Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3405/2008 AI generated

Legality and necessity of maintaining preventive arrest following a non-final conviction for serious violent crimes

Case Number Decizia nr. 3405/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, upholding the Court of Appeal's decision to maintain preventive arrest for an additional 60 days and ordering the defendant to pay 200 lei in judicial expenses. The dispute concerned the legality and necessity of the defendant's detention after his conviction by the first-instance court for particularly serious homicide and complicity in rape, which resulted in a total sentence of 17 years' imprisonment; the defendant argued that the material evidence did not demonstrate his guilt and sought release. Relying on Article 5 of the European Convention on Human Rights and Articles 143, 148, 160b, and 3002 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the preventive arrest remained legal and well-founded, noting that the non-final conviction for offenses punishable by imprisonment of more than four years continued to pose a danger to public order, thereby justifying the continued deprivation of liberty.

Legislator headnote

AI generated

art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 71 C. pen, art. 88 C. pen, art. 350 C. proc. pen; Legality and necessity of maintaining preventive arrest following a non-final conviction for serious violent crimes: Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa, prin arestare sau deținere, are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

Keywords

AI generated
preventive detention serious criminal offenses imprisonment right to remain rape homicide

Cited Legislation

AI generated
art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen
la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen
la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.
art. 88 C. pen
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive, de la 24 octombrie 2006 la zi
art. 350 C. proc. pen
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
art. 3002 C. proc. pen
la art. 3002 C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului T.V., pe o durat de 60 de zile, cu începere de la 9 octombrie 2008, până la data de 9 decembrie 2008.
art. 143 C. proc. pen
În motivarea încheierii s-a arătat că, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie cu respectarea dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Aspra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 394 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008, s-a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatului T.V. la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de viol, prev. de art. 26 rap. la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive, de la 24 octombrie 2006 la zi

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, sub nr. 1104/36/2008.

Prin încheierea din 9 octombrie 2008, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 160b rap. la art. 3002 C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului T.V., pe o durat de 60 de zile, cu începere de la 9 octombrie 2008, până la data de 9 decembrie 2008.

În motivarea încheierii s-a arătat că, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie cu respectarea dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) din același cod.

Totodată, s-a mai reținut că, subzistă temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar pericolul pentru ordinea publică este determinat atât de circumstanțele personale ale inculpatului, cât și circumstanțele reale în care se reține că a fost săvârșită fapta, respectiv de natura acesteia și de urmările produse.

împotriva acestei încheieri, inculpatul T.V. a declarat în termen legal recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, întrucât materialul probator administrat în cauză nu au demonstrat nevinovăția sa.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa, prin arestare sau deținere, are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din același cod.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Alineatul 3 al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.

Cât privește legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpata a fost inițial arestată în vederea aducerii lui în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Măsura arestării preventive a fost luată de judecător, în condițiile art. 149 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.

Măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința penală nr. 394 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Hotărârea de condamnare a inculpatului, pentru fapta reținută în sarcina sa, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării preventive față de persoana condamnate.

Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârșire a acestora inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța învestită cu soluționarea apelului inculpatului, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunțarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.

Înalta Curte constată că, pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată legea prevede pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității și un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat ele subzistând în continuare.

Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului T.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva încheierii din 9 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 1104/36/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2008.