Admissibility of constitutional challenge to investigative testimony transmission rules and adversarial hearing of preventive seizure objections

Asupra recursurilor penale de față;

Prin încheierea din 17 iunie 2009 (cu termen în continuare la date de 18 iunie 2009) dată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 614/43/2008, a fost admisă contestația formulată împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului de către inculpatul T.C.I., dispunându-se ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului emisă la data de 16 iulie 2008 în dosarul nr. 26/P/2008 al D.N.A., asupra unui autoturism marca B., proprietatea inculpatului.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V.V. de sesizare a Curții Constituționale în vederea analizării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000.

În privința cererii de ridicare a sechestru lui, s-a reținut că prin ordonanța procurorului din 16 iulie 2008 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două bunuri mobile ce constituiau proprietatea în devălmășie a inculpatului T.C.I. și a soției sale, respectiv un autoturism B. și unul D.T.

Cu ocazia aducerii la îndeplinire a acestei măsuri, soția și tatăl inculpatului au precizat că autoturismul B. a fost lăsat de către inculpat gaj pentru garantarea unui împrumut, cu trei săptămâni anterior reținerii sale.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța de fond a constatat că acest din urmă autoturism a fost înscris în circuit de numitul M.L., care l-a vândut ulterior numitului D.C. în anul 2007, iar acesta din urmă l-a vândut ulterior inculpatului.

Date fiind sumele indicate în rechizitoriu ca fiind obținute de inculpat în cadrul infracțiunii ce i se impută (prin prisma celor patru capete de acuzare), s-a apreciat ca fiind fondată cererea inculpatului cu privire la ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului B.

În privința excepției de neconstituționalitate ridicată de inculpatul V.V. s-a apreciat, în esență, că art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere indisolubil legată de art. 862 C. pen., care a fost supus controlului de constituționalitate prin decizia nr. 11 din 9 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, nemaiimpunându-se astfel sesizarea acestei instanțe.

Pe de altă parte s-a apreciat că audierea unui martor prin mijloace audio-video nu contravine principiilor fundamentale care guvernează procesul penal, fiind conformă atât prevederilor interne (art. 327 C. proc. pen., coroborat cu art. 862 C. pen.), cât și normelor internaționale.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs parchetul (cu privire la ridicarea sechestrului asigurător) și inculpatul V.V. (cu privire la soluția dată excepției de neconstituționalitate).

Parchetul a criticat încheierea atât pentru încălcarea principiului contradictorialității în ce privește discutarea cererii inculpatului T.C.I. (omițându-se să se dea cuvântul și reprezentantului Ministerului Public), cât și pe fondul soluției adoptate de prima instanță (întrucât cuantumul sumelor indicate în rechizitoriu ca fiind obținute de petiționar nu justifică ridicarea sechestrului).

Prin motivele scrise de recurs, inculpatul V.V. a susținut, în esență, că excepția ridicată întrunește condițiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de fond confundând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu însuși „caracterul neconstituțional” al normelor reclamate că ar viola Constituția.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte retine următoarele:

În ce privește recursul Parchetului, Curtea reține că potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. pen., în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia. Învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.

În situația în care cauza se află în faza de judecată formularea unei asemenea contestații urmează regimul oricărei cereri pe care părțile le pot formula pe parcursul procesului penal, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie pusă în discuție conform art. 302 C. proc. pen., ca o manifestare a principiului contradictorialității ce guvernează această fază a procesului penal.

Or în speță, din încheierea recurată rezultă că nu a avut loc o dezbatere în contradictoriu a cererii formulate de către inculpatul T.C.I. în condițiile în care reprezentantul Ministerului Public nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la contestația depusă de acest inculpat.

Pe de altă parte, din motivarea instanței de fond nu rezultă dacă soluția de admitere a contestației este justificată de considerente de legalitate sau oportunitate, în condițiile în care pe de o parte se arată că autoturismul în discuție se afla în proprietatea devălmașă a inculpatului și a soției sale, iar pe de altă parte se apreciază că, date fiind sumele indicate în rechizitoriu ca fiind obținute de inculpat în cadrul infracțiunii ce i se impută, măsura sechestrului poate fi ridicată, fără a se preciza dacă aceasta nu mai este necesară sau este suficient celălalt autoturism indisponibilizat de procuror în cursul urmăririi penale.

Toate aceste motive conduc la concluzia că recursul Parchetului este fondat, sens în care încheierea atacată va fi casată în parte, iar cauza trimisă spre rejudecare pentru a se reanaliza în condiții de legalitate contestația formulată de către inculpatul T.C.I.

În privința excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționalitate întrucât excepția ridicată nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000, investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi audiați ca martori în condițiile art. 862 C. proc. pen.

În speță, din încheierea recurată rezultă că excepția de neconstituționalitate a textului de lege sus-menționat a fost ridicată în legătură cu cererea formulată de un investigator cu identitate reală de a fi audiat în calitate de martor în condițiile prevăzute de art. 862 C. proc. pen., având în vedere amenințările pe care Ie-a primit din partea mai multor persoane.

Având în vedere că, așa cum rezultă din art. 261 alin. (10) instanța este cea care decide modalitatea în care investigatorul este audiat, Curtea apreciază că în realitate problema pusă în discuție nu reprezintă o chestiune de constituționalitate, ci de aplicare a legii.

Mai mult, dispozițiile art. 862 c. proc. pen., la care articolul din legea specială face trimitere, au mai fost cenzurate din perspectiva conformității cu legea fundamentală, constatându-se că acestea sunt constituționale (se vedea Deciziile Curții Constituționale nr. 193/2004 și 11/2007).

Într-o asemenea ipoteză, este datoria autorului noii excepții de a veni cu argumente suplimentarele natură a duce la o schimbare a practicii Curții Constituționale, căci în caz contrar s-ar ajunge la o sesizare pur formală a acestei instanțe, cu singura consecință, de cele mai multe ori și urmărită, aceea de tergiversare a soluționării cauzei în care excepția a fost ridicată.

În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instituie doar o condiționalitate negativă, fără a se putea deduce din aceasta o conduită imperativă pentru instanță în situația în care, prin decizii anterioare, cenzurând aceleași dispoziții legale, Curtea a constatat că ele sunt constituționale.

În consecință, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată de către inculpatul V.V., astfel încât recursul acestuia este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008.

Casează în parte încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare în ce privește contestarea măsurii sechestrului formulată de inculpatul T.C.I.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008.

Obligă recurentul inculpat V.V. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul T.C.I. în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.