Criminal Judgment Nullity: Whether Omission of Defendant Identity Data Constitutes Absolute Nullity Requiring Remand

Asupra recursului penal de față;

Prin Rechizitoriul nr. 651/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., din data de 25 mai 2006, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, preventiv, a inculpaților A.V., M.(O.)M., B.A., N.C.C., B.N., N.I., M.M., B.D., A.C., C.I. și în stare de libertate, a inculpaților B.N., A.L.L., T.C.A., C.I., P.A., S.E.C. și P.F.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) și art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința penală nr. 366 din 27 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 18834/3/2006 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora prin actul de acuzare.

Împotriva soluției instanței de fond, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a declarat apel, criticând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond sub aspectul aplicării pedepselor complementare și accesorii, a dispozițiilor art. 86 C. pen., a cuantumului sau modalității de executare a pedepselor principale aplicate.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 208/A din 19 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 18834/3/2006 (1131/2008) a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. și de inculpații B.D., M.M., B.N., N.I., A.C., A.V., S.E.C., M.I., P.A., P.T.C., M.(O.)M. și B.N., a desființat, în totalitate, sentința penală nr. 366 din 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținând starea de arest a inculpaților B.D., M.M., B.N., N.I., A.C., A.V. și E.C.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 420 C. proc. pen. privind punerea în executare a pedepsei închisorii întrucât în minuta și în dispozitivul sentinței penale nr. 366 din 27 martie 2008 nu sunt trecute datele personale ale inculpaților. Curtea a considerat că sunt incidente, în acest caz, dispozițiile art. 197 C. proc. pen., impunându-se anularea sentinței.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că este nelegală, impunându-se casarea ei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, Parchetul a arătat că motivul invocat de Curtea de Apel București, pentru a dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., articol care prevede imperativ situațiile în care se poate da o asemenea soluție.

Astfel, se apreciază că nemenționarea în dispozitivul minutei sau al hotărârii a declarațiilor de stare civilă a inculpaților nu constituie o cauză de nulitate absolută a sentinței pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, fiind vorba de o evidentă omisiune de dactilografiere.

Articolul 197 alin. (2) C. proc. pen. prevede limitativ cazurile de nulitate absolută, nulitate care nu poate fi înlăturată în nici un alt mod, iar omisiunea menționării datelor de stare civilă ale inculpatului, nu se află printre ele.

Legiuitorul a înțeles să includă între cazurile care atrag nulitatea absolută numai încălcarea anumitor dispoziții legale, respectiv a celor privind competența materială sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței de judecată, a acelora care garantează realizarea efectivă a principiului publicității în desfășurarea ședinței de judecată, participarea procurorului și prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestora când sunt obligatorii, potrivit legii.

Ca urmare, lipsa din dispozitivul hotărârii a mențiunilor privind datele de stare civilă ale inculpaților nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul când această omisiune a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

A considera altfel, ar însemna să se adauge la dispozițiile legale prin care sunt reglementate nulitățile și să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal, în cazurile în care o asemenea nulitate nu se impune, ceea ce ar fi inadmisibil.

Parchetul consideră că peste ipotezele din art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prevăzut cu caracter imperativ, nu se poate trece.

Se mai arată că instanța de apel, dând eficiență efectului devolutiv al apelului, putea să desființeze în totalitate sentința și, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să pronunțe o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 345 C. proc. pen.

Ca atare, evidențierea și stabilirea lipsurilor pe care le prezintă hotărârea apelată este posibilă chiar în cadrul judecării apelului, fără a mai fi nevoie de trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Or, în speță, aceasta este ipoteza, întrucât starea de fapt și cea de drept nu a fost pusă sub semnul îndoielii, aspect care ar fi implicat o nouă probațiune în cauză, încât soluția de trimitere spre rejudecare este nu numai formală, ci și tergiversată cu consecințe în timp, legate de prescrierea faptelor și depășirea termenului rezonabil în care trebuie să se soluționeze definitiv o cauză penală.

