Liability for port infrastructure fees and electricity: allocation of delictual versus contractual responsibility based on vessel ownership

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 martie 2002 reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța a chemat în judecată pe pârâta SC S.S.T. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.295.181.954 lei reprezentând pagube cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii reclamanta susține că părțile au încheiat contractul nr. 1360/A/2000 prin care reclamanta a asigurat pârâtei folosința temporară a infrastructurii Porturilor Constanța, Mangalia și Midia pentru navele aparținând pârâtei, iar pentru aceste prestații au fost emise facturi în sumă de 1.295.181.954 lei care nu au fost plătite.

Prin sentința nr.101 din 16 aprilie 2004 Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, dată în fond după casare a fost respinsă acțiunea.

În motivarea soluției s-a reținut că suma solicitată cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată pârâtei pentru nava D.T. nu poate fi acordată, deoarece reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale între părți, facturile a căror plată a solicitat-o nefiind acceptate la plată.

S-a reținut că nu s-au dovedit îndeplinirea elementelor ce condiționează răspunderea civilă delictuală, iar pentru diferența de 1.841.088.830 lei cu care reclamanta își majorase câtimea pretențiilor în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ. instanța de fond a reținut că, prin încheierea din 3 martie 2004 s-a admis excepția de inadmisibilitate decurgând din neîndeplinirea concilierii prevăzută în art. 720 C. proc. civ. și pentru această sumă.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 12 din 7 martie 2005.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a procedat corect la respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei pentru suma de 1.841.088.830 lei deoarece aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii concilierii prevăzută de art. 720 C. proc. civ., cererea reprezentând o modificare a acțiunii și nu o mărire a câtimii pretențiilor, așa încât era nevoie de o nouă conciliere.

În ceea ce privește celelalte despăgubiri s-a apreciat că, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale și nu este nici proprietara navei.

Prin decizia nr. 3353 din 2 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă pe care a casat-o și trimis-o spre rejudecarea apelului.

Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 2 din 10 aprilie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte încheierea din 3 martie 2004, în sensul că a respins excepția inadmisibilității decurgând din dispozițiile art. 720 C. proc. civ., a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 1.900,8 lei despăgubiri reprezentând contravaloare energie electrică și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței criticate.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța de apel a micșorat onorariile de avocat pentru reclamantă de la suma de 10.950 lei la 5.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că nu se justifică necesitatea unei noi proceduri de conciliere prevăzută de art. 720 C. proc. civ., întrucât s-ar crea reclamantului o situație mai grea decât cea a pârâtului care a formulat cerere reconvențională și pentru că legiuitorul a prevăzut expres în art. 7205 C. proc. civ. că nu mai este necesară o altă încercare de conciliere în acest caz.

S-a avut în vedere că această problemă de drept a fost dezlegată de instanța de recurs și este obligatorie pentru judecătorii fondului.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, privind obiectul cauzei dedus judecății, și având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. s-a reținut că temeiul legal al cererii formulate îl constituie răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C. civ., pentru utilizarea infrastructurii portuare de către nava T. în sumă de 750.606 lei, cât și cel referitor la răspunderea civilă contractuală pentru contravaloarea energiei consumate pe navă.

Pentru suma de 750.606 lei, reclamanta apelantă nu a făcut dovada utilizării infrastructurii portuare de către intimată fapt confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză, facturile nefiind acceptate în condițiile art. 46 C. com.

S-a reținut că pârâta-intimată datorează contravaloarea energiei electrice, chiar dacă nu a acceptat la plată facturile, întrucât aceasta a fost furnizată în baza comenzii emise, chiar dacă susține că nu este proprietara navei.

Cu petiția înregistrată la data de 7 mai 2008 reclamanta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În realitate recurenta a reluat motivele de apel, precizând că pentru capătul de cerere privind prestațiile portuare nu s-au examinat înscrisurile depuse care atestă recunoașterea obligațiilor de plată a tuturor spezelor portuare, respectiv protocolul de relivrare a navei D.T., urmare a rezilierii actului de adjudecare, cât și adresa nr. 1151 din 26 februarie 2001 prin care se solicită în mod expres acordarea unor tarife de cheiaj preferențiale, substanțial reduse pentru navele R.R.P. și D.T.

În aceste condiții recurenta consideră că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale, cu atât mai mult cu cât au fost încălcate și îndrumările deciziei de casare neprocedând la analiza minuțioasă și coroborată a probelor de la dosar.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea dată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În temeiul acestui motiv, se poate invoca încălcarea, dacă are legătură cu cauza, a tuturor formelor de exprimare a normelor de drept.

Față de cele arătate, rezultă că recurenta critică modul de interpretare a probatoriilor care este atributul exclusiv al instanței de judecată, deși raportul de expertiză a concluzionat că reclamanta nu a putut dovedi existența unui prejudiciu cert în legătură cu prestațiile portuare.

Nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., având în vedere că potrivit deciziei de casare „poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei și că angajarea serviciilor oferite de reclamantă, altele decât cele referitoare la utilizarea infrastructurii portuare, acestea au fost solicitate de către pârâtă pe bază de comandă fermă, ceea ce implică în mod legal răspunderea acesteia pentru plata serviciilor prestate, indiferent că nava este sau nu în proprietatea sa".

Pentru răspunderea delictuală a pârâtei în apel după casare s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care a concluzionat că atâta timp cât pârâta nu era proprietara navei, obligația de plată, nu cade în sarcina sa, chiar dacă cheltuielile urmează nava, dar plata se efectuează de proprietarul său.

Or, în perioada pentru care se solicită plata prestațiilor portuare nava a aparținut C.N.M. R.

Față de cele arătate, constatând că hotărârea dată a respectat normele legale în materie precum și indicațiile date în decizia de casare, criticile formulate fiind nejustificate, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit art. 274 C. proc. civ. recurenta urmează a fi obligată către intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva deciziei civile nr. 2/MF din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurentă să plătească intimatei pârâte S.S. & T. SRL Constanța suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.