Constitutional unconstitutionality of preventive detention provisions: distinction between factual application of law and abstract review of statutory text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Inculpatul I.D., aflat în stare de arest, a fost condamnat prin sentința penală nr. 2583 din 19 decembrie2007 a Judecătoriei Ploiești la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2/1) lit. a) C. pen. cu executare în regim de penitenciar.

Prin decizia penală nr. 92 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, Secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului și a menținut starea de arest a acestuia.

În prezent, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală, se află în curs de soluționare recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 92 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova.

Prin încheierea din 18 august 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca inadmisibilă cererea recurentului-inculpat, formulată prin apărătorul ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a art. 148, art. 160b alin. (3) și art. 3002 C. proc. pen.

În esență, apărătorul a motivat excepția prin aceea că arestarea preventivă încalcă dreptul la apărare prin neluarea în calcul a tuturor mijloacelor de probă, încalcă dreptul la libertate, nepermițând o apărare corectă și legală, și că instanța, la adoptarea hotărârii măsurii preventive, nu verifică situația de fapt și mijloacele de probă.

Pentru a dispune în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii, instanța de recurs a reținut următoarele:

Analiza sistematică a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, impune concluzia că în competența de jurisdicție a Curții Constituționale sunt date spre soluționare excepții ridicate în fața instanțelor judecătorești vizând neconstituționalitatea textelor de lege aplicabile în litigiul pendinte și care, în reglementarea adoptată de Parlament sau, după caz, prin ordonanță de către Guvernul României, ar încălca dispozițiile sau principiile Constituției.

Obiectul prezentei cauze îl formează recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 92 din 9 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova, prin care, respingându-se apelul exercitat de acesta, s-a confirmat sentința penală nr. 2583 din 19 decembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești privind condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen.

Recurentul a fost cercetat și trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură dispusă prin încheierea dată în Camera de consiliu din 6 aprilie 2007 în dosarul nr. 5360/281/2007, constatându-se că se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) și a1) C. proc. pen.

Legalitatea și temeinicia arestării preventive, precum și prelungirea și menținerea acesteia au fost verificate în gradele de jurisdicție anterioare, precum și după sesizarea instanței de recurs, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de art. 155, art. 3001, art. 3002 și art. 160b C. proc. pen., ultima durată de 60 de zile expirând la 1 octombrie 2008.

După acordarea a două termene de judecată în vederea pregătirii apărării de către avocații aleși, în ședința publică din 18 august 2008, în scris și prin avocatul ales, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 "Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului", art. 160b alin. (3) "Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive" și art. 3002 "Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății" din Codul de procedură penală.

Punându-se în vedere obligativitatea indicării dispozițiilor și principiilor constituționale încălcate prin textele menționate și motivarea excepției ridicate, luându-se cauza la a treia strigare, apărătorul ales, cât și inculpatul, în ultimul cuvânt, au susținut că art. 148, art. 160b alin. (3) și art. 3002 C. proc. pen. sunt neconstituționale întrucât contravin dispozițiilor art. 20 din Constituția României și art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la libertate și siguranță; art. 23 pct. 6 ce protejează dreptul la libertate individuală, art. 6 pct. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și art. 11 pct. l din Declarația Europeană a Drepturilor Omului ce prevăd dreptul la libertate și siguranță, la libera justiție și prezumția de nevinovăție.

În esență, s-a susținut că neconstituționalitatea prevederilor procedurale penale citate ar rezulta din soluțiile adoptate de către organele de urmărire penală și instanțele judecătorești la instrumentarea cauzei, constând în neluarea în calcul a tuturor mijloacelor de probă cu ocazia arestării preventive a inculpatului și menținerii acesteia în cursul procesului, inexistența unor dovezi certe privind indicii temeinice pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție și reținerea acestora fără a se verifica situația de fapt și mijloacele de probă administrate. De asemenea, menținerea măsurii arestării preventive s-a dispus contrar dispozițiilor constituționale, deoarece în prezent durata acesteia ar fi egală cu durata pedepsei prevăzută pentru infracțiunea de tâlhărie.

În opinia Curții de Apel Ploiești, examinându-se susținerile autorului excepției, pe larg expuse în partea introductivă a încheierii de ședință, rezultă cu certitudine că aspectele înfățișate nu vizează constituționalitatea dispozițiilor art. 148, art. 160b alin. (3) și art. 3002 C. proc. pen. criticate, ci situația de fapt din dosarul cauzei în care s-au adoptat hotărârile judecătorești recurate, inclusiv dispozițiile referitoare la legalitatea și temeinicia luării, prelungirii și menținerii măsurii arestării preventive.

În aceste condiții, constatându-se că excepția ridicată de recurentul inculpatul I.D. este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, conform art. 29 alin. (6), cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs.

Potrivit dovezii de la fil. 11, recurentul-inculpat a luat la cunoștință despre judecarea recursului declarat împotriva încheierii, la data de 29 august 2008.

La judecarea prezentului recurs, apărătorul ales al inculpatului nu s-a prezentat, asistența juridică fiind asigurată prin apărător desemnat din oficiu (fil. 10).

Cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul, și nici inculpatul personal, nu au menționat motivele pentru care apreciază că încheierea este nelegală sau netemeinică, rezumându-se la solicitarea casării hotărârii atacate și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională.

În aceste condiții, examinând hotărârea recurată din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) și art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este legală și temeinică.

Sesizarea Curții Constituționale este posibilă numai atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Din examinarea considerentelor încheierii atacate, se constată că instanța de recurs a făcut o corectă delimitare între criticile apărării vizând legalitatea și temeinicia sentinței și deciziei, modul de interpretare și aplicare jurisprudențială a unor texte din Codul de procedură penală, inclusiv a celor privind arestarea preventivă, aspecte care, potrivit legii, intră în competența instanței de recurs, și, respectiv, criticile ce pot viza contrarietatea textelor aplicabile cu legea fundamentală ori cu tratate, convenții sau pacte internaționale ratificate de România, acestea din urmă fiind, în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, de competența Curții Constituționale.

Față de cele constatate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva încheierii din 18 august 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 6383/281/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2008.