Aggravated theft conviction upheld for vehicle recovery from legitimate possessor; appeals dismissed

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 496 din 4 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția I penală,m baza art. 334 c. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor descrise la pct. 1 din rechizitoriu,din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. pentru inculpata P.L.I.; din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. penal rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal pentru inculpatul P.G.

S-a respins cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor descrise la pct. 2 din rechizitoriu ca neîntemeiată.

I. În temeiul art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. a fost condamnată inculpata P.L.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. penal s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În temeiul art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reținută în cauză pe o durată de 24 de ore la data de 24 februarie 2005.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești, jud. Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată în cauza de față, în final rezultând o pedeapsă de executat de 5 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. penal începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea integrală a pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată.

În temeiul art. 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 24 februarie 2005 și perioada arestării preventive de la 25 februarie 2005 până la 25 martie 2005.

În temeiul art. 14 alin. (3) C. pr. pen. și art. 346 alin. (1) C. pr. pen. cu referire la art. 1000 alin. (3) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.F.V.

Au fost obligați inculpații la restituirea în natură către partea civilă B.F.V. a autoturismului marca A. A. 8 (având capacitatea cilindrică 4172 cm3), iar în situația în care acest lucru nu mai este posibil, au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile suma de 10 000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății cu titlu de despăgubiri materiale.

II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen s-a dispus achitarea inculpaților P.G. și P.L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. (pentru inculpatul P.G. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal) față de partea vătămată S.R.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C proc. pen s-a dispus achitarea inculpaților P.G. și P.L.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. (pentru inculpatul P.G. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal) față de partea vătămată S.I.

În temeiul art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. pr. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.R.

În temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.I.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. pr. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 21 martie 2005 dat in Dosarul nr. 5862/P/2004, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații P.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu), art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și P.L.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu), art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

1. S-a reținut în rechizitoriu că la data de 03 august 2004 partea vătămată B.F.V. a cumpărat de la martorul S.D., contra sumei de 10.000 euro autoturismul A. A. 8, fiind întocmit totodată un înscris sub semnătură privată denumit "contract de vânzare-cumpărare". Autoturismul în cauză figura înmatriculat pe numele inculpatei P.L. dar se afla in proprietatea vânzătorului S.D. De la data dobândirii autoturismului partea vătămată l-a folosit netulburat, având convingerea că bunul îi aparține și că poate înmatricula pe numele său acest autoturism.

În ziua de 22 octombrie 2004 partea vătămată a convenit împreună cu martorul S.D. ca în schimbul autoturismului A. A. 8 plus suma de 1.000 dolari S.U.A., B.F. să poată achiziționa un alt autoturism, marca M. an de fabricație 1997 aflat in posesia inculpatei P.L. În aceeași zi martorul i-a înmânat părții vătămate suma de 31.000.000 lei (echivalentul a 1.000 dolari S.U.A.) și i-a comunicat acesteia numerele de telefon la care poate fi contactat deținătorul autoturismului M.

Partea vătămată și inculpata P.L.I. au purtat mai multe discuții telefonice, în ziua de 22 octombrie 2004 și, au convenit ca a doua zi, 23 octombrie 2004 să se întâlnească pe raza municipiului Buzău în vederea realizării schimbului.

Însoțit de martorii C.M. și F.M., partea vătămată s-a deplasat cu autoturismul A. A. 8 spre municipiul Buzău, la locul de întâlnire stabilit cu inculpata - stația Peco de la intrarea în mun. Buzău.

Inculpata P.L.I. a venit cu autoturismul M. pe care l-a oprit in apropierea autoturismului părții vătămate, aceasta solicitându-le martorilor să se îndepărteze motivând că tranzacția o privește numai pe ea și pe partea vătămată. Totodată inculpata i-a prezentat părții vătămate autoturismul Mercedes ce urma să facă obiectul schimbului insă, in momentul in care cei doi au întins cheile mașinii unul spre celălalt inculpata i-a smuls din mână părții vătămate cheia autoturismului A. A. 8 și a început să strige că mașina îi aparține.

De partea vătămată s-a apropiat și inculpatul P.G. (zis D.) care a început să-l amenințe pe B.F.V. cu acte de violentă.

Inculpații au părăsit zona cu ambele autoturisme (autoturismul părții vătămate A. A. 8 și autoturismul pe care urma să-l primească la schimb – M.), iar partea vătămată și martorii au revenit în București cu alte mijloace de transport.

În luna decembrie 2004, la odată ce nu a putut fi stabilită cu exactitate, partea vătămată S.l. însoțit de S.R. s-au deplasat la locuința inculpaților P., din Moinești, jud. Bacău unde conform unor înțelegeri anterioare urmau să plătească suma de 3.000 dolari S.U.A. și să primească autoturismul marca M. Înțelegerea a pornit de la faptul că martorul S.D. avea o datorie la S.R. și, în schimbul datoriei urma să primească autoturismul M. descris mai sus, aflat cu titlu de "garanție" la cei doi inculpați.

Între inculpați și numitul S.R. au avut loc discuții telefonice prealabile cu privire la predarea - primirea banilor și a autoturismului.

Astfel, la sfârșitul lunii decembrie 2004, într-un loc public din municipiul Moinești, inculpata P.L.I. a redactat înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanță" în care recunoștea primirea sumei de 3.000 dolari S.U.A., "reprezentând vânzarea unui autoturism marca M., restul sumei urmând să fie primit de la S.S.N. în data de 19 ianuarie 2005".

După redactarea înscrisului, inculpata Ie-a înmânat părților vătămate o cheie tip auto care, la încercările de deschidere a portierelor autoturismului s-a constatat că nu era cea potrivită.

Sesizând acest aspect, S.R. și S.l. le-au cerut inculpaților restituirea banilor dar au fost amenințați cu acte de violență de soții P. Mai mult, inculpatul Priboi Gheorghe l-a agresat fizic pe S.l.

În cursul urmăririi penale, situația de fapt reținută prin rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate B.F.V., factura fiscală emisă de C. pentru convorbirile efectuate de partea vătămată în cursul lunii octombrie 2004 de pe telefonul său mobil nr. 072262XXXX, adresa R. Bacău din 11 februarie 2005, plângerea părților vătămate S.R. și S.l., declarațiile părților vătămate S.R. și S.l., procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie a inculpatului P.G. de către partea vătămată S.R., declarațiile martorilor C.M., F.M., S.I., S.M., F.M.

și C.C., procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie a inculpatului priboi Gheorghe de către partea vătămată B.F.V. și planșa foto aferentă, procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie a inculpatei P.L. de către partea vătămată B.F.V. și planșa foto aferentă, procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie a inculpatei P.L. de către S.l. și planșa foto, procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie a inculpatului P.G. de către S.l.

și planșa foto, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie a inculpatei P.L. de către S.R. și planșa foto, acte emise de SC R. SRL și SC R.A. SRL, înscrisul olograf denumit "chitanță" întocmit de inculpata P.L. în luna decembrie 2004, procesul - verbal de confruntare dintre partea vătămată B.F.V. și inculpata P.L., adresa I.P.J. Bacău, copii acte ale autoturismului, copia înscrisului denumit "contract de vânzare - cumpărare" încheiat la data de 03 august 2004 între S.D. și B.F.V., copii acte autoturism M., adresa I.P.J.

Bacău din 25 februarie 2005, adresa SC R. SRL din 05 martie 2005, copia declarației notariale dată de S.D., adresa O. România din 21 februarie 2005, procesul - verbal de confruntare între B.F.V. și inculpatul P.G., copia ordinului de plată pentru suma de 300.000.000 lei plătită de SC R. SRL, declarațiile inculpaților P.G. și P.L. date în fața organelor de cercetare și respectiv în fața polițiștilor, cheia auto pusă la dispoziție de S.R. și S.l. și planșa foto, chitanța din 13 iulie 2004 emisă de societatea de Asigurare U.N.I.T.A. pe numele lui H.C., reprezentând asigurare de răspundere civilă auto pentru autoturism și polița de asigurare auto (răspundere civilă auto) emisă de U.N.I.T.A. pentru utilizatorul autoturismului, H.C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția I penală, la data de 22 martie 2005 sub nr. 12380/3/2005.

Mai înainte de a se da citire actului de sesizare a instanței și a de a se dispune începerea cercetării judecătorești, respectiv în ședința publică din data de 10 iunie 2005, s-a procedat la audierea părților civile B.F.V. și S.l., cei doi precizând cu acest prilej natura și cuantumul despăgubirilor cu care au înțeles să se constituie părți civile în procesul penal.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05 octombrie 2005, Tribunalul a respins motivat ca neîntemeiată cererea formulată de inculpații P.G. și P.L.I. cu privire la restituirea cauzei către procuror în temeiul art. 333 C. proc. pen. (text existent în reglementarea anterioară modificării C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006).

În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 20 ianuarie 2006, în condițiile art. 326 C. proc. pen., s-a procedat la audierea părții vătămate B.F.V. referitor la împrejurările de fapt ale cauzei, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

La același termen de judecată în condițiile art. 323 C. proc. pen. a fost audiat și inculpatul P.G., declarația sa fiind de asemenea consemnată și atașată la dosar.

În ședința publică din data de 17 februarie 2006 au fost audiați partea vătămată S.l. și inculpata P.L.I., iar la termenul din 21 martie 2006, au fost audiați sub prestare de jurământ religios martorii S.M. și C.G.M.

La data de 18 aprilie 2006 a fost audiat tot sub prestare de jurământ religios și martorul S.I.

Cu toate că, în scopul audierii părții vătămate S.R. în faza cercetării judecătorești, instanța a întreprins numeroase demersuri, constând în citarea sa cu mandat de aducere, efectuarea de verificări la Inspectoratul național de evidență a persoanei cu privire la vreo eventuală schimbare de domiciliu, citarea acestuia prin A.N.P., I.G.P. și D.G.P.M.B., toate aceste demersuri au rămas fără nici un rezultat, audierea acestei părți vătămate de către instanță dovedindu-se practic imposibilă în condițiile în care numitul S.R. nu a putut fi localizat.

Cu privire la martorul din lucrări, F.M., de asemenea instanța a epuizat toarte mijloacele procedurale puse la dispoziție de legiuitor pentru aducerea unui martor în instanță spre a fi audiat (martorul în discuții fiind citat în mod repetat cu mandat de aducere și chiar și amendat conform art. 198 alin. (2) C. proc. pen.) însă cu toate acestea audierea sa în cursul cercetării judecătorești nu a fost posibilă, astfel încât dându-se eficientă prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la soluționarea cauzei au fost luate în considerare declarațiile acestui martor date în cursul urmăririi penale.

De asemenea cu privire la martorul S.D., instanța a uzitat de toate mijloacele procedurale avute la dispoziție pentru a asigura audierea acestuia în faza cercetării judecătorești, dispunând citarea acestuia cu mandat de aducere la adresa de domiciliu cunoscută, efectuând verificări la I.N.E.P. pentru a nu fi intervenit vreo eventuală modificare a adresei de domiciliu și dispunând citarea sa și prin A.N.P., I.G.P. și D.G.P.M.B. pentru a nu se afla cumva în vreun loc de deținere, însă în pofida acestor demersuri ale instanței, martorul în discuție nu a putut fi localizat astfel că și în cazul său s-a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la soluționarea cauzei fiind avute în vedere declarațiile date de acesta în faza urmăririi penale.

În cursul activității de cercetare judecătorească instanța a apreciat că pentru soluționarea cauzei ar fi utilă și audierea în calitate de martor a numitului H.S.N., dispunând pe cale de consecință citarea acestuia atât la adresa de domiciliu cunoscută, cât și la Centrul pentru refugiați T.G., acolo unde rezultă că s-ar afla, din copia declarației depusă la dosarul cauzei de către partea vătămată B.F.V. (fila 155 dosar fond). La data de 18 aprilie 2006 cu adresa din 18 aprilie 2006 Centrul de cazare Otopeni a înaintat la dosarul cauzei declarația nr. 4067 din 18 aprilie 2006 dată de cetățeanul iranian - martorul H.S.N., conform căreia acesta se află în imposibilitate de a se prezenta la solicitarea instanței din cauza stării de sănătate precare. Ulterior acestei date, martorul H.S.N. a fost citat I.C.C. Otopeni, iar ca răspuns la solicitarea expresă a instanței, cu adresa din 29 iunie 2006, Autoritatea pentru străini din cadrul MAI, a comunicat că cetățeanul iranian H.S.N. s-a aflat în custodia Autorității pentru străini fiind cazat în Centrul de Cazare a Străinilor luați în custodie publică, Otopeni, în vederea punerii în executare a măsurii returnării dispuse împotriva sa, întrucât nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României de la 19 iulie 2002 și întrucât împotriva sa nu fusese dispusă nici o măsură care să-i interzică părăsirea teritoriului țării noastre, la data de 03 mai 2006 a fost scos din România în direcția Istambul, totodată fiind dispusă și măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 1 an și 6 luni, respectiv până la data de 02 noiembrie 2007.

