Conviction for human trafficking and pimping affirmed based on corroborated evidence of coercion and financial exploitation

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 de la 12 mai 2008 a Tribunalului Brăila a fost condamnat inculpatul C.A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; la o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

S-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 24.500 euro, în echivalentul în lei la data executării.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în perioada 2000 – 2004, victima majoră C.C., care participă în procesul penal în calitate de martor, a lucrat la magazinul alimentar proprietatea inculpatului C.A. Victima a fost cazată în apartamentul deținut de inculpat și de soția sa și a fost în relații apropiate cu familia C., deoarece victima este verișoara soției inculpatului pe nume C.N.

La începutul anului 2004 veniturile obținute din administrarea chioșcului de către inculpat au scăzut considerabil, astfel că, martora C.C. nu a mai fost retribuită.

În primăvara anului 2004, inculpatul i-a propus martorei C.C. să o ajute să plece în Spania și să se angajeze ca menajeră sau „baby-sitter”.

Pentru a o convinge, inculpatul a asigurat-o pe martoră că va munci și el în Spania, iar din câștigurile realizate de el îi va plăti martorei, salariile restante din România.

Inculpatul a achitat taxele pentru eliberarea pașaportului pentru martoră, iar la data de 26 mai 2004 cei doi au părăsit România împreună prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac ajungând inițial în Barcelona și apoi în provincia Palma de Mallorca (conform proceselor-verbale de verificare în baza de date intrări-ieșiri pentru martoră și inculpat).

În momentul plecării din țară, inculpatul i-a cerut martorei pașaportul, motivând că la el acest act este în siguranță.

Imediat după ce au ajuns în provincia Palma de Mallorca, inculpatul i-a comunicat martorei că singura posibilitate de a câștiga bani era să se prostitueze la un club.

Inițial, martora a refuzat să se prostitueze, însă inculpatul a amenințat-o că o va abandona pe străzi în Spania.

Datorită faptului că se afla într-o țară străină a cărei limbă nu o cunoștea, nu avea pașaport asupra sa ca să se poată legitima în fața autorităților și nici bani cu care să se întoarcă în România, martora C.C. a fost nevoită să accepte să practice prostituția în beneficiul inculpatului.

Astfel, inculpatul a reușit să creeze acea stare de dependență totală a martorei față de el, vulnerabilitatea ei față de lege (pe care martora a fost obligată să o conștientizeze) constituind un element cheie în exploatarea victimei.

Inculpatul a condus-o pe martoră la clubul „T.M.” din provincia Palma de Mallorca și aceasta a practicat prostituția la acest club timp de 6 luni de zile.

În primele 3 luni de zile, inculpatul a locuit împreună cu martora într-un apartament închiriat de el și i-a luat toți banii obținuți din practicarea prostituției. De fiecare dată când lua banii, inculpatul C.A. pretexta că are datorii mari în Brăila și că magazinul său va da faliment. Inculpatul nu a realizat venituri proprii cât timp a stat în Spania, singura sa sursă de venit fiind banii obținuți de către martoră prin practicarea prostituției. Inculpatul a trimis acești bani în țară soției sale prin sistemul de transfer bancar M.G.

Câștigul mediu realizat zilnic de martora C.C. era de 200 de euro. La data de 22 august 2004, inculpatul C.A. s-a întors în România, dar i-a solicitat martorei C.C. să-i trimită banii câștigați din practicarea prostituției în țară, tot prin serviciul M.G. Astfel, începând cu data de 24 august 2004, martora a început să-i trimită inculpatului sume cuprinse între 200 și 300 de euro la intervale de timp cuprinse între 2 și 6 zile.

Inculpatul C.A. a revenit în Spania la data de 15 septembrie 2004 și a continuat că-și însușească de la martoră toți banii obținuți prin practicarea prostituției. Începând cu data de 20 septembrie 2004 inculpatul a reluat folosirea sistemelor de transfer de bani trimițând banii soției sale.

Martora a acceptat toată această stare de fapt timp de aproximativ 6 luni de zile, gândindu-se că avea și ea, la rândul ei, o obligație față de inculpat pentru că acesta o cazase în locuința sa din România pe perioada cât fusese angajată la magazinul său.

Până la urmă însă, acesta și-a dat seama că, de fapt inculpatul C.A. nu a urmărit decât să câștige cât mai mulți bani de pe urma ei, exploatând-o sexual.

Deși martora a încercat să scape de sub supravegherea inculpatului fugind și cazându-se la hotelul S. din provincia Palma de Mallorca, acesta a reușit să o găsească și i-a cerut bani, de această dată sub pretextul că nu avea să mănânce și nu avea cu ce să se întrețină.

În toamna anului 2005, învinuitul C.N., i-a propus martorei să meargă în Spania pentru a practica prostituția. Inculpatul i-a promis că îi va face cunoștință cu vărul său R., din municipiul Brăila, iar acesta din urmă o va sprijini material să ajungă în Spania și îi va facilita intrarea la un club unde să practice prostituția.

În aceeași perioadă, martora H.F. i-a comunicat prietenei sale, martora M.V., propunerea făcută de învinuitul C.N., aducându-i la cunoștință toate detaliile.

Având situații familiale deosebite și influențate de promisiunea că vor reuși să câștige sume de bani însemnate, cele două martore au acceptat propunerea învinuitului C.N.

Imediat după ce a obținut acordul celor două martore, învinuitul C.N. I-a contactat pe vărul său „R.”, identificat ca fiind inculpatul C.A. și s-au hotărât să se întâlnească cu cele două martore.

În cursul lunii octombrie 2005, inculpatul, învinuitul și cele două martore s-au întâlnit într-un restaurant din localitatea Făurei, județul Brăila.

Cu această ocazie, inculpatul C.A. Ie-a promis celor două martore că le va achita taxele pentru eliberarea pașapoartelor, biletele de transport în Spania, le va caza în vila sa din provincia Palma de Mallorca. În această provincie martorele urmau să fie așteptate de C., persoană despre care inculpatul a afirmat că este nepoata sa.

Numita C. a fost identificată ca fiind martora C.C.

În schimbul acestor servicii și a sumei de 4 milioane lei, pe care inculpatul C.A. a dat-o celor două tinere pentru obținerea pașapoartelor, acesta Ie-a cerut ca după ce vor ajunge la destinație și vor începe să obțină bani, să îi restituie câte 500 de euro fiecare.

Întrucât pentru plecarea din țară a celor două minore era necesar consimțământul părinților, inculpatul C.A. Ie-a sugerat acestora să-și mintă părinții și să le spună că au găsit într-un ziar un anunț publicitar prin care erau căutate persoane care să acorde îngrijire unor copii în Spania. Acesta Ie-a mai sus să comunice părinților că în anunț era scris și un număr de telefon de contact, numărul de telefon respectiv fiind cel al inculpatului C.A.

Mama minorei H.F., respectiv martora H.I. i-a telefonat inculpatului C.A. și s-a întâlnit cu acesta în municipiul Brăila.

Inculpatul C.A. a asigurat-o pe martora H.I. că cele două fete nu vor păți nimic și că el le va ajuta să se angajeze ca „baby-sitter”.

În aceste condiții, atât martora H.I., cât și martora M.G. (mama minorei M.V.) și-au dat consimțământul pentru plecarea fiicelor lor în străinătate.

La data de 25 noiembrie 2005, cele două minore însoțite de mamele lor și-au ridicat pașapoartele, activitate supravegheată discret de către învinuitul C.N., conform înțelegerii cu vărul său.

Pentru a se asigura că cele două minor nu vor reveni asupra deciziei de a pleca în Spania, inculpatul C.A. s-a oferit să le găzduiască pe cele două minore la domiciliul său situat în municipiul Brăila, până la plecarea în Spania.

În cursul lunii decembrie 2005, cele două minore au locuit o perioadă scurtă de timp la domiciliul inculpatului C.A. Acesta a hotărât să plece inițial în Spania doar minora M.V., motivând că aceasta pare mai matură și nu va avea probleme la înscrierea la club unde nu erau primite persoanele minore. Convenția a fost ca în momentul în care martora M.V. va începe să obțină bani din practicarea prostituției, va trimite bani în țară inculpatului C.A. pentru achiziționarea unui bilet de transport în Spania pentru martora H.F.

La data de 14 decembrie 2005, martora M.V. a părăsit țara prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, ajungând în provincia Palma de Mallorca unde a fost așteptată, conform înțelegerii avute cu inculpatul C.A., de către martora C.C.

