Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3418/2008 AI generated

Complainant's fraud challenge upheld; prosecutor ordered to pursue criminal case over false apartment sale.

Case Number Decizia nr. 3418/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant's appeal and upheld the lower court's judgment, which had admitted the complainant's challenge against the prosecutor's resolution declining to start criminal proceedings, annulled that resolution, and remanded the case to the prosecutor to initiate criminal prosecution against the defendant for fraud under Article 215(1) and (3) of the Criminal Code, with instructions to hear specified witnesses, gather evidence, and, if necessary, conduct a handwriting expert examination of the contract. The dispute arose from a sale-purchase scheme in which the complainant paid a 7,000 Euro advance for an apartment after the defendant, a lawyer, falsely presented himself as the owner and signed a personal agreement, although the property's actual owner later sold it to third parties, causing the complainant to lose her advance. The court found sufficient indicia under Article 681 of the Criminal Procedure Code that the defendant deceived the complainant by presenting false facts as true, inducing a patrimonial loss, with intent to obtain an unjust material benefit. The decision is final, and the defendant was ordered to pay 200 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Complainant's fraud challenge upheld; prosecutor ordered to pursue criminal case over false apartment sale: The dispute arose from a sale-purchase scheme in which the complainant paid a 7,000 Euro advance for an apartment after the defendant, a lawyer, falsely presented himself as the owner and signed a personal agreement, although the property's actual owner later sold it to third parties, causing the complainant to lose her advance. The court found sufficient indicia under Article 681 of the Criminal Procedure Code that the defendant deceived the complainant by presenting false facts as true, inducing a patrimonial loss, with intent to obtain an unjust material benefit. The decision is final, and the defendant was ordered to pay 200 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
prosecution for fraud annulment proceedings contract of sale personal property advance on court costs code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen
44/PI din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
(4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul S.A.K., pentru fapta prevăzută de art.
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiționara a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Main ground for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 44/PI din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de petiționara V.I. împotriva rezoluției din 4 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 218/P/2007, pe care a desființat-o și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul S.A.K. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., urmând ca procurorul să procedeze, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare între intimatul S.A.K. și petiționara V.I., la audierea petiționarei V.I., a intimatului S.A.K., precum și a numiților T.P., Z.I., M.M.I. și M.M., precum și la administrarea oricăror probe necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.

De asemenea, în măsura în care se va impune, se va proceda la efectuarea expertizei grafologice care să stabilească dacă înscrisul numit „Convenție", încheiat la data de 22 august 2004 a fost redactat și semnat de intimatul S.A.K.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Oradea, petiționara V.I. a solicitat cercetarea făptuitorilor S.A.K. și T.P. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În esență petiționara V.I. își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că a fost indusă în eroare de făptuitorii S.A.K. și T.P., întrucât a cumpărat de la aceștia un apartament, aflând ulterior că ei nu erau proprietari.

Prin rezoluția nr. 218/P/2007 din 4 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul S.A.K., pentru fapta prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru continuarea cercetărilor în cel îl privește pe numitul T.P., pentru aceeași infracțiune.

Împotriva acestei rezoluții, petiționara a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 127/11/2/2008 din 3 martie 2008.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiționara a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 218/P/2007 din 4 februarie 2008, plângere care a fost admisă prin sentința penală nr. 44/PI din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a desființat rezoluția din 4 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 218/P/2007 și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul S.A.K. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., urmând ca procurorul să procedeze, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare între intimatul S.A.K. și petiționara V.I., la audierea petiționarei V.I., a intimatului S.A.K., precum și a numiților T.P., Z.I., M.M.I. și M.M., precum și la administrarea oricăror probe necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că numitul S.A.K., avocat în Baroul București, dar care exercita această profesie în Satu-Mare, a încheiat la data de 21 ianuarie 2004 prin intermediul SC F.S. SRL, reprezentată de numitul T.P., un antecontract de vânzare-cumpărare cu vânzătoarea Z.I., obligându-se să cumpere apartamentul acesteia cu prețul de 20.000 de Euro, achitând un avans de 5.000 de Euro, urmând ca diferența de preț să o achite până la data de 1 martie 2004, vânzătoarea obligându-se să ridice ipoteca cu care era grevat apartamentul.

Întrucât vânzătoarea nu a reușit să ridice ipoteca până la data de 12 mai 2004, părțile au încheiat un nou antecontract, dar nici după această dată nu s-a reușit perfectarea contractului din culpa vânzătoarei, astfel încât intimatul S.A.K. a reziliat unilateral contractul de vânzare-cumpărare, dar cum avansul trebuia recuperat, T.P. a găsit o nouă cumpărătoare a apartamentului, în persoana petiționarei V.I.

La data de 21 august 2004 s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare între SC F.S. SRL Satu-Mare, prin reprezentantul T.P. și cumpărătoarea V.I., pentru vânzarea apartamentului la prețul de 17.000 de Euro, predându-se un avans de 7.000 de Euro, imediat după încheierea acestei convenții fiind anunțată Z.I. despre vânzarea apartamentului.

La o zi distanță, intimatul S.A.K. a încheiat, la rândul său, o convenție cu petiționara V.I., prin care îi vindea apartamentul, stabilind ratele și termenele de plată, convenție pe care a întocmit-o și semnat-o personal.

Ulterior, proprietara imobilului, numita Z.I. a vândut apartamentul numiților M.M.I. și M.M., astfel că petiționara V.I. nu și-a mai putut recupera avansul plătit.