În același sens, la data de 31 iulie 2006, la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței o declarație scrisă din partea martorului H.S.N. prin care acesta învederează împrejurarea că la data de 03 mai 3005 a fost expulzat din România cu interdicția de a nu mai intra pe teritoriul țării pe o perioadă de 1 an și 6 luni, întrucât nu i s-a acordat viză temporară de ședere, acesta fiind motivul pentru care nu se poate prezenta la termenul fixat pentru a fi audiat, acestei declarații fiindu-i atașată în xerocopie decizia de interdicție din 15 februarie 2006 emisă de Autoritatea pentru străini - serviciul pentru străini Bacău.

În aceste condiții, instanța a constatat imposibilitatea audierii acestui martor în acest moment procesual, considerând totodată că amânarea cauzei pentru administrarea acestui mijloc de probă la o dată ulterioară ar echivala cu o tergiversare neîngăduită a soluționării prezentei cauze, conducând la încălcarea principiului celerității judecării cauzelor penale, cu atât mai mult cu cât ansamblul probator deja existent în cauză este considerat a fi suficient pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) C. proc. pen. atât inculpații P.G. și P.L.I. cât și partea vătămată B.F.V., au administrat în faza cercetării judecătorești proba cu înscrisuri.

În cadrul acestei probe, inculpații au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri copia facturii fiscale din 12 octombrie 2004 emisă de SC A.C. SRL, copia avizului de însoțire a mărfii din 12 octombrie 2004 emis de SC D. SRL, copia chitanței din 28 august 2004 pentru plata sumei de 17.710.000 conform facturii către SC A. SRL, copia adeverinței medicale emise la data de 18 martie 2005 prin care se atestă că inculpata P.L.I. suferă de depresie reactivă, polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din data de 09 mai 2003 valabilă în perioada 01 iunie 2003 - 31 decembrie 2003 pentru autoturismul A. A. 8, precum și datele obținute de pe internet cu privire la situația firmelor SC R. SRL și SC R. SRL.

La rândul său, partea vătămată B.F.V., a depus la dosarul cauzei în cadrul acestei probe următoarele înscrisuri: relații obținute de la Oficiul național al Registrului Comerțului cu privire la SC A.C. SRL și la SC M. SRL, lista cu datele de identificare ale firmelor din jud. Bacău care intră sub incidența Legii nr. 314/2001 pentru nemajorarea capitalului social (a căror denumire începe cu A.N.), copia sentinței penale nr. 1 024 din 28 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești, jud. Bacău prin care inculpatul P.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare;constată ca fiind grațiată condiționat conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, copia declarației de martor dată de numitul H.S.N. în dosarul de urmărire penală nr. 1421/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, adresa A.N.A.F. Moinești cu privire la furnizarea de date referitoare la SC A.C. SRL, declarația notarială dată de numitul S.D., autentificată din 11 martie 2005 de B.N.P.R.E.G. Brașov, declarațiile numitului P.D., asociat al firmei SC D. SRL date în fața organului de cercetare penală din cadrul Poliției Comănești, declarația martorei G.L., dată la Secția 15 Poliție, adresa din 07 iunie 2005 a CN I.N. SA prin care se oferă date cu privire la factura și chitanța, precum și cu privire la avizul de însoțire a mărfii și adresa din 19 iunie 2005 a A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal cu privire la verificările efectuate referitor la înregistrarea în contabilitatea SC A.C. SRL a facturii din 28 august 2004 și a chitanței din 28 august 2004.

La ultimul termen de judecată acordat în cauză apărătorul ales al inculpaților a solicitat suplimentarea probatoriului prin emiterea unei adrese către Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a se comunica numele administratorilor SC R. SRL, SC R. SRL și SC B.Y.C. SRL în vederea audierii ulterioare a acestora pentru a se stabili raporturile juridice existente între aceste firme privind plata sumei de 300.000.000 lei cu OP nr. 10 din 08 aprilie 2004, însă Tribunalul a apreciat că în raport cu obiectul judecății și cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, probele ce se solicită a fi administrate apar ca neutre cauzei, cererea fiind ca atare respinsă.

Din analiza coroborată a întregului ansamblu probator administrat în cauză în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, cu privire la cele două aspecte infracționale deduse judecății, Tribunalul retine următoarele:

Cu privire la fapta consemnată la punctul 1 din rechizitoriu:

Autoturismul marca A. A. 8 an de fabricație 1995 a fost achiziționat de către inculpata P.L.I. la data de 12 februarie 2003 de la SC E.G. SA, pentru prețul de 238.000.000 lei conform facturii fiscale din 12 februarie 2003.

Conform adresei din 12 ianuarie 2005 a Serviciului de Evidentă Informatizată a Persoanei Bacău - Compartimentul Regim Permise Auto și Certificate înmatriculare (fila 107 d.u.p.), precum și documentelor de identificare a autoturismului marca A. A. 8 (certificat de înmatriculare, carte de identitate a vehiculului și certificat de autenticitate - filele 89-91 d.u.p., 102, 103, 113 și 114 d.u.p.), acest autoturism a fost înscris în circulație pe numele inculpatei P.L.I. începând cu data de 27 iunie 2003.

În luna martie 2004, la odată ce nu a putut fi determinată cu exactitate, autoturismul în discuție a fost cumpărat de la inculpata P.L.I. de către numitul S.D., prețul acestei tranzacții în cuantum de 300.000.000 lei, fiind achitat prin intermediul ordinului de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004, emis din dispoziția SC R. SRL, de către SC R. SRL către SC B.C. SRL Comănești la indicația expresă a inculpatei (fila 164 d.u.p.).

În privința existenței acestei tranzacții instanța are în vedere următoarele aspecte probatorii.

Conform adresei emisă la data de 23 februarie 2005 de către SC R. SRL, prin reprezentantul său legal C.R.M., la solicitarea organelor de cercetare penală din cadrul Secției 15 Poliție, s-a comunicat că ordinul de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004 în valoare de 300.000.000 lei, emis din dispoziția SC R. SRL, de către SC R. SRL către SC B.Y.C. SRL Comănești și plătit prin B.R.D. – G.S.G. Comănești, reprezintă contravaloarea unui autoturism A. A. 8 cu nr. de înmatriculare, plătit la ordinul său de către SC R. SRL Onești, pentru P.L.I., care a indicat virarea banilor la SC B.Y.C. SRL Comănești, efectuarea acestei plăți fiind dispusă la solicitarea lui S.D. pentru compensarea unor relații comerciale cu societatea acestuia (fila 69 d.u.p.).

În același sens este și adresa nr. 1 din 05 martie 2005 emisă la solicitarea organelor de cercetare penală din cadrul Secției 15 Poliție, de către SC R. SRL Onești, reprezentantă de asociatul H.S.N., conform căreia ordinul de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004 emis de SC R. SRL la ordinul SC R. SRL Brașov, beneficiar fiind SC B.Y.C. SRL Comănești, în valoare de 300.000.000 lei plătit prin B.R.D. - G.S.G., reprezintă contravaloarea unui autoturism A. A. 8, an de fabricație 1995, achiziționat pentru S.D. de la P.L.I. care a indicat efectuarea plătii în contul SC B.C. SRL Comănești (fila 122 d.u.p.).

De asemenea aceste aspecte sunt confirmate și de proba extrajudiciară pe care o reprezintă declarația notarială dată de numitul S.D. la data de 11 martie 2005, conform căreia a fost proprietarul autoturismului marca A. A. 8, an de fabricație 1995, pe care Ie-a cumpărat de la numita P.L.I. din localitatea Moinești prețul fiind achitat de către SC R. SRL Brașov (care avea față de el o datorie egală cu prețul autoturismului), către SC B.C. SRL (la care proprietara autoturismulului P.L. era datoare cu aceeași sumă - filele 230 d.u.p. și 170 dosar fond).

Nu în ultimul rând împrejurarea înstrăinării de către inculpata P.L.I. în luna martie 2004, a autoturismului A. A. 8 și a achitării contravalorii acestuia prin intermediul ordinului de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004 este dovedită și cu declarația dată în calitatea de martor de numitul H.S.N., la data de 25 mai 2005, în fața organelor de cercetare penală din cadrul Secției 15 Poliție, în lucrarea penală nr. 0326/2005, declarație care chiar dacă constituie pentru cauza de față o probă extrajudiciară, fiind dată într-o altă cauză penală, ea prezintă totuși o relevanță însemnată și pentru lămurirea aspectelor deduse judecății în prezenta cauză întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în această cauză.

Astfel, în cuprinsul acestei declarații, martorul H.S.N. afirmă că pentru plata autoturismului A. A. 8, cumpărat de la inculpata P.L.I., el a emis ordin de plată prin intermediul firmei sale SC R. SRL în valoare de 300.000.000 lei către o firmă indicată de inculpată (filele 155157 dosar fond).

Pentru preluarea autoturismului marca A. A. 8 de la vânzătoarea P.L.I., la Moinești județul Bacău s-au deplasat în cursul lunii martie 2004 numiții S.R. și S.D., aceștia primind autoturismul în stare de funcționare, după care l-au dus apoi în Municipiul Râmnicu Vâlcea, unde își avea domiciliul numitul S.R. Conform declarațiilor numiți lor S.R. (filele 31-34 d.u.p.), S.l. (filele 26-29 d.u.p. și 142143 dos. fond) și H.S.N. (declarație extrajudiciară aflată la filele 155-157 dosar fond) autoturismul în discuție s-a aflat neîntrerupt pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, din luna martie 2004 și până în luna august 2004, rămânând în posesia lui S.R. care îl parca adesea la domiciliul său.

La data de 03 august 2004, numitul S.D. a vândut autoturismul A. A. 8, către partea vătămată B.F.V., la prețul de 10.000 euro.

Tranzacția dintre cele două părți a fost consfințită prin întocmirea înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare - cumpărare" (fila 94 d.u.p.).

Înstrăinarea autoturismului A. A. 8 de către martorul S.D. către partea vătămată B.F.V. este dovedită, în afară de susținerile în acest sens ale părții vătămate și de înscrisul sub semnătură privată sus menționat și de declarațiile numiților S.R. (filele 31-34 d.u.p. care afirmă că în luna august 2004 a venit cu autoturismul în București și l-a predat lui B.F.V., deoarece S.D. i-l vânduse acestuia, predând noului proprietar actele și cheile mașinii) și S.l. (filele 26-29 d.u.p. și 142, 143 dosar fond care precizează că în luna august 2004 a aflat că S.D., care este colaboratorul său, a vândut autoturismul A. A. 8 unui jurist din București) de declarația notarială dată de numitul S.D. (fila 230 d.u.p. și 170 dosar fond - conform căreia autoturismul A. A. 8 a fost înstrăinat pentru prețul de 10.000 euro numitului B.F.V.), de declarația martorului H.S.N. audiat într-o altă cauză penală de către organele de cercetare penală (filele 155-157 dosar fond - din care rezultă că S.D. i-a spus lui S.R. să ducă mașina la București, pentru că a vândut-o lui B.F.V.), precum și de adresa din 05 martie 2005 emisă de SC R. SRL (fila 122 d.u.p. prin care se precizează că autoturismul AUDI A8 a fost vândut de S.D. la data de 03 august 2004 lui B.F.V.).

Începând cu data de 03 august 2004, autoturismul AUDI A8 s-a aflat în permanență în posesia părții vătămate B.F.V. care s-a comportat față de bun ca un adevărat proprietar, nefiind tulburat de nimeni în exercitarea posesiei și având convingerea fermă că mașina pentru care plătise prețul de 10.000 euro îi aparține și că nu va întâmpina nici un fel de dificultăți la înmatricularea acesteia pe numele său, chiar dacă în acte figura ca proprietar o altă persoană decât cea cu care încheiase contractul de vânzare-cumpărare din 03 august 2004.

