Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 426/2009 AI generated

Criminal liability for judicial acts: abuse of office and falsification claims dismissed where civil remedies exist

Case Number Decizia nr. 426/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute arose from a challenge to a prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings against a judge and a notary public, who were accused of abuse of office, falsification, and other offenses allegedly committed during the adjudication of a civil case and the issuance of an inheritance certificate. The court held that the prosecutor's decision was lawful because the judge had correctly fulfilled his official duties without causing legal harm, and explicitly ruled that judicial decisions or procedural acts in the exercise of service duties do not constitute criminal offenses; dissatisfied parties must utilize ordinary or extraordinary legal remedies to contest such measures. The decision is based on the principle that the acts described did not fulfill the elements of the claimed crimes, citing Article 38515(1)(b) and Article 192(2) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 C. pen, art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Criminal liability for judicial acts: abuse of office and falsification claims dismissed where civil remedies exist: The dispute arose from a challenge to a prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings against a judge and a notary public, who were accused of abuse of office, falsification, and other offenses allegedly committed during the adjudication of a civil case and the issuance of an inheritance certificate. The court held that the prosecutor's decision was lawful because the judge had correctly fulfilled his official duties without causing legal harm, and explicitly ruled that judicial decisions or procedural acts in the exercise of service duties do not constitute criminal offenses; dissatisfied parties must utilize ordinary or extraordinary legal remedies to contest such measures. The decision is based on the principle that the acts described did not fulfill the elements of the claimed crimes, citing Article 38515(1)(b) and Article 192(2) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
liability of public officials duty of the prosecutor notary civil judgment other criminal offenses ordinary proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 289 C. pen
pen., precum și împotriva notarului public P.C., în prezent decedat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.
art. 278 alin. (1) C. proc. pen
Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluția nr.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe în baza motivelor de recurs, dar și potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded because the first-instance decision was found to be lawful and well-founded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded because the first-instance decision was found to be lawful and well-founded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 209 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 574/P/2008 din 14 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

S-a reținut că petiționarul a formulat plângere împotriva magistratului S.D., judecător la Judecătoria Craiova, privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 250, 264 și 221 C. pen., precum și împotriva notarului public P.C., în prezent decedat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate deoarece acesta și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului nr. 24362/215/2007 al Judecătoriei Craiova, în sensul că a refuzat să administreze probe necesare justei rezolvări a cauzei, favorizându-i, astfel, pe pârâți.

Cu privire la notarul public P.C. a reclamat comiterea unor falsuri cu ocazia autentificării certificatului de moștenitor nr. 154 din 20 noiembrie 1996.

Prin rezoluția din 14 august 2008, dată în dosarul nr. 574/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile reclamate.

Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluția nr. 1807/II/2/2008 din 19 septembrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului.

Plângerea formulată de petiționar împotriva celor două rezoluții s-a respins, ca neîntemeiată, prin sentința penală nr. 209 din 12 noiembrie 2008, reținându-se că nu sunt temeiuri a se considera că intimatul S.D. ar fi comis infracțiunile reclamate, pentru intimatul P.C. rezoluția nemaifiind atacată, ca urmare a decesului acestuia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I., arătând că este nemulțumit de soluția pronunțată, intimatul S.D. împotriva căruia a formulat plângere fiind vinovat de săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe în baza motivelor de recurs, dar și potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Înalta Curte reține că, întemeiat, prin rezoluția atacată s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul judecător, întrucât acesta și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, astfel că infracțiunile reclamate nu există.

Fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau a procurorilor de a instrumenta un dosar nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, iar partea nemulțumită de măsurile luate poate să le conteste folosindu-se de căile de atac, ordinare și extraordinare, prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 209 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2009.