C.C. a cazat-o pe martora M.V. în apartamentul său, iar a doua zi a condus-o la clubul N.

Timp de aproximativ trei săptămâni, martora M.V. s-a prostituat la acest club câștigând zilnic 60 de euro din care plătea taxa de club de 12 euro. Toți banii câștigați de martoră erau destinați inculpatului C.A., în contul datoriei de 500 euro. Inculpatul C.A. i-a telefonat martorei M.V. pentru a o determina să câștige mai mulți bani.

În perioada cât s-a aflat în Spania, martora M.V. a contactat-o telefonic pe martora H.F. și i-a relatat acesteia adevăratele condiții de muncă ca prostituată.

Imediat martora H.F. a anunțat-o pe mama sa, iar aceasta a luat-o de la domiciliul inculpatului C.A. și a dus-o acasă.

La data de 12 ianuarie 2006, martora M.V. a fost depistată de către autoritățile spaniole practicând prostituția în clubul N. Minora a fost audiată cu privire la circumstanțele în care a ajuns să practice prostituția în Spania și a fost apoi internată într-un centru pentru minori fiind returnată în România la data de 24 februarie 2006.

În cursul anului 2006 victima M.C. I-a cunoscut în cadrul relațiilor de serviciu pe inculpatul C.A.

Cunoscând că martora realiza venituri mici, inculpatul C.A. i-a propus acesteia să o ajute să-și găsească un loc de muncă în Spania ca ospătar într-un bar în care inculpatul a susținut că lucrează ca electrician.

Pentru a o convinge, inculpatul i-a precizat martorei că salariul pe care urma să-l câștige în Spania va fi de 1.200 euro lunar.

Promisiunile inculpatului nu i-au trezit suspiciuni martorei mai ales că părinții ei fuseseră anterior colegi de serviciu cu inculpatul, așa că acesta a așteptat să plece în Spania și cu resurse proprii și-a achitat taxele pentru eliberarea pașaportului.

Pentru plata transportului în Spania, martora a împrumutat de la inculpat suma de 400 euro, cu condiția ca în Spania, martora să-i restituie suma împrumutată plus un comision de 200 de euro pentru „eforturile depuse de acesta”.

La data de 25 februarie 2006, inculpatul C.A. împreună cu martora M.C. au părăsit țara prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș.

În momentul plecării din țară, inculpatul C.A. i-a cerut martorei pașaportul și cartea de identitate, motivând că la el aceste acte sunt în siguranță și, totodată, au convenit ca banii obținuți de martoră în Spania să fie trimiși în țară odată cu banii inculpatului, pe numele soției acestuia, pentru a plăti un singur comision.

Martora și inculpatul au ajuns în localitatea Jerez de la Frontera, locuind într-un apartament închiriat de inculpat.

Inculpatul a obligat-o pe martoră să întrețină relații sexuale cu el, motivând că „el trebuie să fie primul”, dar fără a face alte precizări.

A doua zi martora a fost condusă la clubul „A.”, iar inculpatul i-a precizat că altă modalitate de a câștiga bani nu există. Din acel moment inculpatul C.A. și-a schimbat atitudinea, devenind violent și i-a pretins martorei să-i restituie 1.500 de euro față de 600 euro cât ceruse în România.

Abia atunci martora și-a dat seama ce a vrut să spună inculpatul când a afirmat că „el trebuie să fie primul”.

Timp de 5 zile martora a refuzat să practice prostituția.

Având în vedere că martora se afla într-o țară străină a cărei limbă nu o cunoștea, neavând niciun ban și nici acte de identitate asupra sa, fiind dependentă de inculpat, aceasta a fost nevoită să accepte să practice prostituția în beneficiul acestuia.

Astfel, aceasta s-a prostituat timp de două săptămâni în clubul „A.”, fiind apoi mutată de inculpat în clubul „D.T.” unde a „lucrat” timp de două săptămâni.

Câștigul mediu zilnic al martorei era de 150 euro, bani care au fost luați în totalitate de inculpat în contul datoriei pe care martora o avea către acesta și pentru achitarea cheltuielilor de cazare.

Deși inculpatul a continuat să o amenințe, martora M.C. a refuzat să mai continue să practice prostituția. Inculpatul C.A. a refuzat să-i permită martorei să ia legătura cu familia sa, însă aceasta a reușit să o sune pe mama sa de la un telefon public din club și să-i comunice ce i s-a întâmplat în Spania.

Presat de telefoanele pe care inculpatul Ie-a primit din țară de la mama și fratele martorei, la care s-au adăugat amenințările repetate ale acesteia că îl va denunța autorităților judiciare din Spania, inculpatul i-a restituit martorei pașaportul și i-a dat suma de 100 euro.

Cu suma de 100 euro dată de inculpat la care s-a adăugat suma de 40 euro primită de la o persoană căreia i s-a făcut milă de martoră, aceasta și-a cumpărat biletul pentru întoarcerea în România.

La data de 8 aprilie 2006, martora a revenit în țară. Inculpatul C.A. i-a reținut, însă, cartea de identitate, condiționând restituirea actului de identitate de plata datoriei de 1.500 euro.

După revenirea în țară, martora nu a mi fost contactată de inculpat și a fost nevoită să solicite eliberarea unui nou act de identitate.

În perioada de o lună de zile cât martora a fost obligată să practice prostituția, a câștigat circa 4500 euro, bani care au fost însușiți de inculpatul C.A.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu după efectuarea cercetării judecătorești a rămas aceeași, inculpatul și două din victimele ce au putut fi audiate, încercând să dea faptelor o altă față, în scopul atenuării răspunderii penale a celui dintâi.

Inculpatul a negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa, susținând că deplasarea victimei C.C. în Spania a făcut-o în scopul ca aceasta să muncească și ar munci la o spălătorie, iar el ca electrician la un complex hotelier nefiind în măsură să precizeze care anume, denumire, sediu etc.

Inculpatul a negat și că ar fi primit sume de bani de la C.C., deși aceasta pe lângă ce i-a înmânat personal i-a trimis și prin Serviciul M.G., existând în acest sens lista tranzacțiilor bancare.

A negat și că ar cunoaște pe martora minoră M.V. pe care a găzduit-o la locuința sa până a reușit să-i procure bilet de transport și pentru care a vorbit cu C.C. s-o găzduiască și să o inițieze în practicarea prostituției.

A negat și exploatarea sexuală a martorei M.C., deși probele sunt evidente că i-a facilitat deplasarea, că a supus-o unui tratament de natură să o constrângă a se prostitua și că îi lua banii obținuți din această activitate.

Martora C.C. și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală, însă Ie-a dat faptelor o altă interpretare ori semnificație de natură să înlăture acuzația de trafic de persoane față de inculpat.

Ea a recunoscut că a fost ajutată de inculpat să obțină pașaportul, că a practicat prostituția și din sumele obținute îi dădea lui C.A., că a primit-o și găzduit-o pe minora M.V., care și ea practica prostituția și că a și fost condamnată pentru relația și ajutorul dat minorei în acest sens.

A recunoscut trimiterea de bani în țară inculpatului, dar a susținut că erau destinați mamei sale fără a preciza de câte ori, ce sume și dacă inculpatul i-a remis mamei care locuiește de altfel în județul Buzău.

Martora minoră H.F. și-a menținut în parte declarațiile date la urmărirea penală în legătură cu înțelegerea inițială a sa și a martorei M.V. cu inculpatul în sensul deplasării în Spania, dar a negat că aceasta viza practicarea prostituției, aspect care este contrazis chiar de conduita martorei care pentru a ascunde scopul exact al deplasării a inventat existența anunțului din ziar; numărul de telefon al persoanei de contact etc.

În declarația dată la instanța de judecată, a fost constantă în susțineri martora M.C. care a fost constrânsă de inculpat să se prostitueze, să-i predea sumele obținute și care la intervenția familiei a reușit să plece din Spania, deși inculpatul i-a reținut actul de identitate.

Prima instanța, datorită neprezentării martorei M.V., fiind plecată în străinătate nu a putut să o audieze și a procedat în conformitate cu prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire în ședință publică declarațiilor acesteia date la urmărirea penală.

