Revision request denied where challenged appellate judgment did not review the merits, rendering contradictory-decision remedy inapplicable
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by three petitioners against a lower court's appellate decision, thereby leaving the contested decision in force. The dispute concerned a commercial matter where the petitioners sought to annul a 2008 appellate decision on the grounds that it violated the principle of res judicata by contradicting a definitive 2001 high court decision involving the same parties in the same litigation. The court held that the revision request was unfounded because the challenged 2008 decision did not re-examine the merits of the case (did not "evocă fondul"), but merely allowed an appeal, quashed the lower judgment, and remanded the case for a new trial. Consequently, the specific legal basis for revision under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which applies to contradictory final decisions rendered by courts of the same or different rank in the same case, was deemed inapplicable.
Legislator headnote
AI generatedart. 327 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ; Revision request denied where challenged appellate judgment did not review the merits, rendering contradictory-decision remedy inapplicable: În drept revizuienții și-au întemeiat cererea de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 și art. 327 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cererii de revizuire de față,
Prin petiția înregistrată cu nr. 2565 din 16 iulie 2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, revizuienții SC E.S. SRL CĂLĂRAȘI, L.M. și L.L., au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 482/R din 16 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 286/202/2008 de către Tribunalul Călărași, cu motivarea că încalcă puterea de lucru judecat și este deci potrivnică deciziei nr. 6210 din 2 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 7770/2000, solicitând anularea deciziei a cărei revizuire au solicitat.
În drept revizuienții și-au întemeiat cererea de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 și art. 327 C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire formulată de către revizuienții SC E.S. SRL CĂLĂRAȘI, L.M. și L.L. se constată că nu este fondată și va fi respinsă cu următoarea motivare.
Prin decizia nr. 482/R din 16 iunie 2008 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în baza art. 312 C. proc. civ. a fost admis recursul declarat de creditoarea SC A.R.A. SA, sucursala IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr. 348 din 11 februarie 2002 a Judecătoriei Călărași, pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Călărași.
Prin decizia nr. 6210 din 2 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a fost admis recursul declarat de pârâta SC E.S. SRL CĂLĂRAȘI împotriva deciziei nr. 822 din 13 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, se constată că acestea nu sunt incidente în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu a evocat fondul.
În concluzie, cererea de revizuire formulată în cauză va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientele SC E.S. SRL CĂLĂRAȘI, L.M. și L.L. împotriva deciziei nr. 482/R din 16 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009.