Damages for abusive property confiscation and administrative inaction: failure to solve petition within statutory term vs. mere unfavorable response

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.S. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând obligarea la plata sumei de 1.000.000 RON pentru daunele produse în mod abuziv, prin confiscarea fără temei legal a proprietății familiei sale și demolarea acesteia.

Motivându-și cererea, reclamantul arată că la 24 mai 2001 a notificat în scris statul român, prin M.F.P., în baza Legii nr. 10/2001, solicitând ca în schimbul proprietății care nu mai putea fi restituită să-i fie acordate despăgubiri, dar nu a primit nici un răspuns.

Reclamantul mai arată că la 10 aprilie 2008 a depus un memoriu, la care pârâtul Guvernul României a răspuns prin adresa nr. X din 12 mai 2008, dar în care nu se face referire la notificarea depusă, conținutul acesteia și la poziția Guvernului României față de aceasta.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al statului român, întrucât în fața instanțelor de judecată această calitate revine M.F.P., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciindu-se că Guvernul nu poate fi chemat în judecată pentru verificarea soluționării unor petiții adresate S.G.G. sau Primului Ministru.

La 12 noiembrie 2008, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la achitarea sumei de 1.000.000 lei (echivalentul a 300.000 euro) pentru nesoluționarea satisfăcătoare a cererii sale din 10 aprilie 2008 și pentru faptul că A.N.R.P., din subordinea directă a Guvernului, nu a soluționat o cerere din 01 noiembrie 2007.

Prin sentința nr. 326 din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În privința celor două excepții invocate de pârât prin întâmpinare s-a apreciat că sunt neîntemeiate, Guvernul fiind autoritatea care stă în justiție în calitate de pârât în cazul unei cereri apreciate de reclamant ca nesoluționată în termen.

Cu privire la rezolvarea nefavorabilă sau care îl nemulțumește pe un petiționar s-a reținut că aceasta nu echivalează cu un refuz nejustificat – așa cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 – dacă soluția dată cererii a avut temei legal, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii, nu să dea un curs favorabil acesteia.

Curtea de Apel Craiova a considerat că reclamantului i s-a dat răspuns în termen legal și în conformitate cu normele de competență, iar împrejurarea că acesta nu este mulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu refuz nejustificat de rezolvare și nu îi dă dreptul la despăgubiri.

Împotriva sentinței nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.S., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ.

A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, în esență, că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, fiind probat în cauză că la petițiile pe care le-a formulat în perioada anilor 2001-2007 nu s-a primit vreun răspuns, favorabil sau nefavorabil.

A arătat recurentul, de asemenea, că pentru clarificarea definitivă a situației instanța de fond trebuia să introducă în proces A.N.R.P. și că în mod nelegal nu s-a dispus obligarea, fie a Guvernului României, fie a A.N.R.P., la soluționarea într-un fel sau altul (favorabil sau nefavorabil), a petițiilor sale.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se înțelege, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altfel.

De asemenea, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În fine, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Autoritatea administrativă este obligată, potrivit legii, să răspundă cererii petiționarului, iar nu să dea acesteia o rezolvare favorabilă; de aceea, răspunsul dat petiționarului, în termen legal și în conformitate cu reglementările în vigoare, nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, sau cu nesoluționarea în termen legal a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege, și nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, potrivit art. 1 alin. (1) din același act normativ, mai sus menționat.

În cauză, petiția reclamantului înregistrată sub nr. 15D/5400/ 2008 la S.G.G. României - prin care recurentul afirma că i-au fost lezate drepturile sale reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente - a fost transmisă, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, spre competență soluționare, instituției publice care avea ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, anume A.N.R.P.

Despre această transmitere a petiției, către A.N.R.P. , reclamantul recurent a fost încunoștințat, în termenul legal de 30 de zile de la primire, cu adresa nr. X din 12 mai 2008.

În aceste condiții, se reține că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea reclamantului și că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate, împrejurare față de care se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul C.S. împotriva sentinței nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.S. împotriva sentinței civile nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2009.