Din actele și lucrările de la dosar rezultă, fără putință de tăgadă, că intimatul S.A.K. a indus-o în eroare pe petiționară, respectiv a menținut-o în eroare, susținând că este proprietar al apartamentului, sens în care a și încheiat personal convenția din 22 august 2004, în care menționează că este coproprietar al imobilului situat în Satu-Mare, mai mult de atât, stabilind și modalitatea în care petiționara urma să achite diferența de preț, în sumă de 10.500 Euro.

De asemenea, chiar intimatul S.A.K. recunoaște că a primit de la intimatul T.P. suma de 5.000 Euro, pe care acesta, la rândul său, a primit-o de la petiționară.

Nu poate fi primită apărarea intimatului S.A.K. că nu ar fi avut cunoștință de modul în care intimatul T.P. a obținut suma de bani pe care i-a dat-o, câtă vreme, din actele dosarului, respectiv din declarația petiționarei (filele 14-17 din dosarul de urmărire penală) rezultă că inițial T.P., administrator al societății de intermedieri imobiliare cu care petiționara a luat legătura, i-a comunicat acesteia că proprietarul apartamentului pe care urma să-l achiziționeze este intimatul S.A.K., care a cumpărat apartamentul de la proprietara Z.I., sens în care petiționara a și încheiat convenția. Ulterior, petiționara s-a întâlnit cu intimatul S.A.K., care a continuat acțiunea de inducere în eroare a acesteia, asigurând-o că este proprietarul apartamentului și încheind în acest sens convenția din 22 august 2004.

Din declarația petiționarei rezultă că intimatul S.A. a susținut că a cumpărat apartamentul de la proprietara Z.I. și că el personal se va prezenta la notar pentru a o ajuta să perfecteze vânzarea-cumpărarea cu proprietarul tabular al apartamentului.

Proprietara inițială a apartamentului, Z.I., a precizat, în declarația dată, că după ce a primit prețul de la actualii proprietari ai apartamentului, respectiv de la familia M., a dorit să-i restituie intimatului S.A.K. suma de 5.000 Euro, pe care acesta o achitase inițial cu titlul de avans, în vederea radierii ipotecii, dar acesta a refuzat, susținând că și-a primit banii.

Prima instanță a apreciat că în cauză s-a făcut dovada atât obiectiv cât și subiectiv a conținutului incriminator al infracțiunii de înșelăciune în convenții, intimații, prin convențiile încheiate cu petiționara având reprezentarea urmăririlor faptelor lor, respectiv că obțin de la petiționară suma de bani plătită cu titlu de avans fără a fi proprietari ai imobilului și fără a face demersuri pe lângă adevăratul proprietar în vederea vinderii apartamentului către petiționară, inducând-o și menținând-o în eroare pe aceasta prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, producându-i acesteia o pagubă de 7.000 Euro.

În rezoluția atacată procurorul nu face nici o referire la convenția încheiată între petiționară și intimatul S.A.K. din data de 22 august 2008, deși anterior, prin rezoluția procurorului general din 10 octombrie 2007, se admisese plângerea petiționarei, se infirmase rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și se dispusese continuarea cercetărilor, pentru a se clarifica împrejurările în care avocatul S.A. a vândut apartamentul proprietatea numitei Z.I. petiționarei V.I., în condițiile în care acesta reziliase precontractul pentru cumpărarea imobilului.

Cu toate acestea, ulterior infirmării acestei rezoluții, în cauză nu s-a mai administrat nici o probă, pronunțându-se ulterior rezoluția atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul S.A.C., care a lipsit la termenul judecării acestuia și nu a depus la dosar motive sau acte în susținerea lui.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art.3 85 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de intimatul S.A.C. nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate au rezultat indicii temeinice în sensul art. 681C. proc. pen. în sensul că avocatul S.A.C. a săvârșit acte cărora le poate fi conferită semnificația juridică a infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Astfel, Curtea constată că intimatul S.A.C., susținând că este proprietar al apartamentului, a indus în eroare petiționara V.I. cu prilejul încheierii contractului-convenție din data de 22 august 2004 prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în așa fel încât fără această eroare, petiționara nu ar fi încheiat acel act și nici nu ar fi achitat avansul de 7000 de Euro.

În speță sub aspectul elementului material, fapta a constat în acțiunea de „inducere în eroare" prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase petiționarei. Eroarea petiționarei a fost determinantă la încheierea contractului-convenție, al cărei obiect este de ordin patrimonial (imobilul).

Eroarea în care s-a aflat petiționara V.I. a rezultat nemijlocit din acțiunea intimatului S.A.C., iar urmarea imediată a acestei acțiuni o reprezintă paguba produsă în patrimoniul victimei, prin achitarea avansului de 7000 de Euro.

Sub aspectul laturii subiective acțiunea de inducere în eroare a fost săvârșită cu intenție și în scopul de a obține pentru sine a folosului material injust.

Curtea apreciază că în mod corect prima instanță dispunând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimatul S.A.C. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a indicat faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate, respectiv împrejurările concrete în care s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare între intimatul S.A.C. și petiționara V.I., audierea petiționarei V.I., a intimatului S.A.C., precum și a numiților T.P., Z.I., M.M.I. și M.M., precum și efectuarea unei expertize grafologice care să stabilească dacă înscrisul numit „Convenție", încheiat la data de 22 august 2004 a fost redactat și semnat de intimatul S.A.C., în măsura în care aceasta se impune.

În consecință, soluția primei instanțe de admitere a plângerii petiționarei împotriva rezoluției nr. 218/P/2007 din 4 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este legală și temeinică.

Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul S.A.C. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul S.A.C. împotriva sentinței penale nr. 44/PI din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2008.