Non bis in idem inapplicable where initial termination of private prosecution for assault did not bar subsequent public prosecution for attempted homicide
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for annulment as unfounded, upholding the final decision that rejected the appellant’s appeal and obliging him to pay 600 lei in judicial costs. The appellant challenged a criminal decision on the grounds of *non bis in idem*, arguing that two final judgments were rendered for the same factual act (an assault) and the same person, citing Article 386(d) of the Code of Criminal Procedure. The court determined that the legal requirements for the authority of a judgment (*res judicata*) were not met because the initial final judgment, which terminated the process due to the victim’s failure to appear, was a procedural cessation and not a final judgment on the merits. Consequently, the subsequent prosecution by the Public Prosecutor’s Office for the distinct and more serious offenses of attempted homicide and illegal possession of a white weapon, which the lower courts had adjudicated on the merits, did not violate the principle that a person cannot be prosecuted twice for the same fact.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 lit. d) C. proc. pen, art. 180 alin. (2) C. pen, art. 284 C. proc. pen, art. 175 lit. i) C. pen, art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, art. 76 C. pen; Non bis in idem inapplicable where initial termination of private prosecution for assault did not bar subsequent public prosecution for attempted homicide: Astfel, inițial, Dosarul nr. 350/2006 al Judecătoriei Călărași a avut ca obiect o plângere prealabilă a părții vătămate M.M.I. formulată la 26 iulie 2005 împotriva inculpatului B.S. pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. pretins comisă prin aceea că la 4 iulie 2005 sus numitul, lovit cu un cuțit în zona feței și gâtului, a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 20 zile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin decizia penală nr. 4183 din 17 decembrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 26 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul instanței la 30 decembrie 2008 și motivată în scris, la filele 1-4 din dosar, prin care a invocat temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen., susținând că s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă materială și aceeași persoană. în sensul arătat, a susținut că este incident principiul autorității de lucru judecat, care presupune îndeplinirea a trei condiții cumulative: existenta unei hotărâri definitive de achitare, condamnare sau încetare, legea nedistingând referitor la soluția dispusă prin hotărâre definitivă, aceeași faptă materială și aceeași persoană. În concluzie, a solicitat admiterea contestației în anulare și desființarea hotărârii atacate.
Contestația în anulare formulată este nefondată.
Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen. se referă la situația când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceiași faptă, adică atunci când se constată încălcarea principiului de drept „non bis in idem”.
Din săvârșirea unei infracțiuni rezultă numai dreptul la exercitarea unei singure acțiuni penale împotriva autorului acesteia. Odată soluționată de instanță printr-o hotărâre judecătorească definitivă această acțiune se stinge și drept urmare nu mai poate fi exercitată din nou pentru aceeași faptă împotriva aceleiași persoane pentru că referitor la această faptă a intervenit autoritatea de lucru definitiv judecat.
Această autoritate de lucru judecat devine un caz de împiedicare a punerii din nou în mișcare și de exercitare din nou a acțiunii penale, ceea ce se exprimă prin regula „non bis in idem”.
Dar, pentru a opera autoritatea de lucru judecat în sensul la care referă cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., se cer îndeplinite trei condiții și anume :
- să se pună în mișcare și să se fi exercitat o acțiune penală soluționată printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- persoana față de care s-a exercitat și soluționat acțiunea penală prin hotărâre judecătorească definitivă să fie aceeași (identitate de persoană);
- fapta pentru care s-a exercitat și s-a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă să fie aceeași (identitate de obiect).
Or, în prezenta cauză aceste condiții cumulative nu sunt îndeplinite.
Astfel, inițial, Dosarul nr. 350/2006 al Judecătoriei Călărași a avut ca obiect o plângere prealabilă a părții vătămate M.M.I. formulată la 26 iulie 2005 împotriva inculpatului B.S. pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. pretins comisă prin aceea că la 4 iulie 2005 sus numitul, lovit cu un cuțit în zona feței și gâtului, a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de 20 zile.
Ulterior, persoana vătămată nu s-a prezentat în instanță la două termene consecutive, ceea ce a condus la încetarea procesului penal, pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. h) raportat la art. 284 C. proc. pen., prin sentința penală nr. 218 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Oltenița.
Ulterior, aceeași persoană vătămată a formulat o altă plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, prin care s-a imputat aceleiași persoane că aceeași faptă constituie infracțiune de tentativă de omor și port ilegal de armă albă.
Urmare cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a pus în mișcare și exercitat acțiunea penală împotriva inculpatului B.S. pentru infracțiunile de tentativă de omor și port ilegal de armă albă, iar în urma judecății, prin sentința penală nr. 226 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Călărași a soluționat pe fond acțiunea penală exercitată de parchet prin condamnarea inculpatului B.S. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de port ilegal de armă albă prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
În urma contopirii celor două pedepse aplicate pentru cele două infracțiuni s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Or, așa fiind, apare în mod evident că în cazul primei hotărâri judecătorești, sentința penală nr. 218 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Oltenița, nu ne găsim în prezența unei exercitări a unei acțiuni penale și respectiv a unei soluționări printr-o hotărâre definitivă a fondului unei asemenea acțiuni, ci într-o situație de excepție, în care persoana vătămată după ce a formulat o plângere prealabilă pentru lovire, a renunțat să exercite acțiunea penală, printr-o absență la două termene consecutive, ceea ce a condus la nesoluționarea pe fond a acțiunii penale, prin constatarea existenței unui impediment în exercitarea ei.
Așa fiind, în realitate neavând loc o exercitare și respectiv o soluționare pe fond a acțiunii penale, sentința de încetare a procesului penal pronunțată de Judecătoria Oltenița, nu reprezintă un impediment pentru punerea în mișcare și exercitarea ulterioară a acțiunii penale de către parchet pentru aceeași faptă, care, s-a dovedit ulterior, cu autoritate de lucru definitiv judecat, că nu era o faptă unică, de lovire, ci o pluralitate de fapte, respectiv o tentativă de omor și o infracțiune de port ilegal de armă albă.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 4183 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B.(fost D.)S. împotriva Deciziei penale nr. 4183 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 671/116/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2009.