Față de întreg materialul probator administrat în cauză, atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească, prima instanță a reținut ca situație de fapt că, în cursul anului 2004, inculpatul prin inducere în eroare și ajutorul dat, a deplasat-o pe martora majoră C.C. în Spania, pe care a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, folosindu-se de amenințări, violențe și primind de la aceasta sumele încasate din prostituție, faptă care, în drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Prima instanță a reținut și că, în baza unei singure rezoluții infracționale, în mod repetat inculpatul C.A., în luna octombrie 2005 a îndemnat pe minorele H.F. și M.V. să practice prostituția, primind sume de bani de pe urma practicării prostituției de către M.V., faptele acestuia îndeplinind elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, prima instanță a reținut ca stare de fapt și că în perioada februarie - aprilie 2006 inculpatul prin inducere în eroare a racolat-o pe martora M.C., a ajutat-o să se deplaseze în Spania și a exploatat-o sexual prin obligarea la practicare prostituției folosind amenințări și violențe și însușindu-și sumele obținute de martoră.

În drept, fapta inculpatului descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Cele trei fapte au fost săvârșite de către inculpat înainte să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele, prin rezoluții infracționale distincte de unde rezultă că se află în concurs real de infracțiuni, fiindu-le aplicabile și prevederile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Faptele săvârșite de inculpat au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, precum declarațiile victimelor care nu au dorit să participe la proces ca părți vătămate, declarațiile părinților victimelor, procesele-verbale de verificare la Poliția de Frontieră a intrărilor și ieșirilor din țară, procesele-verbale de recunoaștere din grup de către victime a inculpatului, înscrisul olograf ridicat cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului conținând expresii folosite de prostituate și clienți în stabilirea relației specifice de practicare a raporturilor sexuale plătite, declarațiile martorilor și ale inculpatului.

Faptele au fost dovedite și constituind infracțiunile menționate mai sus, prima instanță a angajat răspunderea penală a inculpatului C.A., prin aplicare unor pedepse la a căror individualizare s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv de dispozițiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în parte specială, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare a legii speciale, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În baza elementelor de individualizare expuse, prima instanță a observat că prin faptele sale inculpatul a adus atingere relațiilor sociale privind conviețuirea socială, dar și a libertății persoanei inclusiv a celei sexuale.

Referitor la persoana inculpatului prima instanță a reținut că acesta are antecedente penale minore, fără a fi recidivist.

Pe parcursul procesului penal a avut o atitudinea constantă de nerecunoaștere a faptelor comise.

În baza elementelor de individualizare și a circumstanțelor personale, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă în limitele textelor de incriminare și a apreciat că scopul pedepsei se poate realiza numai cu privare de libertate.

În baza art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen., apreciind că faptele săvârșite îl fac nedemn de a exercita aceste drepturi electorale și respectiv acela de a fi tutore.

În baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 28 noiembrie 2007 la zi (12 mai 2008).

Din punct de vedere al laturii civile, prima instanța a reținut că victimele nu au dorit să participe la procesul penal, ca părți vătămate și nu s-au constituit astfel părți civile.

Sumele primite de către inculpat de la victime urmare practicării prostituției au fost supuse confiscării în temeiul legii speciale, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, dar și a dispozițiilor cadru C. pen., respectiv art. 118 lit. e).

Prima instanță a arătat că a dispus în total, confiscarea de la inculpat a sumei de 24.500 euro obținută prin exploatarea sexuală a victimelor C.C., 20.000 euro (6 luni câte 3000 euro și o lună 2000 euro) și M.C. 4.500 euro (câte 150 euro pe zi, timp de peste o lună).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.A., criticând-o pe motive de nelegalitate.

Inculpatul, prin avocat ales, a solicitat achitarea pentru infracțiunea de proxenetism conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracțiunea de trafic de persoane, vizând-o pe martora M.C.

Cu privire la infracțiunea de trafic de persoane asupra victimei C.C., inculpatul a solicitat să se constate că există un dubiu, întrucât aceasta este rudă cu soția sa, el încercând doar să o ajute să plece în Spania și să-și găsească un loc de muncă.

În concluzie, inculpatul a solicitat să se constate că nu se face vinovat nici de comiterea acestei infracțiuni, iar, în subsidiar, în condițiile în care se va reține vinovăția sa, a susținut că pedeapsa de 3 ani închisoare este prea mare.

De asemenea, față de celelalte două infracțiuni arătate mai sus, cu privire la care s-a solicitat achitarea, inculpatul a solicitat în subsidiar reducerea pedepselor.

Cu privire la executarea pedepsei, inculpatul a solicitat ca în condițiile în care aceasta va fi redusă, să se dispună executarea la locul de muncă.

A mai arătat inculpatul că nu se justifică confiscarea sumei de 24.500 euro. A susținut că acele sume au fost trimise soției, nefiind primite de la niciuna din martore, iar banii trimiși de martora C.C. erau destinate mamei acesteia.

Prin decizia penală nr. 35/ A de la 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1110/44/2008, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A. (zis „R.”) împotriva sentinței penale nr. 123 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 3959/113/2007.

În baza dispozițiilor art. 383 alin. (11) C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza dispozițiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii cu intenție a celor trei infracțiuni reținute în sarcina sa.

Cu privire la prima infracțiune de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a reținut ca situație de fapt împrejurarea că în cursul anului 2004, inculpatul, prin inducere în eroare, a asigurat transportul în Spania, precum și cazarea martorei C.C., pe care a exploatat-o sexual, obligând-o la practicarea prostituției prin folosirea de amenințări și violențe.

Inculpatul a negat comiterea acestei infracțiuni, susținând că a ajutat-o pe martoră să meargă în Spania pentru a lucra la o spălătorie, negând primirea unor anumite sume de bani de la aceasta.

Audiată cu ocazia soluționării cauzei în fond, martora C.C. a menținut în parte declarațiile date în faza de urmărire penală, însă a încercat să minimalizeze activitatea infracțională a inculpatului.

Astfel, cu ocazia audierii la termenul din 22 ianuarie 2008 (deși nu fusese citată, întrucât la acea dată era stabilit doar un termen intermediar), martora C.C. a recunoscut că a fost ajutată de inculpat să ajungă în Spania și a practicat prostituția, iar împreună cu ea a locuit o anumită perioadă de timp și martora minoră M.V.

A mai susținut martora că i-a dat inculpatului anumite sume de bani din dorința de a-l ajuta, întrucât se simțea obligată de acesta și familia lui, deoarece a locuit la acesta o anumită perioadă de timp.

Contradicțiile existente între declarațiile inculpatului și ale martorei (rudă cu soția inculpatului), date în fața instanței au condus la concluzia nesincerității acestora.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, prima instanță de control judiciar a considerat că declarațiile martorei date în faza urmăririi penale, coroborate cu restul materialului probator, au confirmat vinovăția inculpatului.

În acest sens, s-a considerat că infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (vizând-o pe martora C.C.), există în materialitatea ei și a fost comisă cu vinovăție de inculpat, motiv pentru care nu s-a impus achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (așa cum s-a solicitat) și nici în baza vreunui alt temei reglementat de art. 10 C. proc. pen.

Sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul C.A., în luna octombrie 2005 a îndemnat pe martorele minore H.F. și M.V. să practice prostituția și a primit pe parcursul desfășurării activității infracționale sume de bani de la martora M.V.

Contrar susținerilor inculpatului s-a considerat că probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Deși inculpatul a negat împrejurarea că le-ar cunoaște pe martorele H.F. și M.V., probatoriile administrate în cauză au infirmat susținerile acestuia.

Astfel, martora C.C. a susținut că inculpatul a trimis-o pe martora M.V., solicitându-i să o primească o anumită perioadă de timp în apartamentul în care locuia în Spania.

Martora H.F. a susținut că, atât ea, cât și martora M.V. au fost ajutate de inculpat să-și procure pașaport și Ie-a promis că le va ajuta și să se deplaseze în Spania, pentru a-și găsi de lucru. (Cu privire la acest aspect, în faza cercetării judecătorești, martora a încercat să dea o tentă de legalitate scopului deplasării în Spania). Cu ocazia audierii în faza urmăririi penale, martora a susținut că „inculpatul le-a spus că, dacă sunt hotărâte să meargă să practice prostituția în Spania, el le va da bani pentru achitarea taxelor de eliberare a pașapoartelor, a biletelor de transport în Spania, a cazării în casa lui din Palma de Mallorca.”

A mai susținut martora că inculpatul Ie-a adus la cunoștință că în acea localitate vor fi așteptați de „C.” (verișoara lui), care practică de mai mult timp prostituția într-un club.

Or, dacă susținerile inculpatului, în sensul că nu le cunoaște pe martore, ar fi reale, ar fi imposibile ca martora H.F. să cunoască atâtea amănunte cu privire la activitatea infracțională a acestuia.

