Trafic de influence et fraude documentaire au bureau de douane : qualifications pénales et application de la loi de grâce

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206 din 9 iunie 2006, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul N.D.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de influență, prevăzută de art. 257, alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 257, alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- complicitate la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 362 C. pen.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare menționat, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial, în prima zi de luni la judecătorul delegat la B.E.P. din cadrul Tribunalului Suceava;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția acestuia asupra dispozițiile art. 864 și 865 C. pen., privind revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-au confiscat de la inculpat, în favoarea statului, sumele de 400 mărci germane și 1.700 dolari S.U.A. sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial practicat de B.N.R. la data punerii în executare a prezentei hotărâri.

Inculpatul C.R.A.G., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare;

- folosirea la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare menționat, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte semestrial, în prima zi de luni la judecătorul delegat la B.E.P. din cadrul Tribunalului Suceava;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 864 și 865 C. pen., privind revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 66.423.801 lei, cu titlu de debit, la care se vor adăuga contravaloare comision, accize, T.V.A. și majorări de întârziere, calculate de la data de 19 decembrie 2001 și până la achitarea integrală a pagubei.

Inculpatul A.N. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 C. pen.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare menționat, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte semestrial, în prima zi de luni la judecătorul delegat la B.E.P. din cadrul Tribunalului Suceava;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă.

S-a atras atenția acestuia asupra dispozițiile art. 864 și 865 C. pen., privind revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 56.733.862 lei, cu titlu de debit la care se vor adăuga contravaloare comision, accize, T.V.A. și majorări de întârziere, calculate de la data de 19 decembrie 2001 și până la achitarea integrală a pagubei.

Inculpata M.R., a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și următoarele C. pen.

Conform art. 170 C. proc. pen. și art. 348 teza finală C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile false, respectiv certificatele de circulație a mărfurilor tip EUR 1 nr. D 154852 și nr. D 154900, nr. A 028190 și nr. A 028200, contractele de vânzare-cumpărare: nr. 12 și 19 din 27 noiembrie 2001, nr. 8 din 25 noiembrie 2001, în care este menționat ca exportator firma A.K., iar cumpărător SC C.L. SRL și nr. 101 din 23 octombrie 2001, unde vânzător apare firma A.A., iar cumpărător SC C.L. SRL, traducerile legalizate ale acestor acte, împuternicirile ca provenind de la SC C.L. SRL scrise, semnate și ștampilate de inculpatul A.N. și martorul R.R., contractele de vânzare cumpărare fictive încheiate între SC C.L. SRL și inculpații A.N. și C.R.A.G., depuse la organele competente.

Inculpații au fost obligați să plătească fiecare câte 11.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Din întreg materialul probator administrat în cele două faze procesuale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În primăvara anului 2001, numitul M.R., după ce a obținut viză Schengen, s-a deplasat, împreună cu soția sa în Germania țară unde, constatând că autoturismele second-hand sunt ieftine, s-a hotărât să cumpere astfel de mașini pentru a le comercializa în România. Întrucât, din anul 1995, acesta era asociat si administrator la SC C.L. SRL SUCEAVA și SC M.S. SRL BROȘTENI, a realizat importurile pe numele celor două firme, iar după finalizarea operațiunilor vamale și înmatricularea autoturismelor în țară, Ie-a vândut la diverse persoane.

Astfel, în perioada 28 iunie 2001 - 01 octombrie 2001, M.R. a importat din Germania, pe firmele sale, un număr de trei autoturisme, care au fost introduse în România prin Vama Borș, iar operațiunile de vămuire și achitare a taxelor vamale au avut loc la B.V. Suceava și Domești. De fiecare dată, la B.V. de frontieră au fost prezentate și s-au reținut de organele vamale, împuterniciri din partea societății importatoare pentru persoana ce introducea autoturismele în țară, iar la birourile vamale de interior, pentru finalizarea operațiunilor de vămuire, au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare traduse și legalizate, conform prevederilor legale în vigoare menționate mai sus.

În cursul anului 2001, inculpatul N.D.E. avea gradul profesional de plutonier la B.P.R. Suceava, fiind coleg de serviciu cu martorul C.B. Din anul 1988, inculpatul N.D.E. a fost coleg de școală cu numitul M.R., la Facultatea de Mecanică din Suceava, devenind apoi prieteni de familie, conjunctură în care și-au petrecut împreună concediile de odihnă și sărbătorile de iarnă, inclusiv cele din anii 2001 si 2002. În vara anului 2001, în timp ce se aflau în concediu la munte, cei doi au discutat și cu privire la faptul că autoturismele sunt ieftine în Germania, convenind ca M.R. să facă deplasări în această țară, de unde să cumpere astfel de mașini, folosind și banii inculpatului N.D.E., urmând ca după achitarea taxelor vamale și înmatriculare să le revândă în România la prețuri mai mari.

În aceeași perioadă, inculpatul A.N., cumătrul surorii inculpatului N.D.E., l-a vizitat pe acesta în Municipiul Suceava, și l-a rugat să-i găsească patru autoturisme la un preț mai mic, întrucât dorea să inițieze o activitate de taximetrie în municipiul lași, context în care inculpatul N.D.E., i-a făcut cunoștință cu M.R. pentru a-i cumpăra autoturisme direct din Germania.

În luna octombrie 2001, când a avut loc discuția dintre M.R. și A.N., primul avea deja importat un autoturism O.A. pe firma SC C.L. SRL Suceava și, pe cale de consecință, i l-a vândut celui de-al doilea. În acele împrejurări, cei doi s-au înțeles și cu privire la faptul ca M.R. să-i aducă din Germania alte trei autoturisme, dar pe numele inculpatului A.N., ca persoană fizică, pentru ca ulterior introducerii mașinilor în țară să nu mai fie necesară încheierea unor contracte de vânzare cumpărare între SC C.L. SRL și inculpatul A.N., iar operațiunile vamale, omologarea R.A.R și înmatricularea să se facă direct pe numele său. De asemenea, aceștia s-au înțeles ca inculpatul A.N. să preia autoturismele din Ungaria, astfel încât la intrarea în țară organele vamale să elibereze declarații vamale de tranzit pentru B.V. Piatra Neamț, unde urmau să se finalizeze formalitățile de vămuire, titular fiind persoana fizică A.N.

La sfârșitul lunii octombrie 2001, M.R., împreună cu soția lui, s-a deplasat în Germania, de unde a cumpărat pentru inculpatul A.N. un autoturism marca O.A., de culoare vișinie, cu banii pe care i-a primit prin intermediul inculpatului N.D.E., deși acesta din urmă, precum și A.N. afirmă că banii i-au fost dați personal lui M.R. Cum nu știa dacă se va întâlni cu inculpatul A.N. în Ungaria pentru ca acesta să preia mașina, M.R. a solicitat firmei vânzătoare, A.A., să-i întocmească două contracte de vânzare cumpărare, unul pe numele inculpatului A.N. și unul pe numele firmei sale, SC C.L. SRL, iar pe certificatul EUR 1, seria A, nr. 028190 din 24 octombrie 2001, la rubrica „importator”, nu a menționat nimic.

În același timp, conform înțelegerii avute înainte de a pleca din țară, M.R. a mai cumpărat, de la firma A.K., alte două autoturisme V.G. pentru martorul C.B. și inculpatul N.D.E., precum și un autoturism pentru el.

Deoarece avea cumpărate mai multe mașini, M.R. a solicitat unui angajat al firmei A.A., pe numele M., să conducă autoturismul destinat inculpatului A.N. până la Vama Nickelsdorf, dintre Austria și Ungaria, deplasându-se și el cu mașina cumpărată pentru sine. La locul de întâlnire, M.R. a susținut că acel angajat a dat toate documentele întocmite în Germania pentru mașină inculpatului A.N., cei doi rămânând într-un local din zonă, el plecând în Austria, după soția sa care a rămas cu celelalte mașini la rudele ei. După ce s-a întâlnit cu soția sa în Austria, soții M. au adus celelalte trei autoturisme, din care una tractată pe o platformă, până în partea ungară a Vămii Borș unde, conform înțelegerii avute, s-a întâlnit cu C.B. și C.D., acesta din urmă prezentându-se pentru a introduce în țară mașina cumpărată pentru inculpatul N.D.E.

De asemenea, M.R. nu i-a dat inculpatului A.N. copii după documentele firmei sale sau împuternicire pentru a realiza importul pe numele SC C.L. SRL și nu a cunoscut prin ce punct vamal inculpatul menționat a intrat în țară și ce activități vamale a desfășurat ulterior.

Inculpatul A.N. a intrat în România prin Vama Nădlac, la data de 27 octombrie 2001, unde a prezentat organelor vamale contractul de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 2001 încheiat pe numele său. Întrucât conform normelor legale menționate anterior importatorul nu avea documentele traduse și nici nota de constatare R.A.R. pentru vamă, organele vamale au întocmit declarația vamală de tranzit nr. I. 21404, către B.V. Piatra Neamț, unde trebuia finalizat importul în termen de 30 zile. Inculpatul A.N. a semnat declarația vamală de tranzit întocmită pe numele său și a achitat suma de 25.843.134 lei reprezentând garanție vamală, reținută cu adeverința nr. 279715 din 27 octombrie 2001.

În luna noiembrie 2001, deplasându-se din nou în Germania, M.R. a cumpărat de la firma A.K. autoturismul O.A., de culoare turcoaz, fiind întocmit contractul de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 2001, pe numele inculpatului A.N., în calitate de persoană fizică.

Conform înțelegerii, acesta s-a întâlnit pe teritoriul Ungariei, în același loc, cu inculpatul A.N., unde i-a predat mașina și documentele menționate mai sus, după care s-au despărțit. Inculpatul A.N. a intrat în țară tot prin Vama Nădlac, unde a prezentat actele primite, organele vamale întocmind declarația vamală de tranzit nr. I. 23478 din 14 noiembrie 2001 pentru B.V. Piatra Neamț, întrucât importatorul nu avea toate documentele necesare. Acesta a semnat declarația vamală întocmită pe numele său, a achitat suma de 25.970.395 lei, reprezentând garanția vamală, având obligația să finalizeze importul în termen de 30 zile la B.V. de destinație, ca și în cazul primei mașini.

În cursul anului 2001, inculpatul C.R.A.G. a discutat cu cumnatul său din Germania, să-i cumpere autoturisme second-hand, în vederea revânzării acestora în România, pentru a obține un profit.

La începutul lunii noiembrie 2001, inculpatul a fost anunțat telefonic de cumnatul său, despre faptul că i-a cumpărat două autoturisme O.A., stabilind să vină cu încă cineva în Vama Turnu pentru a le introduce în țară.

După ce vecinul său, martorul D.l.B. a fost de acord să-l însoțească în vamă, inculpatul C.R.A.G. a transmis cumnatului său datele lor de stare civilă, astfel că certificatele de origine EUR 1 și contractele de vânzare cumpărare pentru cele două mașini au fost întocmite pe numele acestora (inculpatul C.R. și martorul D.I.B.).

Conform înțelegerii avute cu cumnatul său, la data de 06 noiembrie 2001, inculpatul C.R.A.G. și martorul D.l.B. au preluat de pe teritoriul Ungariei, cele două autoturisme marca O.A., din care una de culoare roșie, și cealaltă de culoare albă, primind totodată contractele de vânzare cumpărare și certificatele de origine EUR 1 seria L 420148 și L 420147, în care aceștia erau menționați în calitate de importatori, iar exportatori erau ultimii proprietari ai autoturismelor înscriși în cărțile de identitate ale mașinilor.

În baza acestor documente prezentate organelor vamale din Vama Turnu, au fost întocmite declarațiile vamale de tranzit nr. I. 14141 și I. 14142 din 06 noiembrie 2001, pentru B.V. Suceava.

La data de 08 noiembrie 2001, așa cum s-a arătat mai sus, D.G.V., pentru a preveni și combate fraudele la acordarea regimului vamal preferențial, a emis Ordinul circular nr. 53137, din care rezultă că începând cu 15 noiembrie 2001, pentru o perioadă de 6 luni se suspendă acordarea regimului tarifar preferențial pentru autoturismele introduse în țară de persoane fizice, interdicție care nu se referea la importurile realizate de persoane juridice.

La data apariției acestor ordine, inculpații A.N. și C.R.A.G. nu aveau finalizate operațiunile vamale de import pentru cele patru autoturisme indicate mai sus, introduse în țară pe numele acestora ca persoane fizice.

În această situație, inculpatul A.N. realizând că trebuie să plătească taxe vamale mult mai mari, a aflat de la inculpatul N.D.E. că există posibilitatea de a retranzita autoturismele, urmare a aprobării dată de D.R.V. lași, către un birou vamal de frontieră, respectiv prin a le scoate din țară și a le reintroduce tot atunci în țară, prin același punct vamal, dar folosind documente de origine și proveniență pe numele unei societăți comerciale. Tot acesta i-a sugerat să solicite ca declarațiile vamale de tranzit să fie întocmite pentru B.V. Șiret, urmând să îl anunțe când va trebui să vină cu mașinile, cu precizarea că mai este o altă persoană cu probleme similare.

Astfel, inculpatul A.N. a întocmit o cerere pentru ambele autoturisme, solicitând să i se aprobe retranzitarea, în vederea scoaterii lor din țară prin Vama Șiret, motivând că nu are posibilitatea achitării taxelor vamale, fapt nereal, în condițiile în care cunoștea exact scopul real al retranzita hi. Cererea a fost înregistrată la D.R.V. lași sub nr. 19511, din 21 noiembrie 2001 și aprobată la aceeași dată, iar în baza acesteia, la B.V. Piatra Neamț, au fost întocmite declarațiile vamale de tranzit nr. I. 18534 și I. 18537 din 11 decembrie 2001, urmând ca în termen de 5 zile să se finalizeze operațiunea de export prin Vama Șiret.

Deplasându-se din nou în Germania, pentru a importa alte autoturisme pe firma sa, M.R. a fost contactat la telefon de inculpatul N.D.E., care i-a comunicat că inculpatul A.N. a pierdut certificatul EUR 1 ce dovedea originea mașinii introdusă în țară de acesta prin Vama Nădlac, la data de 27 octombrie 2001, rugându-l să-i aducă un alt document de acest gen, sens în care i-a dictat datele tehnice, pentru a fi menționate în acest înscris. În această situație, numitul M.R. a susținut că a obținut de la firma A.K. certificatul EUR 1, pe care l-a completat cu datele primite prin telefon de la inculpatul N.D.E., după care I-a restituit unui reprezentant al firmei vânzătoare de la care I-a primit stampilat cu parafa vămii germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001.

Cu toate că inculpatul N.D.E. a negat că i-ar fi dat inculpatului A.N. aceste informații, el cunoștea instituția abilitată să aprobe cererile, modul și procedeul în care se putea face o astfel de retranzitare în scopul obținerii regimului vamal preferențial, întrucât ceruse relații de acest gen de la martorul N.V.L., lucrător vamal în cadrul B.V. Suceava, și a efectuat activități similare la sfârșitul lunii noiembrie 2001, în cazul autoturismelor cumpărate pentru el și C.B. de M.R., mașini ce au fost introduse în țară prin Vama Borș la 31 octombrie 2001, în condițiile arătate mai sus. Pentru cele două mașini au fost întocmite declarațiile vamale de tranzit pentru Vama Suceava, mașina destinată inculpatului N.D.E., fiind trecută pe numele lui C.G.D., care a fost în Vama Borș pentru a o introduce în țară, în locul martorului S.A.V., cumnat cu inculpatul, ce nu s-a mai putut deplasa în vamă, inițial numele său fiind înscris de M.R. pe contractul de vânzare-cumpărare.

Pentru cele două autoturisme, martorul C.B. și inculpatul N.D.E. au întocmit câte o cerere de retranzitare, care au fost aprobate de către directorul B.E. din cadrul D.R.V. lași.

Totodată, inculpatul a discutat cu martorul l.V., asociat și administrator la SC R. SRL Suceava, pentru a accepta ca, după retranzitare, importul celor două mașini să fie efectuat prin Vama Șiret, pe firma sa. La cererea sa a primit de la martor copii ale certificatului fiscal și certificatului de înmatriculare ale societății, precum și două împuterniciri din partea acesteia pentru a fi folosite la organele vamale de la B.V. Șiret.

În noaptea de 21 noiembrie 2001, cele două autoturisme au fost duse în Vama Șiret, unde după efectuarea formalităților de export și ieșire din țară, în aceeași tură de serviciu, martorul J.D., care îl cunoștea atât pe inculpatul N.D.E., cât și pe martorul C.B., a înregistrat mașinile în registrul de import, fiind reținute de acesta sub supraveghere vamală în zona de staționare.

După finalizarea operațiunilor vamale de import, inculpatul N.D.E. i-a predat martorului l.V. declarațiile vamale 1.1677 și 1.1678 din 30 noiembrie 2001, precum și contractele de vânzare-cumpărare încheiate între SC R. SRL Suceava și martorul C.B. pentru mașina sa, precum și martorul S.A.V., pentru mașina inculpatului N.D.E., care s-a ocupat de înmatricularea acestui autoturism, numele său fiind menționat în fișa depusă la S.E.I.P. Suceava, de către martorul P.G.V.

Întrucât nici inculpatul C.R.A.G. nu a finalizat operațiunile de vămuire până la apariția Ordinului circular nr. 53157 din 08 noiembrie 2001, deoarece nu avea bani să plătească taxe vamale majorate, acesta a încercat să vândă, în B. Severin, autoturismele nevămuite și neînmatriculate, împrejurare în care, s-a întâlnit cu martorul R.R., inculpatul i-a relatat problema sa, iar acesta i-a sugerat ca printr-o retranzitare să scoată mașinile din țară și să le reintroducă pe o societate comercială, spunându-i că inculpatul N.D.E. îl poate ajuta cu acest lucru.

La data de 13 decembrie 2001 inculpatul C.R.A.G. și martorul R.R. s-au deplasat la R.A.R., filiala Suceava, de unde au obținut notele de constatare R.A.R. pentru vamă nr. 10430 și 10431, din care rezulta că autovehiculele au gradul normal de poluare, menționându-se la rubrica „deținător”, în acele rapoarte de verificare tehnică, denumirea firmei SC J.I. SRL Suceava, la care inculpatul C.R.A.G. era asociat și pe numele căreia s-a gândit să reintroducă mașinile în țară, însă această societate nu mai desfășura nici o activitate de mai mult timp.

Având în vedere această situație, cât și sugestia martorului R.R., inculpatul C.R.A.G. a luat legătura cu inculpatul N.D.E., care a fost de acord să-l ajute cu obținerea aprobării retranzitării și cu efectuarea importului pe o altă societate comercială, spunându-i că „îl va ajuta la operațiunile de vămuire” și că „o să se rezolve”, aspecte negate însă în cursul cercetării judecătorești, poziția procesuală oscilantă nefiind susținută de probe. Pentru ajutorul dat, inculpatul C.R.A.G. a fost de acord să-i vândă inculpatului N.D.E., la solicitarea acestuia, unul dintre autoturisme, respectiv cel de culoare roșie, prin intermediul martorului R.R., la prețul cu care a fost cumpărat din Germania, respectiv suma de 2.000 mărci germane, după care, conform înțelegerii, i-a predat acestuia cheile și autoturismul promis, prin intermediul martorului R.R.

În aceeași perioadă, inculpatul N.D.E. a primit actele celor două autoturisme, pentru a se ocupa de obținerea aprobării retranzitării, sens în care, folosind faxul SC I.C. SRL Suceava, cu acordul martorului J.A., în urma discuției telefonice cu o funcționară din cadrul D.R.V. lași, a expediat cererile pentru aprobarea retranzitării, menționând pe acestea, numărul de fax al acestei firme, pentru ca funcționara de la D.R.V. lași să știe unde să remită cererile aprobate.

