Prosecutorial non-initiation of criminal proceedings in civil loan disputes: validity of abuse of office and aiding an offender charges.

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 129 din 8 mai 2008 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 8 iunie 2007, petiționarul M.C.V. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea acesteia și declanșarea urmăririi penale împotriva procurorului M.F. și A.C. sub aspectul infracțiunilor de favorizare a infractorului și abuz în serviciu.

S-a mai arătat că, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care a fost dată rezoluția din 2 mai 2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii M.F. și A.C. sub aspectul infracțiunilor de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen.

S-a mai menționat că, deși legal citat, petiționarul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține plângerea.

S-a mai reținut pe fond că, petiționarul M.C.V. a formulat plângere împotriva numitului B.D., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus față de acesta o soluție de neînceperea urmăririi penale.

La sfârșitul lunii octombrie 2004, petiționarul M.C.V. a formulat plângere împotriva numitului B.D., prin care a arătat că, în anul 2002 l-a împrumutat cu o sumă de bani, conform unui contract de împrumut autentificat de notariat, însă acesta a refuzat să îi restituie o parte din împrumut, în valoare de 650 dolari SUA.

În luna ianuarie 2005 dosarul a fost trimis la Judecătoria Buftea pentru ca aceasta să se pronunțe sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.

S-a mai reținut că, Judecătoria Buftea, la cererea petiționarului M.C.V., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

A mai arătat instanța de fond în considerentele hotărârii că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea dosarul cauzei a fost înregistrat sub nr. 2464/P/2005 , fiind soluționat de către procurorul M.F. prin rezoluția din 27 iunie 2005 dispunându-se confirmarea propunerii organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a mai arătat că, la adoptarea soluției, procurorul a reținut că, nu există indicii și probe care să confirme inducerea în eroare a părții vătămate de către numitul B.D., motivându-se că, nerestituirea sumei de bani nefiind o faptă penală ci doar un litigiu civil care poate fi soluționat de o instanță civilă.

Prin rezoluția nr. 1626/11-1/2005 din 4 ianuarie 2006, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, C.A. a respins plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dispusă în dosarul nr. 2599/2005.

S-a mai arătat că, procurorul ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorilor care au dispus cele două rezoluții.

În considerentele hotărârii instanța de fond a constatat că rezoluțiile date de procuror sunt legale și temeinice, menținându-le.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul M.C.V. solicitând admiterea acestuia casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluțiilor date în cauză de procuror și trimiterea dosarului la parchet pentru continuarea cercetării intimaților contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului .

Examinând recursul declarat în raport de motivul invocat, precum și din oficiu, conform art. 385 și pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală ace ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Totodată, pentru realizarea obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit prin textul de lege menționat, legea procesual penală a determinat regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Fiind sesizat în unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală are obligația de a efectua acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

Pe de altă parte, în situația în care actele premergătoare nu confirmă existenta infracțiunii sau infracțiunilor cu care organul de urmărire penală a fost sesizat se impune neînceperea urmăririi penale.

Potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se înțelege fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Pe de altă parte, art. 264 C. pen. infracțiunea de favorizare a infractorului constă în ajutorul dat unui infractor după o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Revenind la cauză așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, nu s-au conturat date indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului în sarcina intimatelor cu ocazia efectuării celor lucrărilor din dosarul nr. 2599/P/2005 și rezoluția nr. 1627/VIII-12005, privind pe făptuitorul B.D., acestea îndeplinindu-și în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este legală temeinică și nu există temeiuri pentru casarea acesteia și nici pentru desființarea rezoluțiilor date de procuror, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiționar urmează să fie respins, ca nefondat

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursului declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 129 din 8 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2008.