Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 533/2003 AI generated

Pension Rights: Mootness of Revision Petition After Grant of Statutory Benefits

Case Number Decizia nr. 533/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as having no object, leaving the lower court's dismissal of the revision request in force, after the appellant voluntarily submitted evidence that her pension rights under Government Emergency Ordinance 105/1999 and Law 189/2000 had been granted by the state pension agency, thereby extinguishing the litigation. The dispute concerned a petition for revision of a civil judgment, where the applicant claimed that Government Decision 127/2002 constituted new facts justifying the reopening of the case under Article 322(5) of the Code of Civil Procedure. The court determined that the revision request was moot because the substantive entitlement was satisfied, and previously held that the cited decision did not qualify as the specific type of new document required by the statutory revision grounds.

Legislator headnote

AI generated

Pension Rights: Mootness of Revision Petition After Grant of Statutory Benefits: Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de condițiile prevăzute de art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, actul nou invocat de reclamantă respectiv HGR nr.127/2002 nu poate fi asimitalt înscrisului la care face referire această dispoziție legală.

Keywords

AI generated
pension revision right to petition statutory benefit grounds for revision Civil Procedure Code grounds for cassation
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de S.S. împotriva sentinței civile nr.174 din 22 mai 2002 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsit recurenta-reclamantă S.S. și intimata-pârâtă Casa Județeană dePensii Maramureș.

Procedura completă.

Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că recurenta-reclamanta S.S. prin înscrisul depus la fila 14 din dosar a precizat că i s-au acordat drepturile prevăzute de OG nr.105/1999 , astfel că litigiul în cauză a rămas fără obiect.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.174 din 22 mai 2002 Curtea de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administsrativ a respins cererea formulată de S.S. prin care a solicitat revizuirea sentinței nr.516 pronunțată de aceiași instanță la 12 decembrie 2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de condițiile prevăzute de art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, actul nou invocat de reclamantă respectiv HGR nr.127/2002 nu poate fi asimitalt înscrisului la care face referire această dispoziție legală.

Impotriva acestei hotărîri a declarat recurs S.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pentru termenul din 11 februarie 2003 recurenta S.S. a formulat și depus la dosarul cauzei (fila 14 dosar recurs) un înscris înregistrat sub nr.2605/2003 prin care a precizat că i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 de către Casa Județeană de Pensii Maramureș.

Față de această împrejurare instanța constată că pricina a rămas fără obiect, reclamantei fiindu-i recunoscute drepturile ce decurg din aplicarea dispozițiilor legale susmenționate, motiv pentru care va hotărî în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinței nr.174 din 22 mai 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, ca rămas fără obiect.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.