Aspectul posesiei exercitată de către partea vătămată asupra autoturismului Audi A8 începând cu data de 03 august 2004, vehement contestat de către inculpați, rezultă însă cu prisosință din mai multe mijloace de probă administrate în cauză după cum urmează.

Astfel, potrivit susținerilor părții vătămate B.F.V., cuprinse în plângerea penală și declarațiile date în cele două faze procesuale epuizate până în prezent (urmărire penală și judecată în fond), de la data de 03 august 2004 când a cumpărat autoturismul de la numitul S.D. și până la data de 23 octombrie 2004, când a fost deposedat de el, a avut posesia continuă a acestuia.

Aceste afirmații ale părții vătămate sunt confirmate de declarațiile martorilor S.I. (filele 75 d.u.p. și 206-207 dosar de fond) și S.M. (fila 76 d.u.p. și 183-184 dosar fond).

În declarațiile sale martorul S.I. afirmă că în luna august 2004, partea vătămată B.F. a achiziționat au autoturism Audi A8, de culoare neagră, pe care i I-a prezentat personal atât în exterior cât și în interior, cu acest prilej observând că tapițeria mașinii era din piele de culoare deschisă, iar despre caracteristicile mașinii, a observat că era un autoturism hidramat. Mai precizează martorul că a văzut acest autoturism parcat în fața blocului unde locuiește partea vătămată și că a aflat de la acesta că nu prea îl folosește datorită faptului că ar consuma prea mult carburant.

În același sens sunt și declarațiile martorului S.M. care precizează că în luna august 2004 partea vătămată i-a prezentat un autoturism Audi A8, de culoare închisă, probabil neagră, cu nr. de înmatriculare cu inițialele județului Bacău și literele D.D.V., acest autoturism fiind parcat în fața blocului unde locuiește partea vătămată. Mai arată martorul că în prezența părții vătămate a examinat mașina, atât în interior cât și în exterior, observând că acesta avea o tapițerie din piele de culoare deschisă, era hidramat și avea un motor puternic cu o capacitate cilindrică de peste 4200 cm3, totodată aflând de la partea vătămată că nu prea îl folosește întrucât consumă mult carburant. De asemenea mai susține martorul că în luna septembrie 2004 partea vătămată a garat autoturismul AUDI A8 într-un parc auto situat în apropierea târgului Vitan Bârzești, dat fiind faptul că nu-l prea folosea și avea nevoie de bani pentru a face unele reparații, el personal văzând mașina în această locație.

De asemenea posesia exercitată începând cu data de 03 august 2004 de către partea vătămată B.F.V. asupra autoturismului marca Audi A8 este ilustrată fără echivoc și de împrejurarea că acesta a prezentat organelor judiciare în cursul urmăririi penale originalul poliței de asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă pentru perioada 01 iulie 2004 - 31 decembrie 2004 încheiată pentru acest autoturism cu societatea de asigurări U.N.I.T.A. și chitanța de plată a acestei poliție de asigurare, înscrisuri pe care le primise de la S.R. la data de 03 august 2004, odată cu autoturismul cumpărat de la S.D. și care au fost atașate în dosarul de urmărire penală la filele 220 și 221.

Totodată partea vătămată B.F.V. a predat organelor de cercetare penală și cea de-a doua cheie a autoturismului Audi A8, pe care o primise împreună cu dublura sa, la data preluării în posesie a autoturismului cumpărat de la S.D., iar acest fapt dovedește odată în plus posesia exercitată de acesta asupra autoturismului, cu atât mai mult cu cât inculpații nu au fost în măsură să ofere nici o explicație cu privire la acest aspect (cheia predată de partea vătămată lucrătorilor de poliție și folosită ca mijloc de probă în cauză de față se găsește în plicul sigilat atașat la fila 207 d.u.p., asupra acesteia efectuându-se și fotografii judiciare conform planșei foto de la fila 219 d.u.p.).

În ziua de 20 octombrie 2004, partea vătămată F.V. a fost sunat de către numitul S.D., de la care în luna august achiziționate autoturismul marca Audi A8 și care știind că partea vătămată era cam nemulțumit de consumul mare de carburant al acestei mașini (15-17 I benzină/100 Km), i-a propus acestuia să schimbe autoturismul Audi cu unul marca Mercedes an de fabricație 1997, despre care a precizat că este proprietatea sa, dar se află în posesia soților P. din localitatea Moinescu, cărora le-a fost lăsat cu titlu de garanție pentru un împrumut acordat de aceștia în cuantum de 10.000 dolari S.U.A. Cu același prilej, numitul S.D. i-a comunicat că încă nu a restituit soților P. suma împrumutată, dar dacă el va fi de acord cu efectuarea schimbului de mașini în contul datoriei pe care o avea fată de soții P., le va da acestora autoturismul marca Audi A8, plus suma de 1.000 dolari S.U.A. pe care urma să i-o trimită pentru a o remite inculpaților în momentul realizării schimbului, precizând totodată că deja vorbise cu aceștia din urmă despre eventualitatea acestui schimb.

Considerând propunerea făcută de numitul S.D. o tranzacție profitabilă, mai ales că autoturismul Mercedes că-i fusese oferit la schimb funcționa cu motorină, partea vătămată s-a declarat de acord cu efectuarea schimbului în aceste împrejurări comunicându-i-se de către numitul S.D. numerele de telefon ale persoanei în posesia căreia se afla autoturismul marca Mercedes și cu care urma să i-a legătura pentru a se întâlni în vederea realizării schimbului) și permițându-i totodată acestuia să dea numărul său de telefon respectivei persoane.

La scurt timp după această convorbire telefonică purtată cu numitul S.D., partea vătămată a fost sunat de către inculpata P.L.I. care s-a recomandat cu numele de N. și care I-a întrebat dacă este de acord cu propunerea făcută de S.D., iar la răspunsul său, afirmativ acesta i-a spus că va fi de foarte mulțumit de mașină întrucât consumă 7 litri de motorină la 100 Km și că la rândul său este foarte bucuroasă și va recuperat datoria de la S.D.

Întrucât cu acest prilej, partea vătămată și inculpata nu au reușit să stabilească data la care ar fi urmat să se întâlnească pentru realizarea schimbului de mașini, a rămas stabilit ca inculpata să contacteze telefonic pe partea vătămată peste câteva zile.

Pe data de 22 octombrie 2004, numitul S.D. i-a trimis părții vătămate on - line, la oficiul poștal nr. 61, suma de 31.000.000 lei pentru a o remite inculpatei P.L. la momentul efectuării schimbului', adăugând personal la această sumă 2.000.000 lei astfel încât să totalizeze echivalentul a 1.000 dolari S.U.A. către S.D. îi promisese inculpatei că i se va da.

Tot în data de 22 octombrie 2004, partea vătămată și inculpata au purtat mai multe convorbiri telefonice, convenind să se întâlnească în vederea realizării schimbului la jumătatea drumului dintre București și Bacău, respectiv la intrarea în Municipiul Buzău dinspre Râmnicul Sărat. Această întâlnire a fost fixată pentru ziua de 23 octombrie 2004 ora 13,30, inculpata cerându-i în mod expres ca la întâlnire să nu vină însoțit de alte persoane, motivându-și solicitarea prin aceea că este femeie și îi este frică să nu fie păcălită.

În pofida aceste solicitări exprese a inculpatei, pentru a nu fi singur pe traseu și pentru că nu cunoștea persoana cu care urma să se întâlnească, partea vătămată l-e a cerut unor doi amici de-ai săi, martorii C.M. și F.M., să-l însoțească la întâlnirea ce urma a avea loc la marginea Municipiului Buzău.

Astfel, însoțit de martorii, C.M. și S.M., partea vătămată s-a deplasat în dimineața zilei de 23 octombrie 2004 cu autoturismul Audi A8, în Municipiul Buzău, parcând mașina în așteptarea inculpatei în incinta benzinăriei M. de la marginea orașului, pe ruta ce duce spre Râmnicul Sărat.

Pe drumul către Municipiul Buzău, partea vătămată gândindu-se ca nu cumva să intervină vreo problemă în timpul întâlnirii pe care urma să o aibă cu inculpata, i-a înmânat martorului F.M. care a călătorit pe bancheta din spate a autoturismului Audi A8, atât talonul mașinii, cât și suma de 33.000.000 lei, iar acesta din urmă a pus banii în buzunar, iar talonul mașinii l-a introdus într-un buzunar exterior aflat în spatele autoturismului din dreapta față, fără ca partea vătămată să aibă cunoștință de o atare împrejurare.

Inculpata nu a ajuns la locul de întâlnire la ora stabilită motiv pentru care aflându-se în drum spre Buzău, l-a sunat de două ori pe partea vătămată pe telefonul mobil de la posturile telefonice cu nr. 07454XXXXX și 07425XXXXX, pentru a se asigura că acesta nu pleacă de la locul stabilit.

Cu o întâlnire de aproximativ o oră față de ora stabilită pentru întâlnire, inculpata a sosit la locul convenit cu partea vătămată ca punct de întâlnire acesta deplasându-se cu autoturismul marca Mercedes, condus de un tânăr.

Autoturismul Mercedes a fost parcat în spatele autoturismului Audi A8, după care inculpata a coborât din acesta și s-a îndreptat către partea vătămată, cerându-i acestuia ca cei doi prieteni care îl însoțeau că se îndepărteze, întrucât înțelegerea a fost să vină singur la întâlnire.

În acest context, martorii F.M. și C.M. care-l însoțeau pe partea vătămată, s-au retras la o distanță de circa 10 metri față de locul unde erau parcate cele două mașini, după care partea vătămată a fost invitat să vizioneze autoturismul Mercedes, atât în exterior cât și în interior, acesta declarându-se mulțumit de modul în care se prezenta mașina.

In continuare, inculpata i-a solicitat părții vătămate să-i prezinte și el autoturismul Audi A8 pe care urma să-l primească la schimb, în acest scop cei doi urcând în mașină, inculpata așezându-se pe scaunul șoferului, iar partea vătămată pe scaunul din dreapta față.

Potrivit susținerilor izolate ale părții vătămate în timp ce se aflau în interiorul autoturismului Audi A8, inculpata i-a cerut cheia mașinii pentru a vedea cum funcționează motorul, însă el a condiționat înmânarea cheii autoturismului Audi în predarea chei lor de la Mercedes, lucru cu care inculpata a fost de acord, iar în momentul în care a îndreptat cheia de la Audi spre ea, aceasta i-a smuls cheia din mână și a coborât din mașină țipând.

Sub acest aspect, al incidentului petrecut între partea vătămată și inculpat în timp ce se aflau în interiorul autoturismului Audi A8, tribunalul constată că nu pot fi reținute susținerile părții vătămate în sensul că i-ar fi smuls cheia autoturismului din mână, întrucât în condițiile art. 75 C. proc. pen., aceste susțineri ale părții vătămate nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, așa cum s-a precizat în cele ce preced, martorii C.M. și F.M., care l-au însoțit pe partea vătămată la această întâlnire, la cererea inculpatei s-au îndreptat de locul unde erau parcate cele două mașini, astfel în mod obiectiv nu au putut să vadă și să audă ceea ce s-a întâmplat între părți în timp ce se aflau în interiorul mașinii aspect relevat în depozițiile lor chiar de către cei doi martori. Pe de altă parte, inculpata " nu a recunoscut nici un moment, nici măcar că s-ar fi întâlnit în ziua de 23 octombrie 2004 cu partea vătămată la locul mai sus precizat, astfel că nici nu se poate pune problema utilizării declarațiilor acesteia, în condițiile art. 69 C. proc. pen. referitor la circumstanțele de fapt supuse analizei "in dubio pro reo", instanța nu va reține că partea vătămată ar fi fost deposedat prin violență (smulgere) de cheia autoturismului Audi A8, ci că inculpata a intrat în posesia acestei chei cu acordul părții vătămate, însă doar pentru a putea verifica modul de funcționare al motorului.

