Denial of zero VAT rate and reduced corporate tax for export commission where principal failed to prove foreign currency receipt via bank account

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 aprilie 2001 la Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, sub nr. 2449, prin declinare de competență de la Tribunalul Vâlcea, reclamanta SC B.M. SRL Vâlcea a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația Financiară Drăgășani, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea și Ministerul Finanțelor, anularea procesului verbal nr. 8171 din 21 noiembrie 2000, a hotărârii nr. 3 din 5 decembrie 2000 și a deciziei nr. 4 din 22 ianuarie 2001, ca nelegale.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că prin actele de control financiar contestate a fost obligată la plata sumei de 296.015.522 lei, compusă din: 160.881.353 lei, debit suplimentar T.V.A.; 2.000.000 lei, amendă T.V.A.; 115.139.957 lei, debit suplimentar la impozit pe profit; 14.675.221 lei, majorări de întârziere debitului suplimentar; 1.318.991 lei, majorări de întârziere aferente debitului la impozitul pe profit datorat și 2.000.000 lei amendă impozit pe profit.

S-a mai invocat că beneficiază de cota 0 T.V.A. la exporturi potrivit art. 17B) din O.U.G. nr. 17/2000, iar cota de impozit aplicabilă este de 5%, potrivit art. 7 din O.G. nr. 217/1999, astfel că în mod nelegal a fost obligată la aceste taxe.

Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 51, pronunțată la 22 aprilie 2002, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2001, hotărârea nr. 3 din 5 decembrie 2000 și procesul-verbal din 21 noiembrie 2000, în ce privește obligarea reclamantei la sumele de 160.881.353 lei, debit suplimentar T.V.A., 115.139.957 lei, debit suplimentar la impozit pe profit și 14.675.221 lei, majorări de întârziere aferente debitului suplimentar la impozitul pe profit.

A respins ca nefondată acțiunea cu privire la suma de 1.319.991 lei, majorări de întârziere aferente debitului la impozitul pe profit declarat și ca inadmisibilă, cu privire la sumele de 2.000.000 lei, amendă, pentru calcularea eronată a T.V.A. și 2.000.000 lei amendă, pentru calcularea eronată a impozitului pe profit.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta în calitate de comitent, a livrat la export prin intermediul mai multor societăți comerciale (comisionare) cherestea de fag.

Contrar celor constatate în actele de control financiar, în sensul că veniturile obținute din exportul acestor bunuri nu sunt supuse cotei 0 de T.V.A., pe motiv că art. 17B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, prevede că sunt supuse acestei căi, exporturile de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabili cu sediul în România a căror c/val se încasează în valută, în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României și că reclamanta a încasat în lei, c/val exporturilor, instanța a reținut că:

- reclamanta în calitate de comitent și-a justificat cota 0 T.V.A., cu actele prevăzute de H.G. nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, inclusiv cu contractul între comitent și comisionar, care stabilește obligativitatea plății în valută a bunurilor exportate și că dovada încasării c/val mărfii în valută îi incumbă comisionarului, și nu comitentului;

- iar în ce privește impozitul pe profit, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994: „Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit de 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri din volumul total al veniturilor”.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, invocând nelegalitatea acesteia.

În motivarea recursului s-a formulat o primă critică, în legătură cu expertiza dispusă în cauză, la defășurarea căreia nu au fost citați nici Ministerul Finanțelor și nici Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, fiind încălcate dispozițiile art. 208 C. proc. civ.

Mai mult, expertul era dator să depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, fără a li se acorda un alt termen pentru a lua la cunoștință raportul de expertiză.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că legea cere ca încasarea în valută a prețului mărfii exportate să se facă în contul reclamantei potrivit art. 17B din O.U.G. nr. 17/2000, pct. 9.6 din H.G. nr. 401/2000, iar aceasta trebuia să precizeze dovada că a încasat c/val mărfii exportate în valută, prin cont bancar deschis și că nerespectarea acestei prevederi atrage obligația plății T.V.A.

Referitor la impozitul pe profit, recurenta a susținut că și acesta este condiționat de aceleași prevederi, intimata nefăcând dovada încasării veniturilor în valută din exportul bunurilor realizate din activitate proprie, direct sau prin contract de comision, astfel că nu beneficiază de cota de impozit de 5%.

Recursul este fondat.

În legătură cu prima critică, Curtea apreciază că deși fondată, ea urmează să nu mai fie analizată, întrucât problema care s-a pus în discuție în cauză, era una de interpretare strictă a legii, și nu legată de modalitatea de calcul a impozitului, astfel că atare expertiză nu are concludență.

De altfel, acest aspect trebuia să fie avut în vedere de instanța de fond, față de poziția reclamantei în legătură cu interpretarea dată de aceasta, dispozițiilor legale în aplicarea cotei 0 T.V.A., situație în care nu mai era necesară administrarea probei, interpretarea fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

Astfel fiind, Curtea apreciază întemeiată cea de-a doua critică, reținând că intimata reclamantă nu a făcut dovezi că a încasat c/val mărfii exportate în valută, prin cont bancar deschis la o bancă autorizată de Banca Națională a României, că neîndeplinind această cerință prevăzută de art. 17B din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 9.6 din H.G. nr. 401/2000, ea nu poate beneficia de cota 0 de T.V.A.

Rezultă că dispozițiile sunt exprese, astfel că interpretarea dată de reclamantă este forțată, cu atât mai mult, cu cât comisionarul asigură o reprezentare a comitentului, acesta din urmă fiind cel care hotărăște în privința modalității de derulare a afacerii, inclusiv încasarea sumei.

Că nu a respectat aceste prevederi rezultă, de altfel, din faptul că intimata a recunoscut că după ce a încasat c/val exportului, comisionarul i-a achitat în numerar o parte din valoarea mărfii.

Aceiași argumentare urmează să fie reținută și în privința cotei de impozit, intimata nejustificând cu documente, condițiile prevăzute de art. 7 din H.G. nr. 402/2000, de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000.

Ca o consecință a admiterii recursului, Curtea va casa hotărârea atacată, iar în fond va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Drăgășani, împotriva sentinței nr. 51/F-C din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.