În ceea ce privește admisibilitatea prezentului recurs, s-a apreciat că nu este necesar ca acesta să se încadreze într-un caz de casare expres prevăzut de art. 3859 C. proc. pen. având în vedere faptul că, potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate ca instanțe de apel de curțile de apel fără a se excepta, ca anterior Legii nr. 356/2006 care a modificat acest articol, deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.

S-a apreciat că, prin modificarea textului, legiuitorul a intenționat ca și aceste decizii de rejudecare a cauzelor, să poată fi supuse controlului, instanțelor superioare, prin intermediul căii de atac a recursului.

Pentru motivele invocate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat.

Contrar susținerilor din recursul Parchetului, Curtea, tocmai pentru a asigura o judecată adevărată, menită a impune respectarea scopului procesului penal, care, nu trebuie să fie unul pur formal, ci unul de substanță, cu efecte juridice, poate împărtăși punctul de vedere din motivarea recursului declarat de parchet, casarea unei hotărâri judecătorești, atât în penal, cât și în civil și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile legii, care de cele mai multe ori este dată de conținutul codurilor de procedură penală, are loc, nu numai în cazurile de nulitate absolută, în penal, în situația celor enumerate, în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci și în alte cazuri de încălcare a normelor procesuale, cu singura deosebire că, în acest din urmă caz, trebuie să existe o vătămare.

Unul din momentele importante, în cadrul procesului penal, a desfășurării acestuia în fața instanței judecătorești, fără de care, nu este de conceput respectarea principiilor de bază ale procesului penal, însăși desfășurarea fazelor acestuia, a fazei cercetării judecătorești, a fazei dezbaterii judecătorești, a căilor de atac, inclusiv a fazei executării hotărârii judecătorești pronunțate, este momentul procedural-procesual, al identificării inculpatului, al determinării persoanei acestuia, prin datele de stare civilă, pe care le are.

Trecerea peste acest moment, în egală măsură procedural și procesual, constituie o premisă necesară, fără de care, nu se poate trece, mai departe, în desfășurarea procesului penal.

Este ceea ce a determinat, în speță, instanța de apel, să se sesizeze că nici minuta și nici dispozitivul sentinței apelate nu reflectă acest moment, situație de natură a prejudicia desfășurarea procesului penal și, în ultimă instanță, actul de justiție, a cărui finalitate ar putea fi pronunțarea unei hotărâri judecătorești, imposibil de executat, dispunând anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Așa cum a fost pronunțată, hotărârea Curții de Apel este temeinică și legală, corespunzătoare aplicării corecte a dispozițiile ce reglementează desfășurarea normală a procesului penal, contribuind, astfel, la eficientizarea activității de înfăptuire a justiției și nu la tergiversarea acestei activități, cum greșit se pretinde în recursul Parchetului.

Dimpotrivă, soluția preconizată prin recursul Parchetului, departe de a constitui o modalitate de accelerare a soluționării procesului penal, ar putea avea ca rezultat, o activitate de judecată, compromisă, încă, prin felul începerii cercetării judecătorești și, implicit, fără o finalitate riguroasă.

De altfel, recursul Parchetului, nici nu-și găsește un motiv, în prevederile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui, pentru considerentele de fond relevate, să privească recursul de față, declarat împotriva deciziei penale nr. 208/A din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat și a-l respinge, ca atare.

Unii dintre inculpați, aflându-se, în mod legal, în stare de arestare preventivă și, constatându-se că nu s-au schimbat, cu nimic, temeiurile avute în vedere, la luarea de către instanță, a acestei măsuri preventive, Curtea va trebui să mențină această măsură. Se va menține, în acest sens, starea de arest a intimaților inculpați A.V., A.C., B.N., B.D., M.M. și N.I.

Văzând și reglementarea suportării cheltuielilor judiciare și a onorariilor de avocați, pentru apărătorul din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Menține starea de arest a intimaților inculpați A.V., A.C., B.N., B.D., M.M. și N.I.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 400 lei se vor plăti din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2009.