Eligibility for displaced person status based on forced wartime relocation and ethnic persecution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the pension fund, upholding the lower court's judgment which granted the claimant's request to be recognized as a displaced person for the period of November 2, 1941, to March 6, 1945, with associated legal rights payable from May 15, 2003. The dispute concerned whether the forced relocation of the claimant's family from Cluj-Napoca to Gyor-Mezőör, Hungary, in 1941, qualified as an ethnic persecution under Romanian law, with the claimant arguing the move was a punitive ethnic action while the defendant contended it was merely a service-related transfer of the father. The Court determined that the relocation was forced and motivated by ethnic persecution because the family, of Romanian nationality, was compelled to move with the father's workplace after the occupation of Northern Transylvania, thereby satisfying the conditions for reparation under Government Emergency Ordinance No. 105/1999, approved by Law No. 189/2000, which provides financial compensation for suffering due to ethnic persecution between 1940 and 1945.
Legislator headnote
AI generatedEligibility for displaced person status based on forced wartime relocation and ethnic persecution: Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că mutarea s-a produs forțat și a avut în vedere numai familiile de naționalitate română.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 28 martie 2003, reclamanta C.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 8394 din 13 martie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască statutul de persoană strămutată, cu acordarea tuturor drepturilor legale.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în noiembrie 1941, întreaga sa familie a fost mutată din localitatea de domiciliu, Cluj Napoca, la Gyor-Mezoors, pe considerentul că erau de naționalitate română.
Prin sentința civilă nr. 570 din 15 mai 2003, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea; a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantei statutul de persoană strămutată pentru perioada 2 noiembrie 1941 – 6 martie 1945, cu plata drepturilor cuvenite, începând din 15 mai 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că mutarea s-a produs forțat și a avut în vedere numai familiile de naționalitate română.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a susținut că mutarea familiei reclamantei a fost determinată de transferul în interesul serviciului a tatălui, angajat la Întreprinderea de Drumuri și Poduri Cluj, care nu era obligat să-l accepte, iar faptul că acesta a fost urmat de întreaga familie, nu constituie dovada persecuției etnice, în sensul dispozițiilor Legii nr. 189/2000.
Recursul nu este fondat.
Prin dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, legiuitorul a înțeles să instituie o reparație patrimonială în favoarea persoanelor, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, și până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care se enumeră și strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Din probele administrate în cauză a rezultat că după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl reclamantei C.A., lucrător la Întreprinderea Drumuri și Poduri Cluj, a fost obligat să se mute cu serviciul în localitatea Gyor-Mezoors din Ungaria și împreună cu el. toată familia, care, altfel, ar fi fost lipsită de mijloace de subzistență.
Fiind o mutare forțată, așa cum o descriu martorii audiați în cauză, în mod corect, instanța fondului a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 189/2000, fiind făcută dovada persecuției din motive etnice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 570 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.