Validity of service for water utility claims where defendant had changed residence and was served by public notice and posting

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Dâmbovița prin sentința nr. 263 din 17 februarie 2004 a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A.G.C. Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul B.I., pe care l-a obligat să-și execute cu bună credință contractul încheiat cu reclamanta în 1999 și să plătească acesteia 273,21 lei apă potabilă și penalități contractuale de întârziere, precum și 27,10 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare pârâtul B.I., care a susținut că nu mai locuiește la adresa la care a fost citat pe parcursul procesului de instanța de fond, încă din anul 2000 astfel, precum și că nu datorează sumele solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă, calculate pe perioada 2001 - 2002 și penalitățile de întârziere aferente.

Prin sentința nr. 1005 din 27 iulie 2007, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația în anulare formulată de pârât, a anulat sentința nr. 263/2004 a Tribunalului Dâmbovița și a respins acțiunea reclamantei R.A.G.C. Târgoviște, dispunând și anularea formelor de executare din dosarul 784/2006 al BEJ A.D.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC C.A. Târgoviște, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 210 din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul, constatând că nu este afectată legalitatea și temeinicia acestei.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel a reținut că instanța a aplicat corect prevederile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., întrucât din probele administrate reiese cu certitudine că în anul 2000 intimatul și-a schimbat domiciliul din Târgoviște, str. Stupilor în Târgoviște, str. Aleea Grivița, conform contractului de închiriere din 2000 încheiat cu Primăria Târgoviște. Prin urmare, s-a dovedit că intimatul nu a mai domiciliat la adresa la care a fost citat pe parcursul soluționării în fond a cauzei, astfel că nu a avut cunoștință de proces, precum și că în mod judicios s-a înlăturat obligația de plată a utilităților furnizate de apelantă pentru perioada februarie 2001 - august 2002 când el nu a mai locuit în str. Stupilor din Târgoviște.

Decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

Prin criticile formulate recurenta a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., considerând că procedura de citare cu pârâtul a fost legal îndeplinită prin afișare la ușa instanței. Totodată, în opinia sa, susținerile instanței conform cărora pârâtul nu a locuit în imobilul pe perioada în care s-a cerut contravaloarea apei potabile și majorările de întârziere, este nereală, invocând în acest sens adeverința din 16 februarie 2006 a Consiliului Local Municipal Târgoviște și adeverința asociației de proprietari din 6 februarie 2007.

Intimatul - pârât B.I. prin susținerile formulate în notele scrise, depuse la dosar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, avându-se în vedere că motivele invocate de recurent nu privesc nelegalitatea hotărârii, ci netemeinicia acesteia.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând cont și de lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea acesteia.

Instanța a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 317 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că pârâtul a fost citat la adresa indicată, cea din contractul de furnizare a apei potabile din 1999 încheiat cu recurenta - reclamantă, însă niciodată nu s-a îndeplinit procedura de citare, întrucât dovezile de îndeplinire a procedurii au fost restituite cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă, noul proprietar nu permite afișarea”, astfel că pentru soluționarea cauzei instanța a dispus citarea acestuia prin publicitate într-un ziar de largă circulație și prin afișare la ușa instanței.

De asemenea, se constată că instanța de apel a reținut corect că în anul 2000 intimatul și-a schimbat domiciliul din Târgoviște Str. Stupilor în Târgoviște, str. Aleea Grivița, iar în 2005 în Târgoviște str. Gen.I.E. Florescu. Astfel, dovedindu-se că intimatul nu a mai domiciliat la adresa la care a fost citat pe parcursul soluționării în fond a cauzei, din luna decembrie 2000 și prin urmare, nu avea cunoștință de proces.

Instanța de apel a stabilit în mod corect înlăturarea obligației pârâtului de la plata utilităților furnizate pentru perioada februarie 2001 – august 2002, întrucât acesta nu a mai locuit la imobilul din Târgoviște str. Stupilor, așa cum rezultă din contractul de închiriere din 2000, nefiind beneficiarul respectivelor utilități.

Prin urmare, criticile formulate nu constituie un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație în care Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.A.Târgoviște, Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 210 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.