Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1155/2009 AI generated

Statute of limitations bar for criminal complaint against police officer favoring the offender

Case Number Decizia nr. 1155/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that rejected the petitioner's complaint and ordered the payment of 200 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a challenge to a prosecutor's resolution refusing to initiate criminal proceedings against a police officer, who was accused of harboring a criminal (favorizarea infractorului) by proposing a non-prosecution decision in a 1997 case involving a notary public. The court determined that the complaint was legally and factually groundless because the statute of limitations for the alleged offense, which carries a penalty of three months to seven years of imprisonment, had expired given that the acts were committed in August 1998. Consequently, the court applied the statutory bar against initiating criminal proceedings due to the limitation period and the procedural rules governing the review of prosecutorial resolutions, confirming that the lower court correctly dismissed the complaint as unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 264 C. pen, art. 121 C. pen, art. 122 lit. c) C. pen, art. 38514 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) C. proc. pen, art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen; Statute of limitations bar for criminal complaint against police officer favoring the offender: Urmare plângerii formulate de petiționar împotriva subcomisarului de poliție C.M. s-a constatat că faptele reclamate datează din 1998, fiind împlinit astfel termenul de prescripție prevăzut de art. 121 C. pen. cu referire la art. 122 lit. c) C. pen.

Keywords

AI generated
statute of limitations bar criminal complaint police officer limitation periods judicial review procedural bar

Cited Legislation

AI generated
art. 264 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
art. 121 C. pen
s-a constatat că faptele reclamate datează din 1998, fiind împlinit astfel termenul de prescripție prevăzut de art. 121 C. pen.
art. 122 lit. c) C. pen
cu referire la art. 122 lit. c) C. pen.
art. 38514 C. proc. pen
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul formulat de petiționarul E.P., în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
art. 2781 alin. (8) C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., soluțiile care pot fi dispuse în cadrul examinării legalității și temeiniciei rezoluțiilor sau ordonanțelor procesului sunt:
art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen
fiind sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani – și la data săvârșirii pretinsei fapte – 19 august 1998, în mod corect instanța de fond a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
Ca atare, constatându-se existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale iar instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingând plângerea petiționarului E.P.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori – în Dosarul nr. 2321/54/2008, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul E.P. împotriva rezoluției nr. 239/P/2008 din 14 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

A menținut rezoluția atacată.

A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Petiționarul E.P. a formulat plângere, înregistrată urmare adresei nr. XX din 12 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând tragerea la răspundere penală a subcomisarului de poliție C.M.V. care a efectuat cercetări în Dosarul nr. 140/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, privind pe notarul public Ș.I., precum și pe numiții C.M., C.F. și T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că subcomisarul de poliție C.M. a efectuat acte de cercetare în dosarul indicat de petiționar, formulând propunere de neîncepere a urmăririi penale.

Soluția de netrimitere în judecată a fost infirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova, care a dispus completarea cercetărilor, subcomisarul de poliție – după administrarea actelor dispuse de procuror – întocmind un nou referat, cu aceeași propunere, soluția fiind însușită de procuror.

Rezoluția dată în Dosarul nr. 140/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, a fost confirmată de procurorul ierarhic superior și, ulterior, menținută prin sentința penală nr. 63 din 23 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Orșova.

Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 876 din 28 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Urmare plângerii formulate de petiționar împotriva subcomisarului de poliție C.M. s-a constatat că faptele reclamate datează din 1998, fiind împlinit astfel termenul de prescripție prevăzut de art. 121 C. pen. cu referire la art. 122 lit. c) C. pen.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 239/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost confirmată prin rezoluția nr. 1117/II/2 din 9 iunie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Instanța de fond, soluționând plângerea formulată de petiționarul E.P. împotriva rezoluției procurorului, a constatat că aceasta este legală și temeinică.

Referirile petiționarului, în plângerea formulată și la alte persoane care au instrumentat alte cauze în care acesta a fost parte, nu poate constitui obiectul analizei, acesta limitându-se la examinarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs petiționarul E.P. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul formulat de petiționarul E.P., în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., soluțiile care pot fi dispuse în cadrul examinării legalității și temeiniciei rezoluțiilor sau ordonanțelor procesului sunt:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz;

c) admite plângerea prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare.

Legiuitorul a stabilit astfel, procedura de urmat atât în cazul în care actele premergătoare nu conduc la concluzia existenței vreunui indiciu privind săvârșirea vreunei infracțiuni, dar și atunci când din conținutul acestora rezultă necesitatea începerii urmăririi penale sau reținerea cauzei spre judecată de către instanța competentă a se pronunța asupra fondului cauzei.

În speța dedusă judecății, din actele premergătoare efectuate în cauză, inclusiv din declarația dată de făptuitorul E.P.(f. 7 d.u.p.) rezultă că acesta a solicitat tragerea la răspundere penală a comisarului de poliție C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât instrumentând Dosarul nr. 140/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova a întocmit referatul prin care a propus o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele cercetate.

Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare – infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. fiind sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani – și la data săvârșirii pretinsei fapte – 19 august 1998, în mod corect instanța de fond a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen.

Ca atare, constatându-se existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale iar instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingând plângerea petiționarului E.P. ca fiind nefondată.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul E.P. împotriva sentinței penale nr. 8 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul E.P. împotriva sentinței penale nr. 8 din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.