Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2917/2008 AI generated

Criminal revision petition rejected for lack of witness perjury conviction; appeal against rejection dismissed

Case Number Decizia nr. 2917/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal, leaving the lower courts' decisions in force that rejected his petition for revision of a final criminal conviction for robbery. The dispute centered on the prisoner's attempt to reopen the case by alleging that witnesses had provided false statements during identification procedures and that procedural acts, including a detention order and an interview report, were fabricated or issued abusively. The court held that the petition was inadmissible because the appellant failed to prove the existence of a separate judicial conviction or a prosecutor's order establishing that the witnesses committed the crime of perjury, which is a mandatory prerequisite for a revision request under Article 394(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, and deemed the remaining allegations as unsubstantiated mere defenses rather than new facts or circumstances.

Legislator headnote

AI generated

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 394 lit. b) C. proc. pen, art. 385 alin. (3) C. proc. pen, art. 3857 alin. (1) C. proc. pen, art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen; Criminal revision petition rejected for lack of witness perjury conviction; appeal against rejection dismissed: The dispute centered on the prisoner's attempt to reopen the case by alleging that witnesses had provided false statements during identification procedures and that procedural acts, including a detention order and an interview report, were fabricated or issued abusively. The court held that the petition was inadmissible because the appellant failed to prove the existence of a separate judicial conviction or a prosecutor's order establishing that the witnesses committed the crime of perjury, which is a mandatory prerequisite for a revision request under Article 394(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, and deemed the remaining allegations as unsubstantiated mere defenses rather than new facts or circumstances.

Keywords

AI generated
criminal revision petition criminal attempt right to refuse testimony procedural issues prisoner robbery

Cited Legislation

AI generated
art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
158/A din 18 iunie 2008 , Curtea de Apel București, secția I penală a respins, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat, obligându-l la plata sumei de 80 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
art. 394 C. proc. pen
Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de condamnat față de împrejurarea că motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
art. 394 lit. b) C. proc. pen
Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de condamnat față de împrejurarea că motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C.
art. 385 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte de Casație și Justiție , examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu , ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen.
art. 3857 alin. (1) C. proc. pen
(1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au procedat corect atunci când au respins cererea de revizuire și au apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art.
art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen
pen., constată că ambele instanțe au procedat corect atunci când au respins cererea de revizuire și au apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
art. 260 C. pen
și T.F., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de dispozițiile art. 260 C. pen., în cauza a cărei revizuire a solicitat-o .
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis explicitly cited for the dismissal of the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis explicitly cited for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis cited for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 448 pronunțată la 9 aprilie 2008, Tribunalul București, secția l-a penală, a dispus, respingerea ca neîntemeiată a cerere de revizuire a sentinței penale nr. 87 din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în dosarul nr. 12758/3/2005, modificată prin decizia penală nr. 292 din 11 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală 6502 din 7 noiembrie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare) formulată de condamnatul B.C., obligându-l, totodată, la plata sumei de 60 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a susținut că a fost condamnat pe nedrept pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, că martorii asistenți D.V. și T.F. care au participat la efectuarea identificării și a unei recunoașteri din grup, au dat declarații mincinoase, ce au condus la pronunțarea condamnării sale.

Revizuientul a arătat, de asemenea, că sunt fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv că la data la care se reține că i s-ar fi recoltat fire de păr pentru proba ADN a fost prezentat la parchet, ca atare procesul-verbal întocmit în acest sens este falsificat, la fel și ordonanța de reținere, actele fiind ilegale și abuziv întocmite.

Instanța de fond a respins, ca neîntemeiată cerere de revizuire, reținând că prin cererea formulată revizuientul condamnat urmărește, de fapt, o reapreciere a materialului probator.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel condamnatul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea fără a ține seama de faptul că a invocat fapte și împrejurări noi, care nu au fost avute în vedere de instanță cu ocazia judecării în fond a cauzei.

Prin decizia penală nr. 158/A din 18 iunie 2008 , Curtea de Apel București, secția I penală a respins, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat, obligându-l la plata sumei de 80 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de condamnat față de împrejurarea că motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

S-a mai reținut că deși condamnatul revizuient a susținut că martorii D.V. și T.F. au dat declarații mincinoase, acesta nu a făcut dovada că împotriva celor doi martori a formulat o plângere și nici faptul că există o hotărâre judecătorească de condamnare și nici o ordonanță a procurorului cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, care să facă posibilă în acest sens incidența dispozițiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen. De asemenea, instanța de prim control judiciar a înlăturat toate celelalte susțineri ale revizuientului ca fiind simple apărări, nesusținute de niciun suport probator.

Fiind nemulțumit de decizia pronunțată, revizuientul condamnatul a formulat, în termen legal, recurs, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Recursul formulat de condamnatul revizuient este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție , examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu , ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au procedat corect atunci când au respins cererea de revizuire și au apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Revizuirea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru cazurile limitativ și expres prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

În raport de motivele invocate de condamnat [dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.] și față de conținutul referatului nr. 3916/111-6/2006 întocmit la 13 ianuarie 2007 de Parchetul de pe lângă Tribunalul București ( filele 1-3 dosar 1645/3/2007 Tribunalului București, secția I penală], Înalta Curte constată că, în mod corect, instanțele au apreciat că cererea de revizuire este nefondată, întrucât revizuientul condamnat nu a făcut dovada existentei unei hotărâri de condamnare a martorilor D.V. și T.F., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de dispozițiile art. 260 C. pen., în cauza a cărei revizuire a solicitat-o .

De asemenea, Înalta Curte mai constată că cele susținute de revizuientul condamnat, prin apărător, în sensul că întreg dosarul a fost construit pe baza unor probe falsificate sau că ordonanța de reținere a fost abuziv emisă, corect au fost înlăturate de instanțele anterioare ca fiind simple afirmații lipsite de orice suport probator, neputând fi apreciate drept împrejurări ori situații noi, ce nu au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat soluția de condamnare.

În ceea ce privește susținerea revizuientului condamnat în sensul că procurorul de ședință ce a participat la judecata în fond a dosarului a fost același cu cel ce a întocmit raportul vizând cererea de revizuire formulată de același condamnat, nu constituie un caz de incompatibilitate și nici nu este de natură a atrage incidența vreunei cauze de nulitate, magistratul procuror procedând, în mod corect, la analizarea motivelor de revizuire în vederea stabilirii dacă și în ce măsură cele invocate se încadrează sau nu în vreunul din motivele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca , în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat B.C. împotriva deciziei penale nr. 158/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.C. împotriva deciziei penale nr. 158/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2008.