Martora M.V., audiată în faza de urmărire penală, a precizat că a plecat în Spania cu ajutorul inculpatului C.A., locuind un timp cu martora C.C. și banii obținuți din practicarea prostituției i-a trimis inculpatului.

De asemenea, declarațiile date de martoră în fața autorităților judiciare spaniole au confirmat vinovăția inculpatului.

Inculpatul a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de proxenetism, întrucât nu Ie-a racolat pe cele două martore.

Trebuia făcută precizarea că în sarcina inculpatului nici nu s-a reținut modalitatea racolării celor două martore minore, ci îndemnul practicării prostituției de către acestea, precum și tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către martora M.V.

Tot inculpatul a fost cel care Ie-a ajutat pe cele două martore să-și inducă în eroare părinții, cu privire la activitatea pe care o vor desfășura în Spania. Astfel, Ie-a sugerat acestora să precizeze părinților că în Spania se vor ocupa de îngrijirea unor copii, că au găsit un anunț în ziar referitor la acest aspect, că la acel anunț apărea și un număr de telefon, număr ce în final s-a stabilit că aparținea inculpatului.

De asemenea, martorele au fost cazate un anumit timp la domiciliul inculpatului. După plecarea martorei M.V., martora H.F. a rămas la domiciliul inculpatului, însă după ce a aflat amănunte legale de desfășurarea activității de prostituție de la M.V., aceasta și-a anunțat mama și a plecat acasă.

Față de cele de mai sus, s-a considerat că fapta de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., există în materialitatea sa și a fost comisă cu vinovăție de inculpat, motiv pentru care nu s-a putu dispune achitare acestuia conform art. 1 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la a treia infracțiune s-a reținut ca situație de fapt, împrejurarea în perioada februarie - aprilie 2006 inculpatul prin inducere în eroare a racolat-o pe martora M.C., i-a asigurat transportul în Spania, a cazat-o și a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției folosind amenințări și violențe.

Martora M.C. a declarat în mod constant, pe parcursul procesului penal, că a fost constrânsă de inculpat să practice prostituția și să-i predea sumele de bani obținute din această activitate și doar la intervenția membrilor familiei a reușit să plece din Spania.

Apărările inculpatului, în sensul că martora M.C. nu putea practica prostituția, întrucât avea 100 kg și 30 de ani, „iar prostituția nu poate fi practicată de oricine”, nu au fi primite.

Victimele exploatării sexuale nu trebuie să îndeplinească un anumit tipar și nu există un anumit standard vizând vârsta, greutatea sau înălțimea.

Instanța de apel a considerat că probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că fapta de trafic de persoane (referitoare la martora M.C.) există în materialitatea ei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și a fost comisă cu vinovăție de inculpat, sub forma intenției directe, motiv pentru care nu s-a putut dispune achitarea acestuia, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. și nici în baza altui temei reglementat de dispozițiile art. 10 C. proc. pen.

Cu privire la declarația dată de martora C.N. cu ocazia soluționării cauzei în apel, s-a considerat că aceasta nu poate servi la aflarea adevărului.

S-a considerat astfel, drept subiectivă declarația martorei C.N., având în vedere împrejurarea că aceasta este soția inculpatului.

Mai mult, așa cum a susținut martora în partea finală a declarației, aceasta a fost prezentă în sala de judecată la termenele de la instanța de fond când au fost audiați inculpatul și ceilalți martori, percepând nemijlocit aspectele menționate în declarațiile acestora și interpretând u-le subiectiv în favoarea inculpatului.

Or, având în vedere dispozițiile art. 86 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora la ascultare martorului se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 71 – art. 74, văzând și dispozițiile art. 71 C. proc. pen., conform cărora fiecare martor este ascultat separat, s-a considerat că participarea nemijlocită a martorei în sala de judecată, cu ocazia audierii celorlalți martori, conduc la încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate, cu consecința înlăturării declarației acesteia.

Față de cele arătate mai sus, instanța de apel a considerat că în mod corect instanța de fond a dispus condamnare inculpatului pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa.

Având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., s-a considerat că pedepsele aplicate inculpatului au fost legale și temeinice, reprezentând minimul special prevăzut de lege.

Reținere de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligativitate pentru instanța de judecată, ci aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., se realizează prin raportare la celelalte criterii generale de individualizare a răspunderii penale prevăzută de art. 72 C. pen.

În speță, față de gravitatea infracțiunilor comise, față de modalitățile și împrejurările săvârșirii, așa cum s-a arătat mai sus, față de persoana și atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, în sensul negării întregii activități infracționale, s-a considerat că nu pot fi reținute în favoarea acestuia prevederile art. 74 C. pen.

Mai mult, cu ocazia contopirii celor trei pedepse principale cu închisoarea, instanța de fond a manifestat clemență față de inculpat, stabilind că acesta să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea unui spor.

Având în vedere cele arătate mai sus, văzând și dispozițiile art. 52 C. pen., prima instanță de control judiciar a considerat că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins față de inculpat doar prin executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție.

Având în vedere probele administrate în cauză s-a considerat ca fiind legală și temeinică dispoziția instanței de fond vizând confiscarea de la inculpat a sumelor de bani primite de la martorele exploatate sexual.

Față de cele de mai sus a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A.

Întrucât inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest, față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, având în vedere și împrejurarea că față de acesta s-au menținut și în prezent temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., a menținut starea de arest.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.A., fără a arăta inițial motivele de recurs formulate în scris.

La termenul de judecată de la 11 decembrie 2008 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpatului C.A., fiind consemnate concluziile părților, după care Înalta Curte, în baza art. 3002 și a art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A., măsură pe care a menținut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că impune privarea de libertate în continuare a dispus în consecință, așa cum rezultă din încheierea de la data mai sus menționată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu intimatele părți vătămate M.C., M.M., a căror citare se impune a fi efectuată la ușa consiliului local, conform dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen. și apreciind ca întemeiată și motivată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat pentru a se da acestuia posibilitatea să se prezinte în instanță s-a acordat termen la 26 februarie 2009, fiind menținute delegațiile apărătorilor desemnați din oficiu.

Tot la același termen, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție legalitatea luării și menținerii măsurii arestării preventive față de inculpat, fiind consemnate concluziile părților cu privire la aceasta, după care, Înalta Curte, potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, asupra verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului C.A., instanța de recurs a făcut referire la sentința pronunțată de prima instanță, precum și la decizia instanței de apel, menționând că în cauză a fost declarat recurs de către inculpat.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța de recurs a constatat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia și că, deci, se impune privarea de libertate în continuare a acestuia, motive pentru care a dispus în consecință, așa cum rezultă din încheierea de la data mai sus menționată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către apărătorul ales la recurentului inculpat, fiind primite prin fax și aflate la dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărător a considerat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, prin hotărârile pronunțate, fie nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate în favoarea inculpatului, fie le-au înlăturat în mod nejustificat, cu toate acestea erau de natură să influențeze soluția procesului, invocând dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În măsura în care s-ar fi făcut analiza corectă a întregului material probator administrat în cauză, instanța ar fi putut constata că situația de fapt reținută nu este cea reală.

Astfel, în ceea ce privește infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), instanța de apel, ca și cea de fond, fie au înlăturat, fie au ignorat unele probe administrate în cauză, fie au dat altor probe o interpretare diferită față de cea care în mod evident rezultă în urma administrării probei.

Astfel, nu s-a ținut cont de declarațiile celor două martore care, cu ocazia fiecărei audieri au declarat că nu inculpatul C.A. a fost cel care Ie-a îndemnat să practice prostituția, ci o altă persoană, respectiv învinuitul C.N.

Instanțele nu s-au pronunțat nici cu privire la declarațiile martorelor H.I. și M.G., mamele celor două martore minore, care, de asemenea au indicat faptul că nu inculpatul C.A. a fost cel care Ie-a îndemnat pe cele două martore minore să practice prostituția.

Cu toate că instanța de apel a făcut referire în motivarea hotărârii la faptul că o altă persoană le-ar fi îndemnat pe cele două să practice prostituția, a reținut totuși în sarcina inculpatului săvârșirea faptei în această modalitate față de ambele martore minore.

De asemenea, în ceea ce o privește pe martora minora M.V., instanța a reținut în sarcina inculpatului și tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către aceasta, cu toate că inculpatul nu s-a aflat în Spania în perioada cât martora a practicat prostituția, iar din declarația acesteia a rezultat că banii obținuți în acest fel îi dădea martorei C.C., despre care s-a reținut că ar fi fost victima traficului de persoană, altă faptă reținută în sarcina inculpatului.

