Constitutional admissibility of tax evasion challenge: requirement that challenged statutory provision be in force and applicable to the specific conviction.

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin încheierea de ședință nr. 3161/40/2006 din 18 decembrie 2008, investită cu soluționarea recursurilor declarate de inculpații T.C.M., D.M., M.E. și I.A.M. împotriva deciziei penale nr. 125 A din 11 iunie 2008 a Tribunalului Botoșani, secția penală, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată a respins ca inadmisibilă cererea inculpatului-recurent D.M. privind sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 teza finală din Legea nr. 87/1994 [„sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror operațiuni în acest scop” se pedepsește de la 2 la 7 ani închisoare] în raport cu dispozițiile art. 23 pct. 12 din Constituția României, se [„Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii”].

În motivarea cererii amintite inculpatul-recurent a susținut că modalitatea normativă „sau efectuarea oricărei operații în acest scop” privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală stabilită prin dispozițiile art. 12 teza finală din Legea nr. 87/1994 lasă în activitatea practică la latitudinea celui ce efectuează inspecția fiscală, organului de urmărire penală iar apoi magistratului să stabilească „fapte asemănătoare” celor prevăzute expresis verbis prin art. 12 ca fiind activitate obiectivă specifică acestei infracțiuni, situație în care se ajunge la aplicarea legii penale prin analogie încălcându-se principiul constituțional al legalității incriminării.

Sub aspectul legăturii cu soluționarea cauzei s-a arătat că prin sentința penală nr. 842 din 31 martie 2006 a Judecătoriei Botoșani, menținută în apel prin decizia penală nr. 125 A din 11 iunie 2008 a Tribunalului Botoșani ce formează obiectul controlului judiciar în actualele recursuri, a fost condamnat pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în condițiile art. 81 și art. 82 C. pen. [relativ la infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. s-a reținut prin decizia atacată că ar fi fost comisă în perioada 1995 – februarie 1997 prin aceea că în calitate de administrator al SC T.D. SRL Botoșani a înregistrat în contabilitatea firmei amintite 328 facturi fiscale care nu au fost emise de furnizorul indicat, iar la incriminarea faptei amintite s-a avut în vedere că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 42/1993 a Contabilității când se constată neînregistrări/înregistrări eronate ale operațiunilor supuse accizelor care au drept consecință diminuarea acestor obligații față de bugetul de stat, activitățile amintite constituie infracțiuni și se pedepsesc potrivit legii].

Cerea amintită a fost respinsă ca inadmisibilă de instanța de recursinvocându-se ca bază legală în acest sens dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor, a argumentat instanța de recurs, invocate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Sub aspectul condiției de admisibilitate privind legătura excepției invocate cu soluționarea cauzei conform dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 87/1994 constituie infracțiune sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror operațiuni în acest scop.

Această teză finală a articolului de lege invocat de către inculpatul D.M. ca încălcând dispozițiile art. 23 pct. 12 din Constituția României, în vigoare la data la care s-a reținut comiterea de către inculpat a faptei, a fost înlăturată, urmare a modificărilor interioare aduse Legii nr. 87/1994, legea fiind republicată în data de 29 iulie 2003 [prevederile art. 12 din Legea nr. 87/1994 au fost preluate de cele ale art. 11 în noua redactare a legii amintite unde s-au determinat, expres și limitativ modalitățile normative ale elementului material al laturii obiective al infracțiunii amintite exclusiv accea anterior arătată].

Nici Legea nr. 241/2005 care a abrogat ulterior Legea nr. 87/1994 republicată nu mai prevede modalitatea de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală exprimată prin sintagma „efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop”.

Față de aceste modificări legislative privind conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, s-a argumentat că instanța de judecată a încadrat juridic activitatea ilicită concretă desfășurată de către inculpatul D.M., fără a avea în vedere modalitatea normativă incriminatoare avută în vedere.

Așadar, excepția de neconstituționalitate invocată în cerere este inadmisibilă întrucât vizează o dispoziție dintr-o lege care numai era în vigoare și nici nu a fost avută în vedere la soluționarea cauzei.

2. Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpatul D.M. cu solicitarea de a se reaprecia existența condiției de admisibilitate din art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 republicată în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare .

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale „dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (39, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Din analiza prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din legea amintită, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: 1) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției apare ca un incident procedural ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate că fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; și d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituțională.

În speță, obiectul de neconstituționalitate îl constituie modalitatea normativă alternativă „efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop” din cuprinsul incriminării prevăzută de art. 12 al Legii nr. 87/1994 indicată ca bază legală referențială prin rechizitoriu cu privire la pretinsa activitate infracțională comisă de inculpat.

Această modalitate normativă incriminatoare a fost însă expres abrogată prin Legea nr. 241/2005, premergător soluționării cauzei în primă instanță, nefiind avută în vedere ca bază legală referențială pentru încadrarea judiciară a faptelor ilicite comise de inculpat la pronunțarea sentinței penale nr. 842 din 31 martie 2006 și ulterior a deciziei penale nr. 125/A din 11 iunie 2008 ce formează obiectul judecății în recurs.

Ca atare, astfel cum în mod corect s-a reținut prin încheierea atacată, excepția de neconstituționalitate, vizează o dispoziție legală ieșită din vigoare/neaplicabilă în cauză, constatări de fapt ce atrag inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTRE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în dosarul nr. 3161/40/2006.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 ianuarie 2009.