Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2631/2009 AI generated

Reacquisition of citizenship: failure to meet reasonable term thresholds under Law 554/2004 and the European Convention on Citizenship

Case Number Decizia nr. 2631/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the Ministry of Justice and Public Order, quashed the lower court’s judgment, and dismissed the claimant's action as unfounded, allowing the administrative body to prevail. The dispute arose when a Moldovan citizen, who had addressed a request to the Romanian Embassy's consular section in Chișinău in June 2008 to schedule the submission of a petition for reacquiring Romanian citizenship, filed an administrative lawsuit in July 2008 alleging an unjustified refusal to register and process the application within a reasonable timeframe. The appellate court initially found that the consulate had violated the mandatory 30-day resolution period under the Administrative Activity Act and the right to a reasonable term, but the supreme court reversed this, ruling that no unjustified refusal existed as defined by the law, because the delay in scheduling was objectively justified by the high volume of similar requests and no specific statutory deadline governed the initial receipt of such petitions. The decisive legal basis centered on the interpretation of "unjustified refusal" under Article 2 of Law No. 554/2004 and the lack of evidence that the delay violated the "reasonable term" standards under the European Convention on Citizenship, thereby failing to meet the conditions for an administrative act of refusal under Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004; Reacquisition of citizenship: failure to meet reasonable term thresholds under Law 554/2004 and the European Convention on Citizenship: Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Keywords

AI generated
citizenship right to petition action for failure to act statutory deadline undue delay in asylum annulment of facilitated naturalisation

Cited Legislation

AI generated
art. 3041 C. proc. civ
304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004
Curtea nu poate constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, astfel cum este el definit de art. 2 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 18 iulie 2008, reclamantul T.S., cetățean moldovean, a chemat în judecată M.A.E., solicitând obligarea acestuia, prin secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, să-i primească în cel mult 15 zile cererea de redobândire a cetățeniei române și să o transmită de îndată, însoțită de actele doveditoare către M.J.L.C.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în luna iunie 2008 s-a adresat Ambasadei României la Chișinău, secția consulară, solicitând stabilirea datei pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, însă solicitarea sa a rămas fără răspuns, deși a expirat termenul de 30 de zile de la data cererii.

Prin sentința civilă nr. 3532 din 16 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul să procedeze la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române a reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport de conținutul înscrisului adresat ambasadei, excepția inadmisiblității acțiunii este neîntemeiată, misiunea diplomatică de la Chișinău având obligația de a înregistra cererea privind redobândirea cetățeniei române, în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra petiția adresată de reclamant, în raport de dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004 care impune soluționarea cererilor în termen de 30 de zile de la formulare, precum și de dreptul oricărui cetățean de a-i fi rezolvată solicitarea într-un termen rezonabil.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât cererea a fost greșit adresată secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, reclamantul solicitând direct M.J.L.C. aprobarea redobândirii cetățeniei române, o asemenea prerogativă neaparținând oricum misiunii diplomatice din Republica Moldova.

Pârâtul a invocat de asemenea, netemeinicia acțiunii, în condițiile în care reclamantul s-a adresat în luna iunie 2008, secției consulare din Chișinău, care are în lucru peste 600 cereri pentru programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, nefăcându-se dovada nesoluționării solicitării într-un termen rezonabil.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, excepția inadmisibilității a fost corect respinsă, întrucât reclamantul s-a adresat consulatului român de la Chișinău, solicitând primirea cererii și a actelor anexate și transmiterea acestora către M.J.L.C., neputându-se susține că ar fi cerut direct redobândirea cetățeniei.

Pe fondul cauzei însă, soluția instanței nu este justificată, la data introducerii acțiunii nefiind îndeplinită condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererii.

Astfel, reclamantul, după ce la 9 iunie 2008 s-a adresat pentru programarea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, a sesizat instanța de judecată la 18 iulie 2008, fără a aștepta răspunsul pârâtului, în condițiile în care nu este prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei.

Curtea nu poate constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, astfel cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, amânarea programării fiind justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al solicitărilor similare adresate misiunii diplomatice de la Chișinău.

În speță, nu se justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru examinarea cererilor privind redobândirea cetățeniei române, astfel cum este el reglementat de Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

În consecință, nefiind dovedite condițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/20004, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 3532 din 16 decembrie 2998 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul T.S., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.