Această situație este confirmată de martora W.E., gestionar la punctul de lucru din B-dul George Enescu al SC I.C. SRL, situat vis-a-vis de locuința inculpatului N.D.E., unde acesta s-a prezentat pentru a transmite cererile prin fax și i-a lăsat numărul său de telefon mobil, pentru a fi anunțat în legătură cu primirea cererilor de la D.R.V. lași, revenind în cursul zilei de 14 decembrie 2001, de două ori, pentru a verifica acest aspect, iar în jurul orelor 16,00, fiind anunțat de către martora sus menționată, s-a prezentat la magazin și a retransmis cererile, tot prin fax, la B.V. Suceava. De fiecare dată acesta a venit de unul singur, fără a fi însoțit de inculpatul C.R.A.G. sau de M.R., așa cum a susținut inculpatul N.D.E. declarația finală dată la organele de urmărire penală.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpatul C.R.A.G. s-a întâlnit cu inculpatul N.D.E., care i-a spus că a obținut aprobarea retranzitării și că în zilele următoare vor merge împreună în Vama Șiret pentru a scoate mașinile din țară și a le reintroduce pe numele unei firme. Tot atunci, acesta i-a mai cerut suma de 400 mărci germane, pe motivul că 200 mărci germane trebuia să-i dea patronului firmei care acceptă importul mașinilor, iar 200 mărci germane pentru alte cheltuieli legate de activitățile ce urmau să se desfășoare în Vama Șiret.

În timp ce inculpatul C.R.A.G. a afirmat că a dat inculpatului N.D.E. suma de bani solicitată, din banii primiți tot de la acesta cu ocazia vânzării autoturismului de culoare roșie, acesta din urmă recunoaște că a primit suma de 400 mărci germane, dar pe care a susținut că a dat-o lui M.R., care la rândul său însă, a afirmat că nu a primit nici o sumă de bani și nu a existat vreun motiv pentru a încasa vreo sumă, în condițiile în care nu știa la acel momentul că importul mașinilor urma să fie efectuat pe firma sa.

Conform declarației martorului N.V.L., lucrător vamal la B.V. Suceava, la data de 14 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. i-a comunicat telefonic, că urma să-i trimită, prin fax cererile de retranzitare pentru cele două autoturisme și că vor fi depuse la comisionar actele pentru întocmirea declarațiilor vamale de tranzit către Vama Șiret, lucru care s-a întâmplat spre sfârșitul programului de lucru, martorul înregistrând cele două cereri aprobate de D.R.V. lași, întrucât era vineri, a obținut acceptul șefului B.V. Suceava ca operațiunea de vămuire să fie efectuată de el a doua zi, sâmbătă, în afara programului normal de lucru.

Coroborând aceste date cu declarațiile inculpatului C.R.A.G. și ale martorilor R.R. și D.l.B., care au susținut că în zilele de 14 și 15 decembrie 2001 nu au fost în Vama Suceava cu autoturismele pentru întocmirea declarațiilor vamale de tranzit și controlul fizic și având în vedere declarațiile vamale de export nr. 1.13056 și 1.13057 întocmite de comisionari în Vama Suceava, ce nu sunt semnate la rubrica „principal obligat” de către martorul D.l.B. și inculpatul C.R.A.G., rezultă că documentele mașinilor au fost depuse la comisionarii vamali de către inculpatul N.D.E., care Ie-a și ridicat, împreună cu declarațiile vamale sus menționate, pentru a fi folosite la B.V. Șiret, deși acesta neagă o astfel de situație.

Faptul că actele mașinilor i-au fost date inculpatului N.D.E. este confirmat și de martorul R.R., acesta cunoscând că aprobarea retranzitării a fost obținută de către inculpat în modalitatea arătată mai sus.

Pe data de 15 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. Ie-a comunicat telefonic inculpaților A.N. și C.R.A.G. că în seara respectivă, trebuiau să se întâlnească și să se deplaseze împreună în Vama Șiret cu mașinile, spunându-le ca să aibă pașapoartele asupra lor, întrucât urmau să iasă din tară.

Totodată, în după-amiaza aceleiași zile, inculpatul N.D.E. l-a contactat pe martorul R.R., de la care a luat cheile și autoturismul O.A. de culoare roșie, cumpărat anterior de la inculpatul C.R.A.G., actele mașinii aflându-se deja în posesia sa, așa cum susțin martorul și acest din urmă inculpat.

Ajuns în Suceava cu cele două autoturisme, din care unul a fost condus de soția inculpatului N.D.E., inculpatul A.N. s-a deplasat la domiciliul acestuia, unde l-a rugat să-i găsească un șofer pentru cea de-a doua mașină, astfel că s-a apelat la cumnatul său, martorul S.A.V. care a acceptat să conducă unul dintre autoturismele inculpatul A.N. până în Vama Șiret, acesta confirmând că i s-a spus să aibă asupra sa pașaportul deoarece urma să iasă din țară pentru a efectua retranzitarea mașinilor.

De asemenea, tot inculpatul N.D.E. l-a anunțat și pe inculpatul C.R.A.G. că trebuie să se întâlnească în jurul orelor 19,00 în fața Hotelului B. din Suceava, fapt pentru care acesta din urmă l-a rugat pe martorul D.l.B. să-și ia pașaportul și să conducă una dintre mașini până în Vama Șiret, întrucât acesta era menționat în actele de retranzitare.

Inculpatul A.N. a susținut că după ce a ajuns la domiciliul inculpatului N.D.E., a plecat la locuința lui M.R., de la care a primit, pentru cele două mașini ale sale, contracte de vânzare-cumpărare și certificate EUR 1 completate pe numele SC C.L. SRL Suceava, precum și două copii ale certificatului de înmatriculare și cel fiscal al acestei firme, având o poziție oscilantă în ceea ce privește existența împuternicirii din partea firmei lui M.R., în primă fază susținând că deși s-a prezentat ca fiind reprezentantul firmei importatoare, nu este sigur dacă a avut sau nu împuternicirea necesară pentru ca, ulterior, în instanță, să fie sigur de existența acestui înscris, precizând însă că nu poate proba acest lucru. Acesta precizează însă că nu a primit astfel de documente necompletate ori acte similare pentru alte mașini și nici mai multe copii ale certificatului de înmatriculare și cel fiscal al firmei, neamintindu-și dacă M.R. i-a dat statutul, contractul sau vreun act adițional al societății pentru a li folosite în vamă.

În jurul orelor 19,00, conform înțelegerii, inculpații A.N. și N.D.E., împreună cu martorul C.B. au ajuns cu cele două autoturisme ale primului dintre ei, în fața Hotelului B., unde s-au întâlnit cu martorul S.A.V., chemat să conducă una din cele două mașini, precum și cu inculpatul C.R.A.G. care era însoțit de martorul D.l.B.

Întrucât era singurul care avea o servietă tip diplomat asupra sa, la locul de întâlnire, inculpatul N.D.E. i-a dat inculpatului A.N. documentele pe care Ie-a ridicat din Vama Suceava și care urmau să fie folosite la B.V. Șiret pentru mașinile inculpatului C.R.A.G., fapt confirmat de ultimii doi.

Din fața Hotelului B., toate cele șase persoane menționate mai sus au plecat spre Vama Șiret deplasându-se cu cele patru autoturisme ce trebuiau retranzitate, rezultând că inculpatul N.D.E. și martorul C.B. au călătorit cu una din mașinile inculpatului A.N.

După ce au ajuns în Vama Șiret, inculpatul N.D.E. și martorul C.B., fiind polițiști, s-au legitimat, astfel că li s-a permis intrarea în incinta punctului vamal, cu toate că nu aveau de rezolvat probleme vamale, odată cu ei intrând și ceilalți, parcând autoturismele în locul destinat pentru mașinile personalului vamal, după care au intrat în clădirea vămii.

Inculpatul C.R.A.G. a susținut că în holul clădirii aceștia s-au întâlnit cu martorul T.M.D, polițist de frontieră, cu care inculpatul N.D.E. și martorul C.B. au stat de vorbă, spunând ulterior că acesta este un fost coleg de școală.

Apoi, în timp ce celelalte persoane au rămas în holul vămii, inculpații A.N. și N.D.E. au intrat în birourile lucrătorilor vamali unde au depus documentele autoturismelor, întocmite la 11 decembrie 2001 de B.V. Piatra Neamț pentru mașinile inculpatului A.N. întocmite la 15 decembrie 2001 de B.V. Suceava, pentru cele ale inculpatului C.R.A.G., la care au fost anexate contracte de vânzare cumpărare și certificate EUR 1 încheiate pe numele acestora în calitate de persoane fizice.

Conform planificării șefului de tură P.D., în noaptea de 15 decembrie 2001 de serviciu pe sensul de ieșire control vamal persoane fizice era repartizată fiica acestuia, martora D.V.C., care a înregistrat în registrul de evidență a bunurilor de export, cele patru autoturisme ca fiind scoase din țară de persoane fizice, menționând la rubrica „numele importatorului” persoanele fizice și juridice care inițial le-au exportat din Germania.

Totodată, aceasta a consemnat în cele patru declarații vamale de tranzit că verificarea s-a efectuat prin observare și că autoturismele au ieșit din țară, conform înregistrărilor din registrul de export. Apoi a semnat și a aplicat pe declarații ștampila individuală, confirmând informatic către birourile vamale emitente încheierea operațiunii de tranzit, după care declarațiile au fost puse la dispoziția martorului N.D., lucrător vamal desemnat de șeful B.V. Șiret pentru a expedia ulterior câte un exemplar birourilor vamale Piatra Neamț și Suceava.

La un moment dat, din birourile lucrătorilor vamali, inculpații A.N. și N.D.E. au ieșit împreună cu martorul P.D., acesta explicându-i inculpatului C.R.A.G. și martorilor D.l.B. și S.A.V. că trebuie să iasă din țară pentru a i se aplica ștampile de trafic în pașapoarte.

Înainte de a părăsi teritoriul României, inculpatul C.R.A.G. a primit de la inculpatul N.D.E. certificatele de origine EUR 1 folosite anterior în Vama Turnu la introducerea în țară a celor două autoturisme ale sale. Acesta i-a cerut să completeze la rubrica importator denumirea SC C.L. SRL, deasupra numelui său. Dându-și seama că falsul efectuat de inculpatul C.R.A.G. este prea evident, inculpatul N.E. a luat din servieta inculpatului A.N. două contracte de vânzare-cumpărare care aveau la rubrica „vânzător” mențiunea A.K. și două certificate EUR 1, toate fiind necompletate și i Ie-a dat inculpatului C.R.A.G., care la indicațiile sale Ie-a completat, trecând la rubrica cumpărător, SC C.L. SRL. Că aceste certificate au fost întocmite în fals de inculpatul C.R.A.G. rezultă din constatarea tehnico-științifică grafologică și din declarația inculpatului menționat.

Conform îndrumărilor date de martorul P.D., de a părăsi teritoriul țării, inculpatul A.N. împreună cu inculpatul C.R.A.G., martorul D.l.B. și martorul S.A.V. s-au urcat într-unui dintre autoturismele primului inculpat și au plecat spre Ucraina, fiind înregistrați, de martorul T.M.D. în baza de date informatizată a poliției de frontieră, ca ieșiți din țară între orele 23,56 - 00,01, acesta aplicându-le în pașapoarte ștampila de trafic nr. 21. Martora D.V.C. susține că după verificarea documentelor și a autoturismelor a comunicat polițistului de frontieră T.M.D., că autoturismele au liber de vamă, dar după ce acestea au trecut de barieră, nu Ie-a mai văzut intrând în Ucraina.

Conform afirmaților celor patru persoane care au plecat în Ucraina, celelalte trei autoturisme au rămas staționate în parcarea destinată mașinilor ce aparțin personalului vamal, timp în care inculpatul N.D.E. și martorul C.B. au așteptat în clădirea vămii ca aceștia să se întoarcă în România pentru a depune la organele vamale documente din care să rezulte că autoturismele sunt importate din Germania de SC C.L. SRL, deși anterior acestea au fost înregistrate ca ieșite din țară pe numele unor persoane fizice.

Între bariera de pe artera de ieșire din țară și fâșia ce delimitează efectiv teritoriul României de cel al Ucrainei, pe o distanță de circa 50 metri sunt amplasate mai multe imobile precum magazinul S., clădirea cântarului, cea destinată dezinfecției și toaleta, în vecinătatea acestora existând locuri unde autovehiculele pot staționa fără să fie observate pe timp de noapte de polițistul de frontieră ce manevrează bariera de ieșire din țară. Pe partea stângă, imediat după barieră, se află „zona de staționare a autoturismelor cu probleme vamale”, în care autoturismele au acces de pe artera de ieșire din țară, existând însă o cale de legătură si cu artera de intrare în țară, așa cum rezultă și din schița P.T.F. Șiret.

Martorul T.M.D. a susținut că cele patru autoturismele au trecut de bariera unde era de serviciu, dar nu a văzut dacă toate au părăsit teritoriul țării spre Ucraina, existând posibilitatea ca acestea să fi fost parcate în vecinătatea imobilelor menționate mai sus și ulterior să fie conduse spre artera de intrare în țară sau spre zona de staționare.

După ce și polițiștii de frontieră ai țării vecine le-au aplicat în pașapoartele celor patru persoane ștampile de intrare în Ucraina și ieșire spre România, aceștia s-au întors în țară, pe pașapoartele inculpaților A.N., C.R.A.G. și ale martorilor D.l.B. și S.A.V., fiind aplicată ștampila de trafic nr. 19 de către polițistul de frontieră R.F.F., care era de serviciu pe artera de intrare în țară. Martorul R.F.F. a implementat în baza de date a poliției de frontieră că cele patru persoane au intrat în țară „pe jos”, între orele 02,37 – 02,40, înregistrând numele lor în „Registrul de evidență a autoturismelor reținute în zona de staționare”, unde a menționat că acestora le-au fost oprite mașinile datorită unor probleme vamale și a înscris pe ultima filă a fiecărui pașaport numărul de înmatriculare al autoturismului condus.

D.P.F. Rădăuți, în subordonarea căreia se află P.C.T.F. Șiret, prin adresa nr. 705.717 din 17 noiembrie 2003, a precizat faptul că în baza de date informatizată din noaptea de 15 decembrie 2001, cele patru autoturisme nu apar înregistrate că au intrat în țară prin vama Șiret. De asemenea, S.C.I.I.G.P.F. în adresa nr. 31699 din 19 februarie 2004, a opinat că celelalte trei autoturisme care nu au intrat în Ucraina au fost parcate după bariera de pe sensul de ieșire din țară, într-un loc în care staționarea era permisă, iar la întoarcere cele patru persoane au luat și celelalte mașini cu care s-au prezentat pe artera de intrare în țară.

Aici (pe artera de intrare în țară) au fost așteptați de inculpatul N.D.E. care, cunoscând procedeul folosit la data de 22 noiembrie 2001 pentru autoturismul său și al martorului C.B. și știind că cele patru mașini vor fi reținute sub supraveghere vamală în incinta Vămii Șiret, Ie-a indicat unde să parcheze autoturismul cu care cei patru s-au deplasat până în Ucraina, respectiv în zona de staționare a autoturismelor cu probleme vamale.

Apoi și celelalte trei autoturisme au fost mutate din locul unde se aflau, de către inculpații A.N., C.R.A.G. și martorul D.l.B. în zona de staționare a autoturismelor reținute din motive vamale.

Aici s-a prezentat șeful de tură P.D. care Ie-a solicitat cheile mașinilor și să demonteze plăcuțele de înmatriculare de la cele patru autoturisme, precizând că acestea vor fi reținute câteva zile în vamă. Același lucrător vamal i-a îndrumat să se deplaseze la comisionarul vamal pentru a depune actele ce le aveau și să solicite încheierea unor declarații sumare.

Astfel de declarații vamale se întocmesc în situația în care importatorul nu dispune de suma de bani necesară achitării taxelor vamale sau nu are toate documentele necesare regimului vamal de import solicitat.

De regulă, așa cum s-a precizat mai sus, întrucât sunt necesare traducerile legalizate ale contractelor de vânzare-cumpărare și ale cărților de identitate ale mașinilor, Note de constatare R.A.R. pentru vamă, din care să rezulte caracteristicile tehnice, ca și în cazul în care trebuie completată documentația necesară autoritățile vamale de frontieră efectuează formalități vamale de tranzit către birouri vamale de interior, unde în termenul legal se finalizează operațiunea de import.

Atât inculpatul A.N., cât și inculpatul C.R.A.G. erau nemulțumiți pentru faptul că autoturismele vor fi reținute pentru o perioadă de timp de către organele vamale, întrucât aveau sumele necesare și puteau plăti taxele vamale calculate în regim preferențial.

Despre inculpatul N.D.E., atât inculpatul C.R.A.G. cât și martorul D.l.B. declară că în noaptea de 15 decembrie 2001, împreună cu inculpatul A.N., a intrat de mai multe ori, cu actele mașinilor în birourile vameșilor cu care a purtat discuții pentru întocmirea formalităților vamale și obținerea unui regim vamal preferențial. Astfel, așa cum rezultă din confruntarea dintre inculpații C.R.A.G. și A.N., inculpatul N.D.E. a depus organelor vamale contractele de vânzare cumpărare și certificatele EUR 1, completate anterior, conform indicațiilor sale, de către inculpatul C.R.A.G. înainte de a pleca în Ucraina, anexând la acestea copii xerox după certificatul de înmatriculare, certificatul fiscal al SC C.L. SRL Suceava, precum și nota de constatare R.A.R. pentru vamă nr. 10340, eliberată la data de 13 decembrie 2001 de R.A.R., filiala Suceava.

De asemenea, pentru celelalte două autoturisme ale sale, inculpatul A.N. a depus contracte de vânzare cumpărare și certificatele de origine EUR 1 în care exportatorii erau firmele germane A.A. și A.K., iar importatorul societatea C.L. SRL Suceava, alături de documentele de proveniență și de origine, acesta atașând copii xerox după cărțile de identitate ale mașinilor, certificatul de înmatriculare și cel fiscal al aceleiași societăți importatoare.

Astfel, inculpații A.N. și C.R.A.G. au prezentat documente de proveniență și de origine false din care rezulta că autoturismele sunt proprietatea SC C.L. SRL Suceava, fiind importate de la firmele germane A.K. și A.A., deși în realitate erau proprietatea lor, așa cum rezulta atât din actele depuse la intrarea în țară la Vama Turnu și Vama Nădlac, cât și din cele folosite în aceeași noapte, cu două ore înainte, la operațiunea de export din Vama Șiret.

Reprezentantul comisionarului vamal SC C.C.P.S. SA Șiret, martorul C.V. a susținut că în biroul său au intrat doar două persoane care au precizat că au fost trimiși de lucrătorii vamali pentru a li se întocmi declarații sumare și nu declarații vamale de tranzit sau de import definitiv, respectiv inculpatul A.N., care întrebat fiind de comisionar, și-a asumat pe nedrept calitatea de reprezentant legal al SC C.L. SRL Suceava, fără însă a demonstra cu vreun document acest fapt, așa cum s-a arătat mai sus, iar martorul C.V. a precizat că verificarea acestei calități revenea în sarcina lucrătorilor vamali ce finalizau operațiunea de import și acordau liber de vamă, fără a se putea stabili identitatea celei de-a doua persoane, însă cert este că făcea parte din grupul celor 6 persoane venite la vamă. În baza documentelor primite de la aceștia martorul a completat declarațiile sumare și a înaintat documentația lucrătorului vamal N.G., ce era de serviciu la compartimentul marfă-supraveghere vamală, pentru a fi înregistrate și a se efectua controlul fizic sumar.

Martorul N.G. a înregistrat în registrul de import cele patru declarații sumare, Ie-a semnat și parafat cu ștampila individuală, ca de altfel și cărțile de identitate ale mașinilor, precum și contractele de vânzare-cumpărare ale acestora. Totodată, a menționat că nu el a îndrumat mașinile în zona de staționare și nici nu a discutat cu persoanele care le conduceau sau cu reprezentanții firmei importatoare pentru ca aceștia să aleagă varianta reținerii în vamă a autoturismelor pe bază de declarații sumare ori să le solicite să demonteze plăcuțele cu numerele de înmatriculare, cu atât mai mult cu cât nici un ordin intern sau vreo normă de aplicare a regulamentului vamal nu prevede acest din urmă lucru.

