Jurisdiction for magistrate salary disputes: labor law conflict versus administrative jurisdiction under specific judicial organization rules

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 563/2002, reclamanta B.M., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a solicitat anularea Ordinului nr. 2582/C din 30 noiembrie 2001, emis de Ministerul Justiției, în privința obligării sale la restituirea sumei de 50.077.681 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul menționat i s-a imputat suma citată mai sus, cu titlu de indemnizație de asigurări sociale încasată necuvenit; ordinul respectiv este nelegal, deoarece se bazează pe interpretarea eronată a dispozițiilor O.G. nr. 83/2000, de modificare a Legii nr. 50/1996.

Prin sentința nr. 840 din 23 septembrie 2002, s-a admis acțiunea reclamantei, s-a anulat Ordinul nr. 2852/C din 30 noiembrie 2001, emis de Ministerul Justiției, cu referire la obligarea reclamantei la restituirea sumei de 50.077.688 lei.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Reclamanta, judecător la Tribunalul București, a beneficiat începând cu luna octombrie 2000, de concediu plătit pentru îngrijirea copilului, în continuarea concediului de maternitate; conform art. 3 din Legea nr. 120/1997, i s-a stabilit indemnizația lunară de 85% din salariul de bază, iar ca urmare a O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, i s-a stabilit un alt salariu, în baza căruia i-a fost majorat și cuantumul indemnizației. Conform Ordinului nr. 2785/C din 30 octombrie 2000 și tabelului anexă, reclamanta B.M. a beneficiat de aplicarea prevederilor O.G. nr. 83/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2000.

Stabilirea indemnizației de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, s-a făcut corect, prin includerea în baza de calcul, a modificărilor salariale, întrucât conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin O.G. nr. 83/2000, „Indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor, care se determină în raport cu venitul salarial”.

Aplicabilitatea O.G. nr. 83/2000,nu era condiționată de împrejurarea că reclamanta se afla sau nu în activitate, fapt confirmat, de altfel, de Ministerul Justiției, prin Ordinul anterior celui în speță – nr. 2785/C din 30 octombrie 2000.

Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 120/1997, potrivit cărora indemnizația de concediu se calculează în funcție de salariul de bază din luna cererii de concediu, trebuie considerate ca fiind modificate implicit, în privința magistraților, prin apariția legii noi – O.G. nr. 83/2000, respectiv a art. 2 alin. (3) mai sus citat, din Legea nr. 50/1996, modificată și completată.

Împotriva sentinței civile nr. 840/2002, a formulat recurs Ministerul Justiției, criticând-o astfel:

Instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocată de Ministerul Justiției, apreciind că natura juridică a actului atacat este aceea de act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv de act juridic emis de o autoritate publică în executarea legii (în speță, dispozițiile legale privind salarizarea); nu există conflict de drepturi, în sensul art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, ce se referă în exclusivitate la conflicte, în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea, încheierea, constatarea nulității sau plata despăgubirilor pentru prejudiciu, produse de părțile contractului individual de muncă sau, după caz, contractului colectiv de muncă, magistrații neavând calitate de parte în cadrul contractului de muncă.

Între ministrul justiției și magistrați nu este încheiat un contract individual de muncă tipic, este, însă, necontestată existența raporturilor de muncă, așa cum rezultă din ansamblul reglementării Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, în speță, este vorba de un conflict de drepturi care se soluționează conform art. 71 și 72 din Legea nr. 168/1999, actul atacat nefiind de natura celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Pe perioada concediului de maternitate și a concediului ce se acordă pentru îngrijirea copilului până la 2 ani, Contractul de muncă este suspendat la cererea părții interesate.

Persoanele în cauză nu primesc salariu, ci o indemnizație ce se acordă exclusiv din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Majorarea salariului magistraților, ca urmare a apariției O.G. nr. 83/2000, de modificare și completare a Legii nr. 50/1996, nu poate opera la un raport de muncă suspendat.

Intimata fiind salariazată pe baza unei legi speciale, Legea nr. 50/1997, îi sunt aplicabile prevederile alin. (2) al art. 3 din O.G. nr. 41/2000, astfel că potrivit art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965, „pentru calcularea ajutoarelor prevăzute în prezenta hotărâre, se ia în calcul salariul tarifar de încadrare a angajatorului din luna în care s-a produs incapacitatea temporară de muncă”.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În ședința publică din 27 mai 2002 s-a pus în discuție excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, care a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de casare constată că excepția este fondată.

Din legea de organizare judecătorească rezultă că Ministerul Justiției reprezintă statul în raporturile sale administrative cu judecătorii.

Deși între Ministrul Justiției și judecători nu este încheiat un contract individual de muncă, existența raporturilor de muncă este incontestabilă.

Potrivit art. 95 alin. (1) din Legea de organizare judecătorească, ministrul justiției poate delega judecători, iar conform art. 96 alin. (1), poate dispune detașarea judecătorilor inamovibili și poate, conform art. 97 alin. (1) din lege, să dispună suspendarea din funcție a magistratului.

Rezultă că între judecător și ministrul justiției există raporturi de muncă și că emiterea în calitate de ordonator principal de credite, a unei decizii de imputare, în speță ordin, în urma constatărilor organelor de control aflate în subordinea sa, se încadrează în aceiași sferă.

În cauză, există un conflict de drepturi care se soluționează conform art. 108, 109 și 110 C. muncii, competent fiind Tribunalul București - art. 2 lit. b1) C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentul expus, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Cu ocazia judecării pricinii, se vor avea în vedere la analizare și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 840 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.