Legality and necessity of preventive detention following first-instance conviction for human trafficking under ECHR Article 5
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to maintain the preventive detention measure and ordering the defendant to pay 140 lei in judicial costs. The dispute concerned the legality and necessity of continued pre-trial detention for a defendant convicted at first instance of human trafficking and trafficking of minors, resulting in a final aggregate sentence of seven years' imprisonment. The Court determined that the detention remained legal under Article 5(1)(a) and (c) of the European Convention on Human Rights, as the non-final conviction justified continued deprivation of liberty, and it was necessary to prevent a concrete danger to public order given the severity of the offenses and the heightened risk to victims. The decision relied on Articles 3002 and 160b(3) of the Code of Criminal Procedure, which mandate maintaining detention if the grounds for restriction of liberty persist or new grounds arise.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (2) C. pen, art. 74 alin. (2) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 88 C. pen, art. 350 C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen; Legality and necessity of preventive detention following first-instance conviction for human trafficking under ECHR Article 5: În motivarea încheierii, instanța de apel a reținut că, din întreg materialul probator administrat până la acest moment, există probe și indicii temeinice din care rezultă că, inculpatul ar fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat, iar acestea sunt sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 28/S din 11 martie 2008 Tribunalul pentru minori și familie Brașov, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului L.V. la 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a lit. b) și e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a art. 74 alin. (2) C. pen.
A mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a art. 74 alin. (2) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a lit. b) și e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II lit. b) și e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 februarie 2007 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 21 februarie 2007 emis de Tribunalul pentru minori și familie Brașov.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, sub dosar nr. 187/1372/2007.
La termenul de judecată din 30 iunie 2008, a fost pusă în discuție legalitatea și temeinicia menținerea stării de arest a inculpatului.
Prin încheierea din aceeași dată s-a dispus printre altele, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportate la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului L.V.
În motivarea încheierii, instanța de apel a reținut că, din întreg materialul probator administrat până la acest moment, există probe și indicii temeinice din care rezultă că, inculpatul ar fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat, iar acestea sunt sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Totodată, s-a apreciat că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea faptelor, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv, demnitatea, integritatea fizică și morală a persoanelor în contextual actual al luptei împotriva traficului de persoane , în care minorii și femeile prezintă un risc crescut de a fi victimele unor astfel de infracțiuni și rezonanța socială a acestor fapte în rândul comunității, care creează un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, de natură a prefigura pericolul social concret la care face referire textul de lege mai înainte menționat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.V., lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la măsura arestării preventive.
Înalta Curte, examinând recursul constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din același cod.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alineatul 3 al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține măsura arestării preventive.
Revenind la cauză, se reține că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lor în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condițiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor și garanțiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea și temeinicia măsurii fiind examinată de instanța de control judiciar.
Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită și, ulterior, menținută de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentința penală nr. 28/S din 11 martie 2008 Tribunalul pentru minori și familie Brașov, a dispus condamnarea inculpatului Lupu la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare.
Hotărârea de condamnare a inculpatului pentru faptele reținute în sarcina lui, , chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menținerea măsurii arestării.
Cât privește temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanța investită cu soluționarea propunerii procurorului a reținut că se impune arestarea preventivă a inculpatului, fiind întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârșit infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al acestora care demonstrează că, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Așadar, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. și la art. 5 paragraful 1 lit. a) și c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva încheierii din 30 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 187/1372/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2008.