Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 509/2009 AI generated

Ineffectiveness of adherence to appeal dismissed for non-payment of judicial fees

Case Number Decizia nr. 509/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the insured company, thereby upholding the lower court’s decision that annulled the reinsurer’s appeal for lack of proper stamping, which remains in force. The dispute arose when the insurer, having failed to pay the required judicial fees for its main appeal, subsequently filed an unstamped and late request to adhere to the opponent’s appeal; the insurer argued via cassation that the appellate court erred by failing to address this adherence request. The court held that the cassation was inadmissible because the adherence request was procedurally defective and, in any event, legally ineffective under Articles 316 and 239 of the Code of Civil Procedure, which stipulate that adherence to an appeal lapses if the principal appeal is rejected for procedural reasons such as being unpaid or inadmissible, rendering the omission of a ruling on the adherence request inconsequential to the final outcome.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 318 C. proc. civ, art. 970 C. civ, art. 316 C. proc. civ, art. 239 C. proc. civ; Ineffectiveness of adherence to appeal dismissed for non-payment of judicial fees: Din analiza art. 318 C. proc. civ., rezultă că se poate anula de principiu o hotărâre a instanței de recurs atunci când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța respingând sau admițând recursul, în parte, a omis din greșeală să se pronunțe asupra unui motiv de recurs, care dacă nu s-ar fi produs în privința erorii materiale s-au ar fi fost analizat în cazul motivului de recurs omis, ar fi condus la o altă soluție, finalitatea contestației în anulare fiind retractarea hotărârii sens în care și partea justifică interesul în promovarea acțiunii.

Keywords

AI generated
late payment of fees insurer procedural nullity civil dispute standing to appeal failure to prove solvency

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, modificată și art.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
32/1995, modificată și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, respectiv a art.
art. 318 C. proc. civ
SRL Craiova, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
art. 970 C. civ
a) din Condițiile generale de asigurare, precum și la plata penalităților de întârziere, conform art. 970 C. civ.
art. 316 C. proc. civ
art. 239 C. proc. civ
raportat la art. 239 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1816 din 27 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul formulat de pârâta B.C.R.A. SA, sucursala Dolj, împotriva deciziei nr. 280 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca netimbrat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, modificată și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, respectiv a art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, față de împrejurarea că recurenta, deși i s-a pus în vedere, nu a satisfăcut obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare intimata - reclamantă SC L.P. SRL Craiova, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acesteia, anularea hotărârii și rejudecând cererea sa de aderare la recursul advers, asupra căreia nu s-a pronunțat, să se dispună obligarea intimatei la plata sumei de 40.000 lei, diferență preț, 10.000 lei cheltuieli efectuare în baza art. 1.3.2. lit. a) din Condițiile generale de asigurare, precum și la plata penalităților de întârziere, conform art. 970 C. civ.

Analizând contestația în anulare în limita motivelor de fapt și de drept invocate urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza art. 318 C. proc. civ., rezultă că se poate anula de principiu o hotărâre a instanței de recurs atunci când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța respingând sau admițând recursul, în parte, a omis din greșeală să se pronunțe asupra unui motiv de recurs, care dacă nu s-ar fi produs în privința erorii materiale s-au ar fi fost analizat în cazul motivului de recurs omis, ar fi condus la o altă soluție, finalitatea contestației în anulare fiind retractarea hotărârii sens în care și partea justifică interesul în promovarea acțiunii.

În cauză, s-a formulat recurs, legal înregistrat și în termen, doar de către pârâta B.C.R.A. SA, sucursala Dolj, asupra căruia instanța de recurs s-a pronunțat prin anularea acestuia, ca netimbrat.

Contestatoarea a depus, la data de 21 mai 2008, o întâmpinare la recursul formulat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea acestuia.

La dosar, s-a mai depus, prin corespondență odată cu întâmpinarea și o cerere de aderare la recursul celeilalte părți, netimbrată, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, dar până la prima zi de înfățișare situație care nu se circumscrie condițiilor prevăzute de textul de lege, atât timp cât nefiind legal investită, instanța nu era ținută decât de soluționarea recursului formulat de partea adversă, iar acesta a fost anulat ca netimbrat și dacă s-ar fi pronunțat, găsind admisibilă cererea de aderare la recurs, soluția dată ar fi fost influențată de soluția dată recursului formulat de pârâtă, față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 239 C. proc. civ. potrivit căruia dacă apelul este retras, respins ca tardiv, inadmisibil, or pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel rămâne fără efecte.

Față de această situație, și cererea de aderare la recurs a cărei soluționare o pretinde contestatorul pe această cale procesuală ar fi rămas fără efecte încât, contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC L.P. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 1816 din 27 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 3129/63/2006, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.