Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1346/2009 AI generated

Inadmissibility of appeal against final declinatory decision in criminal revision proceedings

Case Number Decizia nr. 1346/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s non-appealable decision of 19 February 2009 in force. The dispute concerned a procedural challenge to a declinatory decision by the Court of Appeal, which had referred a petition to the Timiș County Court under the principle that the immediately superior court to the Court of First Instance (which had originally convicted the defendant for bodily injury) was the proper forum for review; the appellant had attempted to appeal this declinatory decision after failing to exercise the appeal remedy against the original conviction. Relying on the principle that declinatory decisions are final by law and thus not subject to appeal under the applicable Code of Criminal Procedure, the High Court found the appeal legally unfounded and imposed a 200 lei judicial cost obligation on the appellant.

Legislator headnote

AI generated

art. 403 alin. (3) C. proc. pen, art. 181 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final declinatory decision in criminal revision proceedings: The dispute concerned a procedural challenge to a declinatory decision by the Court of Appeal, which had referred a petition to the Timiș County Court under the principle that the immediately superior court to the Court of First Instance (which had originally convicted the defendant for bodily injury) was the proper forum for review; the appellant had attempted to appeal this declinatory decision after failing to exercise the appeal remedy against the original conviction. Relying on the principle that declinatory decisions are final by law and thus not subject to appeal under the applicable Code of Criminal Procedure, the High Court found the appeal legally unfounded and imposed a 200 lei judicial cost obligation on the appellant.

Keywords

AI generated
judicial review revision of a judgment cassation review procedural costs code of criminal procedure appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 403 alin. (3) C. proc. pen
631 din 21 martie 2007 Judecătoria Timișoara, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins, cererea de revizuire a condamnatului B.G.
art. 181 C. pen
2299 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara de condamnare a sa la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Basis for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was final by law and not subject to appeal.
art. 192 C. proc. pen
Provision applied to impose the obligation for the appellant to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Basis for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was final by law and not subject to appeal.

art. 192 C. proc. pen.

Provision applied to impose the obligation for the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a înaintat spre soluționare Judecătoriei Timișoara, referatul nr. 1373/III/6 din 15 ianuarie 2007 ce privește cererea de revizuire a sentinței penale nr. 2299 din 16 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara, formulată de numitul B.G. cu privire la sentința penală nr. 2299 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara.

Prin sentința penală nr. 631 din 21 martie 2007 Judecătoria Timișoara, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins, cererea de revizuire a condamnatului B.G. privitoare la sentința penală nr. 2299 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara de condamnare a sa la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. (vătămare corporală) față de partea vătămată M.I. Sentința penală nr. 2299/2004 de condamnare a revizuientului, a rămas definitivă prin neapelare.

Executarea pedepsei a început la 6 noiembrie 2004 și urma să expire la 5 noiembrie 2005 însă la 26 octombrie 2005, revizuientul a fost liberat condiționat.

Condamnatul nemulțumit, de faptul că prin sentința penală nr. 631 din 21 martie 2007 a Judecătoriei Timișoara, i s-a respins, cererea de revizuire a declarat recurs la Curtea de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara a trimis cererea de recurs, greșit îndreptată la această instanță, la Tribunalul Timiș competent să soluționeze și, acesta prin Decizia penală nr. 824/R din 17 decembrie 2008 a respins recursul revizuientului ca tardiv și, a menținut sentința penală nr. 631 din 21 martie 2007 a Judecătoriei Timișoara.

Nemulțumit și de Decizia nr. 824/R din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Timiș, revizuientul introduce un nou recurs, la Curtea de Apel Timișoara, la data de 27 ianuarie 2009.

La termenul din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, a luat petentului B..G. o declarație scrisă, atașată la dosar și prin care precizează că prin acest recurs, de fapt, înțelege să atace sentința penală nr. 2299 din 17 septembrie 2004 a Judecătoriei Timișoara de condamnare a sa pe nedrept, la pedeapsa de 1 an închisoare deși la data la care a avut acest drept, nu a exercitat calea de atac a apelului.

Față de aceste precizări ale numitului B.G. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 164/R din 19 februarie 2009, ce e definitivă de la lege, a declinat competența de soluționare a cauzei, la instanța competentă Tribunalul Timiș, acesta fiind instanța imediat superioară, Judecătoriei Timișoara, care a pronunțat sentința penală nr. 2299 din 17 septembrie 2004 în Dosarul nr. 2512/2004 de condamnarea petentului B.G.

Butucel Gheorghe nemulțumit și de această soluție pronunțată prin Decizia penală nr. 164/R din 19 februarie 2009, a introdus prezentul recurs.

Curtea, verificând din oficiu, constată că decizia atacată, fiind de declinare, este definitivă de la lege și în consecință, recursul formulat de petentul B.G., nu este prevăzut în legea procesual penală în vigoare și, ca atare urmează a fi respins, ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 164/R din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2009.