Execution objection jurisdiction: Territorial competence of detention-location tribunal for sentence extinction incidents

Asupra contestației la executare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2464/1998, s-a respins recursul declarat de inculpatul G.F.N. împotriva deciziei penale nr. 117 din 1 iulie 1998 a Curții de Apel Suceava.

Din pedeapsa aplicată inculpatului a dedus perioada arestării preventive de la data de 25 decembrie 1996 la 18 decembrie 1998.

A obligat inculpatul la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 146 din 22 decembrie 1997 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul G.F.N., la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 113 din același cod.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, pe fondul unei stări de dușmănie, mai vechi, la 24 decembrie 1996, inculpatul, după un incident cu R.C. vecin de apartament într-o locuință din orașul Vatra Dornei, l-a decapitat cu cuțitul pe el, cât și pe concubina acestuia, A.A., pe casa scărilor, iar mai apoi a mânjit cu sângele acestora ușile și pereții holului comun.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 117 din 1 iulie 1998, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru faptul că nu i s-a aprobat cererea de probe suplimentare cu trei martori, cu care să dovedească o eventualitate legitimă apărare ori circumstanța atenuantă a provocării.

Critica se mai referă și la încadrarea juridică a faptei în ceea ce privește aplicarea art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a) C. pen., solicitând înlăturarea lor.

În sfârșit, se mai invocă și motivul că, deși s-a recomandat în actele de expertiză medico - legală aplicarea art. 113 C. pen., instanțele nu au luat această măsură.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosar, se constată că instanțele de judecată au reținut temeinic situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu întreg materialul probator administrat în cauză, făcând și o încadrare juridică corectă a faptelor.

Așa cum s-a stabilit în dosar, la locul săvârșirii infracțiunii nu se aflau alte persoane, în afara celor două victime, decât inculpatul și concubina sa N.I.R., astfel că cererea inculpatului, în fața instanței de apel, de a fi ascultați trei martori, cu care să dovedească o legitimă apărare, ori circumstanța atenuantă a provocării, a fost just respinsă de acea instanță, nefiind de natură a face vreo dovadă în acest sens.

De altfel, inculpatul în declarația de la dosar urmărire penală a recunoscut în totalitate fapta, ca și în declarația concubinei sale de la dosar urmărire penală, în care nu se întrezăresc nici măcar elemente de provocare, cu atât mai mult o legitimă apărare.

Instanțele au reținut corect încadrarea juridică a faptelor art. 175 lit. d) și art. 176 lit. a) C. proc. pen., deoarece din actele dosarului rezultă că victimele aveau o alcoolemie în sânge de 2,55 gr. %o și 3,3 gr. %o, fiind deci într-o stare avansată de ebrietate ce le-a creat neputința de a se apăra, iar faptul că a decapitat victimele, aplicând 11 lovituri cu cuțitul lui R.C., tăindu-i nasul victimei A.A. și înfigându-i apoi cuțitul în abdomen, iar în cele din urmă mânjind pereții și ușile cu sânge victimelor, a provocat oroare și sentimente de groază și insecuritate celor din jur, ceea ce constituie cruzimi în sensul art. 175 lit. a) C. pen.

Ultima critică este neîntemeiată, deoarece instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 113 C. pen., așa cum s-a recomandat în actele medico - legale din dosar.

Față de cele arătate, rezultă că nici o critică din cele susținute de inculpat, în recursul său, nu pot fi admise, ca fondate, și cum nici la examinarea cauzei, din oficiu nu se constată alte motive de casare, urmează a se respinge recursul, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

II. La data de 1 aprilie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat G.F.N. împotriva deciziei penale sus-menționate a Curții Supreme de Justiție, iar la termenul de astăzi 1 iulie 2009, s-a indicat că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.

Din oficiu, Înalta Curte are în vedere că dispozițiile legale sus-citate prevăd ca ipoteză pentru un caz de contestație la executare pe cea „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.

Pe de altă parte dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen., statuează că în ipoteza de mai sus [(cazul de contestație la executare prevăzută de art. 461 lit. d) C. proc. pen.)] „contestația se face, după caz la instanța prevăzută în alin. (l) sau (6) al art. 460 C. proc. pen.”.

Din examinarea art. 460 C. proc. pen., cu denumirea marginală « procedura la instanța de executare » rezultă că la alin. (l) se are în vedere instanța de executare, adică instanța ce a pronunțat hotărârea ce se execută, iar la alin. (6) se are în vedere instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Cum în speță, contestatorul condamnat G.F.N. se află la Penitenciarul de maximă siguranță R. București, urmează a se constată că instanța material competentă să soluționeze contestația la executare, de față este Tribunalul București.

Așa fiind, urmează a se trimite spre competentă soluționare contestația la executare formulată de contestatorul condamnat G.F.N. la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite spre competentă soluționare contestația la executare formulată de contestatorul condamnat G.F.N. împotriva deciziei penale nr. 3340 din 18 decembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, la Tribunalul București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie 2009.