În momentul în care inculpata a coborât din autoturismul Audi A8 având în mână cheia acestei mașini, astfel cum rezultă din declarațiile concordante ale părții vătămate și ale martorilor C.M. și F.M., aceasta a început să țipe că ea este adevăratul proprietar al mașinii, că S.D. are față de ea datorii de 40.000 dolari S.U.A. și nu de 10.000 dolari S.U.A. și că nu îi va restitui mașina până ce acesta nu-i va achita datoria.

În timp ce inculpata urla și făcea atmosferă partea vătămată străduindu-se să-i explice cum că el a achitat integral prețul autoturismului Audi A8, în zonă și-a făcut apariția inculpatul P.G., soțul inculpatei P.L., care s-a recomandat cu numele de D. și a spus răspicat că el este proprietarul mașinii Audi, că S.D. are să-i dea o sumă de bani și că în consecință el va plecat cu ambele mașini.

În încercarea de a lămuri problema, partea vătămată l-a apelat pe numitul S.D., explicându-i pe scurt ceea ce s-a întâmplat, cu acesta vorbind la telefon și cu doi inculpați, care pe un ton amenințător i-au spus că vor afla de la V. și la basarabenii lui pentru a se ocupa de el și de iranian (H.S.N.).

În ciuda insistențelor părții vătămate de a-i restitui cheile autoturismului Audi, inculpații au refuzat categoric, iar atunci când partea vătămată i-a spus inculpatei P.L. că nu-i va da talonul mașinii aceasta a replicat că nici nu e nevoie întrucât îl va declara pierdut.

Fără să-i mai dea vreo altă explicație, cei doi inculpați s-au urcat în autoturismul Audi A8 și au părăsit zona fără a avea deci consimțământul părții vătămate.

în același timp a fost pus în mișcare și autoturismul Mercedes, care era condus de tânărul care o însoțise pe inculpată la venire.

Rămânând fără mașină, partea vătămată și cei doi prieteni ai săi, martorii C.M. cu un maxi taxi, pe drumul de întoarcere partea vătămată aflând de la martorul F.M. că acesta pusese talonul autoturismului Audi în buzunarul exterior aflat în spatele scaunului dreapta față, astfel că odată cu mașina fusese luat și acest document.

Activitatea infracțională a inculpaților, astfel cum a fost descrisă în cele ce preced este dovedită cu următoarele mijloace de probă care se coroborează în ansamblul lor și infirmă prezumția relativă de nevinovăție operantă conform disp. art. 52 C. proc. pen. și art. 66 alin. (1) C. proc. pen., plângerea penală și declarațiile părții vătămate B.F.V. care afirmă că la data de 03 august 2004 a cumpărat de la numitul S.D. cu suma de 10 000 dolari S.U.A. autoturismul marca Audi, asupra căruia și-a exercitat în mod continuu netulburat posesia și folosința până la data de 23 octombrie 2004, când, la propunerea lui S.D. s-a întâlnit la marginea orașului Buzău cu inculpata P.L.I. pentru a schimba cu aceasta autoturismul Audi A8 cu un Mercedes ce se afla în posesia acesteia, fiindu-i lăsat în gaj de către S.D. pentru a garanta restituirea unui împrumut însă cu prilejul acestei întâlniri schimbul de mașini asupra căruia conveniseră în prealabil nu a mai avut loc, ci inculpata, ajutată fiind și de soțul său P.G., la deposedat de autoturismul Audi A8, fără consimțământul său (filele 10-13, 21-23 d.u.p. și 120 - 122 dosar fond) declarațiile martorilor C.M.

și F.M. care relatează cum la solicitarea părții vătămate B.F.V., l-a însoțit pe acesta în ziua de 23 octombrie 2004 în orașul Buzău, unde s-a întâlnit cu inculpata Priboi Laura Ileana, într-o benzinărie de la marginea orașului în scopul că partea vătămată și inculpata să schimbe între ei autoturismul Audi A8 care se afla în posesia părții vătămate, începând cu data de 03 mai 20004 când îl cumpărase de la numitul S.D., cu un autoturism Mercedes deținut de inculpată, însă acest schimb nu s-a mai realizat întrucât, inculpata, după ce a urcat împreună cu partea vătămată în autoturismul Audi, la scurt timp a coborât din mașină având în mână cheia autoturismului și a început să țipe că e mașina ei și că nu-i va mai permite părții vătămate să plece cu ea, la fața locului făcându-și apariția în acest moment și inculpatul P.G. care a făcut aceleași afirmații, iar apoi, fără consimțământul părții vătămate, cei doi inculpați au părăsit zona atât cu autoturismul AUDI ce aparținea părții vătămate, cât și cu Mercedes-ul pe drumul de întoarcere constând că martorul F.M. căruia partea vătămată îi încredințase spre păstrare talonul autoturismului Audi, uitase acest document, în mașina pe care o luase inculpata fără învoirea părții vătămate (respectiv în buzunarul din spatele scaunului dreapta față (filele 39-42 și 43 -46 d.u.p. și filele 185187 dosar fond), procese verbale întocmite de organele de cercetare penală cu ocazia recunoașterii inculpaților P.G.

și P.L.I. de pe planșa cu fotografii judiciare, ca fiind cei care la data de 23 octombrie 2004 l-au deposedat de autoturismul marca Audi A8 și planșele cu fotografii judiciare realizate în acest context ( filele 48-54 d.u.p.) procese verbale întocmite de lucrătorii de poliție cu prilejul realizării confruntării dintre partea vătămată și cei doi inculpați, ocazie cu care partea vătămată și-a menținut în totalitate acuzații le la adresa celor doi (fii. 139 -149 d.u.p.) factura fiscală, emisă de C. pentru abonamentul "Cabinet Individual de Avocatură B.F.V. căruia îi aparține nr. de apel 07226XXXXX (fila 15 d.u.p.); listingul convorbirilor telefonice purtate în perioada 21 - 24 octombrie 2004 de pe telefonul mobil cu nr. 077226XXXXX aparținând părții vătămate din care rezultă că în această perioadă a vorbit la telefon cu inculpata P.L., care a folosit posturile telefonice cu nr. 07425XXXXX (la datele de 22 și 23 octombrie 2004) și nr. 02343XXXXX (la data de 23 octombrie 2004) 8 fila 16 d.u.p.), listingul convorbirilor telefonice efectuate în luna octombrie 2004 de la postul telefonic R. nr. 0234363029 aparținând abonamentului C.P. (mama inculpatei P.L.) din care rezultă că de la acest post telefonic a fost apelat partea vătămată, la nr. de mobil 1722629227 în zilele de 22, 23 și 27 octombrie 2004 (filele 17-20 d.u.p.), adresa din 21 februarie 2005, emisă de O.

România SA conform căreia s-a comunicat că pentru nr. de telefon 07454XXXXX a fost încheiat la data de 13 mai 2003 un contract de către C.N. (tatăl inculpatei P.L.), trimițându-se totodată și lista convorbirilor telefonice aferente numerelor 07425XXXXX și 07454XXXXX, rezultând astfel că de la nr. de 07453XXXXX au fost purtate convorbiri telefonice cu partea vătămată B.F.V. (care folosea nr. 07226XXXXX) în data de 23 octombrie 2004 ora 11:31, 14:34 și 14:35 (filele 124 -138 d.u.p.), declarațiile martorului S.M. conform cărora într-un week-end de la sfârșitul lunii octombrie 2004 a fost sunat de către partea vătămată B.F.V. care i-a spus că se afla într-un microbuz ce vine de la Buzău către București întrucât a rămas fără mașină și urmează să-i povestească ce s-a întâmplat, atunci când se vor întâlni) fila 184 dosar fond); originalul poliței de asigurări de răspundere civilă obligatorie valabilă pentru perioada 10 iunie 2004 - 31 decembrie 2004, încheiată cu societatea de asigurări U.N.I.T.A.

SA pentru autoturismul Audi A8 și chitanța de plată a acestei polițe de asigurare, ambele documente fiind predate organelor de cercetare penală de către partea vătămată B.F.V. (filele 220 - 221 d.u.p.) cea de-a doua cheie a autoturismului Audi A8, rămasă în posesia părții vătămate B.F.V. și care a fost predată de acesta organelor judiciare în cursul urmăririi penale (atașată la dosar în plicul aflat la fila 207 d.u.p.), declarația inculpatului P.G. dată în faza cercetării judecătorești 8 fila 123 dosar fond) conform căruia crede că soția sa a avut nr. de mobil 07425XXXXX și 07454XXXXX, iar nr. de telefon 02343XXXXX aparținea mamei soției sale (cu care din probele administrate în cauză, rezultă că locuiau împreună în același apartament și cei doi inculpați).

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpaților se remarcă faptul că atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești aceștia au negat în permanență săvârșirea vreunei infracțiuni față de partea vătămată B.F.V., apărările lor vizând negarea oricăror relații avute cu acesta sau cu numitul S.D., precum și contestarea existenței vreunei posesii sau detenții exercitată de partea vătămată asupra autoturismului Audi A8, după care cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc asupra fondului cauzei s-a observat o schimbare a strategiei de apărare, de această dată fiind contestată numai legitimarea posesiei exercitată de către partea vătămată în condițiile în care nu ar fi primit bunul de la adevăratul proprietar.

În afară de faptul că declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a faptei comise la data de 23 octombrie 2004 sunt confirmate de ansamblul probelor de vinovăție existente în cauză, astfel cum au fost expuse și analizate în cele ce preced, aceste declarații, dovedindu-se a fi vădit nesincere, considerăm că se impun a fi făcute unele comentarii cu privire la apărările inculpaților prin care au contestat ieșirea din posesia lor a autoturismului marca Audi A8 și exercitarea vreunui act de posesie de către partea vătămată asupra acestui bun în perioada august octombrie 2002.

Astfel, se constată că pentru ilustrarea acestor aspecte, inculpații au depus la dosarul cauzei copia facturii fiscale din 28 august 2004, emisă de SC A.C. SRL și copia chitanței din 28 august 2004, prin care se tinde a se face dovada efectuării la data sus - menționată a unor reparații la auto Audi A8, al căror cost în cuantum de 17.710.000 lei ar fi fost suportat de către inculpata P.L.I., precum și avizul de însoțire a mărfii din 12 octombrie 2004, prin care se tinde a se face dovada achiziționării de către inculpatul P.G. a 4 bucăți anvelope pentru auto Audi A8 în valoare de 5400.000 lei.

În legătură cu aceste înscrisuri, instanța apreciază că acestea nu pot fi acceptate ca veritabile mijloace de probă, apte a dovedi aspectele pretinse de către cei doi inculpați, întrucât în privința lor planează serioase dubii de suspiciuni sub aspectul veridicității și al legalității mandatului de dobândire.

Astfel, cu privire la factura fiscală din 28 august 2004 și la chitanța din 28 august 2004 prin care se pretinde că s-ar face dovada efectuării la data menționată pe aceste documente a unor reparații la autoturismul Audi A8, suportate de inculpata P.L., se constată în primul rând că deși acestea ar trebui să apară ca fiind emise de una și aceeași societate comercială în calitate de furnizori pe antetul lor figurează numele a două societăți diferite, respectiv pe factură este menționat SC A.C. SRL, iar pe etichetă SC A. SRL.

În al doilea rând, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Oficiu Național al Registrului Comerțului la solicitarea părții vătămate - avocat B.F.V. (filele 50-55 dosar fond), SC A.C. SRL, are un alt C. fisc. decât cel ce figurează pe antetul facturii fiscale prezentată de inculpați, care aparține în realitate SC M. SRL Bacău.

În plus, conform aceleiași informări a O.N.R.C., SC A.C. SRL, este dizolvată începând cu data de 09 august 2001, ca urmare a nerespectării cu data de 09 august 2001, ca urmare a nerespectării dispozițiilor referitoare la micșorarea capitalului social și nu are ca obiect de activitate comerț cu piese auto și prestări servicii auto, or în aceste condiții se pune problema de a ști cum a fost posibilă repararea unei mașini la o societate comercială dizolvată cu circa 3 ani în urmă și care nici nu avea ca obiect de activitate astfel de servicii.

În același sens și adresa A.N.A.F. – A.F.P. a orașului Moinești, depusă de partea vătămată pentru combaterea susținerilor inculpați lor (fila 158 dosar fond), conform căreia SC A.C. SRL a intrat în faliment începând cu data de 14 octombrie 1999, la propunerea organelor fiscale teritoriale.

