Appellate omission of late-payment penalty claim in privatization dispute rendering judgment null for failure to analyze contested issue.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2006, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC F.B. KF, solicitând obligarea acesteia la: plata sumei de 600 dolari S.U.A. penalități de întârziere pentru nerealizarea obligațiilor investiționale pentru protecția mediului aferente primilor doi ani instituționali consemnate prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 15 ianuarie 2001; investirea sumei de 15.000 dolari S.U.A. la SC B. SA, în vederea realizării programului investițional aferent anilor 2002 și 2003 din contractul de vânzare - cumpărare.

Prin sentința nr. 10949 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, cererea reclamantei A.V.A.S. București a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că între părți a intervenit contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 15 ianuarie 2001, prin care pârâta, în calitate de cumpărătoare, s-a obligat să efectueze în societățile ale cărei acțiuni le-a achiziționat, o investiție, o perioadă de 3 ani, în sumă de 25.000 dolari S.U.A. sub sancțiunea de penalități de 3% din suma neinvestită. Prin același contract s-a convenit ca, în cazul în care cumpărătoarea va transmite către terță persoană parte din active, terțul cumpărător va fi direct răspunzător față de A.V.A.S. pentru îndeplinirea obligațiilor de investiții destinate executării programului de conformare, corespunzător activelor respective.

S-a constatat că pârâta a înstrăinat o parte din activele cumpărare prin încheierea a 15 contracte de vânzare - cumpărare prin care a transmis și cota aferentă din răspunderea pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare, respectiv avizul de mediu în sumă de 25.000 dolari S.U.A.

Instanța a mai avut în vedere că prin certificatul din 5 decembrie 2005 eliberat de Camera de Cenzori, în conformitate cu O.G. nr. 25/2003 s-a făcut dovada îndeplinirii integrale a obligațiilor investiționale asumate prin contract, iar faptul că pârâta nu a transmis raportul trimestrial prevăzut la capitolul 8.9 din contract, nu a solicitat acordul reclamantei pentru transmiterea acțiunilor și a obligării corelative nu prezintă relevanță cât timp investiția s-a realizat, iar perfectarea contractului cu terții nu a fost contestată.

De asemenea, s-a considerat că atâta vreme cât prin contract nu s-a prevăzut necesitatea prezentării unei confirmări a autorității de mediu privind realizarea investițiilor de mediu, lipsa unui asemenea act nu poate duce la concluzia că investiția nu s-a realizat.

Cu privire la penalitățile de întârziere s-a constatat că reclamanta nu a dovedit modul de calcul al acestora și nu a depus acte din care să rezulte data la care trebuia realizată investiția și nici momentul când s-a realizat.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 340 din 25 iunie 2007 dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care a reținut aceeași situație de fapt ca și prima instanță, precum și aplicarea corectă a normelor legale ce-și găsesc aplicare în cauză.

Astfel, în considerentele deciziei s-a motivat că pârâta și-a executat obligația de a investi suma de 4.500 dolari S.U.A. pentru mediu corespunde activelor rămase în patrimoniul social al SC B. SA, iar faptul că certificatul emis de comisia de cenzori nu a fost întocmit conform O.G. nr. 25/2002 nu poate fi imputat dat fiind că, contractul de privatizare s-a încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

S-a mai reținut că pârâta nu avea obligația de a transmite reclamantei acte justificative care să ateste efectuarea investițiilor de mediu de către societatea care a preluat realizarea acestor obligații, terții fiind direct răspunzători față de A.V.A.S.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării sentinței și admiterii cererii sale.

În argumentarea adusă motivelor de nelegalitate invocate, recurenta susține următoarele:

- Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privința respingerii solicitării penalităților de întârziere (art. 404 pct. 7 C. proc. civ.).

Recurenta consideră că instanța apelului nu a motivat în niciun fel de ce nu s-au acordat penalitățile datorate de pârâtă pentru nerealizarea investiției până la data scadentă, respectiv până la 15 ianuarie 2003.

- Decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Reclamanta susține că instanța apelului nu a avut în vedere prevederile art. 12 din O.G. nr. 25/2002 și nici ale art. 8 pct. 9 alin. (12) din contractul de privatizare în sensul cărora, în cazul investițiilor asumate pentru protecția mediului, certificatul doveditor trebuia să fie însoțit în mod obligatoriu de confirmarea autorității de mediu competentă.

Recursul este fondat.

Deși reclamanta a criticat prin motivele de apel soluția dată de instanța fondului cu privire la petitul privind acordarea penalităților de întârziere, instanța de apel a omis a analiza această critică, ceea ce atrage nulitatea deciziei.

Față de caracterul devolutiv al apelului, instanța anterioară avea obligația de a verifica în ce măsură instanța a aplicat și interpretat corect legea, precum și dacă situația de fapt stabilită prin sentință corespunde probelor administrate.

Or, din considerentele deciziei atacate nu rezultă că instanța de apel s-ar fi ocupat de analizarea celui de-al doilea petit al acțiunii prin care s-a solicitat acordarea penalităților de întârziere și pe care instanța fondului l-a considerat nedovedit.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea acesteia în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare sub aspectul analizării criticilor omise.

În privința motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că este nefondat, reținându-se corect că obligația de investiții rămasă în sarcina sa a fost efectuată prin înregistrarea sumei de 4.500 dolari S.U.A. în contul SC B. SA Gheorgheni, făcându-se aplicarea corectă a prevederilor art. 11 din Legea nr. 506/2002 prin care s-a aprobat O.G. nr. 25/2002, precum și a prevederilor contractului de privatizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 340 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.