Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4581/2003 AI generated

Refugee status and compensatory pension rights for children born during parental displacement due to ethnic persecution

Case Number Decizia nr. 4581/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the local pension authority, upholding the lower court's decision that granted the appellant refugee status and associated rights. The dispute centered on whether a child born in 1944 in a temporary refuge, during the period their parents were displaced due to ethnic persecution following the Vienna Award, qualified for compensatory benefits under the relevant emergency ordinance. The Court ruled that the statutory definition of "persecuted person" must be interpreted teleologically to include those who suffered indirect consequences of ethnic persecution, such as children born during the parents' displacement period. Citing that the legislation explicitly granted benefits to surviving spouses who did not suffer direct persecution, the Court applied an *a fortiori* argument to determine that children born into refugee conditions suffered direct adverse consequences and thus were entitled to the same compensatory rights, thereby rejecting the pension authority's argument that such children were not explicitly enumerated in the law.

Legislator headnote

AI generated

Refugee status and compensatory pension rights for children born during parental displacement due to ethnic persecution: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe ,persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Keywords

AI generated
refugee rights ethnic persecution child's pension children's rights victim status parental dispute
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința care a fost atacată cu recurs, sentința civilă nr. 593/2003, pronunțată la data de 20 mai 2003 în dosarul nr. 2490/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.M. și a anulat hotărârea nr. 8348 din 12 martie 2003 emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Cluj, care a fost obligată să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat pentru perioada 17 iulie 1944 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile legale, începând cu data de 1 martie 2003.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamantul a fost născut la data de 17 iulie 1944, în comuna Oprișani – Turda, unde părinții săi se aflau refugiați din localitatea de domiciliu, orașul Cluj, din cauza persecuțiilor exercitate asupra lor din motive etnice, în urma cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena, dobândind astfel statutul părinților săi.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, copiii născuți în perioada refugiului părinților lor nefiind enumerați de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 17 iulie 1944, în comuna Oprișani - Turda, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe ,persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cu această motivare, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 593 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2003.