În plus, în legătură cu factura fiscală și chitanța de care se prevalează inculpații, potrivit adresei din 16 iulie 2005 a CN I.N. SA ( fila 178 dosar fond) factura și chitanța au fost ocazionate de P.F.A - M.G. din Comănești și nicidecum de către SC A. SRL, iar din adresa din 19 august 2005 a A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, structura de administrare fiscală - activitatea de control fiscal (fila 179 dosar fond) rezultă același lucrau, respectiv că aceste documente tipizate cu regim special au fost cumpărate de P.F.A. – M.G. din Comănești și că potrivit situației obligațiilor restante ale societăților dizolvate de O.N.R.C., SC A.C. SRL, Moinești, este dizolvată de Registrul comerțului Bacău pentru nemajorarea capitalului social, totodată, fiind semnalate și neconcordanțele cu privire la datele de identificare ale aceste societăți înscrise pe factura fiscală față de cele reale. Din această ultimă adresă mai rezultă că cerându-se explicații scrise administratorului firmei SC A.C. SRL în legătură cu înregistrarea în evidența contabilă a facturii seria din 28 august 2004 în valoare totală de 17.710.000, reprezentând piese auto, acesta a precizat că "începând cu anul 1998, SC A.C. SRL Moinești nu mai desfășoară nici un fel de activitate, iar în perioada cât a desfășurat activitate nu a comercializat piese auto, factura cu privire la care i s-a cerut explicații nu este întocmită de el, semnătura furnizorului nu-i aparține și nici ștampila facturii nu mai desfășura nici un fel de activitate.

De asemenea, din cercetările efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Poliției Comănești în lucrarea penală nr. 0326/2005, inculpatul Priboi Gheorghe a cumpărat cele 4 anvelope pentru un autoturism marca Mercedes și nu pentru Audi, autoturismul AUDI A8 fiind adus în serviciul acestei societăți comerciale pentru efectuarea unor reparații abia în data de 11 decembrie 2004, deci la o dată ulterioară săvârșirii faptei (filele 172-175 dosar fond).

În ceea ce privește declarațiile martorei C.C., audiată la propunerea inculpați lor în cursul urmăririi penale, Tribunalul constată că susținerile acesteia conform cărora la nunta unui nepot al inculpaților ce a avut loc în luna septembrie 2004, autoturismul marca AUDI A8 s-a aflat printre celelalte mașini prezente la nuntă (filele 87-88 d.u.p.), nu pot fi reținute pentru dovedirea împrejurării că inculpații nu ar fi pierdut posesia acestui autoturism în perioada august - octombrie 2004, deoarece pe de o parte aceste susțineri sunt mult prea lapidare pentru a avea forța probantă necesară de a dovedi o atare împrejurare, iar pe de altă parte acestea sunt în mod vădit contrazise de multitudinea celorlalte probe care evidențiază fără echivoc ipoteza contrară, respectiv că autoturismul AUDI A8 a fost achiziționat la data de 03 august 2004 de către partea vătămată B.F.V., iar după această dată și până în ziua de 23 octombrie 2004, acesta a exercitat asupra mașinii o posesie efectivă, comportându-se ca un adevărat proprietar și nefiind tulburat de nimeni în exercitarea acestei posesii, motiv pentru care aceste declarații vor fi înlăturate din ansamblul probelor ce servesc în cauză la lămurirea împrejurărilor de fapt deduse judecății și la aflarea adevărului judiciar.

Sub aspectul încadrării juridice a activității infracționale reținută în sarcina fiecărui inculpat, Tribunalul a constatat că fapta inculpatei P.L.I., care la data de 23 octombrie 2004, cu ajutorul inculpatului P.G., în loc public l-a deposedat pe partea vătămată B.F.V., fără consimțământul acestuia, de autoturismul marca AUDI A8, în valorare de 10 000 euro și pe care și l-a însușit pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., iar fapta inculpatului P.G., care la data și în împrejurările sus-menționate a ajutat-o pe inculpata P.L.I. să sustragă autoturismul aflat în posesia părții vătămate, în scopul însușirii acestui bun pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

În raport cu situația de fapt ce se desprinde din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, Tribunalul a apreciat că nu se poate reține a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată.

Conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie în forma tip este redat prin disp. art. 211 alin. (1) C. penal, text de lege conform căruia constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, cu prilejul comentariilor făcute referitor la împrejurările în care inculpata P.L.I. a intrat în posesia cheilor autoturismului Audi A8, susținerile părții vătămate în sensul că, în timp ce se afla în interiorul acestui autoturism, în momentul în care a întins către inculpată cheia mașinii, acesta i-a smuls-o din mână, nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, martorii C.M. și F.M. neobservând acest incident, astfel că dându-se eficiență principiului "in dubio pro reo" nu se poate reține exercitarea vreunui act de violență fizică asupra părții vătămate în scopul deposedării sale de autoturism sau existența vreunui act material distinct constând în deposedarea părții vătămate de cheia autoturismului prin întrebuințarea de violențe în care s-ar absorbi și deposedarea ulterioară a victimei de însuși autoturismul pus în mișcare cu ajutorul cheii sustrase în condițiile susmenționate.

Ceea ce s-a dovedit în mod cert în cauză, este faptul ca în pofida insistențelor și opoziției părții vătămate B.F.V. de a nu i fi luat din posesie autoturismul marca AUDI A8, inculpata P.L.I., sprijinită moral de către soțul său P.G., a părăsit locul faptei, plecând cu acest autoturism, care până la data respectivă se aflase efectiv în posesia legitimă a părții vătămate, fapte care așa cum s-a arătat mai sus realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat și respectiv complicitate la furt calificat.

De asemenea din probele administrate, nu rezultă că vreunul dintre inculpați ar fi exercitat acte de violență sau de amenințare asupra părții vătămate ori asupra însoțitorilor acestuia, nici în momentele premergătoare deposedării propriu-zise a părții vătămate de autoturism și nici în momentul în care inculpata a părăsit efectiv câmpul infracțional cu autoturismul sustras din posesia legitimă a părții vătămate. în acest sens, este de remarcat faptul că martorii C.M. și F.M., prezenți la fața locului în momentul săvârșirii faptei, nu amintesc că vreunul dintre inculpați s-ar fi folosit de întrebuințarea unor asemenea mijloace pentru a sustrage autoturismul sau pentru păstrarea bunului furat, ori pentru a-și asigura scăparea. Ba mai mult decât atât, în declarația dată pe formular tipizat, în fața organelor de cercetare penală (fila 42 d.u.p. verso), martorul C.M. precizează în mod expres că P.L. și D. (n.n. P.G.) nu i-au amenințat în nici un fel și nu au folosit violenta.

Împrejurarea că partea vătămată susține că în timpul discuției avută cu inculpata P.L.I., mai înainte ca aceasta să plece cu autoturismul fără încuviințarea sa, inculpata l-ar fi amenințat că va avea probleme cu poliția, întrucât mașina este înmatriculată pe numele său și a declara-o furată de 2 zile, nu poate conduce la concluzia încadrării juridice a faptei ca și infracțiune de tâlhărie, întrucât o atare expresie verbală rostită de inculpată, chiar dacă s-ar dovedi a fi reală, ea nu a fost de natură să genereze părții vătămate o temere reală și serioasă că fapta păgubitoare cu care a fost amenințat s-ar putea înfăptui, de vreme ce convingerea sa fermă era că dobândi se autoturismul în condiții perfect legale, mai ales că potrivit propriilor susțineri, mai înainte de a achita prețul făcuse verificări la poliție și constatase că a fost semnalată nici o problemă care să-l determine să nu cumpere mașina.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de furt calificat, este de precizat că elementul premisă al acestei infracțiuni, respectiv aflarea bunului ce a constituit obiectul material al infracțiunii în sfera de stăpânire a părții vătămate - este fără echivoc dovedit de probele administrate in cauză, astfel cum au fost expuse și analizate atunci când s-a făcut vorbire despre posesia exercitată de partea vătămată asupra autoturismului Audi A8 in perioada 03 08 2004 - 23 10 2004 (in acest sens reamintim că este vorba de declarațiile martorilor S.M., S.I., C.M.

și F.M., declarațiile părților vătămate B.F.V., S.l. și S.R., înscrisul olograf intitulat "contract de vânzare cumpărare" încheiat de partea vătămată B.F.V. cu numitul S.D. cu privire la autoturismul Audi A8, declarația notarială a numitului S.D., declarația martorului H.S.N. dată în fața organelor de cercetare penală într-o altă lucrare penală în care sunt cercetați inculpații, originalul poliței de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul Audi A8 și al chitanței de plată a acestei polițe, prezentate de partea vătămată organelor de cercetare penală, una dintre cele două chei ale autoturismului, predată de asemenea de către partea vătămată lucrătorilor de poliție pentru a servi ca mijloc de probă), și chiar dacă s-ar face abstracție totală de probatoriul care ilustrează înstrăinarea autoturismului de către inculpați numitului S.D. (respectiv de ordinul de plată emis pentru suma de 300.000.000 lei, plătit de SC R.

SRL, din dispoziția SC R. SRL, către SC B.C. SRL la indicația inculpatei P.L., de declarația notarială a numitului S.D., de declarația numitului H.S.N. și de adresele SC R. SRL și SC R. SRL) considerăm că în cauză rămân suficiente elemente probatorii care evidențiază faptul că partea vătămată a intrat cu bună credință în posesia autoturismului Audi A8 la data de 03 08 2004 și că până la data la care a fost deposedat de acesta s-a comportat față de bun ca un adevărat proprietar, împrejurarea că pe actele de identitate ale mașinii figura înscris ca proprietar o altă persoană decât S.D., căruia partea vătămată i-a achitat prețul mașinii nefiind de natură să știrbească buna credință a părții vătămate, în condițiile în care în practică este deseori întâlnită înstrăinarea succesivă de vehicule, fără ca tranzacțiile aferente să fie reflectate în documentele de identificare, iar pe de altă parte, la momentul cumpărării mașinii, partea vătămată a primit asigurări că persoana care figura înscrisă ca proprietar pe certificatul de înmatriculare este de acord să vină ulterior la București pentru întocmirea documentelor care să consfințească vânzarea-cumpărarea mașinii.

În aceste condiții, chiar dacă la data săvârșirii faptei, pe documentele de identitate ale autoturismului marca Audi A8, figura înscrisă ca proprietar inculpata P.L.I., instanța apreciază că o atare împrejurare nu era de natură să confere legitimitate acțiunii inculpatei de luare a bunului din sfera de stăpânire legitimă a părții vătămate, întrucât, potrivit art. 208 alin. (3) C. pen., fapta constituie furt, chiar dacă bunul aparține făptuitorului, dar în momentul săvârșirii faptei, acel bun se afla în posesia sau detenția legitimă a altei persoane.

Tocmai de aceea, Tribunalul a considerat că toate argumentele înfățișate de apărătorul inculpaților în cuprinsul concluziilor scrise cu privire la lipsa de legitimitate a posesiei părții vătămate, pe motiv că acesta nu a primit bunul în posesie de la adevăratul proprietar, apar ca simple speculații, nesusținute nici măcar de vreo orientare teoretică, fără relevanță în ceea ce privește realizarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de furt calificat și complicitate de furt calificat, partea vătămată dovedind posesia sa de bună - credință exercitată asupra mașinii în perioada august - octombrie 2003, în timp ce inculpații nu au reușit să probeze cu dovezi valabile și credibile păstrarea posesiei acestui bun în perioada sus - menționată.

În ceea ce privește participația penală a inculpatului P.G., aceasta s-a materializat prin aceea că inculpatul și-a făcut apariția la locul săvârșirii faptei, imediat după ce inculpata Priboi Laura a intrat în posesia cheii autoturismului Audi A8 și a început să facă atmosferă, strigând că este mașina ei, că are de recuperat o sumă mare de bani de la numitul S.D. și că nu-i va permite părții vătămate să mai plece cu acea mașină, prin însăși prezența și atitudinea sa ofensivă din punct de vedere verbal, inculpatul întărind hotărârea infracțională a inculpatei Priboi Laura Ileana și asigurând reușita acțiunii acesteia de deposedare a părții vătămate de autoturism, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, activitate ce îmbracă forma complicității la infracțiunea de furt calificat.

