Appeal dismissed upholding non-initiation of criminal proceedings for defective investigation due to absence of subjective intent and factual elements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected the complainant's challenge to a prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings. The dispute arose after a public tender winner alleged that local municipal officials had illegally annulled his award and subsequently complained against a police officer for defective investigation; however, the investigating authorities and prosecutors concluded that no offense under Article 246 of the Penal Code was established due to the absence of subjective intent and the non-existence of the factual elements. The decisive legal basis relied on Articles 200, 221, and 2781 of the Code of Criminal Procedure, confirming that the preliminary investigations sufficiently demonstrated the inexistence of the alleged facts, thereby justifying the maintenance of the non-initiation resolution and rendering the judicial review of its merits unnecessary beyond verifying the adequacy of the evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 246 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 200 C. proc. pen, art. 221 C. proc. pen, art. 10 C. proc. pen; Appeal dismissed upholding non-initiation of criminal proceedings for defective investigation due to absence of subjective intent and factual elements: The dispute arose after a public tender winner alleged that local municipal officials had illegally annulled his award and subsequently complained against a police officer for defective investigation; however, the investigating authorities and prosecutors concluded that no offense under Article 246 of the Penal Code was established due to the absence of subjective intent and the non-existence of the factual elements. The decisive legal basis relied on Articles 200, 221, and 2781 of the Code of Criminal Procedure, confirming that the preliminary investigations sufficiently demonstrated the inexistence of the alleged facts, thereby justifying the maintenance of the non-initiation resolution and rendering the judicial review of its merits unnecessary beyond verifying the adequacy of the evidence.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, explicitly cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petentul P.N. a formulat o plângere împotriva primarului D.N. și a funcționarilor de la Primăria Galați, C.P. și C.N. deoarece aceștia i-au anulat decizia de adjudecare a unei lucrări pe care o câștigase la licitație publică.
Subcomisarul P.S. a întocmit referatul cu propunerea de neînceperea urmăririi penale deoarece în sarcina numiților D.N., C.P. și C.N., nu se poate reține infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., lipsind latura subiectivă.
Procurorul care a efectuat supravegherea cercetărilor penale în cauză a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, însă petentul P.N. a formulat plângere împotriva subcomisarului P.S., pentru modul defectuos cu care a instrumentat dosarul sus-menționat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel galați a reținut că din conținutul actelor premergătoare efectuate a rezultat că subcomisarul P.S. nu a săvârșit vreo faptă penală.
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 31 august 2007, în dosarul nr. 301/P/2007, a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin rezoluția din 25 septembrie 2007.
Nemulțumit de soluția procurorului, petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la Curtea de Apel Galați, solicitând desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale și completării acestuia.
Prin sentința penală nr. 28/ F din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 1408/44/2008, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva hotărârii sus-arătată, petiționarul P.N. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Verificând sentința atacată în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit în textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
În anumite situații, actele premergătoare, având ca scop clasificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile, reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale, sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea urmăririi penale.
În cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate.
Pentru a respinge plângerea și a menține rezoluția atacată instanța de fond a constatat că în mod corect corespunzător probatoriului administrat, organul de urmărire penală a reținut că faptele nu există, subcomisarul P.S. îndeplinindu-și legal atribuțiile, în limitele competenței stabilită de lege.
Or, cazul privitor la inexistența faptei ca temei al soluției de neîncepere a urmăririi penale este susținut de materialul probator administrat în cauză, a cărui concluzie logică incontestabilă o reprezintă.
Ca atare, soluția criticată de petiționar în condițiile acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală, este temeinică și legală.
Așa fiind, menținând rezoluția atacată ca urmare a respingerii plângerii formulate de petiționarul P.N. împotriva acesteia, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nesupusă niciuneia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.N. împotriva sentinței penale nr. 28/ F din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2008.