Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2069/2008 AI generated

Standing of municipal authorities in utility contract disputes and scope of judicial review over local tax regulations

Case Number Decizia nr. 2069/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the City Mayor, upholding the appellate decision that partially granted the water utility company’s claim for unpaid invoices and penalties; consequently, the Council of the Municipality and the Mayor are ordered to pay approximately 82,512 lei in principal, over 29,933 lei in late payment penalties, and litigation costs, while the action against the Municipality itself was previously dismissed for lack of procedural standing. The dispute centered on the non-payment of a water and sewage service invoice issued in August 2003, with the defendant challenging the procedural standing of the specific public authorities, the validity of a county council resolution regarding stormwater taxes, and the claim that the governing 1995 contract had ceased to exist in 2002. The court’s ruling relied on Articles 19 and 62 of Law No. 215/2001, establishing that the Mayor, as the representative of the local administrative unit, is the correct procedural party despite contractual labeling discrepancies, and on Article 4 of Law No. 554/2004, rejecting the challenge to the administrative act due to the lack of demonstrated relevance to the civil dispute, while classifying arguments regarding the contract’s duration as factual matters outside the scope of cassation review.

Legislator headnote

AI generated

art. 62 din Legea nr. 215/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 215/2001, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Standing of municipal authorities in utility contract disputes and scope of judicial review over local tax regulations: The dispute centered on the non-payment of a water and sewage service invoice issued in August 2003, with the defendant challenging the procedural standing of the specific public authorities, the validity of a county council resolution regarding stormwater taxes, and the claim that the governing 1995 contract had ceased to exist in 2002. The court’s ruling relied on Articles 19 and 62 of Law No. 215/2001, establishing that the Mayor, as the representative of the local administrative unit, is the correct procedural party despite contractual labeling discrepancies, and on Article 4 of Law No. 554/2004, rejecting the challenge to the administrative act due to the lack of demonstrated relevance to the civil dispute, while classifying arguments regarding the contract’s duration as factual matters outside the scope of cassation review.

Keywords

AI generated
standing of the municipality municipal taxes public utility tax judicial authority administrative contract judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 62 din Legea nr. 215/2001
În acest sens, conform art. 62 din lege, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu persoanele fizice sau juridice precum și în justiție.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Invocând aplicarea greșită a legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta și-a structurat criticile de nelegalitate pe următoarele aspecte:
art. 19 din Legea nr. 215/2001
Potrivit art. 19 din Legea nr.
art. 4 din Legea nr. 554/2004
Or, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, procedura instituită pentru verificarea pe cale de excepție a unui act administrativ este condiționată de existența unei legături directe a actului cu soluționarea litigiului pe fond, legătură ce nu a fost demonstrată în cauză.
art. 304 pct. 7 C. proc. civ
Cum, sub acest aspect, atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar și-au motivat punctul de vedere în sensul că modificările intervenite pe contract nu sunt certificate de ambele părți, nu se poate reține nici critica pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis cited to dismiss the appeal on the merits as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited to dismiss the appeal on the merits as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Reclamanta R.A.J.A.C. Iași a solicitat, prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 11 august 2006 pe rolul Tribunalului Iași, obligarea pârâților Primăria Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași și Primarul Municipiului Iași la plata sumei de 82.517,74 lei reprezentând prețul facturii neachitată aferentă lunii august 2003 pentru serviciile prestate de alimentare cu apă potabilă, industrială și de canalizare a apelor uzate și meteorice, precum și la plata penalităților calculate la valoarea facturii calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a sumelor restante.

Pârâții, chemați în judecată au formulat întâmpinare la data de 12 octombrie 2006 invocând în apărare pe cale de excepție: lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local Iași care nu a fost parte în contractul din 1995 pe care reclamanta își întemeiază pretențiile; lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei Iași, care fiind o simplă structură funcțională nu are personalitate juridică; nelegalitatea Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 28/2000 prin care a fost aprobat Regulamentul pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, din cuprinsul căruia nu rezultă temeinicia taxei pentru apă meteorică.

Pe fondul cauzei pârâții au susținut că între părți nu există un contract valabil în temeiul căruia reclamanta poate să emită facturi, deoarece contractul din 1995 și-a încetat efectele la data de 15 martie 2002.

I. Hotărârea primei instanțe.

Tribunalul Iași, secția comercială, prin Încheierea din data de 10 noiembrie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Iași și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași.

Prin sentința nr. 667/E din 28 martie 2007, tribunalul a respins și excepția nelegalității Hotărârii nr. 28/2000 a Consiliului Județean Iași, iar pe fondul cauzei, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Iași și Primarul Municipiului Iași la plata sumelor de 82.512,74 lei, cu titlu de preț și 29.933,37 lei penalități de întârziere calculate până la 10 august 2006 și în continuare până la achitarea prețului și 3.501,12 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că pârâții datorează sumele pretinse de reclamantă, potrivit contractului din 15 martie 2002 încheiat între părți pe o durată nedeterminată, serviciile la care s-a obligat reclamanta fiind prestate de aceasta, iar factura emisă pentru luna august 2003 a fost acceptată la plată fiind achitată parțial.