Având în vedere faptul că din fișa de cazier judiciar a inculpatului P.G., precum și din copia sentinței penale nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești, jud. Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău (filele 159-168 dosar fond), rezultă că inculpatul a fost condamnat prin această sentință la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsă ce a fost constatată ca integral grațiată condiționat în temeiul disp. art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002, fapta pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză fiind deci săvârșită înăuntrul termenului de încercare al grațierii condiționate și deci în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu această condamnare anterioară ce constituie primul termen al recidivei, în cazul acestui inculpat se va reține și incidența disp. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pentru toate argumentele anterior înfățișate cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, Tribunalul a considerat că în cauză se impune ca în temeiul art. 334 C. pr. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice dată acestor fapte prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. 211 lit. a) C. pen. în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. în cazul inculpatei P.L.I. și din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. 211 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. penal în cazul inculpatului P.G.

Constatând așadar că din probatoriul administrat în cauză rezultă că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, astfel cum au fost anterior descrise, există, acestea constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, Tribunalul a dispus condamnarea lor conform art. 345 alin. (2) C. pr. pen. în baza textelor de lege care încriminează fapta reținută în sarcina fiecărui inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată fiecărui inculpat, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. penal și anume limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal pentru infracțiunea de furt calificat și în partea generală a Codului penal pentru tratamentul juridic al participației penale sub forma complicității (pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani), gradul relativ ridicat de pericol social al faptelor săvârșite pus în evidență de împrejurările și modalitatea concretă de comitere a faptelor (de două persoane împreună, în calitate de autor și respectiv complice, prin deposedarea părții vătămate, în loc public de autoturismul aflat în posesia legitimă a acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept), valoarea ridicată a prejudiciului infracțional cauzat prin sustragerea autoturismului pentru care partea vătămată a făcut dovada achitării unui preț de 10 000 euro, persoana inculpaților care au avut o atitudine vădit nesinceră pe parcursul procesului penal, iar în încercarea de a dovedi netemeinicia probelor de vinovăție existente în cauză s-au folosit cu impertinență de unele mijloace de probă în privința cărora există serioase suspiciuni că au fost dobândite în mod fraudulos; de asemenea sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpaților se va avea în vedere și conduita inculpaților manifestată față de ordinea de drept și de valorile sociale ocrotite de lege anterior săvârșirii faptei din prezenta cauză, sub acest aspect remarcându-se că inculpata Priboi Laura Ileana nu este cunoscută cu antecedente, iar inculpatul Priboi Gheorghe este recidivist, fiind anterior condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, constatată ca fiind grațiată condiționat în temeiul art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002.

În raport cu criteriile de individualizare judiciară avute în vedere Tribunalul apreciază că aplicarea în cazul fiecărui inculpat a unei pedepse al cărei cu antum se situează înspre și respectiv la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise este suficientă pentru reeducarea inculpaților și formarea la aceștia a unei atitudini corecte fată de valorile sociale ocrotite de lege.

Dat fiind faptul că inculpatul Priboi Gheorghe a comis infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, înăuntrul termenului de încercare al grațierii condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1024/28 07 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești, jud. Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 819/11 12 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate a acestei pedepse care va fi executată alături de pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauza de față, astfel încât în final inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei Tribunalul apreciază că în raport cu circumstanțele personale ale inculpați lor și cu perspectivele acestora de conștientizare a gravității faptelor, în cazul inculpatei Priboi Laura Ileana, realizarea în mod eficient a scopului preventiv și educativ al pedepsei și obținerea în mod real a reeducării și reintegrării sociale a acesteia este posibil a fi obținute și fără executarea propriu-zisă a pedepsei, respectiv prin suspendarea condiționată a executării acesteia în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani luni stabilit conform art. 82 C. pen., în cauză fiind îndeplinite și celelalte condiții instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în timp ce în cazul inculpatului P.G., scopul preventiv și educativ al pedepsei, formarea la acesta a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială pot fi realizate numai în condițiile executării pedepsei în regim de deținere conform art. 57 C. pen.

în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (2) C. pen., luând în considerare împrejurarea că infracțiunile comise de inculpați sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea vreunei funcții sau profesii, ori la exercitarea autorității părintești sau a dreptului de a fi tutore sau curator, Tribunalul a aplicat fiecărui inculpat cu titlu de pedeapsă accesorie, doar pedeapsa interzicerii în temeiul art. 71 C. pen. a drepturilor politice prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aceștia fiind considerați nedemni pentru a putea exercita dreptul de a alege sau de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, ori de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

De vreme ce în cazul inculpatei P.L.I., pedeapsa aplicată a fost suspendată condiționat în condițiile art. 81 și următoarele C. pen., în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspenda și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reținută în cauză pe o durată de 24 de ore la data de 24 februarie 2005, iar în temeiul art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.G. durata reținerii de 24 de ore din data de 24 februarie 2005 și perioada arestării preventive de la 25 februarie 2005 până la 25 martie 2005 când a fost pus în libertate prin revocarea măsurii arestării preventive.

Sub aspectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal de către partea vătămată B.F.V., se constată că aceasta are ca obiect obligarea inculpaților în solidar fie la restituirea în natură a autoturismului marca Audi A8 (având capacitatea cilindrică 4.172 cm3.), fie, în situația în care acest lucru nu mai este posibil, la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 10 000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, reprezentând prețul achitat la momentul achiziționării acestui autoturism.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art. 998 - 999 C. civil și ale răspunderii civile solidare conform art. 1000 alin. (3) C. civil, se constată fără putință de tăgadă că fapta inculpaților constând în deposedarea părții vătămate B.F.V., fără consimțământul acestuia, de autoturismul marca Audi A8, dovedită de ansamblul probelor de vinovăție existente în cauză constituie în același timp și o faptă civilă delictuală, fiind săvârșită de inculpați cu forma de vinovăție a intenției directe, iar această faptă a cauzat părții vătămate un prejudiciu material constând în pierderea posesiei autoturismului pentru care cu bună credință achitase prețul de 10 000 euro, producerea acestui prejudiciu fiind deopotrivă imputabilă ambilor inculpați în condițiile art. 1003 C. civil, iar între fapta ilicită a acestora și prejudiciul material suferit de partea vătămată exist legătură directă de cauzalitate.

Constatând deci că în cauză sunt întrunite cumulativ atât condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cât și condițiile răspunderii solidare a inculpați lor, în temeiul art. 14 alin. 3 C. pr. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1000 alin. (3) C. civ. va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă B.F.V. și va obliga inculpații la restituirea în natură către partea civilă a autoturismului marca Audi A8 (având capacitatea cilindrică 4.172 cm3) aflat la data săvârșirii faptei în posesia sa legitimă, iar în subsidiar, în situația în care restituirea în natură nu mai este în mod obiectiv posibilă, inculpații vor fi obligați în solidar să plătească părții civile suma de 10 000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din 1 ziua efectuării plătii cu titlu de despăgubiri materiale, această sumă reprezentând prețul achitat de partea civilă pentru autoturismul de care a fost deposedat împotriva voinței sale.

Analizând probatoriul administrat în cursul procesului penal, Tribunalul a reținut că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii de furt calificat și a dispus condamnarea acestora.

Cu privire la fapta consemnată la pct. 2 din rechizitoriu:

În legătură cu cel de-al doilea aspect infracțional dedus judecății, descris la pct. (2) din rechizitoriu, Tribunalul a constatat că materialul probator administrat în cauză sub acest aspect nu confirmă ipoteza organ ului de urmărire penală, în sensul săvârșirii de către inculpați în cursul lunii decembrie 2004 a unor infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (1) ind. 1 lit. a) C. pen. față de părțile vătămate S.I. și S.R., constând în aceea că prin întrebuințarea de amenințări și acte de violență fizică i-ar fi deposedat pe aceștia din urmă de suma de 3.000 dolari S.U.A., și nu conturează nici măcar indiciile săvârșirii vreunei alte infracțiuni.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză cu privire la această faptă, Tribunalul a reținut că ceea ce s-a probat în mod cert este împrejurarea că într-o zi din luna decembrie 2004, părțile vătămate S.I. și S.R. s-au întâlnit cu inculpații P.G. și P.L.I. într-un restaurant din orașul Moinești, județul Bacău, ocazie cu care partea vătămată S.l. a înmânat inculpatei P.L.I. suma de 3.000 dolari S.U.A. Cu privire la primirea-predarea acestei sume de bani, inculpata a întocmit un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", semnat și de partea vătămată S.l., în care inculpata specifică cum că a primit suma de 3.000 dolari S.U.A. "ce reprezintă vânzarea autoturismului marca Mercedes, restul sumei, de 10.000 dolari S.U.A., urmând să-l primească de la H.S.N. în data de 19 ianuarie 2005" (a se vedea în acest sens chitanța aflată la fila 73 d.u.p.).

Această situație de fapt se deduce din coroborarea unor aspecte ce se desprind din declarațiile părților vătămate S.l. (filele 25-29 d.u.p. și 142 - 143 dosar fond) și S.R. (filele 24 și 31-34 d.u.p.), care precizează că întâlnindu-se cu inculpații într-una din zilele lunii decembrie 2004 într-un restaurant din orașul Moinești, S.l. i-a înmânat inculpatei P.L. suma de 3.000 dolari S.U.A., referitor la acest aspect întocmindu-se chitanța sub semnătură privată aflată la dosar, cu declarațiile inculpaților P.L.I. și P.G., prin care aceștia confirmă primirea de la S.l. a sumei de 3.000 dolari S.U.A. și chiar se declară de acord cu restituirea acestei sume către partea vătămată, precum și cu însăși chitanța olografă întocmită de inculpata P.L. și semnată de aceasta și de S.l., aflată la fila 73 d.u.p.

Se observă așadar, că nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză privitor la această faptă nu susțin ipoteza organului de urmărire penală conform căreia părțile vătămate S.l. și S.R. ar fi fost deposedate de suma de 3.000 dolari S.U.A. prin exercitarea de acte de amenințare sau de violentă fizică, de către inculpați, și nici chiar părțile vătămate nu pretind că lucrurile s-ar fi petrecut într-o astfel de manieră, dedusă numai de procuror pe baza a nu se știe căror elemente probatorii.

În ceea ce privește susținerile părților vătămate S.l. și S.R., în sensul că după predarea sumei de 3.000 dolari S.U.A. către inculpata P.L., sumă ce ar fi reprezentat diferența până la 13.000 dolari S.U.A. cât se stabilise prețul de vânzare al autoturismului Mercedes, aceasta în loc să-i dea lui S.R. cheia adevărată a acestui autoturism i-ar fi dat o cheie falsă cu care mașina nu a putut fi pusă în mișcare, iar la solicitarea lui S.l. de a i se restitui suma de 3.000 dolari S.U.A., inculpatul P.G. l-ar fi apucat de gulerul hainei și l-ar fi trântit peste o mașină, amenințându-i totodată că dacă nu pleacă, îi împachetează și astfel nu mai ajung acasă, aspecte care eventual dacă s-ar fi dovedit a fi reale ar fi putut avea relevanță pentru încadrarea juridică a faptelor în alte infracțiuni decât cele cu privire la care a fost sesizată instanța, Tribunalul a apreciat că în contextul în care aceste afirmații ale celor două părți vătămate nu sunt susținute în condițiile art. 75 C. proc. pen. de nici un element probator existent în cauză, nu se justifică admiterea cererii reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor descrise la pct. (2) din rechizitoriu în infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. și nici în vreo altă infracțiune.

Așadar, de vreme ce din probatoriul administrat nu rezultă că cu prilejul întâlnirii ce a avut loc cu inculpații în luna decembrie 2004 într-un restaurant din orașul Moinești, aceștia l-ar fi deposedat pe partea vătămată S.R. de vreo sumă de bani sau de vreun alt bun, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. pr. pen. s-a dispus achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (1)1 lit. a) C. pen. față de această parte vătămată.