Dimpotrivă, din declarația martorei M.V. a rezultat că foloasele de pe urma practicării prostituției nu erau obținute de inculpat, ci de martora C.C., aspect confirmat și de declarația acesteia din urmă, care la urmărirea penală chiar a recunoscut că a fost arestată de autoritățile spaniole din această cauză.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism sub forma îndemnului la practicarea prostituției, fapta despre care se reține că inculpatul ar fi săvârșit-o, atât față de martora minora M.V., cât și față de martora minoră H.F., din declarațiile celor două a rezultat că acestea erau hotărâte să plece în Spania să se prostitueze înainte de a-l cunoaște pe inculpatul C.A.

Apărătorul recurentului inculpat mai menționează că este adevărat că sub aspectul încadrării juridice a faptei de proxenetism în această modalitate nu are relevanță dacă îndemnul subiectului activ al infracțiunii se adresează unei persoane care deja a luat hotărârea să practice prostituția, dar nu aceasta este situația de fapt, care se desprinde din declarațiile celor două martore, ci dimpotrivă că inculpatul nu Ie-a îndemnat niciodată la practicarea prostituției.

S-a mai arătat că dimpotrivă, nu rezultă din aceste declarații faptul că inculpatul le-ar fi adresat vreun îndemn în acest sens, ci doar Ie-a întrebat dacă sunt sigure că vor să plece în Spania, iar în cazul în care sunt hotărâte, el le va ajuta să își procure pașapoarte (declarația dată de martora H.F. la dosarului de fond, dar și declarația dată în faza de urmărire penală).

Cu toate că instanța de apel a motivat că din declarațiile părinților celor două martore rezultă că inculpatul le-ar fi îndemnat pe cele două martore să practice prostituția și că ar fi obținut foloase în urma practicării prostituției de către M.V., acest aspect nu a rezultat în urma analizei acestor declarații, instanța ignorându-le în totalitate.

Astfel, la dosarului de fond, martora M.G. a arătat că ea nu l-a cunoscut niciodată pe C.A. și nici nu a știut cu ce se ocupă fiica ei în Spania. Mai mult, martora a arătat că nici după întoarcerea în țară a fiicei sale, aceasta nu i-a povestit nimic despre faptul că s-ar fi prostituat în Spania în folosul cuiva. Mai importantă este declarația martorei H.I., mama martorei minore H.F. care, pe perioada șederii martorei M.V. în Spania, a și avut o discuție telefonică cu aceasta, care i-a spus că spală vase în Spania și urmează să strângă bani pentru a o ajuta să plece și pe fiica ei acolo. Nici după întoarcerea martorei M.V. în țară, aceasta nu i-a relatat nimic cu privire la practicarea prostituției de către ea în Spania. S-a reținut că martora M.V. ar fi sunat-o în România pe victima H.F., iar în urma relatării condițiilor în care se prostitua, aceasta din urmă ar fi părăsit domiciliul soților C.

În realitate, din declarația din 24 octombrie 2006 dată de victima M.V. a rezultat că i-ar fi spus lui H.F. că nu se câștigă bine în Spania pentru că „nu sunt clienți”, acesta putând fi în realitate motivul pentru care victima H.F. a hotărât să plece de la domiciliul soților C., unde până atunci așteptase să plece în Spania.

În fața instanței de judecată, martora H.F. a arătat că nici nu i s-a propus și nici nu a fost îndemnată de inculpat să practice prostituția, spre deosebire de declarația de la urmărire penală, unde martora a arătat doar că inculpatul cunoștea pentru ce urmează ea să plece în Spania, dar nici de aici nu a rezultat că acesta ar fi îndemnat-o să practice prostituția, ci, dimpotrivă acesta ar fi convenit cu ea să o ajute să plece în Spania numai după ce s-a asigurat că H.F. este hotărâtă să plece.

Mai mult în declarația de la dosar urmărire penală, martora H.F. a arătat că nu a fost reținută împotriva voinței la domiciliul inculpatului, putând să plece oricând dorește.

Nu a fost corectă situația de fapt reținută de instanța de fond, ca și cea de apel referitoare la faptul că martora H.F. ar fi sunat-o pe mama ei, relatându-i cele întâmplate și drept consecință, aceasta ar fi luat-o imediat acasă. Dimpotrivă, martora H.F. nu i-a spus mamei sale nici că ea mai era în România și nici pentru ce motive continuase să locuiască la domiciliul inculpatului.

Din declarația martorei H.I. de la dosar de urmărire penală a rezultat aceste aspecte. Această martoră nu a declarat că ar fi aflat de la fiica ei că inculpatul ar fi îndemnat-o să practice prostituția. Mai mult, aceasta a declarat că în momentul în care s-a întors la domiciliul soților C. să ia actul de identitate al martorei H.F., aceștia au fost surprinși că nu a venit mai devreme.

În cele din urmă martora H.F., fără îndemnul inculpatului a ajuns în Spania de unde a și fost expulzată pentru practicare prostituției, aspect confirmat de mama sa în declarația dată.

Apărătorul recurentului inculpat a conchis că se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la toate probele administrate în cauză.

Referitor la infracțiunile de trafic de persoane, analizându-se materialul probator administrat în cauză se poate observa că pronunțarea unei hotărâri de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt pricinuită de o analiză superficială a materialului probator, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciindu-se că se impunea achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu sunt întrunite condițiile cerute de latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii.

Astfel, pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 faptă comisă în cursul anului 2004, victimă fiind martora C.C., apărătorul recurentului inculpat a considerat că în cauză nu poate fi vorba de săvârșirea ei atâta vreme cât legiuitorul prevede sub aspectul laturii obiective a infracțiunii ca exploatarea să se facă prin una din modalitățile indicate de textul de lege: violența, amenințare, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz sau alte forme de constrângere, motiv pentru care apreciază că instanța a comis o eroare gravă de fapt, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri greșite.

Instanțele au arătat că inculpatul i-ar fi creat acestei martore o stare de vulnerabilitate și dependență față de el prin aceea că i-a luat pașaportul și ea nu cunoștea limba și de frică să nu ajungă pe străzi, a consimțit să se prostitueze în folosul inculpatului.

Declarațiile date de această martoră sunt contradictorii, în fața instanței ea schimbându-și total declarația dată la urmărirea penală, arătând, că dimpotrivă, nu îi era teamă de inculpat și nici nu a fost constrânsă să se prostitueze în folosul acestuia, ci a făcut-o benevol, iar banii pe care îi dădea inculpatului erau, fie pentru că se simțea obligată față de acesta pentru ajutorul dat în România, fie pentru ca inculpatul să îi dea mamei ei. Acest aspect este confirmat și de faptul că pe perioada cât inculpatul se afla în România, fără a fi constrânsă de nimic, trimitea uneori sume de bani inculpatului.

Mai mult, această martoră a fost cea care a găzduit-o și inițiat-o pe martora M.V. în practicarea prostituției, fiind cea care și trăgea foloasele de pe urma practicării prostituției de către martora minoră, motiv pentru care a și fost arestată de autoritățile spaniole și expulzată în România.

Aceste aspecte rezultă, atât din declarațiile martorei date atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței, dar și din declarația martorei minore M.V. La fel și martora H.F. a confirmat în declarația dată la organul de urmărire penală că M.V. stătea la o fată pe nume C. care practica prostituția întru-un club din Spania.

Din întreaga situație de fapt nu a rezultat care a fost elementul de constrângere folosit de inculpat și nici nu este probată starea de vulnerabilitate creată martorei, de vreme ce, chiar și în perioadele în care inculpatul era plecat ea trimitea bani, avea libertate de mișcare și chiar o supraveghea, o îndruma și strângea bani de pe urma practicării prostituției de către martora M.V., așa cum rezultă din declarația acesteia din urmă dată la data de 24 octombrie 2006.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 faptă comisă în anul 2006 victimă fiind M.C., apărătorul recurentului inculpat a arătat că susținerile martorei în sensul că ar fi fost constrânsă la practicarea prostituției și amenințată de inculpat, nu se coroborează cu alte probe aflat la dosarul cauzei.

Inculpatul a recunoscut că după venirea martorei în Spania, aceasta a început să practice prostituția, dar el a aflat mult mai târziu, trezindu-i suspiciuni faptul că martora nu mai lucra și totuși avea sume mari de bani (declarație inculpat, dosar urmărire penală).