Documentația depusă a rămas într-un fișet din încăperea vameșilor urmând a fi prezentate și celelalte documente necesare și a se achita taxele vamale în termenul de 30 zile stabilit de legislația în vigoare, nefiind obligatoriu ca finalizarea operațiunii de vămuire să fie efectuată de același lucrător vamal sau în aceeași tură de serviciu.

Din declarațiile inculpaților C.R.A.G. și A.N. a rezultat că nu au existat motive pentru reținerea autoturismelor în vamă, fiind chiar nemulțumiți de acest lucru, întrucât încă din noaptea de 15 decembrie 2001 au fost depuse toate documentele în baza cărora s-a finalizat importul definitiv la data de 19 decembrie 2001 și aveau de la început sumele de bani necesare pentru plata datoriei vamale calculate conform regimului vamal preferențial, fără a primi vreo lămurire în acest sens de la lucrătorii vamali sau chiar de la inculpatul N.D.E., o posibilă explicație fiind aceea că în noaptea de 15 decembrie 2001, nici martorul J.l.D. și nici inculpata M.R., din diferite motive nu erau la serviciu (primul era în concediu de odihnă, cealaltă fiind în concediu medical).

După reținerea autoturismelor în Vama Șiret inculpații N.D.E., A.N. și C.R.A.G., precum și martorii D.l.B., S.A.V. și C.B. s-au decis să revină în municipiul Suceava, dar cum nu dispuneau de un mijloc de transport, I-au contactat telefonic pe martorul R.R., pentru ca acesta să vină în vamă cu microbuzul proprietatea inculpatul C.R.A.G., ce s-a defectat pe traseu, apelându-se în cele din urmă la un maxi-taxi, cu care toate persoanele menționate mai sus s-au întors în Suceava.

La plecarea din vamă, inculpatul N.D.E. Ie-a comunicat inculpaților A.N. și C.R.A.G. că îi va anunța telefonic când trebuie să se prezinte pentru a achita taxele vamale și a ridica mașinile, ceea ce pune în evidență faptul că acesta ținea legătura cu lucrătorii vamali. Deși inculpatul N.D.E. a negat acest aspect susținând că s-a deplasat în Vama Șiret, împreună cu martorul C.B., pentru ca martorul S.A.V. să le cumpere de la magazinul S. băuturi alcoolice pentru sărbătorile de iarnă, nici una din persoanele cu care a fost în vamă nu l-a observat pe el sau pe martorul S.A.V. să fi achiziționat băuturi de pe teritoriul României sau Ucrainei, ori să fi avut pe drumul de întoarcere spre Suceava asupra sa sticle cu băuturi alcoolice, astfel că afirmațiile sale nu au suport probator. Mai mult, martorul C.B., în declarațiile date la organele de urmărire penală a afirmat că nu a dat nici unuia din cei patru care au părăsit țara, bani pentru a-i cumpăra băuturi alcoolice.

Coroborând aceste date cu verificările efectuate în actele contabile ale magazinului S., unde sunt înscrise nominal toate persoanele care fac cumpărături, a rezultat că nici inculpatul N.D.E. și nici o altă persoană din grupul său, respectiv martorul C.B. ori, niciuna din cele patru peroane care au plecat în Ucraina nu a achiziționat băuturi alcoolice în noaptea de 15 decembrie 2001 sau ulterior în tura din 19 decembrie 2001. De fapt, de la acest magazin pot cumpăra diverse produse doar persoanele care ies din țară, altfel bunurile cumpărate, la intrarea în țară sunt supuse vămuirii.

În cursul zilei de 19 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. i-a contactat telefonic pe inculpații A.N. și C.R.A.G. cărora Ie-a comunicat că în noaptea respectivă se vor finaliza formalitățile de import cu regim vamal preferențial și își vor putea ridica autoturismele din Vama Șiret, după ce în prealabil vor achita taxele vamale reprezentând un procent de 6 % din valoarea în vamă a mașinilor.

În această situație inculpatul A.N. a plecat de la domiciliul său din Roman și ajungând în Suceava s-a deplasat la domiciliul inculpatului N.D.E., unde soția acestuia i-a dat o sacoșă cu bani spunându-i că sunt pentru plata taxelor vamale și, ajuns în vamă la ora 12,00, s-a interesat la casierie care este cuantumul taxelor vamale ce trebuie achitate pentru cele patru autoturisme, aflând însă că declarațiile vamale de import nu erau încă întocmite. Conform declarației martorului M.L., care l-a recunoscut pe inculpat după fotografie, acesta s-a prezentat la el, fiind însoțit de un lucrător vamal sau un polițist de frontieră, care i-a solicitat să-i redacteze cele patru D.V.I. în regim de urgență și care i-a spus că sunt pentru cineva de la P. Suceava, situație în care, cu toate că dorea să meargă la masă, a întocmit declarațiile vamale de import pentru cele patru autoturisme, fiind ajutat de martorul T.V., șeful agenției de comisionari care a întocmit lista cu documentele anexate, deși acesta nu avea sarcini de serviciu în acest sens.

Cu ocazia întocmirii lor, martorul M.L. a menționat la rubrica „importator” firma SC C.L. SRL Suceava, și cu toate că și-a dat seama că nu sunt anexate toate documentele necesare operațiunii de import, respectiv traducerile cărților de identitate ale mașinilor și ale actelor de vânzare-cumpărare, notele de constatare R.A.R., statutul societății și acte adiționale, împuterniciri din partea firmei pentru persoanele ce nu erau reprezentanții legali dar o reprezentau în fața organelor vamale, și că există neconcordanțe între mențiunile înscrise în documentele depuse, a predat întreaga documentație la sectorul marfa, unde lucrătorul vamal care era desemnat să efectueze controlul documentar avea posibilitatea să o restituie pentru a se opera modificări, să anuleze declarațiile vamale de import sau să solicite titularului operațiunii documente suplimentare care să clarifice eventualele deficiențe. De asemenea, martorul a precizat că, în condițiile în care unul din lucrătorii vamali a intervenit pentru urgentarea întocmirii declarațiilor vamale, a acceptat lipsa unor documente anexe, sub rezerva că acestea vor fi solicitate de lucrătorul vamal și aduse ulterior de importator.

La data respectivă comisionul datorat SC C.C.F.S. S.A. Șiret nu a fost achitat de inculpații pentru ale căror autoturisme au fost întocmite declarațiile vamale de import, martorul apreciind că dacă, așa cum i s-a spus, sunt pentru un polițist de la Suceava, suma va fi achitată ulterior, fapt ce s-a întâmplat abia la 03 ianuarie 2002, când inculpatul A.N. a plătit 1.404.200 lei și i s-a emis factura.

Conform declarațiilor vamale de import, din 19 decembrie 2001, valoarea totală a drepturilor vamale pentru cele patru mașini era de 114.604.072 lei, incluzând taxele vamale în regim preferențial de 6 %, T.V.A. și accize. În situația în care importul s-ar fi realizat în numele persoanelor fizice A.N. și C.R.A.G., ce erau proprietarii de drept ai autoturismelor, nu s-ar fi acordat un regim vamal preferențial, iar cuantumul drepturilor vamale ce trebuiau achitate ar fi fost în sumă de 237.761.736 lei.

În acest context, înainte de a părăsi punctul vamal, inculpatul A.N. a constituit un depozit bănesc achitând la casieria vămii suma de 90.000.000 lei, jumătate provenind din sacoșa primită de la soția inculpatului N.D.E., iar jumătate din banii săi proprii, conform declarației date, pentru care i s-au eliberat chitanțele nr. 444-446 din 19 decembrie 2001 de către casier, respectiv martorul P.O.D. În acel moment controlul vamal fizic și documentar nu era încă efectuat, nefiind acordat nici liber de vamă. Chitanțierul din care au fost emise cele trei chitanțe a fost predat la tura de noapte, pentru a fi folosit de lucrătorul vamal desemnat cu validarea financiar-contabilă, respectiv inculpatei M.R., care urma să fie de serviciu în noaptea de 19 decembrie 2001, între orele 20,00 – 08,00.

Tot în cursul zilei de 19 decembrie 2001, având nevoie de un șofer pentru a conduce din Vama Șiret la Suceava autoturismul marca O.A. de culoare roșie, pe care l-a cumpărat anterior la un preț mai mic, de la inculpatul C.R.A.G. în schimbul promisiunii că-l va ajuta pe acesta să obțină retranzitarea și un regim vamal preferențial, inculpatul N.D.E. l-a sunat la telefon pe martorul R.R., rugându-l să-i însoțească în vamă de unde să aducă și mașina respectivă.

În seara zilei de 19 decembrie 2001, când urma să intre de serviciu și inculpata M.R., inculpatul N.D.E., conducând mașina sa personală, a plecat în Vama Șiret împreună cu inculpații C.R.A.G. și A.N., precum și cu martorii C.B. și R.R., pentru a finaliza operațiunea de import a celor patru autoturisme pe SC C.L. SRL Suceava și a le ridica din vamă.

Conform planificării șefului de tură P.D., în noaptea de 19 decembrie 2001 lucrători vamali au fost repartizați la sectorul marfa astfel:

- inculpata M.R. cu atribuții de control documentar declarații vamale, validare financiar-contabilă și încasare a taxelor vamale;

- martorul R.G. cu atribuții de control fizic supraveghere intrare;

- martorul Z.D. cu atribuții de validare a declarațiilor vamale. Așa cum s-a arătat mai sus, scopul controlului vamal era și este de prevenirea încălcării reglementărilor vamale și descoperire a fraudelor vamale, fiind efectuat prin verificarea documentelor necesare vămuirii, de către agenții vamali, realizându-se în mai multe etape, respectiv control documentar, control fizic și validare.

În temeiul prevederilor art. 57, din H.G. nr. 1114/2001, inculpata M.R. avea ca atribuție de serviciu efectuarea controlului documentar asupra declarațiilor vamale de import, verificând corectitudinea completării acestora, a existenței documentelor anexate la declarația vamală în detaliu, a concordantei între datele înscrise în declarația vamală în detaliu și cele din documentele anexate, procedând și la o verificare formală a documentelor anexate. În afara textului de lege arătat, obligația de a verifica documentele care stau la baza operațiunii de import pentru constatarea legalității acestora este prevăzută și în fișa postului său.

Preluând documentația de la comisionar, inculpata M.R. a verificat și a semnat fiecare document, atât copia, cât și originalul, a menționat pe acestea numărul declarației vamale de import și data de 19 decembrie 2001, aplicând alături de semnătura sa ștampila personală.

În cazul autoturismului, ce a fost proprietatea inculpatului C.R.A.G. și a fost vândut înainte de a se deplasa în Vama Șiret inculpatului N.D.E., s-a întocmit declarația vamală de import, fiind depuse, conform listei documentelor anexate, de cel de-al doilea inculpat (așa cum rezultă din procesul verbal de confruntare efectuată între inculpații C.R.A.G. și A.N.), următoarele înscrisuri:

- contractul de vânzare cumpărare nr. 19 din 27 noiembrie 2001, în care era menționat ca exportator firma A.K., iar cumpărător SC C.L. SRL Suceava;

- cartea de identitate a mașinii, în care ultimul proprietar, de pe numele căruia s-a radiat mașina la 05 noiembrie 2001, era cetățeanul german K.H.N. și nu firma A.K., așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare menționat anterior. Pe acest document era înscris numărul declarației vamale de tranzit (D.V.Tz.) 14142 din 06 noiembrie 2001 întocmită la Vama Turnu, semnătura lucrătorului vamal și ștampila cu caracterele acestui birou vamal, de unde se deduce faptul că autoturismul nu provenea din Germania ci a fost introdus în țară la data de 06 noiembrie 2001;

- certificatul de origine EUR 1 nr. D 154900 din 27 noiembrie 2001 cu ștampila autorităților vamale germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001, care la rubrica nr. l avea trecut ca exportator pe K.H.N., la rubrica nr. 2 avea menționat ca importator SC C.L. SRL C.R. și sediul în Suceava str. Ștefan cel Mare, iar la rubrica nr. 12 repartizată semnăturii și ștampilei exportatorului era înscris, de această dată, A.K., fără să fie aplicată parafa acestuia. Se observă că în acest document sunt menționați doi exportatori diferiți, iar data emiterii actului, respectiv 27 noiembrie 2001, diferă de cea a radierii mașinii, adică 5 noiembrie 2001, înscrisă în cartea de identitate sus menționată;

- certificatul de înmatriculare al firmei C.L. SRL, seria A 157067, din care rezultă că sediul agentului economic este în Suceava, str. Luceafărului, iar în denumirea societății nu sunt incluse și cuvintele „C.R.”, așa cum este menționat în certificatul de origine;

- nota de constatare pentru vamă nr. 10430 emisă de R.A.R. Suceava la data de 13 decembrie 2001, ceea ce denotă faptul că autoturismul se afla în România cu două zile înainte de a fi prezentat în vamă și nu a fost adus din Germania la 15 decembrie 2001.

Astfel, se constată că există contradicții, între mențiunile din documentele anexate privind numele exportatorului, al importatorului și sediul său social, data din contractul de vânzare cumpărare la care s-a efectuat transferul de proprietate, data vânzării menționată în cartea de identitate, data introducerii autoturismului în țară prin B.V. de frontieră Turnu, a verificări tehnice la R.A.R. Suceava și cea a prezentării în Vama Șiret. Totodată, se observă că exportatorul înscris în declarația vamală de import, diferă de cel menționat în cartea de identitate și certificatul EUR 1.

Pentru autoturismul proprietatea inculpatului C.R.A.G., în cazul căruia s-a întocmit declarația vamală de import nr. 1817 din 19 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. a depus, conform listei de documente anexate următoarele înscrisuri:

- contractul de vânzare-cumpărare nr. 8, încheiat în Germania la 25 noiembrie 2001, în care ca exportator german era menționat firma A.K., iar cumpărător SC C.L. SRL Suceava, deși conform ștampilei vamale aplicate pe cartea de identitate a mașinii aceasta a fost introdusă în tară pe 06 noiembrie 2001:

- cartea de identitate a mașinii nr. AT 055375 pe care era înscris numărul declarației vamale de tranzit (D.V.Tz.) 14141 din 06 noiembrie 2001, întocmită la Vama Turnu, semnătura lucrătorului vamal și ștampila cu caracterele acestui birou vamal, alături de care inculpata M.R. a semnat și a înscris și ea nr. declarației vamale de import 1817 din 19 decembrie 2001. Ca și în cazul celuilalt autoturism, se poate deduce faptul că acesta nu provenea din Germania, ci a mai fost introdus în țară la data de 06 noiembrie 2001;

- certificatul de origine EUR 1 nr. D 154852 din 27 noiembrie 2001 cu ștampila autorităților vamale germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001, care la rubrica nr. 1 avea trecut ca exportator pe N.B., la rubrica nr. 2 destinată importatorului avea menționat C.L. SRL C.R. și sediul în Suceava str., iar la rubrica nr. 12 repartizată semnăturii și ștampilei exportatorului era înscris, de această dată, A.K., fără să fie aplicată parafa acestuia. Se observă că în acest document sunt menționați doi exportatori diferiți, iar data emiterii actului, respectiv 27 noiembrie 2001, diferă de cea a radierii mașinii, adică 5 noiembrie 2001, înscrisă în cartea de identitate sus menționată;

- certificatul de înmatriculare al firmei C.L., seria A 157067, din care rezultă că sediul agentului economic este în Suceava, iar în denumirea societății nu sunt incluse și cuvintele „C.R.”, așa cum este menționat în certificatul de origine.

În lista cu documente anexate se consemnează și nota R.A.R. 10432/2001, fără ca această notă să se găsească în documentația aflată în arhiva vămii.

Și în acest caz se constată, ca și la autoturismul descris anterior, aceleași neconcordanțe, mai puțin lipsa notei de constatare R.A.R. pentru vamă.

Pentru autoturismele inculpatului A.N., au fost întocmite declarațiile vamale de import nr. 1815 și 1818 din 19 decembrie 2001, fiind depuse de acesta, conform listei de documente anexate, următoarele înscrisuri:

- certificatul de origine EUR 1 nr. A 028190 din 24 octombrie 2001 cu ștampila autorităților vamale germane nr. 166 din 24 octombrie 2001 și contractul de vânzare cumpărare nr. 101 din 23 octombrie 2001, în care la rubrica vânzător era trecută firma A.A., iar la cumpărător SC C.L. SRL, nefiind aplicată la rubrica 12 ștampila exportatorului;

- cartea de identitate a mașinii, în care ultimul proprietar german era A.S. și nu firma A.A., radierea de pe numele său efectuându-se pe data de 08 octombrie 2001; pe acest document s-a înscris în Vama Nădlac, la prima intrare în țară, numărul declarației vamale de tranzit (D.V.Tz) 7193 din 27 octombrie 2001 aferentă declarației I 21404;'

- certificatul de origine EUR 1 nr. A 028200 din 27 octombrie 2001 cu ștampila autorităților vamale germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001 și contractul de vânzare cumpărare nr. 12 din 27 noiembrie 2001, în care la rubrica vânzător era trecută firma A.K., iar la cumpărător SC C.L. SRL, fără ca la rubrica nr. 12 să fie aplicată ștampila exportatorului;

- cartea de identitate a mașinii, în care ultimul proprietar german era M.S. și nu firma A.K., radierea de pe numele său efectuându-se pe data de 26 octombrie 2001; și pe acest document s-a înscris în Vama Turnu, la prima intrare în țară, numărul D.V.Tz. 8053 din 14 noiembrie 2001 aferentă declarației I 23478;

- certificatul de înmatriculare al firmei C.L., seria A 157067, pentru ambele mașini.

Ca și în cazurile anterioare și în aceste două cazuri se constată neconcordanțe, atât între mențiunile din documentele prezentate cât și între acestea și declarația vamală de import, privind numele exportatorului și data din contractul de vânzare cumpărare la care s-a efectuat transferul de proprietate, precum și existența mențiunilor privind o introducere anterioară în țară a mașinilor printr-un alt punct vamal.

În conformitate cu art. 105 din Regulamentul vamal „preferințele tarifare stabilite prin acordurile ori convențiile internaționale se acordă la depunerea certificatului de origine mărfurilor și înscrierea codului stabilit pentru fiecare acord sau convenție, în rubrica corespunzătoare din declarația vamală în detaliu”.

În conformitate cu prevederile art. 106, din H.G. nr. 1114/1997, „B.V. poate solicita autorității emitente a certificatului de origine a mărfurilor verificarea acestuia în următoarele cazuri:

a) când se constata neconcordanțe între datele înscrise în dovada de origine (în certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 și celelalte documente ce însoțesc declarația vamală); în acest caz regimul preferențial se acordă numai după ce se primește rezultatul verificării care atestă conformitatea;

b) când se constată neconcordanțe formale care nu împiedică asupra fondului; în aceste cazuri autoritatea vamală acordă regimul preferențial și ulterior solicită verificarea dovezii de origine;

c) în orice situații decât cele prevăzute la art. a) și b), în care autoritatea vamală are îndoieli asupra realității datelor din dovada de origine; în acest caz regimul preferențial se acordă și ulterior se solicită verificarea dovezii de origine”.

În cazul în care lucrătorul vamal are suspiciuni cu privire la certificatele de origine sau constată neconcordanțe între acestea și documentele ce însoțesc declarația vamală, are trei posibilități:

- neacceptarea certificatului din motive temeinice și restituirea acestuia importatorului, din cauza faptului că acesta nu corespunde din punct de vedere al formei, dimensiunii ori al culorii, la rubrica 11 din certificat lipsește ștampila sau semnătura organului vamal emitent, nu sunt completate în totalitate rubricile obligatorii, respectiv 2, 4, 5 și 8;

- neluarea în considerare a certificatului EUR 1, reținerea acestuia și neacordarea regimului preferențial, din cauza faptului că certificatul prezintă ștersături, rubrica 8 privind descrierea mărfii nu este completată sau se referă la alte mărfuri decât cele incluse în Protocol sau dacă termenul de valabilitate a expirat;

- acceptarea declarației cu suspiciuni și acordarea regimului preferențial, din cauza faptului că rubrica 12 a certificatului nu are semnătura și ștampila exportatorului, rubrica 11 nu este semnată sau datată, descrierea mărfii de la rubrica 8 nu corespunde la controlul fizic cu mărfurile respective.

