Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 65/2009 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision maintaining preventive detention

Case Number Decizia nr. 65/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant against a Court of Appeal decision maintaining his preventive detention, ordering the appellant to pay 150 lei in judicial costs to the state, which affirmed the lower court's detention order. The dispute concerned the admissibility of a separate cassation appeal against an interlocutory session decision issued by the appellate court during the pendency of the cassation proceedings itself, rather than a final judgment on the merits. Relying on Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, the court held that only decisions rendered in first instance or appeal regarding preventive measures are subject to separate appeal, and therefore an order issued during the cassation phase is not an appealable act, resulting in the rejection of the motion under Article 38515(1)(a) of the same code.

Legislator headnote

AI generated

art. 141 alin. (1) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision maintaining preventive detention: The dispute concerned the admissibility of a separate cassation appeal against an interlocutory session decision issued by the appellate court during the pendency of the cassation proceedings itself, rather than a final judgment on the merits. Relying on Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, the court held that only decisions rendered in first instance or appeal regarding preventive measures are subject to separate appeal, and therefore an order issued during the cassation phase is not an appealable act, resulting in the rejection of the motion under Article 38515(1)(a) of the same code.

Keywords

AI generated
appealable interlocutory decision preventive detention code of criminal procedure grounds for cassation judicial review stay of execution of sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 141 alin. (1) C. proc. pen
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Provision applied to reject the appeal as inadmissible because the challenged decision was issued during the cassation phase, which is not subject to separate appeal.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision applied to impose the payment of judicial costs to the state on the losing party.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Provision applied to reject the appeal as inadmissible because the challenged decision was issued during the cassation phase, which is not subject to separate appeal.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision applied to impose the payment of judicial costs to the state on the losing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6015/299/2007 (2791/2008) s-a dispus, printre altele, menținerea arestării preventive a recurentului-inculpat D.C., în baza art. 300/2 și art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., apreciindu-se că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

Din aceste dispoziții nu rezultă că ar putea fi atacată separat cu recurs și încheierea pronunțată în recurs.

Cum, în speță, încheierea recurată, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, a fost pronunțată în cursul soluționării recursului, recursul declarat în cauză este inadmisibil.

În consecință, văzând și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii de ședință din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6015/299/2007 (2791/2008).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.