Statute of limitations bars prosecution for judicial abuse and falsification where initial complaint did not interrupt prescription period

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 123 din 03 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.G. împotriva rezoluției nr. 615/P/2007 din 29 aprilie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul cu același număr, menținând rezoluția atacată, fiind obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 615/P/2007 din 29 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.R., judecător la Judecătoria Pucioasa, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, fapte prev. și ped. de art. 246 C. pen. și, respectiv, art. 289 C. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și, drept consecință, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.

Procurorul a constatat că partea vătămată C.G. a formulat plângere și a solicitat să se facă cercetări față de judecătorul C.R. de la Judecătoria Pucioasa pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și, respectiv, art. 249 C. pen. S-a susținut în plângere că, la data de 15 octombrie 2002, judecătorul C.R., în timp ce judeca dosarul nr. 292/2002, fără motiv, „a confiscat" un reportofon aparținând persoanei vătămate, apoi a consemnat în încheierea de ședință, în mod fals, că a confiscat acel reportofon pe motiv că nu se obținuse autorizația completului de judecată pentru înregistrări.

Din actele premergătoare a rezultat că, la data de 15 octombrie 2002, numitul S.G. a fost prezent în ședința de judecată la Judecătoria Pucioasa, în calitate de procurator pentru tatăl său S.C., în dosarul nr. 292/2002 al aceleiași instanțe. în momentul în care au început dezbaterile, fiind interesat de ceea ce se discuta, a pornit reportofonul personal pentru a înregistra susținerile reclamantului A.M., parte în proces. în atare situație, președintele completului de judecată, judecătorul C.R., observând acest lucru, a dispus polițistului de serviciu să-i „confiște" reportofonul, invocând prevederile din „regulamentul instanțelor", care nu permit filmarea sau fotografierea în incinta instanței sau în sălile de judecată, fără acordul președintelui de complet.

Constatând că pentru infracțiunile prev. de art. 246 și, respectiv, art. 289 C. pen. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea formulată de partea vătămată, petentul S.G. în temeiul disp. art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă prin rezoluția nr. 957/11/2/2008 din 02 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Totodată, plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului, în conformitate cu disp. art. 278/1 C. proc. pen., în care petentul a reiterat aceeași critică, ce vizează neefectuarea de către procuror a actelor necesare pentru a constata că faptele intimatei întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, a fost respinsă cu motivarea că procurorul a constatat, în mod corect, că pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. și, respectiv, fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., pretins a fi comise de către judecătorul C.R., s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și, drept consecință, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, conform disp. art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

B. împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din plângerea penală și cele din plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului și arătând, în plus, că termenul de prescripție nu s-a împlinit, fiind întrerupt prin formularea plângerii penale.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Critica privind nepronunțarea pe fondul cauzei cu privire la faptele săvârșite de intimata, judecător C.R., este neîntemeiată, întrucât instanța de fond nu putea trece la analiza existentei elementelor constitutive ale infracțiunii atâta vreme cât există o cauză care lasă fără obiect acțiunea penală, prescripția răspunderii penală.

Pe de altă parte, atât procurorul cât și instanța de fond au apreciat corect că s-a împlinit termenul prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. și de data comiterii faptei, 15 octombrie 2002. Formularea plângerii penale înainte de data de 15 octombrie 2007 nu are ca efect întreruperea cursului prescripției, întrucât potrivit art. 123 alin. (1) C. pen., acesta se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. Or, prin formularea plângerii penale, făptuitorul nu dobândește calitatea de învinuit sau inculpat, fiind necesară începerea urmăririi penale, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție în raport cu infracțiunile reclamate, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, astfel că văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.G. împotriva sentinței penale nr. 123 din 03 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2008.