În situația în care la controlul documentar există neconcordanțe între cartea mașinii, actul de vânzare-cumpărare și certificatul EUR 1 la rubricile destinate importatorului sau exportatorului, documentația se înaintează la S.S.V.L.F.V. din cadrul D.R.V. lași, pentru a se efectua un control mai amănunțit.

Relevante în acest sens sunt: declarația martorului l.O., lucrător vamal, care conform Ordinului de serviciu nr. 1/2001, avea atribuții de a întocmi și înainta spre verificare, certificatele de origine, conform art. 106 din Regulamentul vamal și, conform art. 32 din protocolul 4 privind definirea noțiunii de produse originare și metode de cooperare administrative, anexa la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte și C.E. și statele membre ale acestora, pe de altă parte, cât și adresele nr. 15680 din 22 august 2003 a D.R.V. lași, în care se precizează că, contractele de vânzare-cumpărare prezentate pentru realizarea importului pe SC C.L. SRL la B.V. Șiret, ce aveau ca vânzători firmele A.K. și A.A., puteau fi suspectate ca fiind nereale, întrucât pentru aceleași autoturisme au fost depuse, în aceiași tură de serviciu, alte contracte de vânzare-cumpărare din oare rezultă că inculpații A.N., C.R.A.G. și martorul D.l.B. au achiziționat mașinile de la cetățenii germani M.S., N.B. și K.H.N., contracte ce au fost prezentate la intrarea în țară organelor vamale din cadrul B.V. Turnu și Nădlac, iar vânzătorii germani menționați în acestea sunt aceiași cu cei înscriși în cărțile tehnice ale mașinilor și nr. 9121 din 22 noiembrie 2005 a D.R.V. lași.

Aceste certificate au fost trimise spre a fi verificate ulterior și ca urmare a sesizării făcută de lucrătorul vamal M.R. (conform declarației lucrătorului vamal l.O.) având în vedere că a considerat că se încadrează în una din situațiile prevăzută de art. 106 lit. b) – c) din Regulamentul vamal.

În atare situație, inculpata M.R., care efectua controlul documentar, avea obligația să nu acorde regimul vamal preferențial, decât după primirea din țara de origine a rezultatului verificării care atestă originea comunitară a mărfurilor, însă cu toate acestea, încălcând prevederea legală a acordat, pe data de 19 decembrie 2001, celor patru autoturisme, un regim vamal preferențial. în situația în care și-ar fi respectat atribuțiile de serviciu prevăzute de fișa postului și sarcinile prevăzute de Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, ar fi solicitat toate actele necesare importului, ocazie cu care ar fi constatat și că SC C.L. SRL, care avea ca asociat pe numitul M.R., era la data importului o firmă fără capital social, nu avea ca obiect activitatea de import-export și era dizolvată printr-o încheiere a judecătorului delegat al O.R.C.

Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, la declarațiile vamale de import nr. 1815 - 1818, nu au fost anexate conform cerințelor legale, următoarele documente:

- traducerile legalizate ale contractelor de vânzare-cumpărare și ale cărților de identitate ale mașinilor, pentru a se stabili în mod cert numele exportatorului, numele ultimului proprietar din Germania și numele importatorului;

- notele de constatare emise de R.A.R. în cazul a trei dintre autoturisme, care sunt necesare pentru determinarea caracteristicilor tehnice, în scopul stabilirii valorii de vamă, conform art. 45 și 109 pct. 6, din H.G. nr. 1114/2001, întrucât taxele vamale se deduc ca un procent din valoarea în vamă a mașinii, care la rândul ei se calculează în funcție de capacitatea cilindrică și anul de fabricație.

D.R.V. lași, în adresa nr. 15680 din 22 august 2003, precizează că importatorul este obligat să depună note de constatare emise de R.A.R., dar în cazul D.V.I. nr. 1815, 1817 și 1818 inculpata M.R. nu a solicitat astfel de documente, care i-ar fi fost utile pentru identificarea documentară a mașinilor. Astfel, având traducerile cărților de identitate ale mașinilor, precum și notele de constatare R.A.R. pentru vamă, inculpata ar fi putut constata că înainte de a se prezenta cu autoturismele sale în Vama Șiret, inculpatul A.N. Ie-a schimbat culoarea, vopsindu-le în galben, deoarece dorea să le folosească în activitatea de taximetrie;

- împuterniciri întocmite pe numele inculpaților A.N., C.R.A.G., a martorilor D.l.B. și S.A.V. pentru a reprezenta SC C.L. SRL Suceava în fața organelor vamale ca titulari ai operațiunii de import, precum și pentru a ridica cele patru autoturisme din incinta B.V. Șiret, după acordarea liberului de vamă, întrucât actele de proprietate nu erau pe numele acestora;

- statutul și actele adiționale ale SC C.L. SRL Suceava din care să rezulte cine sunt reprezentanții legali ai firmei și dacă are ca obiect activitatea de import-export, așa cum precizează A.N.V. prin adresa nr. S/ 24 din 09 martie 2004;

- eventualele documente de efectuare a transferului de proprietate, încheiate între proprietarii menționați în cărțile de identitate și A.K., respectiv A.A., stipulați la rubricile „vânzători” în contractele prezentate în Vama Șiret.

Atât comisionarii C.V., M.L. și T.V. cât și lucrătorii vamali P.D., N.D. și l.G.O. susțin faptul că documentele indicate mai sus, la lit. a) – e), trebuiau prezentate și anexate declarației vamale de import pentru a fi verificate de lucrătorul vamal care a efectuat controlul documentar.

Ca și în adresa nr. 15680 din 22 august 2003, menționată mai sus, și în cea cu nr. 26366 din 08 decembrie 2003, D.R.V. lași precizează că importatorul este obligat să depună note de constatare emise de R.A.R. pentru stabilirea valorii în vamă și pentru verificarea datelor înscrise în rubrica nr. 8 a certificatelor de origine EUR 1, dar în cazul D.V.I. nr. 1815, 1817 și 1818, așa cum s-a arătat, inculpata M.R. nu a solicitat astfel de documente. De asemenea, aceasta avea obligația de a verifica concordanțele dintre datele înscrise în certificatele EUR 1 și documentele anexate, specimenul ștampilei din rubrica nr. 11 și confruntarea acestui specimen cu cele transmise de autoritățile vamale din țara de export.

Prezentarea în vamă a împuternicirii pentru altă persoană decât reprezentantul legal a firmei importatoare era obligatorie, astfel, cu ocazia altor importuri realizate pe SC C.L. SRL și SC M.S. SRL, M.R. a depus la B.V. Borș și Nădlac astfel de documente pe numele său, chiar dacă acesta în calitate de asociat și administrator la aceste firme introducea autoturismele în țară și participa la vămuire. De asemenea, și în Vama Șiret erau solicitate astfel de înscrisuri, cum a fost cazul importurilor de autoturisme efectuat de SC R. SRL, cu puțin timp înainte, când au fost depuse împuterniciri pentru martorul C.B. și C.D.

Numitul M.R., singurul reprezentant legal al SC C.L. SRL, nu a fost prezent la B.V. Șiret pentru operațiunile de import din nopțile de 15 decembrie 2001 și 19 decembrie 2001, nu a fost înregistrat în evidența poliției de frontieră, nu avea aplicată pe pașaport vreo ștampilă de trafic a Poliției de frontieră din cadrul P.C.T.F. Șiret, nu a achitat taxele vamale, nu a ridicat autoturismele din vamă și nu a împuternicit vreo altă persoană să reprezinte firma în fața organelor vamale pentru aceste activități.

Totodată, art. 55 din Legea nr. 141/1997 prevede că lucrătorul vamal care efectuează controlul documentar al declarațiilor vamale de import și al documentelor însoțitoare, poate solicita comisionarului sau titularului operațiunii de import să prezinte și alte documente necesare, pentru verificarea exactității elementelor înscrise în D.V.I., însă inculpata M.R. nu a făcut acest lucru.

De asemenea, pe cărțile de identitate ale autoturismelor, în care ultimii proprietari erau persoanele fizice M.S., N.B. și K.H.N., autoritățile germane au aplicat ștampila cu inscripția „A. ins A.” sau „A.”, care în traducere înseamnă „export în străinătate”, respectiv „export”, ceea ce demonstrează că s-au realizat exporturi directe și nu vânzări către firmele germane A.K. și A.A. Dacă ar fi solicitat traduceri legalizate ale acestor documente, inculpata M.R. ar fi constatat acest aspect, precum și faptul că autoturismele inculpatului A.N. nu aveau culoarea galbenă, ci vișiniu și turcoaz, elemente ce ar fi fost de natură a ridica suspiciuni privind autenticitatea documentelor ce au fost anexate declarațiilor vamale de import.

Deoarece existau neconcordanțe între datele înscrise în certificatele de circulație a mărfurilor EUR 1 și celelalte documente ce însoțeau declarațiile vamale, inculpata M.R. putea cel mult să acorde liberul de vamă doar dacă importatorul consimțea să achite pentru cele patru autoturisme taxe vamale de 30 %, în sumă de 237.761.736 lei și nicidecum să acorde regimuri vamale preferențiale.

Având în vedere că inculpata M.R., lucra în calitate de inspector vamal din anul 1993, fiind specializată pe linia efectuării controlului documentar, aspect confirmat de altfel de martorii audiați în cauză, aceasta nu poate invoca faptul că nu a observat neconcordanțele descrise mai sus sau că nu a știut ce documente trebuie prezentate în vederea unui import de autoturisme, ceea ce denotă că aceasta și-a încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, ca urmare a unei înțelegeri anterioare cu inculpatul N.D.E., astfel explicându-se atitudinea sa ulterioară când a fost căutată de M.R. la domiciliu, cât și susținerile inculpatului A.N., când acesta a fost contactat telefonic de același M.R., susțineri ce se referă la vameșa M.R. și inculpatul N.D.E. și depozițiile martorului J.l.D., de la care a aflat adresa inculpatei.

Martorul R.G. a preluat întreaga documentație de la inculpata M.R. și a efectuat controlul fizic în prezența comisionarului, prin identificarea autoturismelor pe baza declarațiilor vamale, care ulterior au fost validate în sistemul informatic al vămii de către martorul Z.L.D. Atât inculpata cât și cei doi martori, au semnat cele patru declarații vamale aplicând fiecare ștampila personală, individualizată printr-un număr.

Inculpata M.R. a încasat de la inculpatul C.R.A.G., cu chitanța nr. 450 din 19 decembrie 2001, suma de 24.604.000 lei, reprezentând diferența c/v taxelor vamale la declarațiile nr. 1815 - 1818, ținând cont de depozitul bănesc în sumă de 90.000.000 lei constituit în cursul aceleiași zile de inculpatul A.N., între orele 00,51 – 01,10, inculpata M.R. a eliberat borderourile de validare financiar-contabilă nr. R 1076 - R 1079 și a acordat liber de vamă, aplicând pe originalele contractelor de vânzare-cumpărare ștampila cu această mențiune.

D.G.V. a emis la 13 iulie 1993 ordinul circular nr. 44 prin care dispunea ca fiecare lucrător vamal să primească la intrarea în serviciu o FIȘA DE EVIDENȚA pe care să o completeze, conform unor instrucțiuni de folosire, menționând toate autoturismele controlate, felul controlului și rezultatul verificărilor. Atât în noaptea de 15 decembrie 2001 cât și în 19 decembrie 2001 toți ceilalți lucrători vamali din tura martorului P.D. și-au înscris în fișele de evidență autoturismele controlate, mai puțin inculpata M.R. care nu a menționat în fișă cele patru autoturisme precizând generic că a efectuat control documentar.

La 19 decembrie 2001, între orele 20,10 și 02,00, inculpații N.D.E., A.N., C.R.A.G. și martorii R.R. și C.B. au așteptat în incinta B.V. Șiret până când inculpata M.R. a dat liber de vamă celor patru autoturisme, înmânându-le declarațiile vamale de import, originalele contractelor de vânzare cumpărare și cărțile de identitate ale mașinilor. După ce operațiunea de import a fost finalizată, autoturismele au fost luate din zona de staționare a vămii, iar martorul T.M.D., de serviciu în calitate de polițist de frontieră pe artera de intrare în țară, a menționat în registrul de evidență că „problemele vamale” pentru care au fost reținute s-au rezolvat, lucru pe care l-a aflat de la inculpata M.R. Acesta susține că inculpata avea obligația de a se asigura că persoanele care au ridicat autoturismele sunt îndreptățite să facă acest lucru, respectiv că sunt delegați în acest sens de SC C.L. SRL prin împuternicire depusă și anexată la declarațiile vamale de import.

În același timp, martorul M.L. afirmă că autoturismele au fost ridicate din vamă de polițistul despre care i s-a spus că lucrează la Poliția Suceava.

În calitate de expert vamal, martorul l.G.O., a fost desemnat de șeful B.V. Șiret să verifice din punct de vedere formal toate certificatele EUR 1, prezentate atât de persoanele fizice cât și de cele juridice.

Conform Ordinului circular nr. 53137/2001 al D.G.V., la data importului celor patru mașini, nu se mai acordau regimuri vamale preferențiale autoturismelor introduse în țară de persoane fizice, iar toate certificatele EUR 1 erau trimise la verificare în țările exportatoare. Pentru autoturismele importate de persoane juridice martorul l.G.O., ulterior acordării liberului de vamă, trebuia să verifice ca certificatele să aibă dimensiunile și mențiunile prevăzute în Protocolul nr. 4 încheiat cu țările Comunității Europene, să fie parafate cu ștampilele autorităților vamale emitente, aflate în uz la aceea dată, precum și cu ștampila exportatorului. în cazul în care depista nereguli, acesta înainta documentul, suspectat ca fiind nelegal, D.G.V. spre a fi trimis pentru verificarea autenticității în țara emitentă. Astfel a procedat și în cazul certificatelor EUR 1 nr. D 154900, D 154852, A 028200 și A 028190, pe care verificându-le a constatat că acestea nu au aplicată ștampila exportatorului, copiile acestora fiind înaintate cu adresa nr. 10 din 03 ianuarie 2002 D.R.V. lași, de unde prin D.G.V. au fost trimise pentru verificare în Germania.

Cu toate că pe parcursul cercetărilor inculpata M.R. a arătat că este nevinovată, că ea a fost cea care i-a solicitat martorului l.G.O. să trimită certificatele EUR 1 spre verificare, acest lucru nu este confirmat de martor, care avea obligația de serviciu de a trimite la verificare toate certificatele EUR 1 pentru persoane fizice și cele care ridicau suspiciuni în cazul persoanelor juridice. Din declarația martorului rezultă că lucrătorii vamali, cum a fost și cazul inculpatei, doar îl informau despre faptul că au acordat regim vamal preferențial în baza unor astfel de certificate, după care el personal analiza întreaga documentație, iar când constata nereguli, proceda în consecință.

Pentru a justifica activitățile prin care și-a încălcat atribuțiile de serviciu, ce au dus la acordarea liberului de vamă, inculpata M.R. a susținut că în noaptea de 19 decembrie 2001 și ea a constatat unele nereguli în documentația prezentată, dar pe care Ie-a considerat ca fiind formale, deși în realitate deficiențele existente vizau fondul, întrucât puneau la îndoială originea comunitară a autoturismelor, situație în care nu trebuia acordat regimul vamal preferențial.

După finalizarea formalităților vamale, în dimineața zilei de 20 decembrie 2001, la întoarcerea în mun. Suceava, autoturismele inculpatului A.N. au fost parcate în apropierea R.A.R., pentru a fi omologate în vederea vânzării între SC C.L. SRL și acest inculpat, ulterior urmând a fi înmatriculate pe numele său la B.I.A.R. Autoturismul inculpatului C.R.A.G. a fost condus de acesta la domiciliul său, iar cel de culoare roșie cumpărat de inculpatul N.D.E. a fost parcat la domiciliul martorului R.R. care trebuia să se ocupe de înmatricularea lui pe numele său.

În aceeași zi, inculpatul A.N. a prezentat autoturismele sale la R.A.R. Suceava pentru verificare tehnică și cu toate că din actele de proprietate și de vamă rezulta că acestea aparțin SC C.L. SRL, la activitățile de omologare nu a fost prezent reprezentantul legal al firmei M.R. Inculpatul A.N. a prezentat angajaților de la R.A.R. Suceava două delegații scrise și semnate de el, având ștampila societății din care rezulta că este împuternicit să participe la activitățile de omologare, precum și alte două delegații scrise la mașină, având ștampila aceleiași firme, ce au fost semnate de inculpat și din care rezulta că are dreptul să ridice cartea de identitate a autoturismelor.

Scriptic, transferul de proprietate dintre SC C.L. SRL și inculpatul A.N. s-a realizat pe data de 27 decembrie 2001, când inculpatul a semnat două contracte de vânzare cumpărare ce aveau ștampila firmei vânzătoare, fără ca M.R. să fie de față și să semneze cele două documente, din care reiese că prețul vânzării încasat de societate este de 140.000.000 lei, lucru care în realitate nu s-a întâmplat.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul A.N. a arătat că M.R. nu l-a însoțit și nu l-a ajutat la D.R.V. lași, la Vama Șiret și la R.A.R. Suceava, ci doar a primit de la el documentele folosite în vamă și file albe cu ștampila SC C.L. SRL, recunoscând însă că inculpatul N.D.E. i-a sugerat cum trebuie să obțină aprobarea retranzitării și cum trebuie să procedeze în continuare, însoțindu-l de fiecare dată în vamă când s-au desfășurat activități vamale, împrejurare în care l-a ajutat și pe inculpatul C.R.A.G. Cu ocazia audierii la poliție, datorită gradului de rudenie, inculpatul A.N., a ascuns faptul că inculpatul N.D.E. l-a însoțit în vamă și a participat la unele activități vamale, dar ulterior, în fața probelor acesta a revenit și asupra celor declarate, pentru ca în instanță să susțină în esență că documentele false utilizate în vamă i-au fost date de M.R., fără a cunoaște însă conținutul nereal al acestora și că prin aceasta încalcă legea penală, fapt ce duce la concluzia că poziția sa procesuală nu este sinceră în totalitate.

În legătură cu celelalte două mașini, după întoarcerea din vamă, autoturismul de culoare roșie a fost parcat la domiciliul martorului R.R. care, conform înțelegerii avute cu inculpatul N.D.E., trebuia să se ocupe de omologarea, înmatricularea și vânzarea lui, suma astfel obținută urmând să o predea acestuia din urmă. Astfel, la data de 03 ianuarie 2002, martorul R.R. s-a deplasat la sediul Poliției Suceava, unde a primit de la inculpatul N.D.E., ofițer de serviciu, ștampila SC C.L. SRL și copii xerox după actele de înmatriculare ale firmei, pentru a le folosi la R.A.R. Suceava în vederea omologării.

În baza asigurărilor primite de la acest inculpat referitoare la faptul că M.R. cunoaște despre activitățile ce urmau să fie desfășurate, a doua zi, martorul R.R. a completat două delegații pentru a reprezenta firma la R.A.R. Suceava, pe care Ie-a stampilat și Ie-a folosit la această instituție cu scopul de a omologa autoturismele și a ridica cărțile de identitate a mașinilor.

Pentru autoturismul de culoare roșie (în schimbul căruia inculpatul C.R.A.G. a primit de la inculpatul N.D.E. suma de 2000 mărci germane și sprijin în vederea obținerii unui regim vamal preferențial), s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare între SC C.L. SRL și martorul R.R., fără ca administratorul M.R. să fi fost de față și să fi semnat acel document, urmare a sugestiei inculpatului N.D.E., care i-a explicat că este polițist și că la acea dată avea înmatriculate pe numele său încă două autoturisme.

Mașina a fost înmatriculată și a fost vândută martorului S.D., cu suma de 3900 dolari S.U.A., din care martorul R.R. și-a oprit pentru serviciul făcut suma de 200 dolari S.U.A., iar diferența i-a dat-o inculpatului N.D.E., care anterior plătise pentru autoturism inculpatului C.R.A.G. suma de 2000 mărci germane. Acesta din urmă precizează că din această sumă, înainte de a pleca spre vama Șiret, i-a returnat 400 mărci germane, din care jumătate erau destinați administratorului M.R., conform celor ce i-au fost spuse de inculpatul N.D.E. iar jumătate pentru „alte cheltuieli” ocazionate de activitățile vamale, dar nu pentru plata taxelor vamale.

