Contract rescission and ex officio restitution barred by the principle of disposability
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's primary claim for specific performance or restitution and granted the defendant's counterclaim for contractual rescission. The dispute arose from a commercial supply and installation contract, where the plaintiff, currently in judicial liquidation, attempted on appeal to challenge the first-instance judgment's failure to order the restoration of parties to their pre-contract situation (*restitutio in integrum*) ex officio upon rescission. The Court held that the appeal was unfounded, establishing that under the principle of disposability (Article 129(6) of the Civil Procedure Code), a court is strictly bound by the scope of the parties' requests and cannot exceed the subject matter of the action; consequently, the judge's active role under Article 129(4) does not permit a court to rule on unrequested matters, such as separate claims for restitution, which must be pursued through a distinct legal action.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 129 alin. (4) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Contract rescission and ex officio restitution barred by the principle of disposability: Prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., se consacră principiul disponibilității care guvernează principiul civil, în toate cazurile, judecătorul neputând hotărî decât asupra obiectului cererii deduse judecății.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1022 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanta SC B. SA, prin lichidator judiciar P.E.; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta SC S. SRL, s-a dispus rezoluțiunea contractului de livrare - montaj încheiat de părți și obligarea reclamantei să achite pârâtei cheltuieli de judecată în valoare de 14.288,3 lei.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia comercială nr. 277 din 23 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a soluționat cauza în limitele învestirii, dând posibilitate reclamantei să își completeze acțiunea, cerere căreia aceasta a înțeles să nu îi dea curs, prin precizările depuse la data de 6 septembrie 2007 astfel că, nu se poate reține obligația instanței de a se pronunța, din oficiu, asupra repunerii părților în situația anterioară în condițiile în care s-a dispus rezoluțiunea.
Repunerea părților în situația anterioară nu este o măsură pe care instanța să o dispună din oficiu, ci doar la cererea uneia din părți, având în vedere, pe de o parte, principiul disponibilității procesului civil, iar pe de altă parte, faptul că această cerere se timbrează separat de cererea privind rezoluțiunea contractului și în funcție de valoarea pretențiilor și cum acesta este singurul motiv de apel, s-a conchis că hotărârea instanței de fond este legală.
Reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, împotriva acestei din urmă hotărâri și a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând, în esență, că hotărârea este nelegală, deoarece prin admiterea cererii în rezoluțiune instanța de apel trebuia să dea eficiență efectelor rezoluțiunii și să admită apelul cu consecința repunerii părților în situația anterioară, față de obligația instanțelor de judecată de a manifesta rol activ.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând în principal constatarea nulității recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă cu motivarea deja arătată, iar în subsidiar respingerea pe fond cu motivarea că instanța nu poate încălca, în baza rolului activ, principiul disponibilității.
Analizând recursul se găsește nefondat.
Prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., se consacră principiul disponibilității care guvernează principiul civil, în toate cazurile, judecătorul neputând hotărî decât asupra obiectului cererii deduse judecății.
Principiul disponibilității cuprinde prerogativa dreptului părților de a determina limitele judecății atât din punct de vedere al cererii de chemare în judecată cât și al apărărilor și obligația instanței de a se pronunța în limitele acestei investiri, excepțiile fiind limitativ prevăzute de lege.
În aplicarea acestui principiu instanța nu poate să depășească obiectul cererilor cu care a fost investită, iar în situația în care o face hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe căile legale și supusă desființării.
Pe de altă parte, rolul activ al judecătorului așa cum rezultă din aplicarea art. 129 alin. (4) C. proc. civ. nu poate încălca acest principiu, părțile interesate la rândul lor fiind ținute să-și exercite drepturile procesuale, cu bună - credință, din nicio dispoziție nerezultând posibilitatea instanței de a se pronunța asupra unei chestiuni necerută de părți.
Întrucât niciuna din părți nu a solicitat repunerea în situația anterioară, față de principiul disponibilității această cerere urmează a fi soluționată pe cale separată.
Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Timișoara, prin lichidator P.E., împotriva deciziei comerciale nr. 277 din 23 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.