Insolvency administrator's appeal against inadmissibility of constitutional unconstitutionality exceptions dismissed; refusal to refer upheld
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject as inadmissible the request to refer constitutional unconstitutionality exceptions to the Constitutional Court. The dispute arose during insolvency proceedings where a special administrator challenged provisions of the Insolvency Law (No. 85/2006) regarding passive procedural standing and administrator duties, arguing that the lower court’s decision lacked the mandatory motivation required by Article 29(6) of Law No. 47/1992. The Supreme Court held that the lower court correctly identified that the challenged legal texts lacked a necessary connection to the specific object of the case, which concerned the annulment of sales of goods from the debtor’s patrimony, and thus the exception was inadmissible under Article 29(1) of Law No. 47/1992; the court further noted that subsequent amendments to the Insolvency Law altered the numbering of the relevant provisions, rendering the challenge moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 85 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, art. 85 din Legea nr. 85/2006, art. 304 C. proc. civ, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Insolvency administrator's appeal against inadmissibility of constitutional unconstitutionality exceptions dismissed; refusal to refer upheld: Ori, prin încheierea atacată cu recurs, Curtea de Apel Cluj a considerat inexistența legăturii dintre textele de lege pretins a fi neconstituționale și obiectul dedus judecății, pe cale de consecință, și prin prisma acestei cerințe legale, Curtea de Apel Cluj, în mod corect, aplicând dispozițiile art. 29 alin. (6) prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingând, astfel, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 1 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2808/84/2007, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 18 alin. (2) lit. f) și g) și a art. 85 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, invocate de administratorul special A.C. S.P.R.L. Târgu Mureș al debitoarei SC S.C. SA.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a apreciat că excepțiile de neconstituționalitate invocate reglementează calitatea procesuală pasivă în acțiunile în anulare prevăzute de art. 79 și art. 85 din Legea nr. 85/2006 și atribuțiile administratorului special, neavând legătură cu obiectul cauzei ce constă în procedura insolvenței, anulare vânzare bunuri din patrimoniu.
Împotriva evocatei hotărâri a declarat recurs A.C. S.P.R.L., administratorul special al debitoarei SC S.C. SA, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
Recurentul a arătat, în esență, că hotărârea atacată nu corespunde prevederilor imperative ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nefiind motivată.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Cluj spre rejudecarea acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Recurenta a apreciat în mod eronat, că încheierea recurată nu este motivată.
Este adevărat că, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale statuează că, în situația în care instanța judecătorească respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unui text legal care are legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul pricinii, încheierea pronunțată în acest sens va fi motivată, însă, din examinarea acesteia, se constată că, prin hotărârea dată, în dosarul nr. 2808/84/2007, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea administratorului special al societății debitoare de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 18 alin. (2) lit. f) și lit. g) precum și a art. 85 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 reținând, în esență, că menționatele texte legale reglementează calitatea procesuală pasivă în acțiunile în anulare ce vizează exclusiv art. 79 și art. 85 din Legea nr. 85/2006 și, deopotrivă, atribuțiile administratorului special și care, așa fiind, nu au legătură cu obiectul cauzei ce constă în anularea vânzării bunurilor din patrimoniul societății debitoare.
Este de subliniat că, este inadmisibilă evocata excepție, în cazul în care contravine alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași art. 29 din evocata lege, respectiv, când este contrară uneia dintre următoarele, dispoziții:
- (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia;
- (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată;
- (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Ori, prin încheierea atacată cu recurs, Curtea de Apel Cluj a considerat inexistența legăturii dintre textele de lege pretins a fi neconstituționale și obiectul dedus judecății, pe cale de consecință, și prin prisma acestei cerințe legale, Curtea de Apel Cluj, în mod corect, aplicând dispozițiile art. 29 alin. (6) prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingând, astfel, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată.
Mai mult, nici ipoteza eventualei primiri a criticilor formulate în recurs asupra nelegalității încheierii atacate, prin prisma motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu poate conduce la admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea încheierii, întrucât, Legea nr. 85/2006 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 173 din 26 noiembrie 2008, prin republicarea sa, textele primind, astfel, o nouă numerotare care nu mai concordă celei avute în vedere de către recurentă la momentul formulării și înregistrării cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Așa fiind, pentru motivele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.C. S.P.R.L. Târgu Mureș, împotriva încheierii Curții de Apel Cluj din data de 1 iulie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.