Inculpatul N.D.E. a recunoscut că a primit de la inculpatul C.R.A.G. suma de 400 mărci germane, însă a precizat că i-a dat-o lui M.R. pentru ca acesta să accepte vămuirea celor două autoturisme pe firma sa, deși acesta neagă o atare situație, nefiind prezent la niciuna din activitățile descrise mai sus.

Nu se poate reține argumentarea din rechizitoriu că în situația în care M.R. ar fi solicitat vreo sumă de bani pentru autoturismele inculpatului C.R.A.G., ar fi făcut același lucru și în cazul mașinilor ce aparțineau inculpatului A.N., în condițiile în care între cei doi avusese loc o înțelegere cu privire la achiziționarea și aducerea în țară a unor astfel de mașini pentru taximetrie, astfel explicându-se și declarația acestuia din urmă că nu i-a fost cerută și nu i-a dat vreo sumă de bani, în afara prețurilor stabilite pentru mașini, pe care Ie-a apreciat ca fiind prea mari, față de calitatea acestora.

Cert este că în luna februarie 2003, M.R. a primit la domiciliu adresa nr. l 196 din 28 februarie 2003 a B.V. Șiret, însoțită de actele de constatare și procesele verbale de contravenție nr. 4, 5 și 6, din care rezulta că firma SC C.L. SRL are de achitat datorii vamale ca urmare a faptului că la data de 19 decembrie 2001 s-au folosit în Vama Șiret certificate EUR 1 false și ștampile ale autorităților vamale germane ieșite din uz (din răspunsul autorităților vamale germane rezultă că autoturismele inculpatului A.N. nu sunt de origine comunitară, certificatele EUR 1 nr. A 028190 și A 028200 sunt false, acestea fiind completate de numitul M.R., situație ce rezultă din constatarea tehnico-științifică grafologică, și ștampila din căsuța 11 nu se mai folosește de mai mult timp, iar pentru autoturismul inculpatul C.R.A.G. în cazul certificatului EUR 1 nr. D 154852, exportatorul A.K. nu a cerut și nu a împuternicit o altă persoană să solicite organelor vamale germane eliberarea acestuia).

Împotriva actelor constatatoare întocmite de B.V.C.V.F. Șiret, reprezentantul firmei a formulat contestație la D.G.V., contestație ce a fost respinsă prin referat motivat.

În urma demersurilor efectuate, numitul M.R. a aflat de la martorul J.D. despre care știa că este lucrător vamal la Vama Șiret că, fiind în concediu, i-a făcut legătura inculpatului N.D.E. cu inculpata M.R. ca să-l ajute să obțină pentru cele patru autoturisme regimul vamal preferențial, comunicându-i totodată unde domiciliază aceasta. De altfel, martorul menționat nu neagă întâlnirea sa cu M.R. în primăvara anului 2003 cât și solicitarea acestuia de a-l ajuta cu verificări în arhivă, ocazie cu care s-a constatat că în decembrie 2001 pe firma SC C.L. SRL au fost introduse un nr. de 4 autoturisme, după cum nici inculpata menționată nu neagă vizita lui M.R. la domiciliul ei și discuțiile purtate referitoare la cele 4 mașini, însă variantele cu privire la inculpatul N.D.E. sunt diferite: în timp ce M.R. susține că inculpata M.R. l-a îndrumat să ia legătura cu polițiștii care au fost cu mașinile în vamă, aceasta din urmă a precizat că l-a trimis la șeful de vamă pentru a rezolva problema, în condițiile în care neagă că l-ar cunoaște pe polițistul N.D.E.

În această situație, în baza cererii nr. 5480 din 11 martie 2003, numitul M.R. a obținut din Vama Șiret copii după declarațiile vamale de import 1.1815 - 1818 și a constatat că două dintre cele patru mașini erau cele pe care i Ie-a cumpărat pentru inculpatul A.N., cu care a luat legătura telefonic și de la care a aflat că inculpatul N.D.E. l-a ajutat pentru obținerea aprobării retranzitării de la D.R.V. lași, precum și în Vama Șiret pentru obținerea unui regim vamal preferențial, unde a tratat cu „vameșa R.”, toate acestea în schimbul sumei de 500 dolari S.U.A.

Pentru celelalte două autoturisme, M.R. l-a contactat pe inculpatul C.R.A.G., de la care a aflat că tot inculpatul N.D.E. l-a ajutat cu obținerea aprobării retranzitării și acordarea unui regim vamal preferențial, în schimbul sumei de 400 mărci germane și a vânzării unuia dintre autoturisme la un preț mai mic.

Dându-și seama că inculpatul N.D.E. a profitat de prietenia lor și a folosit actele și ștampila societății, pe care i le înmânase într-o altă împrejurare, pentru înmatricularea unei mașini a acestuia pe firma sa, pentru a obține foloase materiale în detrimentul său, numitul M.R. a formulat o plângere împotriva acestuia pe care a înaintat-o comenzii P.M. Suceava, întrucât în primul raport depus, inculpatul N.D.E. nu recunoaște că ar fi avut vreun amestec în această problemă, nu s-a luat nici o măsură împotriva sa, fapt pentru care numitul M.R. s-a adresat S.I.P.I. Suceava și Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, care a declinat competența în favoarea D.N.A., iar această instituție a sesizat instanța de judecată în prezenta cauză.

Deși inculpatul N.D.E. neagă comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din declarația inculpatului C.R.A.G. reiese că în cursul anului 2003, cel dintâi, l-a căutat de mai multe ori, la telefon și la domiciliu, încercând să-l determine să declare organelor de anchetă că nu au fost împreună în Vama Șiret în nopțile de 15 decembrie 2001 și 19 decembrie 2002 și că a fost ajutat în vamă de M.R., iar din declarația martorului R.R. rezultă că tot cel dintâi i-a sugerat să declare aspecte nereale organelor de urmărire penală, în legătură cu taxele vamale pentru autoturismul de culoare roșie, cumpărat de la inculpatul C.R.A.G., în sensul că au fost plătite de acesta din bani împrumutați de la martor. Din listingul cu convorbirile telefonice efectuate în cursul anului 2003 de la postul aparținând inculpatului N.D.E., rezultă că acesta a discutat în mai multe rânduri cu martorul R.R., fapt care certifică afirmația martorului privind încercarea de a fi influențat de către inculpat.

După primele audieri efectuate de organele de cercetare penală, inculpatul C.R.A.G. a părăsit teritoriul României, locuind o perioadă la sora sa din Germania, timp în care, numitul M.R., pentru a demonstra că el nu are nici un amestec, a încercat s-o convingă pe martora C.M.L., ca aceasta la rândul ei să-l cheme în țară pe soțul său pentru a se prezenta la poliție să declare adevărul. În acest sens s-au deplasat împreună la Biroul de avocatură N.L., căreia i-au cerut sfatul, după ce i-au prezentat cum s-au petrecut lucrurile. Astfel, martora N.L. a reținut faptul că în cursul anului 2001, cu ajutorul unui polițist de la poliția rutieră, inculpatul C.R.A.G. a reușit să scoată din țară două autoturisme și să le reintroducă pe firma numitului M.R., fără știrea acestuia, care ulterior a fost obligat de organele vamale să achite diferența de taxe vamale. Pentru serviciul făcut, polițistul, care era prieten de familie cu M.R., fapt ce i-a permis să intre în posesia documentelor și a ștampilei firmei, a cumpărat de la inculpat unul dintre autoturisme la un preț mai mic.

După ce inculpatul C.R.A.G. a revenit în țară, în luna august 2003, acesta a fost invitat la locuința lui M.R., unde au avut loc discuții referitoare la persoanele implicate și modalitatea în care s-a procedat pentru obținerea aprobării retranzitării și a încheierii formalităților de vămuire în Vămile Suceava și Șiret, cu privire la cele patru autoturisme.

În esență, rezultă că în cursul lunii decembrie 2001, inculpatul N.D.E. i-a dat de înțeles inculpatului C.R.A.G. că îl poate ajuta să obțină, pentru două autoturisme retranzitarea lor și un regim vamal preferențial, el fiind polițist și având cunoștințe în Vama Șiret, în schimbul sumei de 400 mărci germane precum și a cumpărării uneia dintre mașini la un preț mai mic. Cei doi, împreună cu inculpatul A.N. (și alte trei persoane), s-au deplasat la Vama Șiret la data de 15 decembrie 2001, au realizat, doar scriptic, retranzitarea celor 4 autoturisme, iar la data de 19 decembrie 2001 au prezentat organelor vamale, cu ocazia vămuirii a 4 autoturisme O.A., certificatul EUR 1 și contracte de vânzare-cumpărare false, din care rezulta că acestea sunt importate pe SC C.L. SRL, beneficiind astfel de facilități vamale.

Controlul documentar a fost efectuat de inculpata M.R. care și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu bună știință, acordând liber de vamă, deși existau neconcordanțe de fond, între documentele depuse pentru import, iar Regulamentul vamal stabilește condițiile în care se acordă facilități în astfel de cazuri, respectiv numai după primirea răspunsului privind autenticitatea certificatului EUR 1 de la autoritățile vamale emitente.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului N.D.E., astfel cum au fost reținute și descrise de către instanță, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale săvârșite de inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-a consumat la două momente diferite), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; complicitate de infracțiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Faptele inculpatului C.R.A.G., astfel cum au fost reținute și descrise de către instanță, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. și folosirea la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, fiind vorba de două infracțiuni distincte cu obiecte materiale diferite, săvârșite în concurs real de infracțiuni, pentru care urmează a răspunde penal.

Fapta inculpatului A.N., astfel cum a fost reținută și descrisă de către instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Soluționând latura civilă a cauzei instanța, în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 și urm. C. civ., l-a obligat pe acest inculpat la plata sumei de 56.733.862 ROL, cu titlu de debit, reprezentând diferența de taxă vamală neachitată la introducerea celor două autoturisme marca „O.A.”, la care s-a făcut referire mai sus, sumă la care se vor adăuga contravaloare comision, accize, T.V.A. și majorări de întârziere, calculate de la data de 19 decembrie 2001 până la achitarea integrală a pagubei cauzate părții civile.

S-a procedat la soluționarea în această modalitate a laturii civile având în vedere constituirea de parte civilă a D.R.V. lași dată în cursul urmării penale, însoțită de documentația aferentă, relațiile comunicate de această instituție în cursul cercetării judecătorești, referitor la faptul că nu a fost recuperată paguba și ținând cont de modul de calcul al taxelor vamale pe persoană fizică de la acea dată (30 %), de capacitatea cilindrică și vechimea autoturismelor și de conținutul adresei înaintată către SC C.L. SRL.

În drept, fapta inculpatei M.R., astfel cum a fost reținută și descrisă de către instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., pentru care urmează a răspunde penal.

Ținând cont de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitățile și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de contribuția sa la producerea rezultatului infracțional, de urmările produse, dar și de elementele ce caracterizează persoana acesteia, respectiv lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală adoptată pe parcursul cercetărilor, aceasta negând comiterea faptei reținute în sarcina sa, motivând că a respectat legislația în materie și și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ce-i reveneau conform fișei postului, deși s-a dovedit contrariul, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege, însă neprivativă de libertate, fiind întrunite cerințele prevăzută de ari 81 C. pen., este de natură a asigura scopul prevenției generale și reeducarea acesteia.

Cum nu s-a demonstrat că această inculpată a primit vreo sumă de bani pentru contribuția sa la producerea rezultatului infracțional, instanța a constatat că nu poate fi angrenată răspunderea civilă a acesteia în prezenta cauză.

Pentru argumentele prezentate în mod detaliat mai sus, instanța a respins cererile de schimbare a încadrărilor juridice formulate de inculpații N.D.E., A.N. și C.R.A.G., prin apărători.

Conform art. 170 C. proc. pen. și art. 348 teza finală C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile false.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Suceava și inculpații N.E.D., C.R.A.G., A.N. și M.R.

D.N.A. – S.T. Suceava a criticat sentința penală sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaților pe care le apreciază ca fiind prea blânde în raport de gravitatea faptelor comise, nefiind de natură să realizeze scopul de prevenție generală și specială definit de lege.

În ceea ce-l privește pe inculpatul N.E.D., instanța a reținut că în raport de gradul concret în raport de gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere, contribuția acestuia la rezultatul produs, elementele ce caracterizează persoana acestuia respectiv lipsa antecedentelor penale, comportamentul după săvârșirea faptelor precum și gradul de instruire, aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, pentru flecare infracțiune în parte, este de natură a asigura scopul de prevenție specială, constituind astfel un avertisment, oferind garanția că acesta nu va mai comite pe viitor noi infracțiuni.

Având în vedere această motivare, a apreciat că instanța nu a făcut o analiză temeinică a criteriilor generale de individualizare definite în cuprinsul art. 72 C. pen. și nu a avut în vedere anumite aspecte care imprimă faptelor săvârșite un grad ridicat de pericol social.

Inculpatul N.D.E. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, faptă care prezintă un grad ridicat de pericol social în raport de modalitatea de săvârșire în formă continuată, valoarea ridicată a folosului pretins în schimbul traficării influenței reale de care se bucura inculpatul în rândul lucrătorilor vamali, respectiv 400 mărci germane și 1700 dolari S.U.A. la nivelul anului 2001 precum și funcția deținută de acesta in cadrul unei instituții publice.

În acest sens, a considerat important a evidenția și faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor iar mai mult decât atât pe parcursul primelor cercetări a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori cum ar fi R.R., M.R. precum și a inculpatului C.R.A.G.

Instanța a reținut și faptul că in raport de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și gradul său de pregătire, o pedeapsă minimă ar constitui un avertisment pentru acesta.

A apreciat că această interpretare a unor aspecte ce țin doar de persoana inculpatului nu poate conduce la concluzia că o pedeapsă minimă a cărei executare este suspendată sub supraveghere poate realiza măsura de constrângere și reeducare prevăzută de lege.

Rațiunea incriminării unor fapte de corupție constă tocmai în necesitatea combaterii unui astfel de fenomen iar starea de pericol generată de folosirea unor asemenea practici tocmai de către persoane însărcinate cu aplicarea legii și a ordinii de drept trebuie să se reflecte și în aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare care să aibă ca rezultat creșterea încrederii în sistemul judiciar și a fermității legii.

Pe de altă parte în cazul inculpatului N.E. este important de evidențiat și faptul că acesta a desfășurat și acțiuni de înlesnire a activității infracționale a celorlalți inculpați, având ca rezultat folosirea la autoritatea vamală a unor documente falsificate, urmărindu-se eludarea taxelor vamale, având o contribuție importantă la producerea unor prejudicii statului. De aceea aplicarea unei pedepse minime nu apare ca fiind direct proporțională cu gradul de pericol social al unei asemenea fapte.

În ceea cel privește pe inculpatul C.R.A.G., instanța a reținut că în raport de criteriile generale de individualizare o pedeapsă orientată spre minimul special este de natură să conducă la reeducarea acestuia.

A apreciat că și în situația acestui inculpat pedepsele aplicate sunt mult prea blânde având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit două infracțiuni aflate în concurs real, a produs un prejudiciu important bugetului de stat, nu a depus nici un fel de diligente în sensul recuperării acestuia iar în cursul cercetării judecătorești a avut o poziție oscilantă în sensul că deși inițial a recunoscut săvârșirea faptelor ulterior a încercat să îngreuneze aflarea adevărului și să inducă în eroare organele judiciare prin prezentarea unor scenarii nereale în scopul înlăturării răspunderii penale a inculpatului N.D.

Având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei comise, scopul urmărit și urmarea produsă, a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului A.N., reprezentând minimul special prevăzut de lege nu este de natură să realizeze scopul de prevenție generală și specială prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și nu a recuperat prejudiciul produs, deși ar fi avut o astfel de posibilitate, iar mai mult decât atât la fel ca ceilalți inculpați a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin crearea unor apărări fără corespondent în realitate.

Atitudinea necorespunzătoare a inculpatului față de dispozițiile legale și scopul obținerii unor foloase ilicite rezultă și din împrejurarea că tocmai pentru a înlătura posibilitatea recuperării prejudiciului prin aplicarea unor măsuri asigurătorii, imediat după declanșarea primelor cercetări a înstrăinat autoturismele în cauză unor terțe persoane.

În ceea ce o privește pe inculpata M.R., instanța luând în considerare aceleași criterii de individualizare ca și în cazul celorlalți inculpați, a concluzionat că pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiile art. 81 C. pen., ar conduce la reeducarea acesteia.

A considerat pedeapsa aplicată inculpatei ca nejustificată în raport de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, funcția inculpatei, modalitatea de comitere și urmarea produsă.

Astfel, așa cum rezultă din probele administrate, inculpata prin neîndeplinirea corectă a atribuțiunilor de serviciu constând în verificarea defectuoasă a documentației aferente unor declarații vamale de import și respectiv acceptarea cu bună știință a unei documentații incomplete a contribuit într-un mod esențial la rezultatul produs respectiv crearea unui prejudiciu important instituției în care își desfășura activitatea, deși avea posibilitatea să împiedice acest lucru.

Faptul că inculpata, deși pusă în fața unor probe certe de vinovăție, nu a recunoscut și regretat săvârșirea celor comise, constituie o împrejurare care agravează gradul de pericol social al faptei iar aplicarea unei sancțiuni blânde ar putea constitui o încurajare la săvârșirea unor asemenea fapte și de către alte persoane însărcinate cu respectarea și aplicarea corectă a reglementărilor vamale.

Inculpatul C.R.A.G. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunile prevăzută de art. 290 C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997 în temeiul art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și exonerarea de la plata sumei de 66.423.801 lei.

Inculpatul a arătat că instanța de fond a reținut eronat că el ar fi datorat taxe vamale cuantificate la 30 % din valoarea în vamă a celor 2 autoturisme. Acestea au fost introduse în țară pe data de 6 noiembrie 2001, când atât persoanele fizice cât și societățile comerciale beneficiau de aceleași facilități, având obligația de a plăti pentru autoturismele importate taxe vamale de 6 % din valoarea acestora.

Ordinul nr. 53137 a fost emis la data de 8 noiembrie 2001, cu aplicare de la 15 noiembrie 2001 și nu conținea dispoziții referitoare la autoturismele ce erau deja importate și în curs de finalizare a actelor de punere în circulație.

Și cum actele normative nu retroactivează (cu excepția legilor penale mai favorabile), ordinul nu era aplicabil autoturismelor pe care le introdusese în țară la 6 noiembrie 2001. Cum însă organele vamale au interpretat greșit acest act normativ și l-au pus în imposibilitate de a plăti diferența, a fost nevoit să accepte sfatul unui prieten și să falsifice documentele de proveniență.

Falsificând contractele de vânzare - cumpărare, a avut reprezentarea producerii unor consecințe juridice care să corespundă unei situații de fapt reale, respectiv plata taxelor vamale de 6 % din valoarea autoturismelor, astfel că latura subiectivă a infracțiunii de fals lipsește. De altfel, nici latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., nu este dată, întrucât textul cere ca falsificarea înscrisului să se facă în vreunul dintre modurile prevăzute în art. 288 C. pen. (contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris preexistent). Or, el a întocmit în întregime două înscrisuri cuprinzând un element fals, modalitate caracteristică infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., care, însă, nu poate fi reținută datorită lipsei calității de funcționar a subiectului activ. în aceste condiții, se impune achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în baza art. 10 lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 290 C. pen., constituie infracțiune falsificarea unui înscris sub semnătură privată, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Rezultă din redactarea textului că prezentarea la autoritatea vamală a documentelor falsificate nu constituie infracțiune de sine stătătoare, această activitate fiind absorbită în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

Pe de altă parte, art. 178 din Legea nr. 141/1997 presupune prezentarea la autoritatea vamală de „documente vamale, de transport sau comerciale falsificate”.

Prin urmare, legea sancționează folosirea unui document vamal falsificat în însuși conținutul său.