În cazul părții vătămate S.l., așa cum s-a arătat mai sus, probele existente în cauză, relevă existența între părți a unui raport juridic de natură civilă, constând în primirea de către inculpați a unei sume de 3.000 dolari S.U.A. de la partea vătămată S.l., astfel că în măsura în care s-ar face dovada că această sumă nu li se cuvine inculpaților, între părți s-ar putea contura un posibil litigiu civil având ca obiect cererea de obligare a inculpaților la restituirea acestei sume. Tocmai pentru aceste considerente Tribunalul apreciază că fapta inculpați lor de a primi de la S.l. suma de 3.000 dolari S.U.A. și pe care se pare că sunt de acord să i-o restituie nu este prevăzută de legea penală, drept pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. pr. pen se va dispune achitarea lor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. 211 lit. a) C. pen. față de această parte vătămată.

Sub aspectul acțiunilor civile exercitate în procesul penal de părțile vătămate S.R. și S.l., în raport cu soluțiile dispuse în privința infracțiunilor reclamate de aceștia (achitare pe motiv că faptele nu există și respectiv nu sunt prevăzute de legea penală), în temeiul art. 346 alin. (1) și (3) C. pr. pen. Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.R., iar în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesolutionată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.l.

Împotriva sentinței penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații Priboi Gheorghe și Priboi Laura Ileana.

În motivarea apelului declarat de parchet se arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpați din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen. și încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen. ca urmare a lipsei plângerii penale prealabile.

La termenul din 9 mai 2008, în ședință publică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu înțelege să susțină motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice a faptei și încetarea procesului penal, solicitând admiterea apelului și aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru ambii inculpați.

Referitor la motivul de apel vizând greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei de tâlhărie pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, Curtea de apel a constatat că acesta nu a mai fost susținut de parchet, astfel că nu s-a mai pronunțat asupra sa.

În motivarea apelului declarat de inculpați se arată că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1)1, art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., deoarece inculpații nu se fac vinovați de comiterea acesteia, lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția de a sustrage bunul.

Prin Decizia penală nr. 135 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații P.G. și P.L.I.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului P.G. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b cp.

în baza art. 71 alin. (2) Cp. s-au interzis inculpatei Priboi Laura Ileana drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) cp. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii aplicată acestei inculpate s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Examinând apelurile declarate în cauză, Curtea a constatat că atât apelul declarat de Ministerul Public cât și apelurile declarate de inculpați sunt fondate, dar pentru alte motive decât cele invocate de inculpați.

Inculpații au susținut că autoturismul s-a aflat permanent în posesia lor, nu a ieșit din detenția acestora astfel că se consideră proprietari și acțiunile lor au avut drept scop doar apărarea proprietății.

Curtea de apel constată că și în situația în care inculpații ar fi rămas proprietarii autoturismului, potrivit art. 208 alin. (3) C. pen. fapta de sustragere a unui bun constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în posesia sau deținerea legitimă a altei persoane.

Având în vedere dispozițiile normei de incriminare, ceea ce rămâne de analizat pentru a se stabili în ce măsură fapta inculpați lor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat este dacă la data de 23 octombrie 2004 aceștia se aflau sau nu în posesia autoturismului în cauză.

În cursul judecării apelului Curtea a încuviințat audierea martorilor S.D. și F.M., pe care instanța de fond nu i-a putut audia, aceștia nefiind găsiți de organele de poliție, fiind audiat martorul S.D., deținut în Penitenciarul Tulcea.

Cu privire la martorul F.M., Curtea a constatat, ca și instanța de fond, imposibilitatea obiectivă de audiere a acestuia.

Din declarația martorului S.D. rezultă că acesta a achiziționat de la cei doi inculpați autoturismul marca Audi A8 în cursul anului 2004, achitând un avans din preț de 8.000 dolari S.U.A., fără a încheia un înscris cu privire la transferul proprietății. Restul de preț urma să fie achitat ulterior de martor.

Martorul susține că, deoarece era implicat în mai multe dosare penale, fiind cercetat de organele de poliție, l-a angajat pe partea vătămată B.F.V., care avea calitatea de avocat, convenind cu acesta ca în schimbul serviciilor judiciare prestate martorul să îi transfere dreptul de proprietate asupra autoturismului Audi A8, cu condiția achitării restului de preț către inculpații P.G. și P.L.I.

Martorul a mai arătat că autoturismul s-a aflat în posesia sa aproximativ două luni după care l-a încredințat părții vătămate B.F.V. Mai arată martorul că a discutat telefonic cu cei doi inculpați, plata avansului și remiterea mașinii având loc prin intermediul numitului H., zis N.

Coroborând celelalte probe administrate în cursul judecării fondului cauzei cu declarația martorului S.D. dată în fata instanței de apel, Curtea a constatat că, în pofida unor contradicții existente atât în declarațiile inculpați lor cât și ale părții vătămate și ale martorului S.D., este evident, din probatoriul administrat, că la data de 23 octombrie 2004 autoturismul ce face obiectul infracțiunii de furt calificat nu se mai afla în posesia inculpaților P.L.I. și P.G. și nici în proprietatea acestora.

Din declarațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorului S.D. și ale martorilor S.I., S.R., H.S.N. și S.M. reiese că în luna martie 2004 inculpații au vândut autotusimul martorului S.D. care la rândul său, după câteva luni de folosire, l-a vândut părții vătămate B.F.V., acesta utilizându-l cel puțin două luni înainte de data de 23 octombrie 2004.

Chiar și în condițiile în care înscrisul din data de 3 august 2004 a fost întocmit ulterior transferului propriu-zis al proprietății, acest fapt nu are relevanță juridică, atâta vreme cât inculpații erau conștienți de faptul că autoturismul nu le aparține, înstrăinându-l câteva luni înainte de data de 23 octombrie 2004.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, înstrăinarea autoturismului Audi A8 de către martorul S.D. către partea vătămată B.F.V. este dovedită, în afară de susținerile în acest sens ale părții vătămate și ale martorului S.D. și de înscrisul sub semnătură privată sus menționat și de declarațiile numiților S.R. (filele 31-34 d.u.p. care afirmă că în luna august 2004 a venit cu autoturismul în București și l-a predat lui B.F.V., deoarece S.D. i-l vânduse acestuia, predând noului proprietar actele și cheile mașinii) și S.l. (filele 26-29 d.u.p. și 142, 143 dosar fond care precizează că în luna august 2004 a aflat că S.D., care este colaboratorul său, a vândut autoturismul Audi A8 unui jurist din București) de declarația notarială dată de numitul S.D. (fila 230 d.u.p. și 170 dosar fond - conform căreia autoturismul Audi A8 a fost înstrăinat pentru prețul de 10.000 euro numitului B.F.V.), de declarația martorului H.S.N. audiat într-o altă cauză penală de către organele de cercetare penală (filele 155-157 dosar fond - din care rezultă că S.D. i-a spus lui S.R. să ducă mașina la București, pentru că a vândut-o lui B.F.V.), precum și de adresa din 05 martie 2005 emisă de SC R. SRL (fila 122 d.u.p. prin care se precizează că autoturismul Audi A8 a fost vândut de S.D. la data de 03 august 2004 lui B.F.V.).

Este cert că începând cu data de 03 august 2004 sau chiar anterior acestei date, potrivit declarațiilor martorului S.D., autoturismul Audi A8 s-a aflat în permanență în posesia părții vătămate B.F.V. care s-a comportat față de el ca un adevărat proprietar, nefiind tulburat de nimeni în exercitarea posesiei și având convingerea fermă că mașina îi aparține și că nu va întâmpina nici un fel de dificultăți la înmatricularea acesteia pe numele său, chiar dacă în acte figura ca proprietar o altă persoană decât cea cu care încheiase contractul de vânzare-cumpărare din 03 august 2004.

În mod corect a reținut instanța de fond că posesia exercitată de către partea vătămată B.F.V. asupra autoturismului marca Audi A8 este ilustrată fără echivoc și de împrejurarea că acesta a prezentat organelor judiciare în cursul urmăririi penale originalul poliței de asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă pentru perioada 01 iulie 2004 - 31 decembrie 2004 încheiată pentru acest autoturism cu societatea de asigurări U.N.I.T.A. și chitanța de plată a acestei poliție de asigurare, înscrisuri pe care le primise de la S.R. la data de 03 august 2004, odată cu autoturismul cumpărat de la S.D. și care au fost atașate în dosarul de urmărire penală la filele 220 și 221. Totodată partea vătămată B.F.V. a predat organelor de cercetare penală și cea de-a doua cheie a autoturismului Audi A8, pe care o primise împreună cu dublura sa, la data preluării în posesie a autoturismului cumpărat de la S.D., iar acest fapt dovedește odată în plus posesia exercitată de acesta asupra autoturismului, cu atât mai mult cu cât inculpații nu au fost în măsură să ofere nici o explicație cu privire la acest aspect (cheia predată de partea vătămată lucrătorilor de poliție și folosită ca mijloc de probă în cauză de față se găsește în plicul sigilat atașat la fila 207 d.u.p., asupra acesteia efectuându-se și fotografii judiciare conform planșei foto de la fila 219 d.u.p.).

Afirmațiile inculpaților în sensul că partea vătămată nu a avut posesia autoturismului, aceștia folosindu-se de el în tot cursul anului 2004 sunt astfel contrazise de probele administrate.

Referitor la declarația martorului C.D.T., precum și la declarația martorului U.V., Curtea urmează a le înlătura ca nefiind concludente, martorii afirmând că în urmă cu 3 - 4 ani, în cursul anului 2004 sau 2005, cei doi inculpați au deținut un Audi A8 cu care i-ar fi transportat în anumite ocazii. Curtea constată că declarațiile celor doi martori nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei și urmează a fi înlăturate deoarece este greu de crezut că după trecerea a patru ani de la o deplasare cu mașina altei persoane, martorii ar fi reținut că au fost transportați cu o anume marcă de mașină, cu un anume număr de înmatriculare. Pe de altă parte, aceste declarații sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză și care au fost analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel.

Chiar reținând în totalitate ca reale susținerile martorului S.D. în sensul că prețul nu a fost plătit integral de acesta și nici de partea vătămată B.F.V., ceea ce interesează în cauză este că inculpații l-au deposedat pe partea vătămată de un bun pe care cu bună știință îl înstrăinaseră cu câteva luni în urmă și care prin urmare nu le mai aparținea. în acest caz nu se poate reține nici existența unui litigiu civil, pentru neplata prețului, întrucât, pentru a se vorbi despre un drept de retenție ai inculpaților aceștia trebuia să fie ei în posesia autoturismului pentru a-l putea reține până la executarea obligațiilor de cealaltă parte.

Așa fiind, inculpații au avut intenția de a-și însuși un bun ce nu se afla în posesia lor ci în detenția legitimă a altei persoane.

Instanța de apel constată că vinovăția celor doi inculpați este pe deplin dovedită cu probatoriul administrat, iar fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșit în public și de două persoane împreună.

Cu privire la declarația martorului H.S.N., Curtea constată că instanța de fond a avut-o în mod just în vedere la pronunțarea soluției, nefiind nulă așa cum apreciază inculpații, deoarece a fost dată în fața organelor de poliție, ulterior fiind imposibilă audierea acestuia întrucât sa dispus îndepărtarea sa de pe teritoriul României. De altfel, Curtea observă că împrejurarea că martorul nu a putut fi audiat nemijlocit de instanță nu este sancționată cu nulitatea, ci declarația acestuia nu ar putea fi luată în considerare, fiind înlăturată, numai în măsura în care nu s-ar corobora cu alte probe și ar fi singura probă administrată în cauză. Or, declarația sa este numai una dintre probele avute în vedere de instanța de fond, hotărârea bazându-se pe acestea.

Referitor la presupusele contradicții existente între declarațiile părții vătămate și cele ale martorilor F.M. și C.M., Curtea de apel constată că acestea nu au relevanță asupra vinovăției inculpaților și nu sunt determinante în cauză, aspectele asupra căreia poartă inadvertența cu privire la momentul înmânării talonului nefiind hotărâtoare la pronunțarea soluției. In ce privește adresele emise de SC R. SRL și SC R.A. SRL Curtea constată că nici acestea nu sunt hotărâtoare asupra soluției, în condițiile în care transferul dreptului de proprietate a unui autoturism nu necesită potrivit legii civile întocmirea vreunui înscris, iar martorii audiați în cauză, și în mod special martorul S.D. au arătat că acest transfer de proprietate a avut loc, astfel că și înlăturând aceste înscrisuri dovada posesiei părții vătămate a fost făcută.

Totodată,Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului P.G. și a dispus în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului grațierii condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Moinești, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauza de față.

