivarea că trebuie să ia legătura cu asociatul său, persoană despre care am înțeles că se află situată pe aceeași poziție în societatea ca și inculpatul. Când am constatat că s-a refuzat la plată primul cec, am luat legătura cu inculpatul. Precizez că acel refuz s-a datorat faptului că persoana care semnase cec-ul nu avea specimen de semnătură.

I-am arătat acest lucru inculpatului și mi-a spus că este posibil ca asociatul său să fi semnat din greșeală cec-ul pentru această bancă, asigurându-mă că va face plata. Din discuțiile pe care le-am purtat cu inculpatul, acesta nu mi-a indicat o altă persoană căreia să mă adresez pentru plata prețului. Eu personal nu am discutat cu altcineva în legătură cu livrarea produselor de la societatea noastră. La prima întâlnire pe care am avut-o cu inculpatul contractul comercial era deja semnat. Nu am cunoștință să se fi livrat o cantitate mai are decât cea prevăzută în contract.

Cantitățile de produse se livrau în baza comenzilor efectuate de beneficiar. Au existat asemenea comenzi scrise.”

În declarația dată, în primă instanță la tribunal, aflată la fila 108 dosarul tribunalului, martorul R.L. a menționat că „Mențin declarația dată cu ocazia cercetărilor, întrucât corespunde realității eu personal l-am cunoscut numai pe inculpat în calitate de director general al SC A.G. și nu am luat legătura cu nicio altă persoană de la această societate. Înainte de scadența cec-ului personal am luat legătura telefonic în mai multe rânduri cu inculpatul, care m-a asigurat că se va face plata la data scadenței cec-ului. Am luat legătura și după ce s-a refuzat la plată cec-ul. Inculpatul mi-a răspuns de această dată cu greutate, asigurându-mă că așteaptă să intre banii în cont și urmează apoi să se facă plata. Ulterior acesta nu a mai răspuns la apelurile telefonice formulate. La data încheierii contractului nu eram în conducerea firmei și nu știu unde s-a încheiat acest contract.”

În declarația dată în primă instanță, la tribunal, aflată la fila 138 dosarul tribunalului, martorul P.O. a precizat că ” Mențin declarația dată cu ocazia cercetărilor întrucât corespunde realității. Nu mai rețin exact, dar în calitate de angajat al firmei I.L. Pitești am efectuat două sau trei transporturi nu mai rețin exact numărul acestora. Numai la prima cursă am luat legătura cu inculpatul, la acealaltă sau la celelalte am mers și am încărcat pe baza comenzii primite. Contravaloarea curselor a fost achitată la societatea la care eu sunt angajat. La Cluj am fost îndrumat de către inculpat spre locul de destinație, orașul Drăgășani, iar în Drăgășani, am fost așteptat de un domn cu o Dacie, care mi-a spus unde să merg și să descarc marfa. Persoana care m-a așteptat în Drăgășani mi-a și dat suma reprezentând contravaloarea cursei pe care eu am predat-o apoi la societate. Precizez că nu s-a achitat valoarea ultimei curse și această sumă i-a fost reținută mie din salariu. Persona care m-a așteptat la Drăgășani era brunetă, nu-i rețin numele, de fapt nici nu s-a prezentat. Pe foaia de parcurs ștampila mi-a fost aplicată la Cluj de către inculpat, iar la Drăgășani de persoana care m-a așteptat. Este adevărat că pe traseu la prima cursă am fost contactat în mai multe rânduri telefonic de către inculpat, care mă întreba dacă am ajuns la destinație. Este adevărat că tot telefonic la cererea mea prin care îi solicitam inculpatului să-mi spună unde opresc în Drăgășani, acesta mi-a spus unde să trag pe dreapta la intrarea în Drăgășani și că acolo mă va aștepta o persoană ce conduce un autoturism Dacia. Precizez că marfa a fost descărcată într-o clădire „țigănească”. Precizez că persoana care m-a așteptat a făcut precizarea că este de la SC A.G. Nu am discutat cu inculpatul nimic în legătură cu calitatea pe care o avea în firmă. Nici inculpatul nu mi-a spus ce calitate ar avea la acea firmă. Precizez că persoana care m-a așteptat avea în jur de 32-33 ani, era mai rotund la față și avea chelie. Nu este una și aceeași persoană cu persoana care mi se prezintă în fotografia de pe cartea de identitate de la fila 68 din vol. I al dosarului.”