Or, contractele de vânzare - cumpărare exprimau o operațiune comercială reală, înlocuirea numelui cumpărătorului neputând conduce la concluzia că actele au fost false în esența lor. De aceea, a apreciat că se impune achitarea sa și pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în temeiul art. 10 lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat să fie achitat pentru ambele fapte în baza art. 181 C. pen., raportat la art. 10 lit. b1) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În sprijinul acestei cereri a adus ca argumente două împrejurări relevante. A arătat că a introdus în țară autoturismele sub un anumit regim vamal, în ideea că își putea permite plata taxelor vamale existente la acea dată.

Adoptarea peste noapte a unui act normativ discriminatoriu nu era prevăzut și l-a pus în situația de a nu putea plăti o taxă împovărătoare, astfel că determinantă în săvârșirea faptelor nu a fost intenția sa de a frauda statul, ci inconsecvența nejustificată a legiuitorului.

În al doilea rând, a precizat că trebuie avut în vedere că Ordinul nr. 53137/2001 a fost abrogat după 6 luni, fiind inadmisibil ca, într-un adevărat stat de drept, fără existența unor motive întemeiate, anumite persoane să suporte consecințe împovărătoare timp de 6 luni, pentru acțiuni ce nu le-ar fi afectat nici înainte și nici după abrogarea actului normativ.

Dacă cele două motive dezvoltate în precedent nu ar fi acceptate, a solicitat ca instanța de apel să rețină existența circumstanțelor atenuante, atât reale cât și personale, în condițiile art. 74 și 76 C. pen., să reducă pedepsele sub minimul special prevăzut de lege și să facă aplicați unea art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante.

Ca argumente a invocat împrejurările comiterii faptelor, împrejurări expuse anterior, precum și persoana făptuitorului (fără antecedente penale, cu o conduită corectă în societate și o poziție procesuală sinceră, de regret).

A solicitat să fie înlăturată obligația de a plăti părții civile suma de 6.423.801 lei T.V.A. și penalități de întârziere, dat fiind faptul că, la data importării autoturismelor, taxele vamale reprezentau 6 % din valoarea acestora, sumă ce a fost achitată.

Inculpatul N.D. a criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că el a comis infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească a susținut constant că a primit 400 mărci germane de la C.R.A.G. pe care i-a remis numitului M.R. care a permis introducerea în țară (și ulterior înmatricularea) pe societatea sa a celor două autoturisme aparținând celui din urmă.

Din probe nu a rezultat că în schimbul acestor sume de bani ar fi promis celui în cauză că va face demersuri pe lângă vameș sau alt funcționar de stat în vederea introducerii în țară a mașinilor respective, ajutorul său fiind necondiționat și referindu-se strict la a-i explica doar modalitatea în care putea face acest lucru, însoțindu-l apoi la punctul vamal Șiret în vederea retransportării peste graniță a autoturismelor și întocmirea actelor necesare.

Cât privește autoturismul achiziționat de la C.R., arată că aceasta a fost o tranzacție obișnuită, cumpărarea sa având loc la prețul cu care acesta a achiziționat-o la rândul său din străinătate. Autoturismul a fost vândut pentru că din valoarea sa trebuiau acoperite taxele vamale pentru ambele autoturisme, acesta fiind, de altfel, și scopul achiziționării sale inițiale.

Reținerea infracțiunii de trafic de influență s-a făcut pe baza unor prezumții, fără existența unor probe și numai datorită faptului că era polițist și se presupunea că avea trecere la organele vamale.

În al doilea rând, greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, fapta nefiind prevăzută de legea penală din probatoriul administrat în cauză rezultând că pot fi întrunite doar elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 386 lit. k) din R.C.V.

Potrivit art. 178 din Legea nr. 141/1997 constituie infracțiune „folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate”.

Spre deosebire de fapta descrisă prin acest text, fapta inculpatului C.R. a fost însă aceea de a prezenta nu documente falsificate ci documente având inserate în conținutul lor date nereale, respectiv cele referitoare la persoana importatorului, drept cumpărător al autoturismelor fiind în mod nereal trecută SC C.L. SRL și nu persoana fizică C.R.A.G.

Aceasta faptă care se referă de fapt la prezentarea în vama a unor documente conținând date eronate privind felul și originea bunurilor constituie în realitate contravenția prevăzută de art. 386 lit. k) din R.C.V.

Potrivit acestui articol constituie contravenție „depunerea declarației vamale sau a documentelor însoțitoare conținând date eronate privind valoarea în vama, felul, cantitatea sau originea bunurilor” (deci exact acele documente prezentate de inculpatul C.R.A.G.), motiv pentru care a apreciat că se impune achitarea sa conform dispozițiilor legale arătate, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Așa cum a fost săvârșită această faptă nu s-ar putea încadra nici în dispozițiile art. 177 din Legea nr. 141/1997, această infracțiune referindu-se doar la folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, deci nu la aceleași bunuri pentru care însă se înscriu date eronate cu privire la originea si proveniența lor.

De altfel, în acest sens au fost pronunțate și soluții în practica judiciară, de reținut fiind o speță a Curții de Apel Cluj, prin care o inculpată ar fi folosit în vederea eludării taxelor vamale o adeverință de repatriere de la un cetățean din Republica Moldova, deși autoturismul fusese achiziționat de ea personal din străinătate. în cazul acesteia s-a reținut că fapta sa constituie doar contravenție și nicidecum infracțiune (a se vedea în acest sens C.S.J., secția penală dec. nr. 409/2001 în Dreptul nr. 9/2002 parj, 231-232, cu precizarea că inițial încadrarea juridică dată faptei sale nu era cea prevăzută de Codul vamal, ci evaziune fiscală, aspect nerelevant câtă vreme s-a decis de instanța supremă că nu este prevăzută de legea penală).

În cazul în care s-ar aprecia totuși că fapta sa este prevăzută de legea penală, a solicitat a se dispune și în acest caz achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, documentele prezentate la vamă nefiind falsificate ci conținând doar date nereale care de altfel nu erau apte să producă nici un fel de consecințe juridice, acordarea după lege a regimului vamal preferențial pentru autoturismele din import trebuind să opereze fără nici o discriminare atât față de persoanele fizice cât și față de persoanele juridice, câtă vreme se face dovada că acestea sunt într-adevăr fabricate în una din țările aparținând U.E.

Că autoturismele provin din U.E. este pe deplin dovedit, certificatele E.U.R. originale (cele aparținând în mod real autoturismelor achiziționate de C.R.A.G. ca persoană fizică) fiind depuse la dosarul cauzei, în faza cercetării judecătorești.

Emiterea de către o autoritate a statului a unei dispoziții vădit neconstituționale, care de altfel a și fost anulată ulterior din motive de nelegalitate nu poate crea în sarcina unei persoane obligații pentru a căror nerespectare aceasta să fie ulterior sancționată, cu atât mai mult sub aspect penal.

Inculpatul N.D. a invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului circular nr. 53137/8.XI.2001 al Ministerului Finanțelor Publice – D.G.V. București pe considerentul că a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la importul mărfurilor și acordarea regimului tarifar preferențial prevăzut de art. 103, 105 și 109 din Hotărârea nr. 1114/2001 pentru aprobarea R.C.V., precum și a dispozițiilor art. 16, 41 și 49 din Constituția României.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins excepția de nelegalitate invocată, ca nefondată, considerentele regăsindu-se în acea încheiere.

Inculpatul A.N., în notele de concluzii a solicitat achitarea sa întrucât nu este vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale.

Inculpatul a motivat că a dorit înființarea unei societăți de taximetrie și pentru că nu avea banii necesari a achiziționat mașini din import second-hand, tranzacția comercială a fost reală, mai mult, din Germania, inițial au fost cumpărate de la o persoană juridică dar pentru a fi mai simplu cu procedurile de înmatriculare în România pe societatea pe care o înființase, a convenit să fie trecute pe o persoană fizică. După introducerea în țară și aflarea cuantumului taxei ce trebuia plătită, taxa ce nu mai justifica achiziționarea autoturismelor deoarece concurau cu prețul lor, a fost făcută o retranzitare și o întocmire a documentelor pe o persoană juridică.

A apreciat că nu este dată infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1996 motivat de faptul că nu a fost prezentat un document vamal fals în conținutul său, autoturismele fiind într-adevăr cumpărare, tranzacția reală iar simpla înlocuire a cumpărătorului cu o persoană juridică în loc de o persoană fizică nu este de natură a conduce la ideea că actul este fals.

Față de cele învederate, a solicitat admiterea apelului, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea unei sancțiuni administrative, dintre cele prevăzute de art. 91 C. pen.

Drept argumente în susținerea celor solicitate în subsidiar, a solicitat să se aibă în vedere următoarele:

- condițiile concrete în care s-au derulat faptele, respectiv al unor adoptări succesive și intempestive de acte normative menite să favorizeze pe unii, abrogate în termen scurt, pentru că produceau consecințe economice nefaste;

- conduită bună avută de inculpat anterior producerii faptei;

- comportarea procesuală corectă în fazele procesului desfășurate până în prezent;

- lipsa unui prejudiciu.

A solicitat a se avea în vedere și consecințele stabilite de către instanța de fond în temeiul art. 863 C. pen., inculpatul având în acest moment domiciliul în București și a se deplasa timp de 5 ani semestrial în zi de luni la judecătorul delegat de la executări penale doar ca să se vadă, măsură pe care o apreciază ca fiind mai severă decât o pedeapsă pe care ar executa-o.

Inculpata M.R., în concluziile scrise a solicitat casarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

A motivat că la data de 15 decembrie 2001, potrivit înscrisurilor care există la dosar, respectiv certificatul medica! C.N.P.A.S. nr. 0661673 din 12 decembrie 2001, grafic repartizare ture și adresa șefului B.V. Șiret nr. 9121 din 22 noiembrie 2005, rezultă în mod cert că ea nu s-a aflat la serviciu, fiind în concediu medical.

Cu toate acestea, în mod greșit și contrar tuturor înscrisurilor din dosar care dovedesc că la acea dată se afla la domiciliul său și nu la serviciu, a fost trimisă în judecată, dispunându-se punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea ei în judecată, în mod concret pentru fapta prevăzută de art. 248 C. pen. și care constă în aceea că ar fi efectuat controlul documentar la D.V.I. 1815 - 1818 în calitate de lucrător vamal la B.V. Șiret, în noaptea de 15 decembrie 2001.

Dacă actul de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul, conține această deficiență a datei, infracțiunea reținută în sarcina sa fiind expusă și detaliată raportându-se la o altă dată decât cea de 15 decembrie 2001, pentru care a fost trimisă în judecată, în mod surprinzător instanța de fond, fără să facă verificări și ignorând încadrarea șefului B.V. Șiret nr. 9121 din 22 noiembrie 2005 (în care se dovedește că la data de 15 decembrie 2001 se afla în concediu medical) a dispus în mod injust condamnarea sa.

A apreciat că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare cu privire la o faptă care nu există, întrucât la data reținută în rechizitoriu nu era la serviciu și, prin urmare, nu putea săvârși infracțiunea care i se impută.

Pe fondul cauzei, chiar dacă această deficiență a datei ar fi îndreptată și s-ar clarifica fapta și data la care ar fi săvârșit-o, a făcut următoarele precizări:

În cazul celor patru declarații vamale de import, respectiv DVI 1815 - 1818, care fac obiectul rechizitoriului în baza căruia a fost trimisă în judecată, a procedat conform reglementărilor legale în vigoare:

- a avut suspiciuni legate de veridicitatea certificatelor EUR;

- a constatat neconcordanțe formale minore care nu impietau asupra fondului și, așa cum reiese din dispozițiile art. 106 lit. b) și c) din H.G. nr. 1114/2001 și art. 24 din Protocolul nr. 4, a acordat regim preferențial și a solicitat verificarea certificatului E.U.R.

Acest lucru reiese din declarație expertului vamal l.O.: „La rugămintea colegei mele, M.R., atât eu, cât și șeful meu, L.N., am verificat certificatele de origine.”.

A menționat, că în seara de 19 decembrie 2001, conform planificării șefului de vamă, lucra la sectorul marfa, având ca sarcină de serviciu controlul documentar.

În timpul programului său de lucru, s-a prezentat la sectorul marfă comisionarul vamal M.L., de la societatea de comisionari „C.C.F.S.” SA - Agenția Șiret depunând și semnând în numele SC C.L. SRL. din Suceava, patru declarații vamale în detaliu prin care solicita regim preferențial de import pentru patru autoturisme, prin înscrierea în rubrica corespunzătoare din declarația vamală în detaliu a codului stabilit pentru fiecare acord sau convenție (art. 105 din H.G. nr. 11114/2001).

Comisionarul i-a spus că a venit patronul SC C.L. SRL Suceava la el pentru efectuarea formalităților de vămuire. Cele patru declarații vamale de import erau semnate și ștampilate de către comisionarul vamal M.L.

Conform art. 39, 40 și 80 din H.G. nr. 1114/2001, comisionarul vamal este reprezentantul în vamă al societății pentru care se face declararea mărfurilor, el răspunde autenticitatea documentelor anexate la declarația vamală în detaliu.

Autoritatea vamală nu se poate substitui obligațiilor și răspunderii declarantului vamal și, în mod evident, nu este investit să califice dacă unul sau mai multe documente sunt sau nu autentice.

Autenticitatea documentelor anexate la declarația vamală se prezumă. Autoritatea vamală are însă dreptul să suspecteze unele documente și să solicite verificarea ulterioară a acestora.

În momentul în care comisionarul i-a depus cele patru declarații vamale de import, Ie-a înregistrat în registrul sumar, dându-le numerele 1815 - 1818 și a trecut la efectuarea controlului documentelor conform art. 57 din H.G. nr. 1114/2001. A verificat completarea corectă a fiecărei rubrici din declarația vamală, inclusiv rubrica 44, în care se trec codurile documentelor anexate. A confruntat aceste coduri cu lista documentelor anexate, semnată și ștampilată de comisionar, constatând concordanțe vizavi de rubrica 44 constatând că declarațiile erau corect întocmite.

Dacă la comisionar ar fi venit un împuternicit al firmei SC C.L. SRL, comisionarul ar fi trecut în rubrica 44 codul pentru împuternicire 935, conform anexei 14 la Decizia nr. 946/1997, dar acest cod nu era trecut.

A precizat că ea, în cadrul controlului documentar verifica documentația depusă de comisionar și nu intra în atribuțiile sale să legitimeze persoanele care veneau la comisionar pentru efectuarea formalităților vamale.

În cazul în care s-ar fi depus declarația pentru valoarea în vamă, importatorul ar fi trebuit să se legitimeze pentru a semna această declarație.

Conform anexei nr. 5 din H.G. nr. 1114/2001 pentru autoturisme second-hand nu se depune declarație pentru valoare în vamă, valoarea fiind stabilită prin O.M.F.

La fiecare declarație vamală de import erau anexate următoarele documente:

- act de vânzare-cumpărare;

- lista documentelor anexate; copie carte de identitate mașină;

- copie declarație sumară;

- certificat EUR în original;

- copie din Codul fiscal;

- copie certificat înmatriculare firmă.

Observând corecta întocmire a declarațiilor vamale, a trecut la verificare existenței documentelor anexate, conform art. 45, 57 din H.G. nr. 1114/2001.

În rechizitoriul din 22 iunie 2006 la pagina 21 - 22 i se impută că nu ar fi solicitat o serie de documente în plus față de cele ce erau anexate, astfel:

1. Traducerile legalizate ale actelor de vânzare-cumpărare și ale cărților de identitate ale mașinilor. Traducerile legalizate nu se solicită nici în acest moment de către autoritatea vamală în astfel de cazuri. Mai mult, pentru unele feluri de marfa care se importă, altele decât autoturisme, dacă nu se pot determina din factură elemente de identificare a mărfii, se solicită traducerea care se face de către importator, pe factură, sub semnătură.

Dar, cum importul de autoturisme era frecvent la nivelul anului 2001, brief-urile erau comune lucrătorilor vamali dacă le puteau determina elementele de identificare a mașinilor fără traducere.

2. Nota de constatare R.A.R.

Conform O.C. nr. 5/1997 al Ministerului Finanțelor și a A.C. nr. 11146/2000, în lipsa notei R.A.R. autoritățile vamale pot accepta cartea de identitate a autovehiculului sau documentele mijloacelor de transport din care să rezulte fără echivoc capacitatea cilindrică și anul fabricației înscrise în declarațiile vamale de import, elemente necesare determinării valorii în vamă.

3. Împuterniciri întocmite de numele învinuiților A.N., C.R.A.G. și D.l.

În rubrica 44, unde se trec codurile documentelor anexate nu era trecut codul 935 pentru împuternicire, deci comisionarul îi spunea, prin declarația vamală semnată și ștampilată de către acesta, că la comisionar venise, pentru efectuarea formalităților vamale patronul firmei și nu împuternicitul ei, altfel ar fi anexat împuternicirea.

Autoritatea vamală nu legitimează sau face anchete cu privire la persoanele care vin la comisionari întrucât nu intră în atribuțiile ei.

Statutul și actele adiționale ale SC C.L. SRL Suceava. Conform art. 45 din H.G. nr. 1114/2001, la declarația vamală de import nu se depune dintre actele societății importatoare decât codul fiscal al titularului.

Statutul se depune atunci când se introduce pentru prima dată în calculator firma, pe server.

Dar, aceste date erau deja existente, fiind introduse de la D.R.V. lași pentru că SC C.L. SRL avea la acea dată marfa care circulase în tranzit pe teritoriul României și multe alte importuri, așa cum avea să se demonstreze mai târziu.

5. Actul de vânzare-cumpărare între ultimul proprietar și A.K., respectiv A.A. Conform art. 109 alin. (6) din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 și a art. 2 din O.M.F. nr. 687/2001, birourile vamale la care se solicită vămuirea autoturismelor nu au obligația de a solicita factură comercială sau un alt document echivalent al acesteia, din care să rezulte prețul plătit, întrucât valoarea în vamă nu se stabilește pe baza prețului plătit vânzătorului.

Mai mult, un act de vânzare-cumpărare încheiat între două persoane cu rezidență în străinătate nu avea nicio valoare pe teritoriul României, doar dacă mașinile erau furate, pentru a ajunge la o sursă.

Dar aceste mașini nu apăreau ca furate în baza de date de la B.V. Șiret în momentul în care s-au făcut verificările.

A precizat că ulterior, a verificat concordanța între datele înscrise în declarația vamală și datele înscrise în documentele anexate și a constatat concordante pe ansamblu, cu excepția unor neconcordanțe formale în certificatele EUR.

A efectuat verificarea formală a documentelor anexate conform art. 57 lit. d) din H.G. nr. 1114/2001 și, în schimb, a acordat o atenție deosebită certificatelor EUR pentru că în baza acestora se solicita regim preferențial, constatând că la rubrica beneficiar, a cărei completare este facultativă, pe două dintre certificatele EUR era greșită adresa beneficiarului.

Întrucât completarea acestei rubrici era facultativă, această greșeală nu prezenta gravitate, nu impieta asupra fondului, era o greșeală de redactare și, așa cum spune art. 29 din Protocolul nr. 4 ratificat prin O.U.G. nr. 1/1997, acest lucru nu anulează ipso facto valabilitatea dovezii de origine, ci atrage după sine acordarea regimului preferențial și verificarea ulterioară a certificatului EUR.

De asemenea, pe două dintre certificatele EUR, la rubrica 1, vânzător, erau trecute datele ultimului proprietar însă la rubrica 12, unde exportatorul certifică caracterul original al bunului, erau trecute datele autovehiculului.

Cum într-un certificat EUR vânzător este cel care certifica caracterul original al bunului, nu a constatat neconcordanțe între declarațiile vamale în detaliu și documentele anexate ci doar neconcordanțe pe diagonala certificatului EUR.

Așa cum spune art. 1106 lit. b) și c) din H.G. nr. 1114/2001 a acordat regim preferențial și a solicitat verificarea ulterioară a certificatelor EUR.

A confruntat ștampila autorității germane din rubrica 11 de pe certificatele EUR cu specimenul de ștampilă folosit de autoritățile germane și a observat că acesta corespunde specimenului în rubrica 12 a certificatului EUR nu este spațiu prevăzut pentru ștampilă ca în rubrica 11, spre exemplu.