Cu privire la individualizarea pedepselor instanța de fond a apreciat în mod corect că inculpatei P.L.I. i se poate aplica o pedeapsă în condițiile art. 81 - 82 C. pen., aceasta nefiind cunoscută cu antecedente penale, astfel că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție.

Cu privire la individualizarea pedepsei pentru inculpatul P.G., instanța a avut în vedere împrejurarea că acesta a comis infracțiunea de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel că se impune stabilirea unei pedepse cu executare în regim de detenție ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea 543/2002 și revocarea grațierii condiționate pentru pedeapsa la care a fost condamnat anterior inculpatul.

Sub aspectul laturii civile instanța de fond a reținut în mod corect că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și a obligat inculpații la plata sumei de 10.000 euro către partea civilă, echivalentul valorii autoturismului sustras.

Referitor la motivul de apel susținut de Ministerul Public în favoarea celor doi inculpați, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a dispus aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și cu privire la art. 64 lit. a)) teza I, în condițiile în care fapta comisă de cei doi inculpați, aceea de furt calificat, nu are nici o legătură cu dreptul acestora de a alege, nefiind de natură a-i face pe aceștia nedemni de a-și exercita dreptul de vot.

Pentru considerentele expuse, Curtea de apel a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de cei doi inculpați, numai pentru motivul invocat de reprezentantul Ministerului Public în favoarea acestora,desființând sentința penală sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei accesorii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații P.G. și P.L.I., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și solicitând achitarea,în principal cu referire la art. 10 lit. a) jar în subsidiar cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a susținut astfel că inculpații au declarat că nu au văzut-o niciodată pe partea vătămată și nici nu au participat la vânzarea autoturismului Audi A8,iar probatoriile administrate în cauză nu au răsturnat prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații. Instanțele au trecut prea ușor peste inadvertențele probatoriului acuzării,îndepărtând în schimb probele în apărare.

Astfel,s-a arătat că declarațiile părții vătămate au fost cel puțin discutabile,dacă nu chiar absurde,acceptând cumpărarea unui autoturism și plata unei sume de 10.000 euro doar pe baza unei chitanțe,în condițiile în care pe actele de proprietate ale autoturismului nu apărea numele vânzătorului,ci al inculpatei. Nu s-a făcut dovada că inculpata ar fi primit plata contravalorii autoturismului prin intermediul unei societăți.

Pe de altă parte,inculpații au depus acte din care rezultă că în perioada în care se reține că autoturismul nu se mai afla în posesia lor au făcut reparații la acesta, iar pe de altă parte martorii audiați au declarat că au văzut autoturismul în cauză,în aceeași perioadă,în posesia inculpaților.

În subsidiar,s-a susținut că partea vătămată nu a exercitat o posesie sau detenție legitimă,inculpații având credința că se află în fața unei persoane care nu are nici un drept asupra bunului,astfel că nu pot fi acuzați de furt.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Inculpații P.L. și P.G. au fost condamnați în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie), reținându-se în esență că în ziua de 23 octombrie 2004, în loc public. Aceștia au deposedat-o pe partea vătămată B.F.V. de un autoturism Audi A8.

Prin motivele de recurs .inculpații au susținut fie că fapta nu există,fie că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Potrivit art. 208 alin. (1) C. pen. constituie infracțiunea de furt „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia,fără consimțământul acestuia,în scopul de a și-l însuși pe nedrept", iar potrivit alin. (3) „fapta se consideră furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în posesia sau deținerea legitimă a altei persoane".

Raportând criticile inculpaților la aceste texte legale,urmează a stabili dacă în fapt a existat o acțiune de luare a autoturismului de către inculpați din posesia sau detenția părții vătămate,iar în subsidiar,caracterul legitim sau nu al acestei posesii ori detenții.

În ce privește prima critică,Curtea constată că în declarațiile date în cauză inculpații au negat în esență că ar fi cunoscut-o sau întâlnit-o pe partea vătămată ori că ar fi înstrăinat cu vreun titlu autoturismul Audi A8 vreunei alte persoane;dimpotrivă,au arătat că autoturismul s-a aflat permanent în posesia lor inclusiv în perioada în care partea vătămată a susținut contrariul.

Probatoriul administrat în cauză infirmă însă apărările inculpaților.

AstfeI, împrejurarea că autoturismul în litigiu s-a aflat în posesia părții vătămate rezultă nu doar din declarațiile acesteia, ci și din alte mijloace de probă: declarația martorului S.D. (care a confirmat faptul că după ce a cumpărat mașina de la inculpați,i-a dat-o părții vătămate în contul unei datorii), declarațiile martorilor S.R. și S.l. (care confirmă predarea autoturismului către partea vătămată), declarațiile martorilor S.I. și S.M. (cărora partea vătămată Ie-a arătat în luna august autoturismul,aceștia oferind amănunte legate de caracteristicile lui și menționând că l-au văzut parcat în fața blocului unde locuiește partea vătămată), declarațiile martorilor C.M. și F.M. (care au însoțit-o partea vătămată cu autoturismul în cauză în ziua de 23 octombrie 2004, la întâlnirea pe care aceasta urma să o aibă cu inculpata P.L. pe raza municipiului Buzău).

La acestea se adaugă și faptul că partea vătămată a depus la dosarul de urmărire penală originalul poliție de asigurare R.C.A. încheiată pentru autoturismul Audi A8, valabilă pentru perioada 16 iulie 2007-31 decembrie 2007, precum și cel de-al doilea exemplar al cheii acestuia,aspecte în legătură cu care inculpații nu au putut oferi nici o explicație.

În ce privește apărările inculpaților,Curtea constată într-adevăr că în faza de judecată aceștia au depus la dosar un set de acte(facturi,chitanțe) ce atestau efectuarea de către ei a unor reparații la autoturism chiar în perioada în litigiu, însă înscrisurile prezentate de partea vătămată ridică o puternică suspiciune asupra probei administrate de inculpați,în condițiile în care societatea emitentă a facturii apare ca fiind dizolvată din oficiu încă din anul 2001,iar numărul de ordine al acesteia în registrul comerțului era altul decât cel menționat pe factură. În ce privește un alt act(aviz de însoțire a mărfii), acesta atestă doar achiziționarea unor anvelope, fără alte specificații (putând fi vorba despre orice autoturism).

În privința probei testimoniale administrate în apărare de către in cui păți, corect aceasta a fost înlăturată de către instanța de apel,având în vedere că martorii C.D. și U.V., propuși și audiați pentru prima dată în apel (februarie/ martie 2008), au relatat cu claritate că i-au văzut pe inculpați conducând autoturismul, aspecte petrecute cu circa 4 ani în urmă,exact în perioada în litigiu;aceste depoziții nu au credibilitate, cu atât mai mult cu cât probele administrate în acuzare sunt mult mai numeroase și nu constau exclusiv în declarații de martori. În privința martorei C.C., audiată în faza urmăririi penale, aceasta relatează de asemenea că,fiind prezentă la o nuntă în luna septembrie 2004, a văzut autoturismul printre celelalte mașini,deși nu a oferit amănunte în legătura cu modalitatea în care l-a identificat.

Toate aceste probatorii au fost analizate în mod corespunzător de către instanțele de fond și apel,care au reținut întemeiat că autoturismul în litigiu s-a aflat temporar în perioada august - octombrie 2004, în posesia părții vătămate.

În ce privește acțiunea de luare a autoturismului de către inculpați din posesia părții vătămate, fapt petrecut în ziua de 23 octombrie 2004 într-o stație de benzină de la intrarea în municipiul Buzău, aceasta rezultă de asemenea din declarațiile părții vătămate și a martorilor C.M. și F.M. care au însoțit-o la acea întâlnire;inculpații au negat că s-ar fi întâlnit cu partea vătămată și cu atât mai mult că ar fi luat autoturismul din posesia acesteia,fără a administra vreo probă în apărare însă aceste susțineri nu sunt reale. În condițiile în care declarațiile lor nu sunt credibile,fapt probat de cele expuse anterior cu privire la presupusa posesie pe care ar fi exercitat-o neîntrerupt asupra autoturismului.

Prin urmare, toate aceste considerente demonstrează că fapta de care inculpații au fost acuzați, respectiv luarea autoturismului Audi A8 din posesia părții vătămate, există și a fost comisă de către aceștia, urmând a analiza cea de-a doua critică,ce pune în discuție întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de furt calificat pentru care aceștia au fost condamnați.

În acest context, este cunoscut faptul că prin incriminarea furtului,se ocrotește stăpânirea de fapt a bunurilor mobile,neinteresând dacă cel deposedat era sau nu proprietar al bunului ce i-a fost sustras;mai mult,însuși proprietarul poate fi subiect activ al infracțiunii de furt,în varianta prev. de art. 208 alin. (3) C. pen., cu condiția ca la momentul sustragerii bunul să se fi aflat în posesia sau deținerea legitimă a altei persoane.

În speță, din declarațiile părții vătămate rezultă că aceasta a cumpărat de la martorul S.D. autoturismul Audi A8 contra sumei de 10.000 de euro, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată(chitanță de mână) aflat în copie în dosarul de urmărire penală.

Curtea reține că vânzarea - cumpărarea de autoturisme este guvernată de principiul consensualismului, ea producându-și efectele de îndată ce „părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului", chiar dacă „lucru încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat" (art. 1295 C. civ.).

Împrejurarea că potrivit legislației în vigoare ar exista obligația noului proprietar de a solicita înmatricularea autovehiculului pe numele său, ceea ce presupune o procedură administrativă desfășurată de poliție,nu afectează caracterul consensual al vânzării - cumpărării, care-și va produce efectul translativ de proprietate pe data realizării acordului de voință, independent de plata, totală sau parțială, a prețului convenit.

În speță,este adevărat că autoturismul achiziționat de partea vătămată figura înmatriculat pe numele inculpatei, însă acest aspect nu afecta operațiunea efectuată de partea vătămată,câtă vreme exista dovada că persoana care i l-a înstrăinat îl dobândise la rândul său în condițiile legii de la fostul proprietar.

Martorul S.D., audiat de către instanța de apel,a confirmat că a cumpărat de la inculpați autoturismul în cauză,însă nu a achitat integral prețul, iar apoi i l-a dat părții vătămate în contul unei datorii,menționându-i că mai este un rest de plată de achitat.

Dincolo de unele susțineri contradictorii ale persoanelor audiate în cauză,potrivit celor expuse anterior, pentru stabilirea vinovăției inculpaților nici nu interesează dacă la momentul deposedării sale, partea vătămată era sau nu proprietar al autoturismului, și numai dacă el se afla în posesia sa legitimă.

Or, din această perspectivă, partea vătămată s-a întemeiat cu bună credință pe cele afirmate de martorul S.D., primind de la acesta autoturismul,certificatul de înmatriculare al acestuia, cele două chei și asigurarea R.C.A. valabilă; împrejurarea că mașina figura înmatriculată pe numele altei persoane (în speță,al inculpatei) nu conferea posesiei exercitate de martor și mai apoi, de partea vătămată un caracter nelegitim, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă s-a interesat dacă bunul este sustras,rezultatul fiind negativ. Fapt ce corespunde cu evidențele poliției conform înscrisului aflat la dosar. În măsura în care inculpații ar fi pierdut posesia autoturismului,fără consimțământul lor, ar fi reclamat această situație organelor în drept (așa cum a procedat partea vătămată în cauză), fapt care nu s-a întâmplat.

Împrejurarea că a existat sau nu un litigiu cu privire la prețul autoturismului între inculpați și martorul S. sau alte persoane. În virtutea căruia inculpații s-au simțit îndrituiți să reintre în posesia acestuia, nu are relevanță din perspectiva stabilirii răspunderii lor penale, întrucât pe de o parte nimeni nu-și poate face singur dreptate, mai ales prin săvârșirea unei infracțiuni, iar pe de altă parte probatoriul administrat în cauză a dovedit caracterul legitim al posesiei părții vătămate.

În aceste condiții, fapta comisă de inculpați întrunește atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a infracțiunii de furt calificat, așa cum corect au stabilit instanțele de fond și apel, astfel încât nici critica formulată în subsidiar de către inculpați nu poate fi primită.

În consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) c. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaților, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.G. și P.L.I. împotriva deciziei penale nr. 135 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2008.