La dosarului de fond martora a arătat că era constrânsă prin amenințări de către inculpat și că era în permanență supravegheată de acesta, aspect care nu se coroborează cu acea parte a declarației martorei M.M. care la dosarului de fond a arătat, spre deosebire de cele declarate la urmărirea penală că fiica ei o suna des, la 2 - 3 zile, asigurând-o că este bine și că și-a găsit loc de muncă, lucrând ca ospătar.

De asemenea, la dosarul cauzei nu există probe în sensul că martora i-ar fi dat sume de bani inculpatului ca urmare a practicării prostituției de către aceasta.

În situația în care această martoră s-ar fi prostituat, nu a făcut-o în folosul inculpatului și nici nu există probe care să confirme declarația acesteia că inculpatul ar fi folosit vreunul din elementele de constrângere cerute de lege pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Față de cele expuse, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat a mai menționat că în măsura în care instanța a considerat că inculpatul se face vinovat totuși de faptele reținute în sarcina sa, ar fi trebuit să individualizeze corect, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., pedepsele aplicate inculpatului, să rețină și să dea efect circumstanțelor atenuante invocate în favoarea inculpatului, sens în care a indicat ca motiv de casare dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

S-a arătat că instanța nu a ținut cont de faptul că inculpatul a invocat în apărarea sa circumstanțe atenuante judiciare date de situația până la săvârșirea faptelor, în sensul că nu a mai comis fapte similare, că a avut o ocupație, lucrând ca electrician, că era căsătorit și avea copii minori, că nu a fost nesincer cu organele judiciare, ci a expus faptele așa cum Ie-a perceput.

Astfel, se apreciază că instanța ar fi trebuit să dea efect acestor circumstanțe și să coboare pedepsele sub limita specială prevăzută de lege, adaptând pedepsele în sensul prevăzut de art. 72 C. pen.

La această cerere a inculpatului, instanța de apel s-a mărginit să arate că e suficient că instanța de fond a dat dovadă de clemență, neaplicând un spor după contopire, însă, tot nu a reținut și nu a dat eficiență circumstanțelor atenuante.

Se precizează că se atașează la dosarul cauzei din partea societății la care inculpatul s-a angajat după întoarcerea în țară și din care rezultă că până la momentul arestării a avut în permanență un loc de muncă, încercând să-și câștige existența prin mijloace licite, fiind caracterizat ca un angajat serios, muncitor și competent, care nu a ridicat niciodată probleme.

Față de cele arătate, s-a solicitat instanței de recurs, în rejudecare să recunoască și să dea efect acestor circumstanțe, coborând pedepsele sub limita specială prevăzută de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că victimele nu au dorit să participe la procesul penal ca părți civile dispunând astfel confiscarea sumei de 24.500 euro, sumă pe care martorele au pretins că inculpatul ar fi obținut-o de pe urma practicării de către ele a prostituției.

S-a solicitat instanței, ca în situația admiterii recursului, să nu se mai dispună confiscarea acestei sume, dacă se stabilește că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, deoarece la dosarul cauzei nu există dovada că inculpatul și-ar fi însușit sume de bani și nici cuantumul unor pretinse sume nu este dovedit, sens în care a reiterat cererea de mai sus.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. și jurisprudența Curții Europene, atunci când inculpatul nu a fost ascultat în apel, indiferent de soluția pronunțată de prima instanță de control judiciar, precum și de motivele de recurs invocate, aducând la cunoștința recurentului inculpat prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Recurentul inculpat conștientizând drepturile și garanțiile sale procesuale și-a manifestat expres voința de a nu da declarație în această fază procesuală, uzând de dreptul la tăcere.

Recurentul inculpat a depus la dosarul cauzei un memoriu.

Apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri a susținut oral concluziile scrise depuse la dosar, solicitând admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța cu privire la probele administrate în cauză, în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În susținerea temeiului de casare a învederat că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la probele administrate în favoarea inculpatului referitor la infracțiunea de proxenetism, părțile vătămate fiind M.V. și H.F. În acest sens a arătat că nu s-a ținut seama de declarațiile martorelor minore, reținându-se greșit tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către partea vătămată M.V. și proxenetismul sub forma îndemnului, deși din probe a rezultat că banii nu erau obținuți de inculpat, ci de C.C., iar părțile vătămate erau hotărâte să plece în Spania înainte de a-l cunoaște pe inculpat. A mai invocat declarațiile părților vătămate H.I. și M.G., cea din urmă, arătând că nu l-a cunoscut pe inculpat și că fiica sa nu i-a relatat nimic în convorbirea telefonică.

Față de toate acest împrejurări, nereținute de instanțe a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a fi înlăturate motivat.

Pe fondul cauzei a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de persoane, parte vătămată C.C., susținând că nu s-a făcut dovada că traficul s-a realizat în vreuna dintre modalitățile prevăzute de lege, întrucât declarațiile sunt contradictorii, iar partea vătămată este cea care a găzduit-o, a inițiat-o și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către M.V. Referitor la al doilea act material, parte vătămată M.C., a arătat că declarațiile acesteia nu se coroborează cu alte probe, fiind infirmate de declarațiile mamei sale. Totodată, nu există probe că i-ar fi dat inculpatului sume de bani pentru practicarea prostituției, nefiind întrunite elementele laturii obiective și subiective a infracțiunii de trafic de persoane.

În subsidiar, a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante personale în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. (2) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și reducerea pedepsei rezultante, cu executare în condițiile art. 861 C. pen., arătând că acesta a lucrat ca electrician, este căsătorit, are 3 copii minori și este arestat din data de 28 noiembrie 2007.

Poziția intimatei părți vătămate H.F., concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, poziția apărătorului recurentului inculpat, avută în replică, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În memoriul depus la termenul de astăzi la dosarul cauzei, aflat la dosarul Înaltei Curți, recurentul inculpat a arătat că de la vârsta de 19 ani are carte de muncă, are 22 de ani vechime în muncă, că la momentul arestării avea un an și jumătate de când plecase din Spania, avea serviciu, aceste probleme au apărut atunci când C.C. a făcut unele infracțiuni pe teritoriul Spaniei și pentru a primi o pedeapsă mai mică a declarat autorităților spaniole că el a dus-o în Spania și că a vrut să se prostitueze și că i-a dat lui o sumă de bani, declarând în fața instanței că nu este adevărat, că el nu a luat bani de la nimeni, că este familist convins, are trei copii minori și 20 de ani de căsătorie, a dat un număr de telefon a numitei C.C. unei persoane (H.I.) și a ajuns la acuzația de trafic de minore, că este arestat de un an și 4 luni.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanța de apel, în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, inclusiv în apel, respectiv declarația martorei C.N., în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se împrejurările faptice în mod concret pentru fiecare din faptele reținute în sarcina inculpatului, cărora li s-a dat corecta încadrare juridică, față de contribuția efectivă a acestuia, de forma continuată în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism asupra celor două martore H.F. și M.V., fiind evidențiată perioada în care acestea au fost comise, actele concrete de executare săvârșite de inculpat, așa încât a fost dovedită, atât existența faptelor, cât și vinovăția inculpatului C.A. în comiterea tuturor.

Mai mult, instanța de apel nu numai că și-a însușit argumentele primei instanțe, dar a făcut o examinare punctuală a fiecărei fapte reținute în sarcina inculpatului, față de motivele de apel invocate de apărare, în raport cu probele administrate, indicând în concret declarațiile martorilor pe care Ie-a avut în vedere, conținutul acestora, motivând reținerea numai a unora din ele, așa încât a avut loc un proces propriu de evaluare asupra materialului probator administrat, ceea ce a condus la formarea convingerii instanței cu privire la existența faptelor, dar și a vinovăției inculpatului C.A. în comiterea acestora.