Martorul B.I., martori propus de inculpat pe situația de fapt, în declarația dată în primă instanță, la tribunal aflată la fila 181 dosarul tribunalului a arătat că „Îl cunosc de mult timp pe inculpat, întrucât suntem vecini. Nu știu la ce societăți a avut acest calitatea de administrator sau director general și nici nu am fost de față la momentul în care a încheiat contracte comerciale cu diferite societăți din țară. Nu am fost împreună cu inculpatul în municipiul Drăgășani în momentul în care a adus diferite produse din țară. Personal îl cunosc ca pe un om cinstit, care niciodată nu a avut probleme și nici nu a avut conflicte cu alte persoane. Am fost în relații bune cu inculpatul și știu despre acesta că pleca la serviciu lunea și se întorcea acasă sâmbăta. Ne vizitam reciproc, iar uneori mă contacta telefonic. Revin și arăt că atunci când inculpatul mă vizita am constatat că era apelat telefonic pentru probleme în legătură cu societatea. Persoana care îl apela era catalogată de către inculpat, șef sau patron. Nu știu însă ce îi spunea această persoană. Din discuțiile purtate cu inculpatul am înțeles că acesta era salariat la o societate dar nu știu ce activități presta.”

În consecință, vinovăția inculpatului Z.L. în comiterea infracțiunilor ce i-au fost reținute în sarcina sa a fost dovedită, fiind infirmate apărările formulate, inclusiv aceea că raporturile dintre inculpat și părțile vătămate ar fi avut o natură comercială, întrucât inculpatul a dat dovadă de rea-credință la încheierea contractelor, cunoscând de la început că nu va plăti contravaloarea mărfurilor, reala sa intenție fiind aceea de a le prejudicia, pentru a obține foloase materiale injuste.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră critica formulată de recurentul inculpat Z.L. referitoare la nevinovăția sa în comiterea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, ca fiind nefondată, iar cazul de casare invocat prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici critica privind greșita încadrare juridică a faptei de înșelăciune și respectiv solicitarea potrivit art. 334 C. proc. pen., de schimbare a încadrării juridice în art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, întrucât fapta ce i-a fost reținută în sarcina sa nu constituie o faptă de rezultat, ci de pericol și în consecință a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen., deoarece din coroborarea materialului probator administrat a rezultat în mod concret modalitatea de comitere a infracțiunii de către inculpatul Z.L., aceasta acționând cu intenția directă de a induce în eroare cele două societăți comerciale cu care a încheiat contracte, prin emiterea unor file cec fără a avea disponibilul în bancă, în scopul obținerii unor foloase materiale pentru sine.

Din analiza cauzei rezultă, că pe de-o parte, în mod corect și motivat instanța de apel a reținut incidența deciziei în recursul în interesul legii nr.

IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, precum și faptul că materialul probator administrat a dovedit îndeplinirea elementului material al infracțiunii de înșelăciune, inculpatul acționând în cunoștință de cauză, deci cu intenția de a induce în eroare pe părțile vătămate și de a le crea un prejudiciu.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra criticii formulate a constatat că din mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, din care au fost evidențiate în concret conținutul unora dintre acestea, respectiv declarațiile martorilor ascultați de către prima instanță, a rezultat în mod efectiv contribuția inculpatului la încheierea contractelor, modalitatea de completare a cec-urilor, unele fiind completate și semnate de inculpat, altele erau completate de C., C.I., însă inculpatul Z.L. era cel care îi dicta mențiunile sau erau semnate de martor în alb fără a avea cunoștință la ce urmau a fi folosite, discuțiile purtate cu privire la plata mărfurilor, asigurând că plata acestora va fi făcut la termenul menționat, însă după data scadenței, cec-urile erau refuzate, inculpatul era greu de contactat și menționa că nu i-au intrat banii în cont, ridicarea banilor de la bancă fiind făcută de către inculpat, așa încât intenția acestuia de a induce în eroare părțile vătămate a fost dovedită.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul Z.L., respectiv aceea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, deoarece părțile vătămate nu au cunoscut la momentul emiterii cec-urilor, că acestea nu aveau provizia sau acoperirea necesară, așa încât subzistă elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) C. pen.

De altfel, prin decizia în recursul în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M.Of. nr. 123 din 9 februarie s-a stabilit distincția între infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. și aceea prevăzută la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, reținându-se în considerente că „…Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin săvârșirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare …, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen. În cazul în care beneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., deoarece îi lipsește un element constitutiv esențial, respectiv inducerea în eroare, condiție, cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiași articol….De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel că lipsește elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.”

În consecință, critica recurentului inculpat Z.L. cu privire la greșita încadrare juridică a faptei de înșelăciune nu este fondată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate examina solicitarea referitoare la modalitatea executării pedepsei, respectiv aceea de suspendarea executării sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen., deoarece critica privind schimbarea încadrării juridice a fost considerată nefondată.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi avut în vedere nici critica formulată de recurentul inculpat prin apărător în cel de-al doilea subsidiar, privind greșita individualizare a pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului pedepsei, deoarece în contextul cauzei, ambele instanțe au făcut o justă evaluare asupra criteriilor generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Astfel, s-a avut în vedere gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanțele reale în care au fost săvârșite, caracterul continuat al acestora, de cuantumurile ridicate ale prejudiciilor produse părților civile, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptelor, a încercat să creeze o aparență de credibilitate comercială, are studii medii, nu are antecedente penale, însă în perioada 2005-2007 a mai fost cercetat în mai multe cauze de unitățile de parchet din Bălcești (dosar nr. 431/p/2005), Drăgășani (dosar nr. 394/P/2005, dosar nr. 1781/P/2006), Focșani (dosar nr. 4326/P/2005) pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, a avut o atitudine procesuală negativă cu privire la precizarea naturii unei alte cauze în care este cercetat, așa cum rezultă chiar din declarația inculpatului, dată în apel (fila 73 verso în dosarul curții de apel) „…Sunt cercetat și în altă cauză penală dar nu vă pot prezenta obiectul.”.

Înalta Curte consideră că prin cuantumurile de pedeapsă aplicate diferențiat pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, respectiv orientate către minimul legal al infracțiunii de înșelăciune [art. 215 alin. (5) C. pen. prevede închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi] și maximul legal pentru art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 [art. 272 alin. (1) pct. 2 din legea menționată prevede că se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani], urmând ca inculpatul să execute potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, cu executare prin privare de libertate, aceasta să-și atingă finalitatea.

Astfel, pedeapsa rezultantă principală de 12 ani închisoare cu executare în regim de detenție aplicată inculpatului Z.L. este în măsură să asigure nu numai îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni dar și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Totodată, Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere în mod preeminent circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv starea sănătății sale susținută cu actele medicale depuse în recurs, care reflectă că acesta este suferind, în raport cu cele referitoare la faptă, deoarece aprecierea criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen., trebuie făcută în mod concret și plural, ceea ce în speță a avut loc, fiind respectat și principiul proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.L. împotriva deciziei penale nr. 83/A din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii pentru ziua de 04 ianuarie 2008 și arestării preventive de la 16 ianuarie 2008 la zi.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.L. împotriva deciziei penale nr. 83/A din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii pentru ziua de 04 ianuarie 2008 și arestării preventive de la 16 ianuarie 2008 la zi.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.