Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 51/2004 AI generated

Retroactive pension differences: judicial expertise confirming application of government indexation and inflation adjustment orders

Case Number Decizia nr. 51/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the pension fund's appeal, upholding the Court of Appeal's judgment that ordered the pension institution to pay the deceased plaintiff's heirs retroactive pension difference amounts totaling 22,228,436 lei for the period from March 1998 to June 2002. The dispute concerned an administrative challenge to a specific decision that allegedly undercalculated the pensioner's monthly benefit by failing to account for statutory inflation adjustments and government indexation orders between 1998 and 2002. The Supreme Court rejected the appellant's arguments regarding a miscalculated retirement date due to a reconstructed employment record, ruling that the lower court's decision was legally grounded and supported by a comprehensive judicial expert report that correctly applied the relevant legislative framework for pension increases and indexation during the contested period, thereby validating the appellate court's annulment of the original administrative decision and the subsequent financial obligation.

Legislator headnote

AI generated

Retroactive pension differences: judicial expertise confirming application of government indexation and inflation adjustment orders: Impotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București criticând-o pentru motivul prevăzut de art.304 alin.7 din Codul de procedură civilă, precizând în cauză că expertul nu a avut în vedere suma care a fost primită de către reclamant, că acesta a avut carnetul de muncă reconstituit fapt care a condus la confundarea datei ieșirii la pensie având drept consecință acordarea eronată a altor procente la recorelările care i-au fost acordate.

Keywords

AI generated
pension adjustment comprehensive pension institution pension fund statutory benefit financial institutions challenge of administrative decisions
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii București împotriva sentinței civile nr.271 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat: intimata-reclamantă U.N. reprezentată de avocatul T.P., lispind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii București precum și intimatele-reclamante U.A., U.L., U.A. (fiică) și M.M.

Procedura completă.

Avocatul T.P. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și în fond admiterea acțiunii, întrucât nici unul din motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iunie 2000, reclamantul U.M. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând anularea deciziei nr.160.978 din 25 mai 2000.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia sus-menționată s-a dispus majorarea pensiei numai până la 1.716.727 lei, deși i s-ar fi cuvenit un cuantum de 3.131.287 lei și s-a acordat o diferență retroactivă în baza Hotărârii Guvernului nr.171/1991.

A mai susținut că prin decizia atacată ar fi trebuit să i se acorde diferențe de pensii de la data pensionării la zi în sumă de 75.804.708 lei.

Curtea de Apel București-Secția de contencios administrativ, investită cu soluționarea cauzei s-a pronunțat prin sentința civilă nr.271 din 3 martie 2003 prin care analizând acțiunea reclamantului U.M. (decedat) preluată de moștenitorii U.A., U.A. – fiică, U.L., U.N. și M.M., a anulat decizia –atacată și a obligat pârâta la plata diferențelor de pensie în sumă totală de 22.228.436 lei pentru perioada 1 martie 1998 – 1 iunie 2002.

Pentru a hotărî astfel curtea de apel a avut în vedere concluziile raportului de expertiză care a ținut cont de hotărârile de guvern de majorare și indexare a pensiilor.

Instanța a mai reținut că reclamantul deși a contestat susținerile raportului de expertiză, nu a prezentat modalitatea de calcul.

Impotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București criticând-o pentru motivul prevăzut de art.304 alin.7 din Codul de procedură civilă, precizând în cauză că expertul nu a avut în vedere suma care a fost primită de către reclamant, că acesta a avut carnetul de muncă reconstituit fapt care a condus la confundarea datei ieșirii la pensie având drept consecință acordarea eronată a altor procente la recorelările care i-au fost acordate.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat, pentru cele ce urmează.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică fundamentată pe un raport de expertiză judicios întocmit care a ținut seama de toate hotărârile de guvern de majorare și indexare a pensiilor în vigoare pentru perioada respectivă, deci a avut în vedere și aplicat cadrul legislativ existent la acea dată, pentru fiecare perioadă. Se mai reține faptul că raportul de expertiză a fost completat, răspunzând la obiecțiunile formulate și ținând cont de calculele prezentate de recurente, corectând pozițiile greșite inițial reținute în raportul de expertiză (filele 102-103 dosar recurs).

Totodată expertul a ținut seama și de taloanele PTTR prin care reclamantul a încasat sumele și a decis în final și asupra plății diferențele rezultate.

In atare situație susținerile din recurs nu pot fi primite.

In consecință față de cele de mai sus recursul se privește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr.271 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, Secția contencios adiministrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2004.