Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3478/2008 AI generated

Exclusion of legal standing for non-injured parties and ineligibility of independent legal professionals as active subjects of abuse of office in Romanian criminal proceedings

Case Number Decizia nr. 3478/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeals filed by the prosecution and the respondent, quashed the Court of Appeal’s decision, and dismissed the complainant’s objection to the prosecutor’s resolution not to initiate criminal proceedings, ordering the complainant to pay 300 lei in judicial expenses. The dispute concerned a complaint filed by a litigant against an attorney for alleged abuse of office against private interests and tax evasion, specifically alleging that the attorney improperly influenced a panel change to secure a conviction and failed to declare a significant portion of received fees. The court held the complaint inadmissible regarding tax evasion because the complainant lacked the status of an injured party as his legal interests were not affected by the alleged non-reporting of income, and unfounded regarding abuse of office because, under the Law on the Organization and Practice of the Bar, an attorney is not considered a public official or "other official" and thus cannot be the active subject of the offense defined in Article 246 of the Penal Code in conjunction with Article 258.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen; Exclusion of legal standing for non-injured parties and ineligibility of independent legal professionals as active subjects of abuse of office in Romanian criminal proceedings: The dispute concerned a complaint filed by a litigant against an attorney for alleged abuse of office against private interests and tax evasion, specifically alleging that the attorney improperly influenced a panel change to secure a conviction and failed to declare a significant portion of received fees. The court held the complaint inadmissible regarding tax evasion because the complainant lacked the status of an injured party as his legal interests were not affected by the alleged non-reporting of income, and unfounded regarding abuse of office because, under the Law on the Organization and Practice of the Bar, an attorney is not considered a public official or "other official" and thus cannot be the active subject of the offense defined in Article 246 of the Penal Code in conjunction with Article 258.

Keywords

AI generated
standing of public prosecutor tax evasion proceedings legal fees judicial law standing to appeal legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
a solicitat efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și evaziune fiscală, prevăzută de art.
art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005
pen., și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, de către C.V., avocat în cadrul Baroului Sălaj.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
(1) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.V., reținându-se că nu există date sau indicii ale comiterii infracțiunii de evaziune fiscală și că intimatul, neavând calitatea de funcționar, nu poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzută de art.
art. 2781 C. proc. pen
Astfel, o condiție esențială de admisibilitate a plângerii, întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., este ca persoana care face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând hotărârea instanței de fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce urmează:
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., "După respingerea plângerii făcute conform art.
art. 258 C. pen
art. 1 din Legea nr. 51/1995
Însă, conform art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, această profesie este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, neputând fi asimilată calității de „funcționar public" sau „alt funcționar", astfel cum sunt ele definitive de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Procedural basis for admitting the appeals and quashing the lower court's sentence.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the petitioner to pay judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin plângerea înregistrată la data de 25 septembrie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petiționarul D.G. a solicitat efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, de către C.V., avocat în cadrul Baroului Sălaj.

În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că intimatul, în calitate de avocat ales al numitelor S.V. și M.L., în dosarul nr. 2174/2004 al Judecătoriei Zalău, a determinat schimbarea completului de judecată cu un alt complet, pe care, ulterior, l-a influențat, în sensul pronunțării unei soluții de condamnare, împotriva sa, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

De asemenea, a mai susținut că, deși făptuitorul a încasat un onorariu avocațial în sumă de 30.000.000 lei vechi, la dosarul cauzei nu există decât o chitanță doveditoare a încasării unui onorariu în sumă de 1.000.000 lei vechi.

Prin rezoluția din 6 martie 2008 dată în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.V., reținându-se că nu există date sau indicii ale comiterii infracțiunii de evaziune fiscală și că intimatul, neavând calitatea de funcționar, nu poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva rezoluției din 6 martie 2008 dată în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petiționarul a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, prin rezoluția nr. 279/II/2/2008 din 7 aprilie 2008, a respins plângerea ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere, împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la Parchetul Curții de Apel Cluj, susținând că soluția atacată nu se fondează pe probele existente la dosar.

Prin sentința penală nr. 72 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a admis plângerea formulată de petiționarul D.G. împotriva rezoluției din 6 martie 2008 dată în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, confirmată prin rezoluția nr. 279/II/2/2008 din 7 aprilie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Au fost desființate rezoluțiile menționate și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul C.V., sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a dispus efectuarea de către procuror a următoarele acte: audierea petiționarului și a făptuitorului; verificarea susținerii privind schimbarea completului de judecată în cauza nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău și, în caz afirmativ, a condițiilor și motivelor care au determinat această împrejurare; depunerea în probațiune de către făptuitor a chitanțelor privind încasarea onorariilor avocațiale aferente delegațiilor de la f. 146 și 203 din dos. nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău, f. 260 din dos. 2543/2004 a Tribunalului Sălaj și f. 246 din dos. nr. 261/2005 a Curții de Apel Cluj; verificarea înregistrării în contabilitate a acestor chitanțe și plata impozitelor aferente.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că plângerea este fondată, întrucât nu au fost verificate împrejurările reclamate de petiționar în plângere, nefiind efectuate acte premergătoare sau de urmărire penală, inclusiv audierea petiționarului și a făptuitorului.

Sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, instanța de fond a apreciat că lipsește argumentația neîntrunirii elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, singura mențiune fiind cea a existenței probelor privind suportarea unor cheltuieli de către numitele S. și M., constatare care, din perspectiva conținutului laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală (neplata taxelor și impozitelor, neînregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor, etc), nu este în măsură să răspundă cerinței privind efectuarea de acte de cercetare și nici a unei argumentări corespunzătoare.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., instanța de fond a reținut că starea de fapt reclamată de petiționar, respectiv schimbarea completului de judecată în cauza nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău, nu a fost în niciun fel verificată pentru a se constata dacă această împrejurare a fost sau nu reală și, în caz afirmativ, care a fost motivul și dacă făptuitorul a fost sau nu implicat, prin utilizarea de mijloace frauduloase.

S-a apreciat că a fost încălcat principiul egalității armelor, care se aplică atât în relațiile dintre părțile din cadrul unui proces penal, cât și în relațiile dintre acestea și Ministerul Public, și implică obligația de a oferi fiecărei părți sau procurorului posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-un net dezavantaj în raport cu adversarul său.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimatul C.V.

Prin recursul declarat de parchet, s-a solicitat casarea sentinței și pe fond respingerea plângerii formulată de petiționarul D.G. împotriva rezoluției din 6 martie 2008 dispusă în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ca inadmisibilă, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și, ca nefondată, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea recursului, s-a învederat că instanța de fond nu a fost legal investită cu plângerea formulată împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât petiționarul nu avea calitatea să atace rezoluția dispusă de procuror, cu privire la această infracțiune.

De asemenea, s-a mai arătat că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă niciun indiciu cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către intimatul C.V., soluția dispusă de instanța de fond fiind vădit neîntemeiată.

Recurentul intimat C.V., prin recursul formulat, a solicitat casarea sentinței și menținerea soluției de neîncepere a urmăriri penale dispusă de procuror, întrucât nu a săvârșit infracțiunile sesizate de petiționar.

Examinând hotărârea instanței de fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată , precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță ."

Conform dispozițiilor legale menționate, subiectul îndreptățit să se adreseze instanței competente, cu verificarea rezoluției procurorului, este fie persoana vătămată, fie oricare altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.

Astfel, o condiție esențială de admisibilitate a plângerii, întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., este ca persoana care face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.

În prezenta cauză, petiționarul D.G. nu are calitatea de persoană vătămată, cu privire la pretinsa săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât, eventuala neînregistrare în contabilitate de către intimatul C.V. a sumelor încasate, nu-l afectează în nici un fel pe acesta.

În consecință, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror nu produce efecte asupra sa, iar faptul că acesta a formulat o plângerea cu privire la o pretinsă faptă de evaziune fiscală, nu îi conferă acestuia calitatea de "vătămat în interesele sale legitime", de natură a-i deschide calea plângerii, conform art. 2781 C. proc. pen.

Întrucât petiționarul D.G. nu avea calitatea procesuală prevăzută de dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., de a critica soluția adoptată prin rezoluția din 6 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dispusă în dosarul nr. 352/P/2007, cu privire la pretinsa săvârșire de către intimatul C.V. a infracțiunii de evaziune fiscală, prev de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond trebuia să respingă plângerea acestuia, ca inadmisibilă.

Referitor la pretinsa săvârșire de către recurentul intimat C.V. a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, că soluția dispusă de instanța de fond este greșită.

Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen. raportat la art. 258 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public sau a oricărui alt funcționar care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Plângerea formulată de petiționarul D.G. vizează și o faptă de abuz în serviciu, pretins săvârșită de intimatul C.V., în calitate de avocat.

Însă, conform art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, această profesie este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, neputând fi asimilată calității de „funcționar public" sau „alt funcționar", astfel cum sunt ele definitive de art. 147 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 145 C. pen.

Întrucât avocatul nu poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, soluția de neînceperea a urmăririi penale față de intimatul C.V., dispusă prin rezoluția din 6 martie 2008 dată în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de recurentul intimat C.V. împotriva sentinței penale nr. 72 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Se va casa sentința atacată și rejudecând, se va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul D.G. împotriva rezoluției din 6 martie 2008 dispusă în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și, ca nefondată, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de recurentul intimat C.V. împotriva sentinței penale nr. 72 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul D.G. împotriva rezoluției din 6 martie 2008 dispusă în dosarul nr. 352/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și, ca nefondată, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.