Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3887/2008 AI generated

Salary surcharge claims rendered moot by post-filing implementation of regulatory benefits

Case Number Decizia nr. 3887/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as having lost its object, thereby upholding the lower court's dismissal of the initial claim, which left the plaintiff without the requested monetary relief. The dispute involved a union suing an administrative body to compel the payment of salary surcharges, updated for inflation, owed to union members in specific sanitary-veterinary job categories, claiming that a 2007 ordinance approving a salary regulation had not been implemented; however, during the appellate proceedings, the defendant stated that the surcharges were being paid from 2008 and included in job descriptions submitted in October 2008. The court determined that because the requested payment rights were effectively satisfied post-filing, the litigation ceased to have practical interest, rendering the appeal moot under the doctrine of loss of interest, without needing to adjudicate the substantive legality of the acts or the specific application of Law No. 435/2006.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 435/2006; Salary surcharge claims rendered moot by post-filing implementation of regulatory benefits: Prin sentința civilă nr. 3378 din 19 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Keywords

AI generated
payment of surcharges filing of a claim civil dispute compensation in lieu administrative dismissal waiver of wage claims

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 435/2006
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul mai sus menționat, pârâta a aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 435/2006.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 8 octombrie 2007, F.S.V.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A., solicitând obligarea acesteia să plătească sporurile cuvenite membrilor de sindicat care se încadrează în categoriile de personal stabilite în mod expres de Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 56232 din 11 iunie 2007, în cuantum actualizat cu rata inflației, sub sancțiunea unor daune cominatorii de câte 0,5% din totalul sumelor datorate, până la achitarea lor integrală.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul mai sus menționat, pârâta a aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 435/2006.

Potrivit art. 2 din acest ordin, regulamentul se aplică după aprobarea sa de către M.S.P. și M.M.F.E.Ș., fapt realizat, așa cum rezultă din avizele semnate de cei doi miniștri.

Deși prin regulamentul respectiv s-au stabilit expres locurile de muncă, categoriile de personal și cuantumul sporurilor, inclusiv condițiile de acordare a acestora, până la data introducerii acțiunii nu s-a procedat la aplicarea actului normativ și personalul vizat nu a beneficiat de drepturile salariale prevăzute.

În sfârșit, reclamanta a precizat că statele de funcții au fost întocmite de către toate unitățile subordonate, dar conducerea pârâtei refuză semnarea lor.

Prin sentința civilă nr. 3378 din 19 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada nominalizării de către reprezentanții salariaților a persoanelor care beneficiază de sporuri salariale, pe locuri de muncă. Că, din tabelele nominale anexate acțiunii, nu rezultă care anume dintre membrii de sindicat sunt funcționari publici și respectiv, persoane angajate în baza unui contract de muncă.

S-a mai apreciat că, întrucât clarificarea acestor împrejurări revine în sarcina pârâtei iar din înscrisurile depuse în dosar nu rezultă că s-au întreprins demersurile necesare pe lângă pârâtă, îndeosebi în privința modalităților de aplicare a regulamentului și pentru funcționarii publici, acțiunea reclamantului nu poate fi admisă.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta F.S.V.R.

Recurenta a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit temeiul de drept invocat de ea în acțiune. De asemenea, nu a manifestat rol activ în dezlegarea pricinii și pentru acest motiv, personalul încadrat în activitățile sanitar-veterinare nu beneficiază încă, de drepturile recunoscute de Legea nr. 435/2006.

Totodată, a arătat că listele depuse în dosar conțin numele unor funcționari publici și la solicitarea instanței, pârâta s-a angajat să precizeze, în baza statelor de funcții, faptul că persoanele respective sunt sau nu funcționari publici.

În cadrul unor concluzii scrise suplimentare, formulate în termenul stabilit pentru pronunțare, recurenta a învederat faptul că la această dată, sporurile salariale cuvenite „sunt acordate și sunt cuprinse în statele de funcții depuse în data de 27 octombrie 2008”.

S-a mai făcut precizarea că acordarea acestor sporuri a început din anul 2008 și în prezent sunt stabilite sporurile ce trebuie acordate potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 435/2006 și în Regulamentul aprobat prin Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 56232/2007.

În condițiile date, de acordare efectivă a drepturilor salariale pretinse și având în vedere obiectul litigiului dintre părți, care nu pune în discuție legalitatea vreunui act administrativ, ci s-a limitat la cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata sporurilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, Înalta Curte constată că recursul de față a rămas fără interes, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.S.V.R., împotriva sentinței civile nr. 3378 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.