Astfel, Înalta Curte consideră critica formulată de apărătorul recurentului inculpat referitoare la nepronuntarea instanței asupra unor mijloace de probă administrate ca fiind nefondată, deoarece ambele instanțe, atât prima instanță, în considerentele hotărârii pronunțate a făcut referire la dovedirea vinovăției inculpatului, indicând mijloacele de probă în mod expres în ambele faze ale procesului penal și anume declarațiile victimelor care nu au dorit să participe la proces ca părți vătămate, declarațiile părinților victimelor, procesele-verbale de verificare la poliția de frontieră a intrărilor și ieșirilor din țară, procesele-verbal de recunoaștere din grup de către victima a inculpatului, înscrisul olograf de la domiciliul inculpatului conținând expresii folosite de prostituate și clienți în stabilirea relației specifice de practicare a raporturilor sexuale plătite, declarațiile martorilor, ale inculpatului, cât și instanța de apel, în considerentele deciziei, așa cum s-a arătat, care a evaluat în mod concret, în raport cu fiecare faptă, mijloacele de probă pe care Ie-a reținut, motivând neluarea în considerare a unor declarații ale martorelor din faza cercetării judecătorești, apreciind că acestea sunt nesincere, a făcut referiri inclusiv la declarația martorei C.N., audiată în apel, argumentând înlăturarea acesteia, așa încât, în contextul cauzei materialul probator administrat a fost supus analizei de ambele instanței, nefiind incident cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici critica formulată de recurentul inculpat C.A. prin apărător referitoare la existența erorii de fapt, în raport cu probele administrate în cauză care au condus la constatarea greșită a vinovăției inculpatului, deoarece între percepția materialului probator, de către magistrații instanței de apel și soluția pronunțată nu există vădite și esențiale neconcordanțe.

Astfel, Înalta Curte constată în baza propriului examen asupra materialului probator administrat în cursul procesului penal, că vinovăția inculpatului C.A. în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată este susținută prin coroborarea declarațiilor martorelor C.C., cu declarația martorei C.C. în fața autorităților spaniole, M.C., H.F., M.V., declarația martorei M.V. dată în fața autorităților spaniole, cu declarațiile date de părinții victimelor M.G., H.I., M.M., cu declarația martorului M.T., cu procesele-verbale de identificare și recunoaștere și planșele fotografice, cu procesele-verbale de verificări în baza de date intrări-ieșiri pentru inculpat, cu procesele-verbale de efectuare verificări intrări-ieșiri privind pe inculpat și martora C.C., M.V., cu înscrisul olograf găsit cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatului, cu tranzacțiile financiare ale inculpatului, copii ale recipiselor de expediere bani prin sistemul de transfer bancar M.G., fișe fiscale inculpat, verificări bunuri inculpat, aflate în volumul II dosarul pachetului, care infirmă pozițiile adoptate de martorele C.C. H.F., M.G., H.I., martorei C.N., precum și apărările din declarațiile date de inculpatul C.A.

Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale martora C.C. a arătat că „.La data de 26 mai 2004 am plecat din România împreună cu C.A. și am ajuns împreună la Barcelona. în Barcelona am fost așteptați de niște prieteni de-ai lui C.A. ale căror nume nu mi le mai amintesc și-am plecat cu o cursă cu vaporul către Palma de Mallorca. Pașaportul meu mi-a fost luat de către C.A. încă din autocar, după ce am fost controlați de autorități sub pretextul că îl va păstra asupra sa. Imediat după ce am ajuns C.A. mi-a spus că nu a găsit de lucru pentru mine ca menajeră sau baby-sitter și că urma să dansez într-un club. Clubul respectiv se numea T.M. din Palma de Mallorca. În momentul în care C.A. m-a introdus în club am constatat că în acel club se practica numai prostituție și nu era vorba de dans. Imediat i-am reproșat lui C.A. că m-a înșelat cu privire la munca la care urma să o prestez în Spania, dar acesta mi-a spus că va trebui să practic prostituția deoarece în caz contrar m-ar fi abandonat pe străzi în Spania. Deoarece nu aveam pașaport ca să mă pot legitima în fața autorităților, nu aveam bani să mă întorc în țară, nu cunoșteam limba spaniolă și cel mai important, eram dependentă financiar de C.A., am acceptat să practic prostituția. În a doua jumătate a lunii august 2004 C.A. s-a întors în România, dar mi-a spus să continui să-i trimit bani prin W.U. Astfel, începând cu data de 24 august 2004 am început să-i trimit bani 300 euro la intervale de timp între două zile și șase zile. Din câte îmi aduc aminte i-am trimis bani acestuia și cu o zi înainte ca acesta să ajungă în Spania. C.A. a revenit cam pe la jumătatea lunii septembrie în Spania și am continuat să-mi ia banii pe care eu îi obținusem în club.”

În declarația dată în cursul urmăririi penale, martora M.V. a menționat că „.în condițiile în care sprijinul material pe care mi-l putea da părinții era foarte redus, aceștia ocupându-se cu agricultura, în anul 2005 m-am hotărât să plec în străinătate pentru a-mi găsi un loc de muncă. Prietena mea H.F. cunoștea de această intenție a mea, deoarece în repetate rânduri discutasem împreună că am dori să plecăm din satul Jirlău într-un oraș mai mare sau chiar în străinătate. C.A. mi-a confirmat faptul că pleca de mai mult timp în Spania unde are o locuință și că ne poate ajuta să plecăm în această țară pe cheltuiala lui, cu condiția ca ulterior să-i înapoiem toți banii cheltuiți de el cu plecarea noastră.

Totodată C.A. ne-a spus că are o cunoștință la un club din Spania, în speță pe patronul acestuia, care ne va ajuta să lucrăm fără probleme în acel club ca și prostituate. Singura condiție pe care mi-a impus-o a fost aceea să-i înapoiem integral și fără dobândă banii pe care îi va cheltui cu plecarea noastră. Deoarece pentru obținerea pașaportului aveam nevoie de aprobarea părinților mei, fiind minoră împreună cu H.F. și mama acesteia H.I., zisă E. am hotărât să le spunem că H.F. are pe cineva în Spania care ne poate găsi un loc de muncă .H.I. a susținut această variantă în fața părinților mei, deși știa că în Spania urma să plecăm cu sprijinul lui C.A. pe care îl cunoscuse personal prin intermediul nostru.

În urma insistențelor mele și ale lui H.F. și H.I., părinții mei au hotărât să-mi dea acordul să plec în Spania. La domiciliul lui C.A. se mai aflau copii acestuia și soția sa pe care am recunoscut-o în fotografie la sediul poliției și am aflat că se numește C.N. Aceasta cunoștea de ce ne aflam acolo, unde urma să plecăm și ce trebuia să facem în Spania. C.C. cunoștea de ce am venit în Spania și, după ziua în care am ajuns ne-am cazat în apartamentul pe care îl avea închiriat, a doua zi am mers împreună într-un club din Palma de Mallorca unde urma să practicăm prostituția.

Taxele aplicate în cel club erau de 60 euro, bani pe care clientul îi plătea. La sfârșitul programului ridicam banii pe care îi făcusem, din care se opreau 12 euro taxa de club. Precizez că am lucrat în acest club aproximativ 3 săptămâni până în momentul în care am fost depistată de autoritățile spaniole. Câștigam 48 euro pe noapte, deoarece refuzam să fac mai mult de o urcare cu un singur client. În fiecare dimineață îi dădeam banii C.C. care urma să-i trimită în țară pe numele lui C.A. pentru a-mi achita datoria de 500 euro.

Nemulțumit de banii pe care îi câștigam C.A. m-a sunat pe telefonul mobil și pe un ton agresiv mi-a cerut ca în decurs de o săptămână să-i trimit în țară 1000 euro pentru a veni în Spania el și H.F. În perioada în care m-am aflat în Spania am păstrat legătura doar cu H.F. căreia i-am povestit care sunt condițiile de muncă ca și prostituată. Aceasta mi-a spus că C.A. crede că de fapt eu nu vreau să muncesc și că nu este adevărat că nu sunt clienți, motiv pentru care era foarte supărat. La revenirea în țară am luat legătura cu H.I.

și cu H.F. H.I. a încercat să mă convingă că dacă ar și știut că, de fapt, în Spania voi practica prostituția nu ar fi fost de acord să plec nici eu și cu atât mai mult fiica ei.”

În declarația dată în cursul urmăririi penale, martora H.F. a menționat că „în cursul lunii octombrie 2005, imediat după respectiva discuție telefonică, eu și M.V. ne-am întâlnit cu C.N. și vărul său C.A. și ne-am deplasat împreună la un restaurant din localitatea Făurei. Astfel, C.A. ne-a spus că, dacă suntem hotărâte să mergem să practicăm prostituția în Spania, el ne va da bani pentru achitarea taxelor de eliberare a pașapoartelor, a biletelor de transport în Spania și a cazării în casa lui din Palma de Mallorca.

De asemenea, C.A. ne-a adus la cunoștință că, în această localitate vom fi așteptate de „C.” (verișoara lui) care practica de mai mul timp prostituția într-un club și prin urmare putea să ne ajute și pe noi să intrăm la același club. Întrucât, atât pentru mine, cât și pentru M.V. era necesar la plecarea din țară, consimțământul părinților, C.A. ne-a sugerat să ne mințim părinții și să le spunem că am găsit într-un ziar un anunț prin care erau căutate persoane care să acorde îngrijire la copii în Spania.

