Redundant criminal complaint and non bis in idem: refusal to initiate prosecution for abuse of office despite prior identical claims

Asupra recursului de față;

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că petiționarul B.I. a formulat plângere penală, prin care a solicitat să se efectueze cercetări împotriva intimaților S.I. și P.M., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, pentru abuz în serviciu, fiind nemulțumit de modul în care s-a instrumentat dosarul penal nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu.

Prin rezoluția nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 228 alin. (61) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații S.I. și P.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., ocazie cu care s-a constatat că deținutul a mai formulat anterior o plângere similară.

Pentru a pronunța această soluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, verificând lucrările penale soluționate la nivelul acestei unități de parchet ca urmare a plângerilor deținutului față de magistrații care au fost implicați în soluționarea dosarelor care îl privesc pe acesta, a reținut că, o plângere cu același conținut a fost soluționată în dosarul penal nr. 525/P/2007, în care deținutul, prin cererea nr. 125 din 3 septembrie 2007 a cerut și cercetarea magistraților în raport cu dosarul nr. 2055/1997.

S-a mai constatat de către procuror, prin rezoluția nr. 525/P/2007 din 19 februarie 2008, că în cauză erau incidente prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., fiind îndeplinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d) C. pen., calculat de la data la care au fost realizate actele premergătoare, dispunând, pe cale de consecință, neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați S.I. și P.M., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 2151 C. pen.( pentru primele 2 infracțiuni intervenind prescripția răspunderii penale și autoritatea de lucru judecat, iar pentru ultima constatându-se că fapta nu există).

Împotriva rezoluției nr. 525/P/2007 din 19 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, B.I. a formulat plângere, ce i-a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 271/II/2/2008 din 27 martie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiuni penale, întrucât o persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori și pentru aceeași faptă, în cauză efectuându-se cercetări și pronunțându-se deja o soluție.

La data de 27 septembrie 2007 a fost înregistrată la aceeași unitate de parchet o nouă plângere formulată de același petiționar prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților S.I. și P.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara respingând-o ca nefondată, prin rezoluția nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008, astfel cum s-a menționat anterior.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 587/II/2/2008 din 3 iunie 2008, a confirmat rezoluția nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008, respingând ca nefondată plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen. de același petiționar. S-a reținut că o plângere vizând aceleași fapte și aceiași făptuitori încalcă principiul non bis in idem și, în consecință, s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. este legală și temeinică, plângerea formulată fiind nefondată.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin sentința penală nr. 233/PI din 16 octombrie 2008, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției mai sus-amintite, reținând că în urma cercetărilor efectuate, petiționarul mai formulase anterior o cerere similară soluționată deja, fapt ce încalcă dispozițiile legale.

S-a apreciat că potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen., petiționarul avea posibilitatea ca în termenele prevăzute de lege să conteste soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la instanța de judecată și nu să formuleze o nouă plângere cu același conținut, încercând eludarea dispozițiilor procedurale.

Prin aceiași sentință s-a mai relevat că, deși nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, soluția de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor legale de atac.

Împotriva sentinței mai sus-menționate, petiționarul B.I., în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând, motivele arătate în fața primei instanțe.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 634/59/2/2008.

La termenul din 19 ianuarie 2008, recurentul petiționar, aflat în stare de deținere, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței penale atacate și pe fond, infirmarea rezoluției dată de procuror, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaților sub aspectul infracțiunilor menționate în plângerea inițială.

Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționar, reținând în mod corect că în cauză același petiționar a mai formulat o plângere cu un conținut similar, vizând aceiași intimați și, apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (61) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații S.I. și P.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 587/II/2/2008 din 3 iunie 2008, dată în dosarul nr. 556/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă de procuror față de numiții S.I. și P.M., cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. apreciindu-se, în mod corect, că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele, presupuse a fi săvârșite de intimați în calitate de procurori, cu ocazia soluționării dosarului nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, reținându-se justificat că petiționarul a mai formulat o plângere similară, vizând aceiași intimați (ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 525/P/2007 al aceleiași unități de parchet).

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, în urma actelor premergătoare, prima instanță în mod corect a apreciat că rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 556/P/2007 sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale neputând fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către procurori, în urma efectuării activităților specifice de cercetare penală și potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

De altfel, verificarea și stabilirea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești sunt de competența exclusivă a instanțelor superioare de control judiciar și nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 233/PI din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 233/PI din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.