Criminal liability of a judicial executor for falsifying a possession transfer report and abusing office in the enforcement of a civil partition judgment

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 75 din 26 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.R. împotriva rezoluției nr. 647/11/2/2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată la această instanță, petentul I.R. a înțeles să atace ordonanța procurorului din 20 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 189/P/2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., față de învinuitul D.C., întrucât faptele reclamate nu există. Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen., față de I.C. și I.I., deoarece fapta reclamată nu există.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a reținut că mențiunile din procesul verbal întocmit la 6 septembrie 2006 de către învinuitul D.C. sunt corespunzătoare adevărului atâta timp cât martorii I.L. și B.S. confirmă faptul că, la data sus menționată, executorul judecătoresc s-a deplasat în comuna Morteni, județul Dâmbovița, unde a efectuat măsurători în vederea executării titlului reprezentat de sentința civilă nr. 558 din 11 aprilie 2001 pronunțată în dosarul nr. 628/2000 al Judecătoriei Găiești, a cărei executare a fost încuviințată prin încheierea din 3 august 2006 în dosarul nr. 165/2006 al aceleiași instanțe.

Referitor la împrejurarea că executorul judecătoresc nu a procedat la măsurarea suprafețelor de teren împădurite nu poate conduce la concluzia că procesul verbal în litigiu este fals, atâta timp cât punerea în posesie este un act declarativ, care nu impune măsurarea suprafețelor de teren în cazul în care părțile nu formulează obiecțiuni. În acest sens, s-a avut în vedere faptul că persoana vătămată I.R. a fost de acord cu modul în care instanța de judecată a înțeles să partajeze bunurile aflate în indiviziune atâta timp cât sentința civilă nr. 558 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Găiești a rămas definitivă prin neapelare. Posesia persoanei vătămate asupra bunurilor aflate în indiviziune se prezumă atâta timp cât prin sentința civilă nr. 558 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Găești a fost admisă acțiunea reclamantului de ieșire din indiviziune, astfel încât, după partajare, așa cum a fost stabilită de instanța de judecată, consemnarea executorului judecătoresc din procesul verbal în litigiu, potrivit căreia s-a procedat la scoaterea din posesie a persoanei vătămate de pe suprafața pe care fuseseră puse în posesie părțile adverse, corespunde realității.

De altfel, criticile formulate de persoana vătămată pot forma obiectul unei contestații la executare, pe rolul Judecătoriei Găiești înregistrându-se dosarul nr. 2081/232/2006 cu acest obiect, însă acțiunea a fost suspendată prin încheierea din data de 27 noiembrie 2007, urmare a prezentei cauze penale.

Plângerea adresată procurorului ierarhic superior, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă prin rezoluția nr. 647/II/2/2008 din data de 14 aprilie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Raportat la starea de fapt învederată de către petent ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., instanța de fond a constatat că nu există nici un element care să ofere indiciile săvârșirii infracțiunilor reclamate, reținând, în concret, că nu există dovezi în sprijinul susținerii persoanei vătămate că procesul verbal de punere în posesie nu ar corespunde adevărului, motiv pentru care soluțiile dispuse de organul de urmărire penală cu privire la presupusele infracțiuni comise de făptuitorul executor judecătoresc D.C., sunt temeinice și legale.

În concluzie, s-a reținut că această plângere este nefondată întrucât nu au fost săvârșite infracțiunile reclamate, menținându-se ordonanța atacată.

B. împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul I.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 2781 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, prima instanță de fond apreciind în mod corect că situația de fapt reținută de procuror corespunde materialului probator administrat în prezenta cauză, în fapt, între petent și intimații I.C. și I.I. existând o acțiune de partaj succesoral finalizată printr-o hotărâre judecătorească, ce a fost pusă în executare, la cererea intimaților I.C. și I.I. Împrejurarea că executorul s-a deplasat la locuința creditorului și a efectuat măsurătoarea terenului din curte, cu privire la care existau unele discuții, reiese din mențiunile procesului-verbal de punere în posesie ce se coroborează cu declarațiile martorilor I.L. și B.S., precum și cu cele ale intimaților I.C. , I.I. și D.C.

În privința celorlalte terenuri din extravilan, toate persoanele audiate au relatat că nu au existat divergente, ele fiind delimitate de expertul tehnic ce a efectuat expertiza și lotizarea, astfel că, formal, executorul judecătoresc a declarat punerea în posesie a creditorilor și, corelativ, scoaterea din posesie a debitorului I.R.

Rezultă așadar, pe de o parte, că executorul judecătoresc nu a inserat mențiuni nereale cu ocazia întocmirii procesului verbal de punere în posesie, iar, pe de altă parte, că nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a provocat vreo vătămare intereselor petentului. împrejurarea că acesta din urmă a fost nemulțumit de finalitatea acțiunii de partaj sau pentru că a trebuit să suporte parțial cheltuielile de executare, nu pot atrage răspunderea penală a executorului judecătoresc, acesta nefăcând altceva decât să se conformeze hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește critica formulată de petent ce vizează împrejurarea că instanța de fond a respins plângerea sa doar împotriva rezoluției procurorului ierarhic, Curtea constată că este mai degrabă vorba despre o tehnică defectuoasă de scriere a minutei, nicidecum o nepronunțare a instanței de fond cu privire la soluția de netrimitere în judecată, din lecturarea sentinței reieșind că judecătorul fondului a analizat detaliat situația de fapt și a motivat de ce soluția procurorului, de scoatere de sub urmărire penală și respectiv de neîncepere a urmăririi penale, este corectă, în final acesta conchizând că „...soluțiile dispuse de organul de urmărire penală cu privire la presupusele infracțiuni comise de făptuitorul executor judecătoresc D.C., sunt temeinice și legale".

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât ordonanța procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinței penale nr. 75 din 26 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2008.