Ne-a mai spus să le spunem părinților că în anunț era și un număr de telefon pentru contact, dar în realitate, numărul de telefon respectiv era al lui C.A. Atât părinții mei, cât și ai V. au acceptat să-și dea consimțământul pentru plecarea în Spania, după ce le-am relatat povestea cu anunțul din ziar și numărul de telefon de contact. Timp de circa o lună de zile, am locuit la domiciliul lui C.A., așteptând ca M.V. să trimită banii pentru drum. În acest interval de timp am asistat la mai mult discuții telefonice dintre C.A.

și M.V. și am sesizat că acesta îi adresa V. cuvinte jignitoare și îi reproșa că nu produce suficienți bani. Într-una din zile, eu am anunțat-o prin telefon pe mama mea că nu am plecat în Spania și aceasta a venit și m-a luat acasă, însă geanta cu bagaje și actele de identitate au rămas la domiciliul lui C.A. În intervalul de timp următor am comunicat cu M.V. prin telefonul mobil, iar aceasta mi-a spus că o duce rău în Spania și că dorește să se întoarcă acasă, sfătuindu-mă, totodată, să nu fac și eu aceiași greșeală ca și ea.

M.V. mi-a mai spus că s-a certat cu C. referitor la modul de împărțire a cheltuielilor de întreținere a casei. În luna iunie 2006, am mers împreună cu mama mea la domiciliul lui C.A. pentru a-mi recupera geanta cu acte și haine care îmi rămăsese la acesta. C.A. ne-a întrebat ce mai face M.V. și mi-a adus la cunoștință faptul că aceasta i-a rămas datoare cu banii cheltuiți pentru pașaport, transport și cazare, fără a preciza însă cuantumul sumei. C.A. mi-a spus că va găsi o modalitate de a recupera datoria. De la acea dată nu l-am mai văzut pe C.A., iar C.N. a evitat să se mai întâlnească cu mine când a aflat că M.V. a fost depistată de poliția spaniolă.

Despre „C.” am aflat că se numește C.C. Cu ocazia audierii mele la organele de poliție mi-au fost prezentate mai mult fotografii, iar în trei din ele i-am recunoscut pe C.A., C.N. și C.N.”

În declarația dată de martora M.C. în faza cercetării judecătorești, în primă instanță a precizat că „Ajungând în localul respectiv mi-am dat seama că nu este o muncă de ospătar, chelner, ci este o muncă de prostituată. Mi s-au spus tarifele ce le vom percepe clienților și cotele ce erau de dat către 60 euro/zilnic către local, să restitui datoria către inculpat de 500 euro cu care fusesem ajutată în procurarea pașaportului, transportul, 1500 euro pentru gestul făcut, lunar 1000 euro aceluiași inculpat, iar eu urma să plătesc în continuare utilitățile apartamentului lumina, apă etc. Vreme de o săptămână am refuzat să practic prostituția, dar după aceea nu am mai putut rezista, datorită presiunilor m-am integrat colectivului respectiv. În perioada 25 februarie când am ajuns în Spania și 8 aprilie 2006 i-am dat inculpatului C.A. aproximativ 3000 euro, bani pe care i-am dat fără să tocmim o chitanță. În perioada cât eu am stat în Spania, C.A. a stat acasă, nu a lucrat. În perioada șederii în Spania pașaportul meu s-a aflat la inculpat, spunându-mi că la el este în siguranță. După mai multe încercări mama a reușit să mă contacteze de pe telefonul inculpatului și i-am spus ce se întâmplă în Spania. La insistențele mamei și sub presiunea pe care am exercitat-o față de inculpat acesta mi-a dat pașaportul, suma de 100 euro, „din banii casei”, iar 50 euro cu care am plecat de la unele din persoanele ce locuiau în apartament și mi-a mai dat 2 euro pentru a avea de cafea în deplasarea dintre Spania și România. Consider că am ajuns cu bine în România numai cu ajutorul divin. Revin și arăt că nu numai pașaportul mi-a fost restituit, ci și actul de identitate, respectiv CI. Precizez încă o dată că i-am dat inculpatului în perioada cât am stat în Spania suma totală de 3000 euro. Din aceasta, 1000 euro a reprezentat datoria mea către el și cheltuielile de întreținere, iar 2000 euro sumă pretinsă practicării prostituției. Precizez că la plecarea din Spania, inculpatul a refuzat să-mi dea cartea de identitate și totodată m-a amenințat că mă va căuta pe oriunde mă voi deplasa și unde mă voi angaja și va face publică șederea mea în Spania. La plecarea din Spania inculpatul mi-a mai pretins 1000 euro cu titlu de comision al deplasării din România în Spania.”

Înalta Curte, coroborând mijloacele de probă mai sus arătate, din conținutul cărora au fost evidențiate aspectele mai sus arătate, care infirmă celelalte mijloace de probă expres menționate, inclusiv declarațiile inculpatului C.A., deoarece forța lor probantă a fost atenuată prin încercarea de diminuarea sau înlăturare a răspunderii penale a inculpatului, constată că actele concrete de executare comise de inculpat și anume inducerea în eroare a martorelor C.C. și M.C., pe care Ie-a exploatat sexual, obligându-le la practicarea prostituției, prin folosirea de amenințări și violențe, încasând sumele de bani arătate, de pe urma acestora, precum și înlesnirea practicării prostituției, îndemnându-le pe martorele H.F. și M.V. să practice prostituția, primind pe parcursul desfășurării activității infracționale sumele de bani indicate de la martora M.V., sume pe care le dădea numitei C.C. care le trimitea inculpatului, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată și anume două infracțiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și o infracțiune în formă continuată de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, toate în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., vinovăția inculpatului C.A., fiind dovedită.

În raport cu cele mai sus arătate, critica formulată de recurentul inculpat prin apărător nu se susține, așa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat și motivul de recurs invocat în subsidiar, de către recurentul inculpat C.A., prin apărător, referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, impunându-se aplicarea circumstanțelor judiciare atenuante în mod distinct și regimul sancționator corespunzător, în sensul coborârii pedepselor sub minimul special legal, în condițiile art. 74 alin. (2) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și reducerea pedepsei rezultante, cu executare în condițiile art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece în contextul cauzei, a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen., la persoana inculpatului, ținându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de caracterul continuat al uneia dintre ele, de circumstanțele reale în care au fost săvârșite, pentru infracțiunile de trafic de persoane fiind folosită inducerea în eroare a martorelor, folosirea de amenințări și violențe, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut faptele comise, este căsătorit, are copii minori, lucra ca electrician.

Înalta Curte consideră că prin cuantumurile pedepselor principale stabilite la minimul legal pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, urmând ca acesta să execute potrivit art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea în regim de detenție, s-a apreciat judicios că aceasta este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate reflectă aplicarea plurală a tuturor criteriilor generale de individualizare, precum și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului.

Așadar, Înalta Curte consideră că nu se impune aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare atenuante și a regimului sancționator corespunzător acestora și nici modalitatea de executare, menționate, întrucât pedepsele principale aplicate au ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatului, prin stabilirea cuantumului minim al acestora, neputându-se reține într-un mod preeminent situația personală a inculpatului, față de gradul de pericol social al faptelor comise, de natura acestora, întrucât s-ar încălca modul concret de individualizare a pedepsei, iar o modalitate de executare neprivativă de libertate, nu ar asigura realizarea funcțiilor pedepsei, așa încât în cauză au fost stabilite pedepse principale legale, urmând ca pedeapsa principală cea mai grea, cu executare în regim de detenție, să-și atingă finalitatea, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica formulată cu privire la modul în care a fost dispusă măsura penală a confiscării sumelor de bani încasate de la martore, din comiterea infracțiunilor menționate, măsură întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 118 lit. e) C. pen., deoarece în mod just instanțele au perceput declarațiile martorelor cu privire la sumele de bani încasate și trimise inculpatului, sume pentru care nu s-au constituit părți civile și soluțiile pronunțate, așa încât nici sub acest aspect cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu este incident.

În raport cu cele arătate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.A. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția minori și familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la 26 februarie 2009.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, cuantumul acestei din urmă sume reprezentând asigurare asistență obligatorie de către apărător desemnat oficiu, avocat E.N. cu împuternicirea avocațială nr. 001214 emisă la 11 ianuarie 2009, pentru termenul de la 29 ianuarie 2009, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.A. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 28 noiembrie 2007 la 26 februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2009.