Referitor la nelegalitatea Hotărârii nr. 28/2000, tribunalul a apreciat că pârâții nu au făcut dovada încălcării unor norme legale care să impună desființarea hotărârii Consiliului Județean.

II. Apelul.

Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin Decizia nr. 86 pronunțată la 12 septembrie 2007 a admis apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Iași în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului Iași cu consecința respingerii acțiunii reclamantei față de această parte, restul dispozițiilor sentinței fondului fiind păstrate.

Prin aceeași decizie, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Iași.

Instanța de control judiciar a apreciat că soluția primei instanțe cu privire la calitatea procesual pasivă a Consiliului Local este greșită această entitate juridică nefiind parte în contractul din 1995, contract încheiat între reclamantă și Primăria Iași reprezentată de Primarul Municipiului Iași, care potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, republicată, reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice, precum și în justiție.

Răspunzând criticilor privitoare la fondul cauzei, Curtea constată că situația de fapt dedusă judecății a fost corect stabilită de instanța fondului în sensul existenței contractului din 2002 încheiat pe durată nedeterminată, contract care cuprinde o clauză penală inserată la art. 6 alin. (2).

III. Recursul.

La data de 11 octombrie 2007, Primarul Municipiului Iași a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei Curții de Apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii și a apelului promovat de Primarul Municipiului Iași cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii introductive de instanță.

Invocând aplicarea greșită a legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta și-a structurat criticile de nelegalitate pe următoarele aspecte:

- lipsa calității procesual pasive a Primarului Municipiului Iași care reprezintă în instanță unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul Iași, ori, pârâta chemată în judecată a fost Primăria Iași, care potrivit Legii nr. 215/2001 este distinctă de unitatea administrativ teritorială;

- excepția nelegalității Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 28/2000, trebuia soluționată de instanța de contencios administrativ, singura abilitată să constate că printr-o hotărâre a Consiliului Județean nu se putea institui o taxă nouă, respectiv aceea de colectare a apei meteorice, competența de a institui și alte taxe decât cele reglementate prin lege revenind consiliilor locale, și numai pentru serviciile publice în scopul satisfacerii unor necesități ale locuitorilor;

- îmbogățirea fără just temei reținută de instanța de apel nu își găsește justificarea fiind și nemotivată sub aspectul întrunirii condițiilor legale;

- contractul din 1995 și-a încetat valabilitatea la 15 martie 2002, când între părți a fost încheiat un nou contract cu același obiect, contract care, la rândul său și-a încetat efectele la 15 martie 2003, ceea ce lipsește de fundament emiterea facturii de către reclamantă în august 2003;

- cuantumul sumelor pretinse cu titlu de penalități nu a fost detaliat de reclamantă;

Prin întâmpinarea depusă în ceastă fază procesuală, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului promovat de Primarul Municipiului Iași și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

1. Legitimarea calității procesual pasive a recurentei - pârâte Primarul Municipiului Iași este indisolubil legată de raportul juridic dedus judecății respectiv de obiectul pretențiilor reclamantei fundamentate pe contractul invocat.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, comunele și orașele sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu și capacitate juridică deplină, primarul și consiliul local fiind autorități ale administrației publice locale cu atribuții specifice stabilite prin lege.

În acest sens, conform art. 62 din lege, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu persoanele fizice sau juridice precum și în justiție.

În cauză, Primarul Municipiului Iași este autoritatea care trebuie să stea în proces, având în vedere atribuțiile ce-i sunt conferite prin lege.

Faptul că, în contractul privind furnizarea de apă potabilă ce face obiectul litigiului, contract semnat de Primarul Municipiului Iași, unitatea administrativ teritorială apare cu denumirea Primăria Iași, nu semnifică lipsa calității procesual pasive a primarului, care, independent de formularea utilizată de părți, a semnat contractul în calitatea sa de autoritate a administrației publice locale competentă să o angajeze în relațiile contractuale pentru serviciul prestat în interesul comunității locale.

2. Criticile privind soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 28/2000 nu subzistă atât sub aspectul instanței competentă să o examineze, cât și pe fondul cererii, în condițiile în care autoarea excepției nu a relevat normele legale încălcate și nici legătura, relevanța actului administrativ contestat în soluționarea cauzei.

Or, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, procedura instituită pentru verificarea pe cale de excepție a unui act administrativ este condiționată de existența unei legături directe a actului cu soluționarea litigiului pe fond, legătură ce nu a fost demonstrată în cauză.

3. Chestiunea privind modificarea duratei contractului din 2002 este o chestiune de fapt, care scapă controlului casației în actualul context legislativ.

Cum, sub acest aspect, atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar și-au motivat punctul de vedere în sensul că modificările intervenite pe contract nu sunt certificate de ambele părți, nu se poate reține nici critica pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

4. În sfârșit, considerentele instanței de apel cu privire la îmbogățirea fără just temei care ar îndreptăți pe reclamantă să solicite contravaloarea serviciilor furnizate de apă potabilă și canalizare, în absența unui contract scris, constituie o motivare subsidiară, ce nu se mai impune a fi analizată, de vreme ce raporturile dintre părți și izvorul obligațiilor reciproce sunt reglementate de contractul din 2002.

Așa fiind, Înalta Curte constatând neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de recurentă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iași împotriva Deciziei nr. 86 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.