A verificat corecta completare a rubricilor 8, 2, 4, 5. în afara celor două greșeli de redactare a certificatelor EUR, care se încadrează la neconcordanțe formale, nu a observat alte greșeli.

După ce a acordat regim preferențial și după ce s-a acordat liberul de vamă prin validarea declarațiilor, i s-au înmânat comisionarului exemplarele 8 ale declarațiilor vamale, conform Deciziei nr. 946/1997, pe care comisionarul i Ie-a dat importatorului, după ce acesta i-a plătit contravaloarea serviciilor prestate.

În tura imediat următoare, în perioada Crăciunului, la un schimb de tură, s-a întâlnit cu expertul vamal l.O., pe care l-a rugat să se uite mai bine peste acele certificate EUR întrucât avea dubii. În momentul în care l-a anunțat pe colegul care avea ca sarcină de serviciu verificarea acelor certificate EUR, obligațiile sale profesionale față de acele importuri s-au încheiat. Urma ca respectivul coleg să facă demersurile și verificările corespunzătoare.

Întrucât neregulile constatate erau formale, așa cum spune și expertul vamal l.O. în declarația sa de la instanță și apoi la notar (declarația nr. 2999 din 06 noiembrie 2007) și așa cum spune și adresa D.R.A.O.V. lași nr. 22811 din 14 februarie 2008, a acordat regim preferențial conform reglementărilor vamale în vigoare și atribuțiilor de serviciu.

A precizat că susținerile sale au fost probate atât cu înscrisuri, cât și cu declarația martorului l.O., expert vamal la B.V. Șiret, care i-a confirmat și întărit apărarea. În această declarație, care inițial a fost modificată procedural, fără ca modificarea să fie confirmată în scris de către martor, așa cum cere art. 199 C. proc. pen. și asupra căreia s-a revenit printr-o declarație notarială (nr. 2999 din 06 noiembrie 2007) se precizează următoarele lucruri: datele nereale se refereau la chestiuni formale care nu împiedicau acordarea regimului preferențial. Astfel, a apreciat expertul, că oricine în locul inculpatei M.R. ar fi acordat regim preferențial, apoi, când venea la serviciu și făcea verificările necesare și proceda în consecință.

Astfel, a arătat că nu este dată infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. și a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelurile inculpaților sunt întemeiate sub aspectul laturii penale astfel:

Cu privire la infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului N.D.E. din probele administrate nu a rezultat că acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, așa cum s-a reținut în actul de sesizare a instanței de fond și în considerentele sentinței penale de condamnare. Astfel, s-a reținut că inculpatul N.E., prin activitățile întreprinse a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unor lucrători vamali de la D.R.V. lași, B.V. Suceava și Șiret, care îl vor ajuta pe inculpatul C.R.A.G. să obțină pentru autoturismele sale aprobarea retranzitării către un birou vamal de frontieră și obținerea unui regim vamal preferențial cu ocazia vămuirii, primind de la acesta suma de 400 mărci germane și un autoturism O.A. la un preț mai mic, respectiv 200 mărci germane, pe care ulterior l-a vândut, obținând suma de 3.700 dolari S.U.A.; a intervenit personal pe lângă lucrătorii vamali din cadrul instituțiilor menționate, s-a ocupat de obținerea aprobării retranzitării și de procurarea unor certificate EUR în alb.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca influența pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani sau alte foloase.

Din probele administrate rezultă că inculpatul N.E. a primit bani pentru a-i da numitului M.R. (administrator la SC C.L. SRL Suceava), care nu are calitatea de funcționar, pentru ca acesta să fie de acord cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pe numele societății sale.

O altă parte a banilor primiți era destinată pentru activități ce țineau de introducerea în țară a autovehiculelor, însă din nicio probă nu rezultă că inculpatul N.E. a afirmat că are influență sau a lăsat să se creadă că are influență asupra vreunui funcționar vamal, iar banii primiți ar fi fost pentru aceștia.

Din declarația inculpatului C.R.A.G. rezultă că acesta a avut impresia că totul se desfășoară în mod legal, în sensul că putea face retranzitarea și reintroducerea autoturismelor pe o persoană juridică. Ori, la infracțiunea de trafic de influență, beneficiarul traficului urmărește obținerea cu rea-credință a satisfacerii unui interes prin coruperea sau influențarea în alt mod a unui funcționar.

Încheierea contractelor de vânzare cumpărare la prețul de achiziție din Germania fără o dovadă prin care să se stabilească că inculpatul s-a prevalat de influența - reală sau presupusă - asupra unui funcționar vamal nu realizează elementul material al infracțiunii de trafic de influentă.

În consecință, susținerile parchetului sunt doar afirmații nedovedite, pornite de la presupuneri care nu au un suport real.

Cum probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete și există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, Curtea va aplica regula „in dubio pro reo”, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

Cu privire la complicitatea la infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/97 s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală și constituie contravenția prevăzută de art. 386 lit. k) din Regulamentul vamal.

Potrivit acestui text constituie convenție, depunerea declarației vamale sau a documentelor însoțitoare conținând date eronate privind valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.

Or, din probele administrate, respectiv raportul de constatare tehnico-științifică nr. 27269 din 29 mai 2003, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului C.R.A.G. rezultă că certificatele cu nr. D 154852 și D 154900 au fost completate de către acesta din urmă în fals cu ajutorul inculpatului N.E. care Ie-a scos din servieta pe care o avea de la inculpatul A.N., indicându-i cum să le completeze, trecând la rubrica cumpărător SC C.L. SRL

Aceste certificate falsificate au fost folosite de către inculpatul C.R.A.G. la autoritățile vamale.

Așa fiind, fapta inculpatului N.E. întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 care, sub aspectul elementului material se realizează prin folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale falsificate, nefiind incidente dispozițiile contravenționale prevăzută de art. 386 lit. k) din Regulamentul vamal, menționate mai sus.

Inculpatul N.E. a mai solicitat, în cazul în care se reține de către instanță că fapta sa este prevăzută de legea penală, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că documentele prezentate la vamă nu erau falsificate și conțineau date nereale care nu erau apte să producă consecințe juridice.

Nici această susținere a inculpatului nu poate fi reținută de instanța de apel întrucât înscrierea în certificatele EUR 1, care erau contrafăcute a altui importator decât cel real constituie un fals ce a avut ca urmare eludarea taxelor vamale.

Inculpatul C.R. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infracțiuni pe considerentul că infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., presupune folosirea înscrisului falsificat, iar în speță, activitatea de folosire a acestuia la autoritatea vamală se circumscrie doar infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

De asemenea, s-a precizat că contractele de vânzare-cumpărare exprimau o operațiune comercială reală, iar înlocuirea numelui cumpărătorului nu conduce la existenta unui fals, în esența lui.

În ce privește falsificarea înscrisurilor, aceasta nu s-a făcut în vreunul din modurile prevăzută de art. 288 C. pen., contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris preexistent.

Nici unul din aspectele invocate de inculpat nu au un suport real.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., constă în acțiunea de falsificare a înscrisului sub semnătură privată și în acțiunea de folosire ori de încredințare spre folosire a unei alte persoane a înscrisului falsificat.

Fapta inculpatului C.R.A.G. de a întocmi 2 contracte de vânzare-cumpărare și 2 certificate de origine EUR 1 conform cărora autoturismele erau achiziționate de SC C.L. SRL, situație în care nu corespundea realității și de a prezenta aceste acte autorităților din Vama Șiret în vederea achitării unor taxe vamale mai mici întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/97, aceasta nu este absorbită de infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (care absoarbe doar infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.), întrucât sub aspectul elementului material se realizează acțiuni distincte chiar dacă scopul urmărit este, în ambele cazuri, producerea unor consecințe juridice.

În consecință, prezentarea documentelor vamale falsificate la autoritățile vamale, cu consecința eludării taxelor vamale, constituie și infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Inculpatul A.N. a susținut că nu a prezentat la autoritatea vamală cu document fals în conținutul său, întrucât tranzacția era reală, iar înlocuirea cumpărător nu conduce la ideea că actul era fals.

Curtea de apel a reținut că această apărare este nefondată, întrucât inculpatul a introdus autoturismul în țară, inițial, pe la B.V. Nădlac, pe numele lui, iar ulterior, datorită intrării în vigoare a ordinului circular nr. 53137/01 al D.G.V. care suspenda acordarea regimului tarifar preferențial pentru autoturismele introduse de persoane fizice, a retranzitat mașinile folosindu-se de acte false din care rezultă că autoturismele au fost cumpărate din Germania de către SC C.L. SRL Suceava, obținând o reducere a taxelor vamale. în cauză, tocmai înlocuirea cumpărătorului constituie infracțiunea de fals.

Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 neimpunându-se achitarea acestuia.

Nici motivele de apel precizate de inculpata M.R. nu sunt întemeiate.

Deși în dispozitivul rechizitoriului se menționează că aceasta a săvârșit faptele în noaptea de 15 decembrie 2001, din considerente rezultă că aceasta a fost de serviciu în noaptea de 19 decembrie 2001 când a efectuat controlul documentar pentru declarațiile vamale de import nr. 1815 - 1818, și pentru aceste fapte a fost trimisă în judecată.

Curtea de apel a apreciat că mențiunea din rechizitoriu constituie o eroare materială.

Pe fondul cauzei, susținerile inculpatei din cererea de apel sunt nefondate. Astfel, potrivit Codului vamal și Regulamentului vamal aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 la B.V. de destinație (unde se plătește vama) sunt necesare următoarele acte: factura de vânzare cumpărare în original, factura de vânzare cumpărare tradusă și legalizată, cartea mașinii în original (brief), cartea mașinii în original tradusă și legalizată, certificatul de origine EUR 1 în original (care este emis de vânzător și vizat de vama germană), constatare R.A.R. pentru vamă în original, declarația vamală de export în original și copie. Constatarea R.A.R. este necesară deoarece funcționarii din vamă, în momentul în care preiau actele, la stabilirea valorii de catalog a mașinii, folosesc această notă de constatare R.A.R. Pentru vamă, nota de constatare R.A.R. confirmă faptul că mașina poare fi importată și confirmă tipul de mașină. Deci, stabilește valoare în vamă a mașinii.

Din adresa nr. 15680 din 22 august 2003 emisă de D.G.V. rezultă că factura comercială nr. 19 din 27 noiembrie 2001 anexată la declarația vamală de import nr. I 1816 din 19. decembrie 2001 poate fi suspectată ca fiind nereală, întrucât același autoturism a mai fost vândut de K.H.N. din Germania, conform actului de vânzare cumpărare din 06 noiembrie 2001 anexat la declarația vamală de tranzit nr. 13056 din 15 decembrie 2001 depusă de persoana fizică D.B.

De asemenea, factura comercială nr. 8 din 25 noiembrie 2001 anexată la declarația vamală de import nr. I 1817 din 19 decembrie 2001 poate fi suspectată ca fiind neveridică, întrucât același autoturism a mai fost vândut de N.B. din Germania, conform actului de vânzare cumpărare anexat la declarația vamală de tranzit nr. 13057 din 15 decembrie 2001 al cărei titular este C.R.A.G.

Potrivit art. 106 lit. b) și c) din H.G. nr. 1114/2001 B.V. poate solicita autorității emitente a certificatului de origine a mărfurilor verificarea acestuia când se constată neconcordanțe formale care nu impietează asupra fondului precum și în orice alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b), în care autoritatea vamală are îndoieli asupra realității datelor din dovada de origine. În ambele cazuri, regimul preferențial se acordă și ulterior se solicită verificarea dovezii de origine.

În speță însă, neprezentarea actelor sus-menționate nu poate fi interpretată ca o neconcordanță formală, inculpata îndeplinindu-și în mod defectuos îndatoririle de serviciu, acordând regim vamal preferențial. Mai mult, între documentele anexate D.V.I.-ului și certificatele de origine EUR 1 existau neconcordanțe. Pe documentele autoturismelor era aplicată ștampilă de intrare a lor în țară prin vămile Turnu și Nădlac, astfel încât este greu de crezut că inculpata nu a observat aceste inadvertențe, care conduceau la concluzia că mașinile au fost retranzitate.

Aceste inadvertențe ar li trebuit să o determine pe inculpată să solicite și alte documente pentru a verifica exactitatea mențiunilor înscrise în D.V.I.

Neconcordanțele între datele înscrise în certificatele de circulație a mărfurilor EUR 1 și celelalte documente ce însoțeau declarațiile vamale o îndreptățeau pe inculpată să refuze acordarea regimului vamal preferențial la acel moment pentru că erau aplicabile dispozițiile art. 106 lit. a) din H.G. br. 1114/2001 care prevăd că atunci când se constată neconcordanțe între datele înscrise în dovada de origine și celelalte documente care însoțesc declarația vamală B.V. poate solicita autorității emitente a certificatului de origine a mărfurilor verificarea acestuia. În acest caz, regimul preferențial se acordă numai după ce se primește rezultatul verificării, care atestă conformitatea.

Importul se putea realiza doar dacă importatorul consimțea să achite taxe vamale de 30 %, ceea ce nu s-a întâmplat.

Motivele invocate în instanța de apel au fost susținute și la instanța de fond care în mod corect a reținut că inculpata, care lucrează în calitatea de inspector vamal din 1993, putea să observe neconcordanțele expuse și știa care sunt documentele care trebuie prezentate în vederea unui import de autoturisme.

În consecință, hotărârea instanței de fond, sub aspectul vinovăției acesteia și a încadrării juridice, este legală și temeinică.

Apelurile inculpaților sunt întemeiate și în ceea ce privește individualizarea judiciară atât a pedepsei principale. La stabilirea pedepsei instanța va avea în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv împrejurările în care au fost săvârșite faptele, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol al faptei săvârșite, consecințele produse, persoana inculpaților, lipsa antecedentelor penale, conduita bună în familie și societate criterii pe care le apreciază ca și circumstanțe atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen. Dând eficiență acestor circumstanțe, pedeapsa se va coborî sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 lit. c) C. pen.

Suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă de instanța de fond este o modalitate de individualizare a pedepsei mult prea aspră în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen., în sensul că pedepsele aplicate sunt mai mici de 3 ani, inculpații nu au mai fost condamnați anterior, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel încât se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru toți inculpații.

În ce o privește pe inculpata M.R., curtea de apel a apreciat că raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită precum și la funcția pe care o îndeplinea aceasta, comportare anterioară bună nu justifică aplicarea art. 74 C. pen. Curtea consideră însă că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare și o va reduce spre minimul special prevăzut de lege astfel încât să fie atins scopul preventiv educativ.

Cum infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., intră sub incidența Legii de grațiere nr. 543/2002, instanța va constata grațiată pedeapsa aplicată inculpatei M.R., menținând și dispoziția de suspendare condiționată a pedepsei Solicitările inculpaților de a fi achitați în temeiul art. 181 C. pen., sunt neîntemeiate, întrucât în raport de conținutul concret al fiecărei infracțiuni atingerea adusă valorilor apărate prin textele de lege ce incriminează astfel de fapte este departe de a fi minimă și nu se poate susține că sunt lipsite de importanță sau că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Apelul declarat de către D.N.A. sub aspectul individualizării pedepsei este neîntemeiat întrucât în raport cu împrejurările în care au fost săvârșite faptele, apariția O.D.G.V. care a interzis persoanelor fizice acordarea regimului preferențial, ordin care a fost în vigoare doar pentru șase luni, lipsa antecedentelor penale, precum și cehialte criterii menționate mai sus care au stat la baza reducerii pedepsei îndreptățesc instanța să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, dând eficiență și dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., neimpunându-se majorarea pedepselor.

Întrucât pedeapsa principală aplicată este mai mică de 2 ani curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 C. pen. și a înlăturat pedeapsa complementară.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a obligat inculpații să plătească D.R.V. lași diferența de taxă vamală neachitată la introducerea autoturismelor în țară, întrucât pentru persoanele fizice, la acea dată se datora 30 % din valoarea în vamă a autoturismelor, sume la care s-au adăugat și contravaloarea comisioanelor, accize, T.V.A. și majorări de întârziere. Aceste sume au fost calculate conform actului constatator nr. 4 din 28 februarie 2003, nr. 6 din 28 februarie 2003, nr. 27 din 21 mai 2004 și nr. 5 din 28 februarie 2003 emise de către B.V. Șiret.

Apărarea inculpatului C.R.A.G. în sensul că trebuia să plătească taxe vamale de 6 % este neîntemeiată întrucât, la data introducerii, inițial, în țară a autoturismelor nu a întocmit formalitățile vamale în vederea acordării regimului preferențial.

Pentru considerentele arătate, curtea de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a dispus, prin decizia penală nr. 39 din 29 aprilie 2008, următoarele:

A admis apelurile declarate de inculpații N.E.D., C.R.A.G., A.N. și M.R., împotriva sentinței penale nr. 206 din 9 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. 4709/2004.

A desființat în parte sentința penală nr. 206 din 09 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, cu privire la latura penală, după cum urmează:

A înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatului N.D.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și de confiscare a sumelor de 400 mărci germane și 1.700 dolari S.U.A.'

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.E.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul N.E.D. pentru complicitate la infracțiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 10 luni și pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpatul C.R.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa de o lună închisoare (în loc de un an închisoare).

A condamnat pe inculpatul C.R.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 33 lit. a), și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an și 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 10 luni și a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpatul A.N. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 10 luni și a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpata M.R. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare (în loc de 2 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani și a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 C. pen.

În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată pedeapsa aplicată și a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 7 din aceeași lege.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Suceava.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

A obligat inculpatul N.E.D. să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare de la instanța de fond (în loc de 1.100 lei), celelalte cheltuieli de judecată de la instanța de fond privind pe acest inculpat rămân în sarcina statului.

S-a dispus ca cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului.

Împotriva deciziei, Ministerul Public și inculpații au declarat prezentele recursuri.

Au depus motive scrise de recurs Ministerul Public, inculpații M.R., care a depus și „notă de concluzii” și N.E.D.

Expunerea motivelor de recurs ale Ministerului Public și ale recurenților-inculpați a fost menționată în încheierea de dezbateri din 20 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen., în motivele scrise de recurs ale Ministerului Public decizia este criticată pentru greșita achitare a inculpatului N.D.E. și, de asemenea, pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, apreciate ca fiind prea blânde în raport de gravitatea faptelor comise și nefiind de natură să realizeze scopul de prevenție generală și specială. Este criticată reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pe fondul nerecunoașterii faptelor de către inculpații N.E.D., C.R.A.G. și A.N. și al nerecuperării pagubei produse. Cu privire la inculpata M.R. s-a criticat reducerea pedepsei la un an închisoare, pe fondul nerecunoașterii faptei și al contribuției sale la crearea unui prejudiciu important instituției din care făcea parte. În final, este criticată și modalitatea de executare a pedepselor dispusă de instanța de apel.

Inculpatul N.E.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13, 14 și 18 C. proc. pen., a criticat hotărârile deoarece condamnarea s-a dispus pentru o faptă care constituie contravenție [(art. 386 lit. k) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal)] ori căreia îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)], ordinul circular nr. 53137/2001 al Ministerului Finanțelor Publice – D.G.V. fiind nelegal, și, în final, solicitând reindividualizarea pedepsei deoarece cea aplicată este prea severă în raport cu datele personale.

Inculpata M.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau b) C. proc. pen., neexistând infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată sau achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii (elementul subiectiv) ori pentru că, în prezent, după aderarea României la U.E. nu se mai percep taxe vamale de import pentru bunurile provenind din această Comunitate.

Inculpatul C.R.A.G., cu ocazia dezbaterilor, a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor) iar în subsidiar a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Inculpatul A.N., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 cpt.18 și 14 C. proc. pen., a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. (eroarea de fapt), iar în subsidiar, reducerea pedepsei cu efect mai mare al circumstanțelor atenuante.

În esență, motivele de recurs sunt cele expuse anterior, și ca motive de apel, dar și ca apărări în fața instanței de fond, fiind examinate de către ambele instanțe.

Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare menționate în recursurile Ministerului Public și inculpaților, constată că acestea sunt întemeiate pentru unele dintre motive și, respectiv, neîntemeiate cu privire la altele.

Astfel, se constată, în primul rând, că instanțele au administrat probele necesare pentru completa și legala soluționare a cauzei penale, stabilind, cu excepția situației inculpatului N.E.D. la soluționarea apelului, și numai cu privire la o singură infracțiune, o situație de fapt care, în esență, nu este contestată de către inculpați.

De altfel, cea mai mare parte a probatoriului administrat, în raport cu natura infracțiunilor, constă în înscrisuri. În completarea acestora, și în respectarea dreptului de apărare prin ascultarea persoanelor acuzate, au fost audiați inculpații. De asemenea, cu privire la probarea altor aspecte care conturau situația de fapt, organele de urmărire penală și prima instanță au administrat proba testimonială, fiind ascultați martori.

În apel au fost depuse, ca probe, înscrisuri referitoare la fundamentarea ordinului circular emis de D.G.V, înmatricularea autoturismelor, inclusiv a proprietarilor acestora, și la procedura aplicabilă pentru importul de autoturisme folosite, probe care însă nu au modificat situația de fapt reținută de prima instanță, și nici nu fost de natură să influențeze răspunderea penală inculpaților.

Din oficiu, instanța de apel a solicitat A.N.A.F. – A.N.V., ca probă, comunicarea modului de calcul al prejudiciului.

Înainte de a se trece la dezbateri în apel, apărătorii și inculpații nu au mai solicitat administrarea altor probe.

Înscrisurile depuse ca probă în recurs, referitoare la actele normative ce interesează cauza, stabilirea valorii în vamă, copii ale certificatelor EUR 1, nu modifică situația de fapt expusă de prima instanță în sentință, toate aspectele juridice și faptice rezultate din aceste probatorii scrise fiind deja examinate de ambele instanțe.

Astfel, este neîntemeiată critica inculpaților referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea inculpaților, potrivit temeiurilor de drept invocate.

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea nu a arătat, concret, în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată în cea mai mare parte de către instanța de apel. Motivarea apărării, ce tinde către susținerea că instanțele ar fi interpretat greșit probele administrate, și bazată pe o interpretare proprie a probatoriului administrat, nu este, prin ea însăși, de natură să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția [(art. 66 alin. (1) C. proc. pen.)], revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia [(art. 4, 62 și 65 alin. (1) C. proc. pen.)].

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală a inculpatului care nu se rezumă la simpla negare verbală a vinovăției, la simpla negare a conținutului informativ al unei probe ori la simpla negare a evaluării corecte a probelor de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

În cauză, apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze ori la interpretarea proprie a probatoriului administrat, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta, chiar la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești.

În condițiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanțe, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului, pe de altă parte, aspecte ce pot fi supuse unor examinări, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Probatoriul administrat a confirmat existența faptelor în materialitatea lor, materialitate pe care, de altfel, nici inculpații și apărătorii lor nu au contestat-o (aspect rezultat din motivarea recursurilor ori din temeiurile soluțiilor de achitare invocate de apărători în apel și în recurs), aceste fapte fiind prevăzute de lege ca infracțiuni, astfel cum corect au argumentat instanța de fond și cea de apel.

Este neîntemeiată invocarea „erorii de fapt”, precum și pretinsa lipsă a elementului subiectiv (intenția), întrucât activitatea inculpaților a fost orientată, în mod conștient, pe fondul unor dispoziții legale cunoscute, către utilizarea unor modalități, în principiu admise de lege, însă pentru introducerea în țară a autoturismelor de către persoanele juridice, în scopul obținerii unor facilități fiscal-vamale pentru autoturismele aduse în România de către persoanele fizice și, corespunzător, maximizarea profitului. Tocmai cunoașterea dispozițiilor legale referitoare la diferențierea regimului vamal, sub aspectul cuantumului taxelor vamale, dintre aducerea în țară a autoturismelor pe numele persoanelor fizice ori, dimpotrivă, pe numele unor persoane juridice (societăți comerciale), a determinat inculpații să procedeze, în mod deliberat, în modul arătat (retranzitarea și reintroducerea acestora pe numele unei societăți comerciale), activitate care a implicat folosirea, la autoritatea vamală, a actelor falsificate, faptă care este incriminată în art. 178 din Legea nr. 141/1997, iar nu prevăzută ca și contravenție în art. 386 lit. k) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.

Neîntemeiată este și critica privind lipsa producerii unor consecințe juridice a înscrisurilor falsificate. Incriminarea faptei în art. 290 C. pen., are în vedere folosirea înscrisului falsificat ori încredințarea acestuia altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecințe juridice. Aceasta presupune ca acțiunea de folosire să fie executată în vederea producerii unei consecințe juridice, nefiind necesar ca această consecință juridică să se producă efectiv. Or, în cauză, la data faptelor, consecințele juridice vizate chiar s-au produs efectiv, fiind irelevante împrejurările care au intervenit ulterior, după modificarea regimului vamal și după descoperirea falsurilor, cu toate consecințele juridice adiacente.

Faptele anterior expuse, în raport și cu modul de concepere și realizare concretă a activității infracționale, exclud „de plano” apărarea potrivit căreia faptele săvârșite nu ar prezenta gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, simpla examinare a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 181 C. pen., fiind suficientă pentru a infirma o astfel de soluție juridică [(achitarea în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen.)].

Sunt, de asemenea, neîntemeiate criticile referitoare la pretinsa nelegalitate a ordinului D.G.V., și susținerile referitoare la împrejurările adoptării noului ordin, nefiind competența inculpaților să aprecieze asupra caracterului facultativ al respectării acestor acte normative, ori asupra oportunității luării sau renunțării la măsuri fiscale adoptate de autorități în domeniul vamal.

În raport cu vechimea în serviciu, și potrivit atribuțiilor de serviciu (funcționând în domeniu din anul 1993, deci de circa 8 ani), inculpata M.R. avea obligația, și pregătirea profesională corespunzătoare, pentru verificarea la timp și complet a documentelor prezentate, de a trimite la verificare toate certificatele pentru persoanele fizice și, respectiv, cele care ridicau suspiciuni în cazul persoanelor juridice. Inculpata a recunoscut că „în momentul în care am acordat liberul de vamă, aveam suspiciuni cu privire la ortografia cu care erau completate certificatele EUR.”, „și l-am rugat pe colegul meu l.O. să trimită acele certificate EUR la verificat”. Ulterior, în prezența apărătorului, inculpata a menționat că aceste suspiciuni ar fi fost minore (adresa beneficiarului și lipsa ștampilei autohausului) și reiterează apărarea că l-ar fi rugat pe colegul său să solicite verificarea celor 4 certificate EUR, care, conform declarațiilor inculpatei, ulterior, s-au dovedit a fi 3 false și 1 bun. Aspectele legate de sarcinile de serviciu și modul de aplicare a dispozițiilor legale de către lucrătorii vamali sunt menționate. Martorul l.G. a menționat însă că el, cu ocazia verificărilor actelor celor patru declarații vamale, a constatat că există unele neconcordanțe între documentele anexate, ceea ce i-a creat suspiciuni și l-a determinat să trimită certificatele EUR la verificare (cu adresa din 03 ianuarie 2002).

Or, potrivit art. 248 C. pen., fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Elementul subiect al infracțiunii este intenția, termenul folosit de legiuitor „cu știință” implicând cunoașterea de către funcționar a faptului că acțiunea sau inacțiunea sa sunt un rezultat al competenței sale de serviciu pe care o exercită necorespunzător.

În raport de cele menționate, și de conținutul înscrisurilor la care s-a făcut trimitere, apărarea inculpatei în sensul că și-ar fi îndeplinit corect atribuțiile de serviciu, sau că nu a săvârșit fapta cu vinovăție în forma cerută de lege, este neîntemeiată, așa cum, de altfel, corect au argumentat și cele două instanțe.

Declarația notarială a martorului l.G.O., existentă la dosar apel, declarație cu valoare extrajudiciară, prin care acesta completează o frază din declarația dată în fața instanței, este lipsită de relevanță juridică cu privire la răspunderea penală a inculpatei M.R., procedura și condițiile acordării regimului preferențial fiind prevăzute de acte normative și alte reglementări legale în vigoare la data respectivă, aspecte corect reținute de către ambele instanțe.

Sunt întemeiate criticile din recursul Ministerului Public cu privire la greșita achitare în apel a inculpatului N.E.D. pentru infracțiunea de trafic de influență și, respectiv, pentru greșita modalitate de individualizare a pedepselor (cuantum și modalitate de executare), conform celor ce se vor arăta.

Prima instanță, după ce a expus, printre altele, și fapta de trafic de influență săvârșită de inculpatul N.E.D. (agent de poliție), două acte materiale consumate la două momente diferite, a procedat la încadrarea juridică a faptei și a dispus condamnarea acestuia și pentru infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată.

Instanța de apel, dispunând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există”), a motivat soluția prin aceea că banii au fost primiți de inculpat pentru ca, la rându-l său, să îi dea „ ... numitului M.R. pentru ca acesta să fie de acord cu încheierea contractelor de vânzare cumpărare pe numele societății sale” ... „o altă parte a banilor primiți era destinată pentru activități ce țineau de introducerea în țară a autovehiculelor” ... și că „din nicio probă nu rezultă că inculpatul ... a afirmat că are influență sau a lăsat să se creadă că are influență asupra vreunui funcționar vamal, iar bani primiți ar fi fost pentru aceștia”. De asemenea, s-a argumentat că încheierea contractului de vânzare cumpărare a autoturismului la prețul de achiziție din Germania nu realizează elementul material al infracțiunii de trafic de influență, în lipsa unor dovezi că inculpatul s-a prevalat de influența reală sau presupusă asupra unui funcționar vamal.

În motivarea soluției de achitare a instanței de apel, pe lângă aceste argumente conclusive, se face trimitere doar la declarația coinculpatului C.R.A.G.

Instanța de apel, în condițiile în care nu a administrat alte probe cu privire la această faptă a inculpatului, a ignorat aspecte esențiale rezultate din probele administrate anterior în procesul penal, de natură să contrazică aceste deducții ce au condus la soluția achitării.

Astfel, nu a reținută calitatea specială a inculpatului, aceea de agent de poliție (subofițer la B.P.R. Suceava), funcționar public care, în afara obligației profesionale de a impune și controla respectarea legii, avea și „obligația de rezervă”, obligație generală în sensul de a nu se implica în activități de natură să aducă atingere prestigiului funcției îndeplinite.

În perioada anului 2001, inculpatul funcționa ca subofițer la B.P.R. Suceava, fiind coleg de școală, din 1988, cu numitul M.R., cu care a devenit prieten de familie. Rezultă, de asemenea, chiar din declarațiile inculpatului N.E.D. relațiile personale cu numiții A.N. (din 1980), N.L., R.R. și cu cea mai mare parte a persoanelor menționate în situația de fapt. În perioada ce face obiectul prezentului dosar, cei doi au discutat despre posibilitatea ca M.R. să facă deplasări în Germania pentru a aduce autoturisme second-hand ieftine, inclusiv folosind banii inculpatului, după înmatriculare vânzându-le la un preț mai mare.

Inculpatul A.N. a aflat despre faptul că există posibilitatea retranzitării autoturismelor și reintroducerii acestora în țară pe numele unei societăți, operațiune în urma căreia se evita plata taxelor vamale mult mai mari, taxe plătite de persoanele fizice. Inculpatul N.E.D. i-a sugerat ca declarațiile vamale de tranzit să fie întocmite pentru B.V. Șiret, „deoarece mai era și altcineva care trebuie să facă astfel de activitate”.

În continuare, a fost ignorată implicarea concretă a inculpatului N.E.D. în activitățile ulterioare menționate în situația de fapt reținută de prima instanță (relațiile solicitate martorului N.V.L., lucrător vamal, privind procedura aplicabilă; contactarea martorului l.V., implicare care, coroborată cu promisiunea anterior făcută coinculpatului C.R.A.G., a fost de natură a întări acestuia convingerea că inculpatul are influență asupra unui (unor) funcționar (funcționari) din vamă pentru a-l (a-i) determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale (lor) de serviciu.

Au fost ignorate declarațiile martorului R.R. și ale coinculpatului C.R.A.G., și implicarea efectivă în activitatea de retranzitare (primirea actelor, martor l.V., folosirea fax-ului unei societăți, conform declarațiilor martorilor W.E., J.A., în urma unei discuții cu o funcționară din cadrul D.R.V. lași, primirea sumei de 400 DM cu susținerea că ar fi dat-o lui M.R., aspect neconfirmat de acesta, contactarea martorului N.V., lucrător vamal, pentru transmiterea prin fax a cererilor, depunerea documentelor la comisionarii vamali, precum și în celelalte activități expuse în situația de fapt cu începere de la pag. 9 a sentinței).

Coinculpatul C.R.A.G. a menționat că inculpatul N.E.D. mi-a precizat că mă va ajuta la operațiunile de vămuire”, și că „.am fost de acord cu propunerea lui N.E.D. de a mă ajuta, acesta fiind subofițer la poliția rutieră Suceava și spunându-mi că are cunoștințe în rândul lucrătorilor vamali. în schimbul promisiunii de a mă ajuta eu la rândul meu i-am promis și ulterior m-am ținut de cuvânt și i-am vândut una dintre mașini la preț mai mic. Același coinculpat, mai arată că, „după ce au început cercetările la poliție, am fost căutat la domiciliu de N.E.D. care mi-a spus că nu are nici-un amestec . și că nu trebuie să-l pomenesc în declarații, să nu spun că a fost cu mine în Vama Șiret, și că i-am dat banii direct lui M.R. Declarațiile au fost date în prezența apărătorului.

Aceste ultime afirmații sunt de natură a explica revenirea coinculpatului C.R.A.G. asupra celor declarate anterior, în prezența apărătorului. Motivarea revenirii asupra unor aspecte din cele anterior declarate în fața organelor judiciare este nejustificată, neasistarea de apărător la unele declarații nefiind un motiv rezonabil pentru a face declarații neadevărate, necorespunzătoare adevărului, și de a le semna, în condițiile în care inculpatul este o persoană majoră, cu studii medii.

De altfel, inculpatul C.R.A.G. precizează în fața instanței că menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului, inclusiv cea dată în fața procurorului de la P.N.A., declarațiile fiind date în fața procurorului și în prezența avocatului, care a și semnat aceste declarații.

Declarațiile inculpatului C.R.A.G., date în cursul urmăririi penale, sunt semnate de apărătorul ales al inculpatului.

Despre legătura dintre inculpații C.R.A.G. și N.E.D., mai precis despre obiectul acesteia, a făcut relatări și martorul R.R., iar din declarația martorului D.l. rezultă implicarea inculpatului N.E.D. în derularea formalităților vamale („în special bărbatul din Roman și N.E.D. intrau și ieșeau din birourile vameșilor”).

Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani sau alte foioase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu constituie infracțiunea de trafic de influență.

Funcționarul pe lângă care ar urma să se intervină poate să fie neindividualizat de infractor, fiind suficient a se face referire la funcția pe care o îndeplinește, infracțiunea subzistând chiar dacă infractorul nu se adresează funcționarului pe lângă care are, sau numai a creat impresia că are influență.

Din coroborarea declarațiilor inculpatului C.R.A.G. și a martorului R.R., rezultă că inculpatul N.E.D., despre care aceștia știau că este subofițer în cadrul B.P.R. Suceava, a lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor vamali „în vederea obținerii retranzitării”, ba chiar a afirmat că „are cunoștințe în rândul lucrătorilor vamali”, în schimbul „promisiunii de a mă ajuta” inculpatul a acceptat promisiunea unor foloase, ulterior primind efectiv banii și foloasele menționate în sentința primei instanțe.

Inculpatul N.E.D. nu neagă primirea celor 400 mărci germane, însă susține că doar ar fi intermediat ajungerea acestora la numitul M.R., apărare neconfirmată însă de probe.

De asemenea, autoturismul a fost cumpărat de același inculpat, prin intermediul lui R.R., în condițiile arătate în sentință. Martorul R.R. arată că „întrucât N.E.D. mai avea încă două mașini, m-a rugat să-l ajut și să mă ocup eu de înmatricularea și vânzarea mașinii O.A. de culoare roșie pe care a cumpărat-o de la C.R.A.G. Acesta m-a rugat să înmatriculez mașina pe numele meu, deoarece, fiind polițist nu a vrut să apară în evidențe cu mai multe mașini. De asemenea, C.R.A.G. mi-a mai spus că N.E.D. i-a obținut documentele de aprobare a retranzitării”.

Martorii N.V. și R.R. au afirmat în fața instanței că mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale. Și ceilalți martori au menționat în fața instanței că mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Cu privire la unii dintre martori, care nu au putut fi aduși, din motive obiective, să fie ascultați în instanță, Înalta Curte constată că prima instanță a procedat la aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., după punerea în discuție și exprimarea acordului în acest sens a apărătorilor inculpaților.

În consecință, față de cele anterior menționate, decizia instanței de apel este, sub acest aspect, supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Decizia instanței de apel este supusă casării și prin incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de apel a reținut în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii”.

În motivarea acestei circumstanțe, instanța de apel a menționat „lipsa antecedentelor penale, conduita bună în familie și societate”.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. „Conduita bună”, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale.

Simpla constatare a lipsei antecedentelor penale, reținută în mod singular și necorelată cu alte elemente legate de faptă și făptuitor, nu este, prin ea însăși, de natură a justifica reținerea ca circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Prima instanță, observând aceste dispoziții legale, și făcând o corectă interpretare a textelor legale menționate, nu a reținut în favoarea inculpaților această circumstanță atenuantă, aplicând pedepse orientate către minimul special, cu o legală și temeinică utilizare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., astfel cu s-a detaliat în cazul fiecărui inculpat.

Nici modalitatea de executare a pedepselor stabilită de instanța de apel nu este corect individualizată (apreciindu-se că „suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă de instanța de fond este mult prea aspră în raport de criteriile generale de individualizare”.

Scopul pedepsei și al executării acesteia este prevăzut în art. 52 C. pen., în acesta fiind inclus și formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În raport cu conduita procesuală a inculpaților, care fie au manifestat nesinceritate, fie au adoptat o poziție oscilantă, atitudine care nu este de natură a releva înțelegerea pericolului social al faptelor și asumarea răspunderii pentru săvârșirea acestora, este corectă aprecierea primei instanțe în sensul îndeplinirii mai degrabă a condiției prevăzută de art. 861 lit. c) C. pen. (în sensul că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru fiecare inculpat și că numai în acest mod, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni), decât a celei prevăzută de art. 81 lit. c) C. pen.

Recursurile Ministerului Public și ale inculpaților vor fi admise și pentru alte motive de legalitate, cu privire la aplicarea, conținutul și limitele pedepselor accesorii și complementare, în raport cu natura, gravitatea și cuantumul pedepselor principale nefiind justificată interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., dar și cu incidența Legii nr. 543/2002 pentru pedeapsa aplicată inculpatei M.R.

În consecință, Înalta Curte, potrivit art. 38515 C. proc. pen., va admite recursurile Ministerului Public și ale inculpaților, va casa decizia și, în parte, sentința în sensul celor arătate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. – S.T. Suceava și inculpații C.R.A.G., N.E.D., M.R. și A.N. împotriva deciziei penale nr. 39 din 29 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Casează decizia atacată și în parte sentința penală nr. 206 din 9 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, secția penală, numai cu privire la aplicarea pedepselor accesorii și complementare pentru inculpații C.R.A.G., N.E.D., M.R. și A.N. și omisiunea aplicării Legii nr. 543/2002 în ceea ce o privește pe inculpata M.R. și rejudecând:

Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pentru inculpatul N.E.D. și respectiv art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru inculpații C.R.A.G., A.N. și M.R.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru fiecare inculpat.

Înlătură interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., din pedeapsa complementară aplicată inculpaților N.E.D., C.R.A.G. și A.N.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei M.R.

Reduce durata termenului de încercare stabilit pentru inculpata M.R. de la 4 ani la 2 ani.

Pune în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații C.R.A.G. și A.N., în sume de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2009.